Credincios

M-a prins cu botul mare, perlat de măsele,
imens de cald,
de catifea umedă...
Mă zgârâie cu picioarele grele;
cu gheare ascuţite mi-ncolăceşte pardesiu
şi sunt năpădit de-o bară, ca un fald
de plumb, imensă, de păr cenuşiu...
Sare mereu, îşi ia avânt,
reîncepe -ce sunete o fi-ngânând-
şi eu râd, repetând bolborosind;
Bobiţă, Bobiţă... băiatule!
Degeaba... Nu se predă!
Rabd la rândul meu;
de-abia astăzi i-am adus două franzele
proaspete, pe un ger
-ce-l aud, de sub tălpi, îmi scrâşnind-
... şi el mă iubeşte, fără reproş,
că l-am uitat... două săptămâni, de infern.
Dar nu-mi lipseşte nimic din ce-am eu,
totul e nemişcat pe albul geros...
M-a păzit de alţii, ca mine...
Un mare credincios
-fără pretenţii-
... de câine.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditativ

Stau, mâzgălind pe coală, cu două suflete împrejur;
Dulăul credincios Bobiţă şi mâţa neagră Maşa, mică...
Mimând că dorm, să relaxez, să respir aerul cald, pur
În liniştea ce câte-un tril... ori gâză ce din "son" despică.

Din când în când o adiere venită de pe semn de roză
Îmi face vânt de evantai, mai mult vis din real gând,
Mă deplasând din ambient într-o colinică narcoză
Să-mi fac trăire-n paralel... ori altceva, dintr-un nicicând.

Îmi scormon filmul ce-am turnat scurt, definitiv periplu,
Metraj cu doar puţini actori -n-a fost buget de distribuţie
şi obligat a trebuit să joc în rol erou multiplu-
Fără a fi, culmea, apreciat mai mult de-o simplă... alocuţie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând

Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Şi să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Şi un alt recensământ n-oi fi între omeniri.

Şi am plânset aşa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinţi moşteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Şi atât de mult au dus cu ei, dor şi iubiri.

Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alţii n-o să-i am
Prinşi doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o ştiu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.

Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu ştiu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neştiuţi
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Înceţoşat se uită de-s încă, ori sunt pierduţi.

E mult mai bine aşa, timp nu-mi las datorie
Şi-mi liniştesc şi suflet, parcă-s mai pur, curat
Şi obrajii, ochii-mi şterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!

Mă prăbuşesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimţite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Implicaţii autumnale

E toamnă şi putem vorbi
De podgorii. Domniţă!
Abia aştept a te sorbi
Bobiţă cu bobiţă.

epigramă de Ion Patriche din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solar

Ah, doamne cât de rece sunt;
o umbră mângâind pământ
cu talpa ce mă-nalţă-n zare
să-mi agăţ palmele de soare.

Şi cât sunt de neputincios;
nici însumi nu-mi dau cald, geros
rămân, nici lumânare
nu sunt, doar tânjesc soare.

Mi-am ascuns inima-n adânc;
să n-aibă frig în tremur strâng
şi ultimul pic de sudoare...
să-l am în arşiţa de soare.

Fac cald şi eu un pic din mine
doar cât să fiu la altul bine,
să-l am şi eu la rând; când doare
o mână caldă să-mi dea, soare.

Mă minunez pe zi ce trece
-când cunosc ger, eternul rece-
cum poate un infinit răcoare
să-l facă cald, o pată, soare?!

... O zi, ca mine el va fi rece, oare?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bobiţă cu bobiţă se umple sacul.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoriri incerte

Mi se apropie din nou zi, mai ar fi două, însă parcă,
Căci e trecut de ora trei, adaug peste iar la număr
La un calcul de când sunt uitat, fără padele într-o barcă
Pe oceane, fără de busolă, tot mai arar bătut pe umăr.

Încurcat, nu mai ştiu de fel de să mă bucur pentru fiind,
Sau să regret că alţii nu-s -ce i-am avut de leaţi, plecaţi-
Că se învecheşte tot de când s-au dus părinţii, nefiind,
Nemaiştiind cu toţi de mine, m-au pierdut rău, exasperaţi.

Cert e că în jur e-o bucurie de pregătiri, domol, discrete,
Iar eu tot fără interes, cel mai puţin prezent... şi uitasem
Şi acum deodată, brusc bătrân cu încă un an, încep regrete...
De timpul n-ar fi calculat, n-ar fi întâlniri, căci doar plecasem...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sleeping sun

presupunând acel sărut primitiv
m-ai luat în braţe
păsările trăgeau semnul infinitului
în care lumea îşi pusese marea speranţă -
un punct mereu cald oricât ar fi vrut iarna încet să acopere.

poate nu eram cel ales să port coroana
de spini
bănuindu-l de teamă
am înmuiat odată cu tânărul palid
în paharul cu drojdie
încolţeau două ramuri ca două neamuri duşmane
iubirea m-a prins de călcâi ameţită de lucrurile ce urmau să se-ntâmple:
la tine, domnul meu, totul e negru.

în clipa de mare risipă
oceanul şi-a adus aminte de noi
cei fără putere în lipsa cuvintelor,
cei mai mai săraci dintre sorii care au traversat
întunericul.

pe corabia din lemn de gorun
tăcerea atingea mărimea unui stat de om
focul scotea sunete menite
să ridice moralul
spiritul
se mişca dintr-o parte în alta şi nu existau intrări separate,

a trebuit să ne plecăm
pentru a deveni una cu stelele.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rut

Am, se pare, certitudinea, ce de mult mă încerca, a priorităţii existenţei lumii,
căci -cum de obicei am totul învăţat de la sinceritatea animalelor-
când e vorba de rut, se uită de orice; de conţinutul oalelor,
de gerul uscat, de mângâieri... rămâne sălbaticul, unicul, strigătul lunii!

De unde teama nesfârşită că mi-am pierdut singurul prieten,
pe dulăul Bobiţă, plecat fără să dea ştire, căutând ceva gemene;
m-a lăsat, cu bolul plin l-aşteptând şi e frigul de crapă o cremene...
n-am ştiut că tot ce-i ofer, chiar şi sufletul pus, este atâta de ieften?!

Epopeea ingratului creşte şi-o verific din nou, c-un iz dezolant,
cu pisicuţa Neri, crescută de pui, ce-i la nesfârşit în lung scheunat;
de nimic n-o doare, de bobiţe-n tavă, nici de mângâieri, culcatu-n halat...
pleacă nopţi şi zile, forfotând într-una cu motiv precis... "sexu-i important!"

Totu-mi dă o senzaţie stranie, de parcă m-amestec d-etern,
nimic nu ajută -consolare n-am şi de ştiu că-s unic şi-mi vreau nemurire-
ordine-mi repun la lucruri, ce sunt însumi o parte, eu, aşa-zisa fire
şi înec de necazul, blestemat ce-l am; de-a fi neînsemnatul printre alţii... un patern!?!

... Chiar şi viaţa, lumea, toate-s rut produs... reprodus infern!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşa

Ce înseamnă nume în fond? Nimic profund!
Poate un moft de-a s-etala cel care-l pune,
Sau un abis ce numai el 'l exploră gând,
Predestinând cumva speranţele... a fi bune.

Aşa-a fost purtător şi micul căţeluş, un boţ
Cu pielea fină-i în culori maron-lucioase,
Pe trupul-i lung, valseozele-i în spate moţ,
Le legănând apoi... în mersul după oase.

Plăpândul fin, cu labe mici, puţin aduse,
Cu ochii calzi de-un umed-luciu, negru-brun
Pe botul fin, prelung şi urechile-n jos duse...
Era cât palma într-un decembrie, în Ajun.

Dormea adesea, dus cu tot cu sforăieli,
Pe un fotoliu, ce se pare, al lui era
Şi ne încânta cu glas zglobiu, sau mârâieli,
Încântat tot... cum le scotea şi nu ştia.

A fost furat şi l-am găsit, l-am luat acasă,
L-am şi arvunit fără vreun ban, să stea la bloc,
Dar fără, lume-ar fi fost singură şi ştearsă...
Căci ne-asista tot făceam şi-n orice loc.

Un pic gelos, când se striga un alt de nume
-Al lui Bobiţă, prieten bun, dulău de pază,
Sau la pisicii, ce-i dormeau ca duşi din lume
Pe trupu-i cald- venea tot el... Paşa, de vază!

Nebun era să- ne însoţească oriunde-am merge,
Plângând amarnic pentru orice părăsire...
Până ce azi, în drumul scurt viaţa şi-o şterge...
Cum n-ar fi fost... de o maşină, în depăşire!

PS
O fi îndeajuns doar nouă luni... pentru omenire?

PPS...
Pupila-i văd şi acum, din colţuri dintre pleoape,
Cu botu' întins pe labe, părând a nemişcare
Şi mă pierd lacrimi tot, în ochii lui de ape...
Călău ce n-am ştiut, să-l educ a fi mare...

Că lumea, ea-i o hâdă; de omoară, e doar eroare?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 august 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două lacrimi

Două lacrimi am văzut în salba
Unui nor ce mi-a ieşit în cale.
Două lacrimi au căzut în iarba
Unde se târăsc melcii agale.

Două lacrimi curăţă pământul
Năpădit de buruieni amare.
Două lacrimi s-au uscat în vântul
Legănat din zare-n altă zare.

Două lacrimi las acum să cadă,
Umerii pomeţilor să-mi spele.
Două lacrimi n-au cum să se vadă
Între-atâtea mii şi mii de stele!

Două lacrimi reci, rostogolite
Peste lume, cât e ea de mare.
Două lacrimi calde, înflorite
Într-un plâns de sălcii curgătoare.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La două paralele

Mă-ntorc rănit din rădăcina filei,
Ochi isovit de limpezimea frunţii,
Paşii de plumb pe urmele cămilei,
Răsună în nisipuri când trec argonauţii!...

Din sunete muşcate de fluier grav de sare,
Membrana de lumină răsună sub podele,
Şi-aud cum creşte grâul de dincolo de zare...
Sunt salahorul serii, la două paralele!

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeu cenuşiu

De ce mi-e tristă fiecare toamnă,
Bătut cu vânt, în picuri şi cu frunze,
Spălat cu ploi, de tot ce-avusem muze
Pe-ascunse... Că mă-ndrept încet spre iarnă?

Se moare fizic, timpul, anual
Mă păcălind că-i doar, moral, un ciclu;
Pierzându-mă perpetuu-ntr-un periplu
Fără de-ntors... În solul de fundal.

Mă pierd din mine, într-un melancolic,
La trist repetitiv de Nou de An
-Un mincinos, că ce-i trecut e van-
Pentru un miez de noapte... Euforic.

Toamnă îs încă, în culori de foi,
Ce-s întrupări de suflete scadente
De vieţi pierdute, sau intermitente...
Prescrisele de Dumnezeul... Dintre noi.

Mi-e toamna una singură şi-i scurtă
În timp -mai scurt... de când eram copil-
Şi-i fără-ntors, mi-e veşnicul exil,
Cu apa vieţii... Ce definitiv se zvântă.

M-am prins, în jocul recapitulării,
De anotimpuri ce-am în inventar;
Sunt reciclat cu fericirea dată-n dar
De visul minţii... De-a răpi clipe uitării.

Dar din păcate, tot, rămâne vis
-Fără întoarcere reală inapoi-
E toamna-mi colorată, printre voi,
Dintr-un contract... Cu viaţa-n compromis.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie

De m-ai uitat, e că ţi-ai pierde mintea
Ce-am sechestrat-o-ntr-un seif de gânduri
Ce-l ţin în palme şi ascult când murmuri
La altul, tot ce te-nvăţasem... Rugămintea.

Să nu mă uiţi că ce-i mai rău e-a pierde
Când ţi-a luat timp să mă ai fără pretenţii
În lumea asta unde numai delicvenţii
Pot să te-ncânte mimetind... Dezmierde.

Şă ştii că sunt lipit de mine, te păzind
Şi nu-mi rămâne liber mult, doar o fărâmă
Ce-o ţin în aşteptare, o exersând... iubind,
Să-ţi fie cum un ruj, ce-l pui de vrei... Pe gură.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu o primă... vară

Mă păcălesc mereu c-o primăvară,
-Promisiune-n van de reînviere-
Ca mugurele, fluturi din cocon... Afară
Ies năpădit de mii de premiere.

Cred nejustificat în reînoire
Din aeru-n culori de flori de roduri...
Retrăiesc anual din nou o răstignire
Şi mă încânt printre lumini şi dulci prohoduri.

Îmi umplu alveolele de-azur
Şi parcă zbor făcându-mi fizicul un gând...
M-avânt, mă răcoresc într-un "sperjur"
De mărturii minţite că-s iar tânăr... Un curând.

Dar totu-i scurt, căci timpul se scurtează;
Parcă de când sunt mare spaţiu-i mic
Şi zile-s clipe, totul mă presează
Şi-ncerc s-ascund în surd orice tac-tic.

Se-nsămânţează lumi în brazde-n vânt
Uitând o vorbă veche din străbuni;
"Că toţi suntem o apă şi-un pământ"...
Şi că-ngropatul nu te naşte chiar de-aduni!

Ce bine-i pentru flori şi rândunele
Că nu-şi fac gânduri, simplu se iubesc
Fără prejudecată... şi mă-ncânt, mă pierd în ele
Nebun că vine primă vară, vară... Am sânge cald!... Întineresc!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatălui meu i-am declarat o dragoste imensă. Ne unea o mare complicitate şi prietenie, o capacitate neobişnuită de a ne spune totul printr-un singur gest sau o privire. Chiar şi astăzi îl simt alături de mine în fiecare zi, având grijă de mine, chiar dacă nu mai este printre noi.

citat din Julio Iglesias
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păi, şi-aşa e viaţa scurtă, mân­ca-ţi-aş, păi, dacă două săptămâni nu fac nimic, când să mai fac idea­lurile mele, ce vreau să fac eu, dacă două săptămâni deja nu fac nimic?

perlă de Gigi Becali
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul meu

Prietenul meu a venit aseară la mine,
Abia mai respira. Ce ai? l-am întrebat,
Ce e cu starea asta îngrozitoare?
S-a aşezat încet pe podea, cu faţa lui dumnezeiască,
Nu se mai ţinea pe picioare.
Ce s-a întâmplat? îl întrebam eu, ce s-a întâmplat?
Nu părea să mă mai cunoască.
Privea dincolo de mine şi atât,
I-am atins cămaşa, era udă de sânge,
Avea o rană strălucitoare la gât.
Nu plânge! i-am spus dintr-odată, nu plânge!
Deşi nu plângea. Privea dincolo de fereastră,
Era înspăimântător de frumos,
Dar nu mai avea nimic sub cămaşă,
Nimic din penajul lui fabulos,
Doar două cioturi însângerate,
Doar două răni din care sângele şiroia.
Unde-ţi sunt aripile? l-am întrebat
Unde-ţi sunt aripile? am urlat.

poezie de Mircea Florin Şandru din Faţa ascunsă (2010)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţionări în pierdere

... partea mea, de pasăre uşoară,
îşi tot pierde din pene,
privirea ageră-i tot mai alene
şi totuşi, timpul zboară...

... şi câinele din mine, bun,
nici nu mai latră, nu păzeşte
ce-am, nu mai goneşte
nici stihii, pe-orice ne-bun...

... nici vorbă de vreun leu, rege,
căci scaunele-jilţ sunt ocupate
de mulţi alergători... palate,
îs multe, nu mai am vreo lege...

... noroc că i-am citit pe Platon, pe Seneca
şi gândul mi-a rămas îngreunat,
atât de greu că nu-mi poate fi, el, luat...
mă redescopăr singur, zilnic... Eureka!

PS
... şi ce să fac acum, să plâng
că nu ştiu ce fac alţii, ai mei,
ce sunt... nu, au fost, ei, zmei
şi n-au citit... cum oare se re-strâng...

... din pierderi, un întreg se mai ajung?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas, după plecare

Am căutat astăzi iubirea,
încă de dis de dimineaţă,
printre cearceafuri, pe-un adânc de pernă
şi rămăsese doar mototolirea,
ca o hârtie aruncată, creaţă
de-o noapte, se trezind în bernă...
e plin de zgomotul de vid
ce sparge tâmple-n pocnete, doloric
şi-o ceaţă umedă se întinde în picuri spre bărbie,
să răcorească piept, ce aleargă-ntr-un galop torid,
înmoaie obosit şi gând,
ca de-un alcoolic,
în rugă, se închinând,
în prosternarea de-o... călugărie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pui de copil

Sunt prelungit de azi definitiv
în timp,
sunt sfertul moştenit
întruchipat într-un ecran
cu haşurări de emotiv
citit din pântec de copil iubit
într-un halou, precum un nimb;
un ecou-grafic... Prim cameraman.

L-am benit cast din pur străfund
şi l-am spălat
cu mintea-mi scursă
printre o lacrimă sau două,
am tresăltat
de fericire inuită, nepătrunsă,
nebănuită pân-acum; doar gând
neîmpărtăşit, tangenţial, ce-aparţinea, gândeam, doar... "vouă".

Nu ştiu ce să aleg întâi;
mă pierd
de-un bine ce-l uitasem,
unul îmbătător, fără de noimă aproape,
că-n fond e-un semn de rău, de-apropiat haihui
de-un rece convenţional-fatal, de un dezmierd
la o planetă ce deja cu ai mei o poluasem
cu cânt ultim de lebădă... ce mai pluteşte încă peste ape.

Sunt dintre cei ce nu şi-au dus copii de mână,
doar arar
şi i-am iubit nemăsurat
aşa cum parte-am fost la rându-mi
educat,
însă lăsat fără de frâu, hoinar
neoblojit, ostentativ eliberându-mi
singur spirit ce-am transmis la fel, fărâmă cu fărâmă...

Şi mă resuscitez aşa-n neprevăzut total, în tot
să mă reschimb
ca printr-o programare
ce nu mi-o bănuiam; să mă-nsoţesc
pe un neant de-alei de gene-n timp,
să-mi fiu mereu o piatră de-ncercare
într-un frumos de nesfârşit dumnezeiesc...
peste mesaj direct de la gamet. Doar sânge de nepot.

Sunt iarăşi eu reîntrupat, nepoată sau nepot... sau doi.
De unde-atâta har
de la un boţ de fată
cum a primit
la rându-i tatăl meu odată;
o nepoată şi-alta imediat apoi...
ce-mi stă ca o icoană dragă într-o altă zi de calendar...
E-o altă purtătoare de sublim, un mit...

Un chip plin de zulufi de aur ce m-a-nsămânţat de azi într-o planetă-ntreagă...
Am încă-n cenuşiu un scrijelit de-o pată haşurată ecou-grafic... Şi despre viaţă mă întreabă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!