Doar roză

M-am îmbătat d-extazul dintr-o roză
şi nu ştiu cum miresmele le-adună
din mâlul sevuind... Prin ce metamorfoză
parfumu-şi dă? Culori de vis, face cu... care mână?

Din ce chimie-ocultă se-ntremează,
de unde are geniul de licoare
ce-o varsă prin nectar, pictează vază
se-ngemănând în dar, c-un dar, la altă floare?...

Mă uit şi-adulmec iar, sunt mut de farmec
şi iar miros şi creieru-mi dezmiardă;
cu inima din alveolele-n respir sunt cerc...
Mă prăbuşesc drogat, cu capul dus, pe iarbă...

Şi-i şi altă culoare şi-i multe alte izuri
şi mă întrec cu albine, păsări şi bondari
şi-un fluture penat... şi-am pielea toată rizuri;
mă sângerez în spini, sunt zbor de mii Icari!...

Mă dezic tot de ştiinţă, îs un novice;
n-am şcoala rozei, nici miros, culoare,
nici spini nu ştiu să fac, candoarea să-mi explice...
Păcat că am să mor şi n-o să fiu o floare!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exit...

M-am sculat, mort, într-o zi...
Nu era nimeni, nici tu, nici copii,
Nici tunel de lumini nu a fost;
Este-un negru teribil, compost.

Nu mai simt, nu exist, nu respir,
Nările nu-mi miros elixir,
Inima, îmi stă, nu mai bate...
Nu mai am, nicio zi, nici etate.

Sunt inert, obosit d-energie,
Niciun rai nu-i, nimic, feerie...
Stau întins, sunt sleit, sunt absent;
Sunt plecat, vindecat, impotent.

Şi m-apasă imensul de negru,
Lacrimi n-am, nu mai sunt un integru...
Gând nu e, neuronii sunt stinşi;
Mi-am lăsat şi duşmani, sunt învinşi.

Lumea nici nu mai este- se pare...
De m-am dus, pentru mine, ea moare.
Sunt convins că materia-i moartă;
Nu mai vin ca să bat, la vreo poartă.

N-am probleme de mâine, în esenţă,
Mă dezic de orice, d-existenţă...
Sunt salvat în neant, în memorii;
Vă deplâng, ce-aţi rămas... Muritorii!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Separare de întreg

Îmi iau încetinel bagajele din mine
Şi-ncep cu gânduri, minte cât mai e;
Transfer în vise întrebările "de ce?"
La care n-am răspuns... Şi-i tot mai rău, nu-i bine!

Încerc să-mi caut gazdă primitoare
Că n-am ajuns să-mi iau proprietate;
Nu ştiu nici plata cum se face-n... vietate?
Nici cost nu ştiu de-i nou, sau bună... stare!?

În timpul scurt ce l-am doar preaviz
Nu ştiu nici data, nici condiţii de contract
Şi tot joc piesa-n recuzită act cu act,
Fără rol scris să-nvăţ... Un joc de quiz!

Împlânt din simţuri ce-ncă ţin trezite
În "josul" tot mai slab ce mă purta zburând,
Ce-ncearcă să mă-nşele se-ngropând
Perfid, tot mai bolând... Materii putrezite!

Întunecat fără de gând nici minte, duse,
Mai las un pic de simţuri, ce-s mai multe,
Să ştiu încă de mine, să-ntind punte
Să nu mă pierd de tot de oasele... răpuse.

În ultimă instanţă suflet o să-mi mut,
Ce-s EU până la urmă, singurul cert viu
Ce-aş putea fi ca şi-alţii nul, pustiu
Dar încă m-am; sunt propriul meu avut!

În cursa care sunt şi-alerg şi-s îngrădit
Şi m-am iubit şi-am fost rănit, mi s-a frânt rază;
Îmi las dorinţe, locuri, o cernită emfază
Şi mă restrâng idilic... din prozaic devin mit!

Îmi rescriu lanţul de-ntâmplări iar neştiute
Dar cu un dram din altele ratate;
Sunt iar fuior, o boare-n fum de libertate
Fugit din corp... ce-l văd se căţărând pe stâncile abrupte.

Îngheţ, irig din apa-mi şi mi-aştept golit
De timp; ascult un semn de-a fi din nou
O pensulă-n culoare pe-un pânzit tablou...
Crezând c-o zi voi fi un fir de savaot!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-aş fi

De ce nu sunt o floare
Să-nmiresmez puţin
Culoare, s-am candoare...
Perpetuu s-am destin?

De ce nu-s pom, n-am muza
Să dăruiesc inele,
Să mă însor cu frunza
În cânt de turturele?

De ce nu sunt ogor
Să-mi recoltez perenul,
Cu maci să mă-mbujor...
Timp să mi-l fac refrenul?

De ce nu sunt văzduh
Să fiu tot plin de triluri,
S-am zbor uşor de duh,
Să n-am vămi în exiluri?

De ce nu sunt un nor
Şi de mă plâng arar,
Să mă reînalţ fuior,
Cum gândul selenar?!

De ce nu-s curcubeu
Să m-arcuiesc spre cer;
Pictat culori de zmeu
Cu suflet giuvaier?!

De ce nu sunt un munte;
Suiş spre infinit?...
Chiar tâmple de-am cărunte,
Apus s-am răsărit!

De ce nu sunt un val
S-ating nud de sirene,
Să mă întind pe mal,
Să mă renasc alene?

De ce nu sunt pământ
Că mă hrănesc cu el?
De ce n-alerg ca vânt
Aiurea, să n-am ţel?

De ce nu sunt destin;
Fir de-un buchet, o floare?...
Să-ţi storc un fin suspin
În dar, l-aniversare...?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde mai sunt?...

Sunt mic, pueril, mi-au avânt şi m-arunc să alunec,
Mângâi iarăşi cu mâna miros de parchet lustruit,
Sau pititea mă joc la podeţ până totu-i întunec
Şi colind dimineţi până-n seară de vară, sunt ud ca topit.

Îmi fac din conserva cu apă şi-un pic de carbid
O bombă ce-o aprind c-o prăjină de foc să fac zgomot,
Sau plec cu prieteni prin praful cel gros ca de-un tren ropotit
Până-n josul la gârlă; n-am banii de ştrand zi de zi ca să-not!

Am sabie-n lemn, mi-e făcută de tata, mă vreau cavaler
Şi fac strategii prin ceairuri pe coaste, prin luncă.
Stau cu ochii deschişi pe o iarbă de mal şi privesc către cer
Alergând în mister cu car mare sau mic de pe bolta adâncă.

Mă bucur de zgomot de pietre ce-arunc sus pe tabla bunicii
Şi-i intru pe geam ca să-i fur din cutii cu cacaua-n zahar
De-i plecată să cureţe pir de pe stratul fiorilor fricii
Ce ştiu că-i mormânt... dar e tot numai flori pe răzor, în pahar.

Am fost iepuraş, fluturaş, mai târziu un vulpoi
În scene la şcoala primară sau când încă făceam grădiniţă;
Mă văd le cântând celorlalţi "Nea Alecu" la muzică, apoi
Stric sania fiicei directorului, alunec şi-i cad... pe pojghiţă.

Mi-am plantat singur pom, stau şi-ascult cânt de fluier
Ce-l cântă un pitic, Vasilică, ce-l are bunica la oi.
Mă urc până-n vârf în dudul din faţă să văd de unde-i şuier
Ce-aud zi de zi din oraş când e trei şi părinţii se-ntorc amândoi...

Ah, cât timpu-i ce aveam, nicio grijă să-mi tulbure minte;
Jucam porcii la zid sau la ţurcă băteam până seara...
Nici timp să mănânc nu mai am, fericitul, copilul cuminte
Şi-am lacrimi uscate pe-obrazul cel umed, făclie ca ceara...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu să-not în iubire,
M-am înecat de multe ori,
Ori am plutit în neştire
Spre ţărmul ce-aşteaptă cocori.

Nu ştiu să calc pe durere,
Mă-mpiedic şi mă prăbuşesc,
Dacă iubirea o cere,
Durere respir... nu crâcnesc!

Nu ştiu să zbor printre vise,
Mă tem, simt că mă rătăcesc,
Zac cu aripile-ntinse,
Totuşi, n-aş vrea să mă trezesc!

Nu ştiu să lunec prin viaţă,
Slalom să fac prin probleme,
La răutăţi nu fac faţă,
Încontinuu am dileme..

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci?

Cu fiecare zi ce trece
Am amintiri tot mai frumoase
De tine; de obraji, de coapse,
De cum erai cu alţii rece,
Cum buzele-ţi erau ca maci...
Ce mai faci?

Te văd ca şi cum a fost ieri,
Cu zâmbetul fin, ştrengăresc;
Să ştii că încă te iubesc
Aşa cum ador primăveri
Pierdut în arome de copaci...
Ce mai faci?

Visez ades să te-ntâlnesc,
Să ştii sau dintr-o întâmplare,
Să-ţi simt parfumul ca de floare,
'n polenul tău să-mi murdăresc
Miros; în atingeri doar să te dezbraci...
Ce mai faci?

Ce mult sunt gând în gândul tău
Şi-am frică că m-ai refuza,
Că nu-ţi mai plac de m-ai vedea
Şi nu-ţi dau sadicul de rău
Când gemi, durerea de prefaci...
Ce mai faci?

Ţi-am pierdut card de telefon
Ca şi cum m-am pierdut pe mine;
Culpabil şi să mor îmi vine
C-o şansă nu mai am să dorm
În visul tău adânc, când taci...
Ce mai faci?

Sunt aberant, un psihopat,
Că merg pe străzi să te găsesc
Şi ştiu că-n alt oraş păşesc,
Cu un alt bloc, alei, alt pat;
Nici paşii nu-s aşa cum calci...
Ce mai faci?

De-abia respir cu piept uscat
Şi parcă aer nu-i-ndeajuns,
M-afund în timpul ce-am pătruns
Să-mi caut leac de vindecat,
Să ştiu dacă de mine zaci...
Ce mai faci?

Visez mereu în plină zi,
Încerc să-mi storc suflet şi minte,
Să nu te pierd, să te-am aminte
La gând că nu vei mai veni,
Aşa cum alţii, de-ai mei dragi...
Ce mai faci?

Am doar o şansă-n care cred;
Ca prin hazard, un fir eteric,
Să îmi refac "dusul" feeric
Din neştiut... Infim purced
Să fii tu ce mister desfaci
Şi-o zi să suni, să-mi spui...
Ce faci?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neştiute nespuse

De m-aş mai naşte ieri, pe mâine
Te-aş căuta cu disperare
În cald de zi de zi, cum pâine,
Tartină, de nectar din floare.

Aş privi cer la nesfârşit,
Să te regăsesc prin stele.
Pe soare-n pumn, la răsărit,
L-aş stoarce tot, din ars, inele...

... Să-ţi fac în dar, poate vei vrea
Sa-mi fii doar mie, singur, zână,
Să mă topesc în trena ta,
De-oi fi a mea, o zi, cunună.

Mă voi culca cât ziua lungă,
Să-ţi fiu etern erou de vise,
Să ştiu că nopţile-ţi alungă
Nereuşirile promise.

Pe nevăzuta faţă a lunii
Pândă voi fi, ascuns mereu;
Să-mi dai sclipire mie, lumii,
Ţi-aş fi scânteie, Prometeu.

Aiurea timp nu m-aş mai pierde
Că ştiu acum ce e murirea
Şi de sub scoarţa crucii, verde
Îţi voi simţi veşnic simţirea.

Voi fi un scurs de caldă lavă
Pe unde-mi calci răcori, sirenă...
Voi fi în sleit, de înoţi, o navă;
Pluti-voi să te ţin, carenă.

Şi zbor mă vei găsi, că sunt
În veşnica ta aşteptare.
Pe braţe să te port sunt vânt,
Cu aripi rupte de culoare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 iulie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am învăţat...

Am învăţat s-adun nectar din floare,
Să-mi scald privirea-n ploile de mai,
S-alung tristeţi în cruda nepăsare,
S-ascult zâmbind al păsărilor grai.

N-am vrut ca ura s-o cunosc vreodată,
De am greşit, în taină m-am rugat,
Am suferit de am fost vinovată
Şi-am pătimit pentru al meu păcat.

Am cutezat, cu Dragostea de mână,
Plăcut prin viaţă să călătoresc,
Să nu regret, tăcută şi bătrână,
Că n-am ştiut să simt sau să iubesc.

M-am dăruit pentru orice făptură
Pe care a creat-o Dumnezeu,
M-am închinat la Soare, la natură
Şi nu m-am depărtat de drumul meu.

Nu mi-am zidit făţarnice castele,
Nu am crezut în false bogăţii.
Am cutezat, cu visurile mele,
Să zbor spre luminoase galaxii.

Am înţeles că sunt o muritoare,
Dar n-am ştiut mâhnirile să-nfrâng...
Degeaba m-am visat o luptătoare
Dacă n-am învăţat... să nu mai plâng.

poezie de Marilena Răghinaru din Căutări pe tărâmul unui vis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradoxul creaţiei

Păşeam agale- în iulie de foc -
Cu soarele în explozie de atom.
Şi mă gândeam; ce mic sunt, deşi-s om...
Mai mic, decât un câine, hârjonind de joc.

Cu creierul- fierbinte de amintiri-
Găseam că sunt total în handicap.
Uitat pe aici, de lume... de nu încap;
N-am loc, nici cum cel câine, printre firi.

Căci limba nu serveşte la nimic,
Chiar de vorbeşti, căci nimeni nu ascultă.
Nici nu mai ştiu, ori lumea-i foarte multă?
Ori spaţiul, ce mi-l cer, devine mic?

Nici nu mai pot să-mi stăpânesc, în piept,
Dorinţele nebune- câştigate...
Ce-am învăţat, mulţi ani, când făceam carte...
Şi mulţi apoi, gândindu-mă deştept...

Şi poate sunt, c-am trecut milioane...
De întâmplări- ce tot planificam.
Şi niciodată, ţel, nu reuşeam,
Ci un produs... a sute de persoane.

Nu ştiu de fel, cum, leul din savană,
E programat, mai bine de cât mine!?
Să fie rege, de când timpul ţine...
Şi timp, nu iroseşte de pomană!

Nu sunt nici cum furnica fără creier,
Ce poate face totul, fără minte.
Ce ştiinţa... îmi povesteşte? Se dezminte!
Nici ca să cânt, nu ştiu, precum un greier.

N-am nici talent, sau poate, n-am curajul
Cuvântul ac să-l fac- când mă susţin...
Cum scorpionul varsă prin venin
Dorinţa de-a învinge- nu sclavajul.

Abil, ca şarpele să pot să mă strecor,
Prin apă să înot- ca prin nisip...
Nu-s efilat, iar membre- de-am primit;
Târâş mă mişc, nici pom nu urc uşor.

Şi chiar cu sticle de dublez vederea,
Şi aripi de metal mă poartă în zbor...
Nu pot plana, în picaj, precum cocor,
Şi nici distinge, chinul, sau plăcerea.

Şi chiar muncind, nebun, până a piere,
Ca să adun rezerve, să fiu bine...
Eu, mulţi de-aş fi, mai mulţi decât albine;
Tot nu aş umple univers... de miere.

Iar dacă aş fi Chanel, Armani... toţi,
Cu averi imense şi laboratoare;
N-am cum s-ating esenţele de floare,
De la magnolii, ori tulipa de doi coţi.

Chiar galaxie, de buchet, de-aş da în dar,
Eu dragoste nu pot, să răspândesc;
Aşa cum Panda- simbol chinezesc-
Inimi înmoaie... în spectrul planetar.

Atunci, ce sunt, de ce susţin că-s primul?
Căci nu pot depăşi, nici un- nici unde?!...
Dar mintea, caldă, din străfund răspunde;
Doar suflet... ce-ai primit în dar... el e divinul.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am avut nici o iubită atât de exotică încât să aibă altă culoare a pielii decât a mea, deşi multe au avut altă culoare a minţii, a vocii, a zâmbetului.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un altfel de cânt

Aş fi nerod să spun că sunt
un,.. sfânt. Sunt un altfel de sunt
pe Pământ, căutând în spini cânt...
De trandafiri cum nu sunt
Cu miros în nici un vânt

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străin de codru

Nu pot să cânt pe codrul
Ce n-am simţit aproape,
Vecin de unde am zborul...
Un pâlc de două ape.

... Şi l-am copilărit
În veşnice urcuşuri
Pe Ciobul povârnit...
M-am dat pe derdeluşuri!...

N-am fost atras de munte
-Mereu semeţ, jilav-
Nu-l vreau, tâmple cărunte,
Îmi dă suflet bulhav!

Nu-mi place abruptă pantă,
Nici să miros răşina,
Nu zbor în parapantă;
Urăsc de nu-i lumina!

Mă simt neajutorat
Printre copacii falnici,
Frunzişul scuturat;
Îi văd soldaţi, nepaşnici...

Sunt veşnic copleşit
De-o neînţeleasă teamă...
Nici vers n-am reuşit
La codrul de aramă!

Păcat că n-am menire
Să mă-npătrund făget;
Nu voi fi nemurire,
N-am darul de poet!

... Dar am sinceritatea
De-a spune; îmi place, nu...
Nu-mi trafic libertatea
De a-mi scrie... sufletu'!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscruce între singurătate şi ultima haltă

îmi pun capul pe palme şi aştept
ca şi cum nimeni nu m-ar fi dorit
sângele îmi aleargă prin vene
îl aud dar
nu spun nimic
sunt un anonim uitat într-o casă
cu bagaje de mână
dintr-o haltă prin care
n-a mai trecut niciun tren de multă vreme

din când în când deschid ochii şi-mi
rostogolesc privirea de la un colţ la altul
e mult întuneric şi nicio speranţă
de care
să-mi atârn ultima clipă

nici nu ştiu dacă e vară sau toamnă
tăcerea se instalează în mine ca
într-un fotoliu scorojit
şi muşcă necondiţionat
umblă prin măruntaie
ca o durere
coincidenţă sau nu
între cele două spaţii
văd un alb nesfârşit
nu sunt disperat ci doar
am o senzaţie ciudată

ştiu că mi-am depăşit maturitatea şi că
mă voi dizolva în verdele din iarbă
sau într-o floare de muşeţel
însă ştiu
că fluturii care îmi vor sta pe coapsă şi
ceaţa care va tăia respiraţia numelui
lăsat în loc de poartă
vor aminti de mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu, în inima ta sunt numai vară

Ştiu, în inima ta sunt numai o vară cu flori pe-alei
Şi nu toate cele patru anotimpuri, salba-întreagă;
Iar tu trebuie să le întâlneşti pe celelate trei
Sentimente sau sezoane-n altă parte, dragă.
N-am pe taraba-mi struguri negri, fructe coapte-n coşuri pline,
Nici vorbe înţelepte, nici ţurţuri de gheaţă translucizi;
Totuşi te-am iubit atâta vreme, şi-am făcut-o bine,
Încât mai simţi şi azi parfumul verii în care mă ucizi.
De-aceea spun: O! dragoste, care ca vara treci, şi eu
Trebuie să plec, tiptil printre tăcute violine,
Ca tu să poţi întâmpina alţi fluturi şi noi flori, mereu
Şi iarăşi – când cu-o altă vară o să mă-ntorc la tine.
Altminteri, tu o să-ţi cauţi, nu peste mult timp, sublimă,
Propria vară-n alte ţinuturi sau în altă climă.

sonet de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şalom Sabat

Eu sunt un vultur plin de măreţie,
Trăiesc din ameţeala cerului;
Tu eşti o pană dintr-o aripă
De altă culoare:
Nepotrivită, zbârlă, purtată de vânt,
Ce-şi caută locul prin aripi străine,
Iar eu nimic n-aş da pe tine.

De la o vreme, însă,
Eu zbor cu şoimii şi areţii,
Căci mi-am pierdut o pană care
M-ar fi purtat unde mi-e locul,
Cât mai apropiat de soare.

De la înălţimea la care m-am coborât,
Văd mai bine
Că pana ta e tot ce îmi lipseşte,
Că sunt condamnat la picaj,
Că ai o misiune mai înaltă
şi, oricum ai fi, nu sunt fără de tine
Decât o eclipsă, pana mea lipsă.

Când nu pot să zbor, de tine mi-e dor;
Facem parte dintr-un tot,
Fără el să zbor nu pot,
Nici tu nu zbori,
Şi mor, şi mori.

Fie-ne ţărâna uşoară
Ca pana ce zboară,
Ci nu atât de grea
Ca tine, pana mea,
Şi nici la fel ca mine
Când zbor lipsit de tine.

Sabat Şalom!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (28 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce otrăvitor

Privesc, tot numai simţuri învolburat plecate,
În gândul ce mi-l pierd înspre chipul de cristal,
Ce ştiu că poate îmi este otrava-n plumb, ce-i parte
Sublimului suav, topit în pur metal.

Mă înfior de clinchete de stele în cristaline
Cu agate de halou, se picurând culori
De amor, când te dădeai uitându-te pe tine,
Mă îngropând de viu cu trupu-ţi de comori.

De-un pâlpâit plăpând, de-o noapte în lumânare
M-anin, topit memorii de-un picur de pe buze
Din ruperea-n rubin, cu gust nectar de floare
Şi ating un puf de piele din corpuri de meduze.

Nici nu mai ştiu de-i vis, parcă n-a fost vreodată
Şi-i numai o dorinţă de-alt timp şi de-un alt cine,
Ce-l caut pipăind cu mâna în fiinţa-mi toată,
Să ţi-l aşez alături... şi apoi să mor de bine!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare

Cum ai curaj să rupi o floare?
Ştiind că nu poţi fi ca ea,
Pe tine oare nu te doare?
Sau te-ai născut ca să fii rea?

Şi o separi de lumea vieţii,
Şi-i dai un loc în vaza ta,
Şi la debutul dimineţii,
O-arunci pe geam şi vrei alta.

Te-ntreb acum de-ai fi tu floare,
Ai vrea să fii de împrumut?
Cât ai parfum, cât ai culoare,
N-ai vrea?... să ştii nici eu n-am vrut.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluture

În salturi, sufletu-mi tresalt
La fulg ce văd în zbor penat;
E sol de vierme-n vis de-nalt,
E-un efemer înaripat.

Fragil, sublim, uşor perlat,
Este-n culori uluitoare
Sau albul pur imaculat...
E un sărut din floare-n floare.

E călător de continente,
Monarh de viţă, de elită...
Şi molie-i, eminamente
Un parazit, o găzduită.

E simplu, o lepidopteră,
E demiurgul de mătasă,
Este-o minune de pe Teră...
Este-o clipită graţioasă.

E skipper, sau e papilon
E-un ciclu, fără întrerupere...
E-un ou, e vierme, e cocon,
E-un insectar... e-un fluture!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maraton

între start şi pedeapsă
trăit-am prea mult
pe zgura ce o străbat
cu tălpile goale

între sărut şi blestem de părinţi
sunt spini de trandafiri pe care-i miros
cu aripile frânte

nici nu a fost
şi nici va fi nimic uşor
pe lungul drum al lutului

începe o zi

alt start impus
de altă fugă

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai "v"...

Parc-am mai scris şi n-am niciun răspuns
De ce ca-n alte arte nu-i naiv şi-n poezie;
Măcar să ştiu şi eu că poate m-am ajuns
Şi-am cel puţin, infant, un pic de... fantezie.

Şi pe bună dreptate că-s numai un începător
Da-s tot mereu în critici; agramat şi ametaforic,
Un limitat de-autonedidact, pur-simplu un amator
Rămas din timp uitat, copil tâmpit, eternu-mi euforic.

Oricum tot mi s-a spus mereu aşa; "n-ai v" (adică vână)
Înseamnă că aşa ar fi, nu voi gusta nicicând "v" de victorie;
Nu voi putea într-o zi s-o strig şi eu şi nici s-o am de-o arvună
Să mi se dea şi mie cât de cât un bob de la recolta dintr-o "Glorie".

Deci ce s-o mai lungesc, aşa cum fac şi-acum un tot mai lung de vers
Căci n-am nici pensula pană de foc şi nici paleta nu o am plină de culori
Cum nici n-am nici un scrin sau şevalet nu am căci s-a crăcit picând pervers
Şi aşa sunt blestemat să mâzgălesc culcat pe jos, mă îmbătând 'ntr-un strat de flori.

Deci îmi propun, credeţi-mă şi cu motiv,
Să creez singur nou-curentul de "naiv";
Deci să fiu primul acceptat măcar la el
Aşa fără de pană a prostului, fără penel!

Deşi sunt sigur că şi aşa blamat voi fi
De nişte critici deghizaţi; naivi, sau în copii (nu copii)!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!