Rămas, după plecare

Am căutat astăzi iubirea,
încă de dis de dimineaţă,
printre cearceafuri, pe-un adânc de pernă
şi rămăsese doar mototolirea,
ca o hârtie aruncată, creaţă
de-o noapte, se trezind în bernă...
e plin de zgomotul de vid
ce sparge tâmple-n pocnete, doloric
şi-o ceaţă umedă se întinde în picuri spre bărbie,
să răcorească piept, ce aleargă-ntr-un galop torid,
înmoaie obosit şi gând,
ca de-un alcoolic,
în rugă, se închinând,
în prosternarea de-o... călugărie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de vară

E-o boare caldă diafană
De aer, în Zefir curgând.
E-o lene de plăceri şi gând...
Îmi vindec, de-o idilă, rană.

Sunt pe nisipul răcorit,
Nu te aud, e doar talaz.
Am inima într-un Alcatraz...
Doar ai plecat, şi-i asfinţit.

M-atinge valul şi tresar;
-Nu-ţi este trupul răcoros,
Te-ai dus cu gând de neîntors?!?...
Nici plin, nu mi-am făcut măcar.

Se-aud mii pescăruşi... În larg
Marea e-n vuietul de-o scoică.
Din perle ce ţi-am dat, o troică,
Mi le-ai făcut lacrimi şirag.

La coastă clipocesc delfini,
M-au înţeles că-agonizez.
Uit totul, îi privesc, visez,
Mă duc cu ei... suntem marini!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscoliri

Primele, pe care le-am uitat de-atâtea dragoste,
Au fost litere, ce nu se mai adună în nume
Şi, au rămas imaginile, toate de neşters, ce pacoste...
Doar ele şi cu pipăit, căldură, zâmbete de glume.

Îndeajuns e doar privirea, fără noimă, în gol
Şi un dans de personaje se îmbulzeşte într-un prim plan
Fragil, pierzându-se în rânduirea fiecărui rol
De-un puzzle franjurat de chipuri, trup... privirile de alean.

E tot cu aceeaşi vârstă în frumosul static
Ce n-a întinat de-o clipă sublimele amintiri,
Rămase, cum tăişul, într-o scoarţă de-un fanatic
Rănindu-şi singur minte şi suflet... din trăiri.

E atâta nostalgie plecată în valuri, unde,
Cum picurul ce sparge oglinda apei, sticlă,
Ce poate atinge mal... frumoasa de niciunde
Ce-şi scaldă gândul dus pe-un abajur de-o aplică...

Şi ochi d-eter se ating, de-un picur timp... ce pică.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru, albastru...

Se pleacă cer pe mare din picuri albăstrele
Pe boabe întunecând în albastru-nchis de vie,
Se revărsând prin vene, în pasta pe hârtie
De-un băieţel în bleu, cu palme mititele.

Sclipeşte ametist în raze subterane
Prin prismele de roci din râuri cristaline
Spre funduri de atoli de bleuri pur divine,
Până-n afund de gheţuri de-arctice canioane.

E tonul de-o planetă ce-şi are crez în Biblis,
Răsfrântă de milenii spre înaltul purităţii
Sălăşuind fulgi, duhuri, pe sfera libertăţii
Topită-n cristalinul pe albastrul dintr-un iris.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme

O broderie albă stă pe-un scaun, ca o spumă
Şi-un fin miros de o răcoare caldă se strecoară
Printre mobilierul lăcuit de ochii ce-ai lăsat să şteargă orice urmă
De-atingeri... E dormitorul; un iatac de-amor în ramă, dintr-o vară.

Şi pieptănele, lângă un ruj, zâmbeşte cu toţi dinţii
Sub buzele-nroşite diafan, sculptate-n lemn
De abanosu-ţi păr în mlădioase fire, de-un penel din baierăle minţii
Ce le adună-n fald de vis... senin se-ngemănând de-o acoladă-n semn.

Mă scutur de crâmpeiele ameţitoare, mă reîntorc la sensuri
Lăsate-n fin contur de aceleaşi buze, pe-o ceaşcă de cafea
Ce-s poartă-ncă surâs... Pe un spătar, de alt scaun, în fine dresuri
Şi pe cearceaf, stă perna îndoită-n logo-ul ce-ntind... "Nu mă uita!".

Şi aer ce respir şi-a luat subtil un iz d-identitate
Şi pe-o hârtie-n scris, e-un început de "Eu..."
Şi-o lumânare pâlpâie-n căuş de ceară, pe-un fitil de-o noapte
Din care a rămas doar vis... în palma desfăcută, c-un fileu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi... Anda

Sub pleoape o strâng şi mult aş da
S-am chipu' angelic, alb, perlat,
Tăiat precis, fin, scump carat,
Sclipind ca diamantu'... o Anda.

Pe dinţi îmi simt buze, ce n-am,
Ca de-un desen de Botticelli;
Suav, molcom, dând fiori pielii,
Să muşc uşor macul de... o Adam.

Şi mintea-mi s-ar împintena
De simetria infinită,
Cum pânza proaspăt zugrăvită
De-o lume, ce-ar picta-o... o Anda.

Picuri mi-s cristalinul geam,
Privind, dus, către corp fuior
Şi gând mijind de amor, de dor,
Spre undele-i, coapse de... o Adam.

E şi arta altfel, pe un ecran;
E spirit, dans, gust de-a cânta,
Dezlănţuindu-se; Anda
Încântând simţ, lumi de-o... Adam.

Dorinţă-i şi mister! E a ta,
În vis, nopţi, câte-un pic, un dram,
Tot căutând, de mult; o Adam,
Serafic, ce-i şi-o Evă... o Anda.

Dedicat ei, ca şi Elizei, Sanda...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând

Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Şi să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Şi un alt recensământ n-oi fi între omeniri.

Şi am plânset aşa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinţi moşteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Şi atât de mult au dus cu ei, dor şi iubiri.

Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alţii n-o să-i am
Prinşi doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o ştiu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.

Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu ştiu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neştiuţi
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Înceţoşat se uită de-s încă, ori sunt pierduţi.

E mult mai bine aşa, timp nu-mi las datorie
Şi-mi liniştesc şi suflet, parcă-s mai pur, curat
Şi obrajii, ochii-mi şterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!

Mă prăbuşesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimţite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu gândul dus

E gândul, câteodată dus, un arhipelag de plauri plutitori
Şi, te strecori în caiac strâmt, îţi părăsind banchiză
Golit şi de veştmintele udate-n lacrimi... doar valiză,
Plină ochi cu idei, păzite de-alţi atâţi înotători.

De atât uscat nu mai e chip de limpezirea minţii,
Înnămolită adânc de aluviuni depuse, vechi canoane,
Netezind, ce-au rămas speranţe în fante, canioane,
O bilă... aruncată la întâmplare, uitând-ţi până şi copii, părinţii.

E parcă-n lapsus timp, înceţoşat ca-n nesfârşit muson
Se revărsând peste orice diguri, inundând şi ultime tranşee...
Rămas doar istmul, ce-ar lega, absent, de-un fir de fee...
Te trezind brusc... de-un şuşotit, din femininul de-un uitat bluzon.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O bulă de perlant

Se-adună râu de-aluviuni în estuar
Şi de-un picior se şchioapătă o scoică
Orbită de nisipu-n mâlul planetar...
Se trage-n carapace ca-ntre sâni o doică.

Îşi avalează sarea mărilor ajunse,
Se ascunde de prea multă lumină
Ce-o mistuie-n ea însăşi valve nepătrunse;
Un glob pe-un fir de praf în sidefare fină.

Se apără cu ce-i mai bun în sine
Timp lung, nu-şi pune cap pe pernă
De parc-ar şti că doar un şnur o ţine
Şi moare într-o zi ucisă pentr-o perlă...

O viaţă-n nevăzut, cum cânt de-o neagră mierlă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sincopa reflecţiei de-o noapte

Pe zi ce trece e tot mai noapte,
Ce numai ea e-un sfetnic bun,
Căci doar tăcerea, spusă-n şoapte,
Dă-n spirit şansa de-un ajun.

Negrul, tihnit în lenea minţii
Culcată-n suav, stând pe-o ureche,
Redă restartul sfânt credinţii...
De gând n-ai bun, la amor pereche.

E zisa de un azi pe mâine
-Nu cea nevrută, a amânării-
Ci-n stoic coace bob în pâine
Şi-ar da şi-un înţeles... trădării.

E-o estompare de culoare
Când neagră este orice felină,
Căci nu futil e cel ce doare,
Ci hău, de suflet... să suspină.

Poate fi graba, mai devreme
Se hotărând timp să se scoale,
Când ce-ai aproape ştii că geme
Şi-aşteaptă pe umăr caldul... moale.

Nu-i standardu-ntre alb şi negru,
E molcom reflectat de-o noapte,
Ce face pe-om o zi integru...
Sufletul gând, simţiri mai coapte...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"From your Valentine"

E luna focului, lângă cămin
când stai, cu inima o floare
de gheaţă, cu obraz lipit
pe geamul aburit de buze
visând cu suflet plin de muze
ce-aştern pe foaia de pe scrin
cuvinte dulci, voalate-n boare,
închinând rugi să fii iubit,
să storci suspine printre scuze...

E-un fin fior în sternuri stângi
ce-ţi dă roşeaţa rozei fine
şi-o apnee scurtă-n abdomen
ce stă cum pendul nemişcat,
de emoţie transfigurat,
oprit din timp, când stai să frângi
bilet, ce nu ţi-e sol de bine
şi baftă ceri, ca-n examen,
să treci greşeli, de neiertat...

E-un vis de-o zi de-a doua lună
din fiecare an ce trece,
ce-i veşnică la întâlnire
la mijlocu-i cu scurt destin,
e cea cu suav miros de crin
ce-n cupă alb de iarnă adună
-precisa de pe paisprezece-
... în plăceri alb-caste de iubire
cu murmure-necate-n vin...

E poate semnul ce port stigmă,
-printr-un hazard plin de mistere
în dar primit de la Divin-
să nasc în ziua de amor
când tot se şterge, toţi se vor,
se redescoperă-n enigmă,
se mângâie-n priviri stinghere,
se mor de dor, de-un Valentin,
se curg pe-un vis, se scurg, fior...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnând

Vară se stinge încet, torid răceşte
Şi albastrul cer se sprijină pe nori,
Ce apasă, cocârjind frunze. Culori
Se estompează, verde îngălbeneşte.

E parcă o oboseală, a timpului, naturii
Se îndepărtând de soarele în cuptoare,
C-o lume, de fochişti, ce-a întreţinut ardoare
Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.

În pomi, pe ramuri, verdele se scurge,
Albind întâi spre tonul sidefat
Şi câmp din verde, în auriu e, gold lăsat,
Iar nopţile sunt iar fior spre îngheţ... în ce se curge.

Păsări sătule sunt de noi, au gând să plece,
Mai multe acum, că puf e pană, pui
Şi câinele păros, ce doar şi-a lăsat păr, e şui...
Se îmbracă iar... Cum ştie de-o fi rece?

Nu ştiu de-s trist, de ce, cu fiecare toamnă,
Că şi ea ar plânge des, în picuri, în şuvoi,
Cum eu mă plâng că n-ar mai fi apoi...
Sau, că mai pierd odată, doamnă, o toamnă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfârşit de-o iarnă

Urme-adânci înfundate-n înnouratul, pudratul de puf,
Peste câmpu-n scaieţi rari, brun-strâmbii şi rupţi,
Se acoperă-n treacăt de viforul plin de năduf
De-un ianuarie crud, repetat nesfârşit, ani de ani... tot mai scurţi.

Înapoiul se pierde, se ascunde cu praf de ce-a fost,
-De-alb de vată ce piaptănă-n scrâşneul rece de vânt-
Doar în faţă-i scăparea-nentinatului, neantului frost,
Aşteptat să se calce... cu frica de caldul, din negrul mormânt.

Şi ochii îngheaţă-n tăiş de-alburii cataracte
Strânse-n pielea ce crapă-n ridate îngheţuri,
Cu crezul că-ntorsul privirii-napoi, în antracte,
E-o sursă d-elan... de sărit de arşituri de vieţuri.

Şi-i lung anotimpul şi-i culmea şi-i ultim şi-i greu
Şi nu mai e nimeni în jur, sunt un spate de dune
Bântuite deja de trecut, ce-l ajunge în veşnic mereu,
Cu-ntrezare de-o pâclă de ceaţă... cu negrul ce soarele-apune.

Doar urlete-ncet, neauzite, se sting într-un bocet
Când albul se cască-n crevasă de hău, de adânc...
Sleit de pasajul imensului câmp răsădit, când şi când, într-un scâncet
O sperietoare de aduceri aminte-s doar... două beţe din crâng.

Şi e dus, dus, gerarul de-un nimeni aduceri aminte
Pe falsuri eresuri-credinţe că-i totul etern
Şi-i numai o boare de calciu-împietrit, doamne sfinte,
Sau picul de-un gând, mai frugal... zi de zile ce cern.

Pe câmpul albit, plin de dune, cu crengi în crucişul de lemn...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restanţă de... loc

Mă scald cu trup şi minte într-un torid octombrie-n final,
Reîntors pe cheiul studenţesc de-o Dâmboviţă, apă
Ce spală încă oraş de tranzitu-mi de-o viaţă, spartă-n bal
De şcoală, într-o escală de amintiri şuvoi, ce gându-mi scapă.

Sunt parcă pictorul ce-şi cerne văz în trecătoare chipuri,
Ce parcă îmi transpun din corpu-mi timp trecut
Şi atâtea nostalgii m-afundă din real în filme, scurte clipuri...
Sunt cum e actorul care-şi joacă rol în filmul din retină, mut.

Nu mai tânjesc priviri, ocheade, lumea-i ca o scenă
Ce-şi scrie actele perpetuu, îmi calcă trup trecând,
Doar eu mă înfrupt frugal, din mintea-mi ce gunoi mi-aruncă de-a sa benă,
Cu crez că perimarea îmi va fi o lungă, peste orice gând.

Mă întreb afilozofic cast, de asta-i lumea crudă,
Felii de euri care zac în straturi cum poteci de oase?...
Şi-o zi voi şti ce-i totul, când n-oi fi, doar liniştea cea nudă,
De ce-oi fi fost, de e vreun rost în loteria numerelor scoase?...

M-am luat din nou cu melancolic, cu "amănuntele" lumeşti,
Scăpând esenţa iar, restanţier de-o toamnă, în Bucureşti...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezon

O fi un noroc
c-am fost cazon,
nu-ndelungat;
doar un sezon
străjer de-un crez,
disciplinat...
un amorez
un pic baroc?!

O fi fost bine
c-am învăţat
fără o plăcere,
aproape-n silă,
m-am îmbătat
de dor sau milă...
vrând mângâiere,
de-un nu ştiu cine?

Aş vrea pardon
dac-am greşit;
dar cui să fac
o spovedire
c-am fost minţit
că scap de-un "drac"
de-o omenire
cu blazon?

Dreptatea-i "don"
şi-o fi corect
să nu fiu un eu,
tu doar să rişti
să fii un drept;
să nu exişti
fără tupeu
de dregător!?

... Doar simplu muritor...
e oare un rezon?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pata brun cu negru

O umbră neagră-n brunuri şterse
Zăresc în caldul de-un cuptor
De iulie, icnind să verse
Gunoi din falsul abator.

Nici nu-i frumoasă şi e mică
Şi fuge doar de o priveşti;
Se ascunde tremurând, i-e frică,
Nu vine chiar de-o amăgeşti.

O văd mereu dormind cu jind;
Jinduind curtea-mi cu-al meu dog
Care se-mbuibă... Doar privind
Nepăsătoare, ca de-un drog.

Şi se răceşte timp. Nu creşte,
Doar simţuri dă de-un prim amor
Neaşteptat, ce nu-şi doreşte;
Că o haită-ntregă o muşcă, o vor.

Şi n-are nicio apărare;
Mai multe nopţi şi zile fuge
Chelălăind limbaj c-o doare,
Dar n-are cui, viaţa şi-o scurge.

O revăd slabă, iar dormind,
Visând cu nările-i mişcânde
De arome-n zbor, oftând, pierind
De dor de-o mamă de niciunde.

Mă bucur să o văd mereu.
I-arunc ades câte-o bucată
Şi-i tot mai frig şi somnu-i greu...
Covrig, în tremur într-o groapă.

Sunt astăzi fără nicio vlagă,
N-o văd niciunde pe "fărâmă"...
Nu mai respir; o aveam de dragă,
Urâtă, slabă-n chin, pe brumă.

Doar se-ngrăşase, dar în burtă,
Urnindu-se cu coada strânsă...
Şi gând tresar la plasa ruptă
În râu, c-o amărâtă, alta plânsă.

Alerg la râul, uz de rug
Şi văd pe-un ciob de gheaţă-n mal
Un boţ de pânză-n humă; drug
Şi-o sârmă-ncolăcită-n val...

... Şi de sub apa sloi de rece
Răzbate-o pată brun cu negru
Şi plâng şi capul nu-mi mai trece
Şi nu mai văd... omul integru!!!

Doar căţeluşa-n lemn de cedru...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă în... "Purple rain"

Stă soarele-n "purple", cu sufletul stins
De-o rază răsfrântă de-un luciu pierdut,
Rămas fără vlaga sclipirii de-un vis,
Adânc înecat... pe Univers lăsând slut.

E sunet mai gol, doar în scoici lăsând vuiet,
Ce poate într-o zi va renaşte-n recifuri,
Când ploi vor dispare şi "rain", doar un tunet,
Va sparge timpanele... închise cu cifruri.

Fantoma de" Prince" va renaşte dansând
Pe tocuri şi, tril ce va scurge chitară,
Va face amintirea, rămasă plângând,
Să învie din nou în fiori... iar şi iară.

E lumea atâta de trist de perenă,
Cu atâta nedrept scris în indiferenţă
Şi îşi uită că viaţa îi e doar o scenă
Fugară... ca mintea, pierdută în demenţă...

Sunt strop... "purple rain", dezbrăcat de prezenţă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre picături

Sunt femecat cum se prăvale apa
În şuvoaiele de picuri grei şi ascult
Din Mariane, înecat mesaj, din groapa
Abisului adânc de timp, peste demult.

Mă-ncânt în cântul-ropot de pe tablă
În mii de cai galop; cum ralul pulmonar
Venit cu aburii -stând îngeri, ca să cadă-
Din tau, savană-n răget, rugă de altar.

Mă spăl prin canioanele din creier
-Odată cu torentul de-amintiri-
Mă prăbuşind în melancolicul descreier
Necontrolat purtat, apos în năluciri.

Mă las atins de picurii-n masaj
Pe piele, din durerea răului de-azur
Ce-mi strânge timp în umed derapaj
De suflet răspândit, fără control, contur...

Am tremurul în barbă, dar sunt pur,
Spălat pe bronzul arămiu încins de soare...
Sunt tot topit şi-o umbră de-abajur
M-acoperă, şoptind... "E ploaie şi te doare..."

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regat surghiunit

Nu mai am azi un alt exemplu de umilinţă,
De bunătate, pe un chip contemporan
De atât bun simţ, de-un alt, al meu samaritean,
Iubindu-şi ţara... şi alungat spre suferinţă!

Nu ştiu exemplul, altul, calmului, căldurii
Şi pielea-mi freamătă la glas molcom, profund, timid...
Cuvinte spuse-altfel, din pieptul nud, torid
De-o viaţă unică, din secolu' aventurii!

Nu cred că suntem, aşa grav, pe veci atinşi
De atâta strâmb, de samavolnic, de minciună;
Gudron mâzgos, făcut să fabrice amertumă,
De către vajnici adversari... de buni... pretinşi!

Nu înţeleg, nu vă-nchinaţi nici astăzi mintea,
Cu suflet, dacă mai aveţi, nu vedeţi clar
C-avem lăsat, ca pe-un Christos, la popor har
Şi-l daţi uitării... păcătoşi, uitând sorgintea?

Nu mai citiţi, uitaţi trecut, de datini, domnitori,
De voievozi, de Sfânt Divan, de patrioţi...
Nu vedeţi, chiori, că ne furăm între noi, hoţi
Şi ne-au unit, regat întins, regi iubitori!?

Nu-s aşa sigur că n-aveţi încă tărie,
Caracter, ochi, pentru o istorie reală...
Uitând că Rege aveţi de-un secol spre trezeală,
De inimi lângă, să-i fiţi ţării amor, mândrie!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatic amurg

Se îngână încet, nesigur, canicular sfârşit,
Cu schimbător amurg în toamnă sângerie
Băută-n căni de must din ruginii de vie,
Mânjind pân' la urechi un soare-n asfinţit.

În verde sidefat se mişcă frunze-n ramuri
Se desenând pe un cer albastru în ton de mov,
Cu nori, din bulbucaţi, în pieptănat alcov...
Şi picuri se preling pe aburite geamuri.

Adie un pic de umed pe dermul cald de-o vară
În bronz turnat, sub bluza de-un crem de in topit,
Zbătându-se, cum flutur în zbor neobosit...
Şi perle se răsfrâng sub ruj lucind, de ceară.

Din acoladă fină, se prelungind pe coapse,
Răsare, să dispară, un ring pe-un inelar,
În palma masculină de-un ins crepuscular...
Şi-n doi, pe sub castani, se trec uniţi... sinapse!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog

Te rog să mă aştepţi că vin,
Nu mai respir, mor în suspin!
Mi-am făcut sufletul buchet
Să ţi-l aduc, să-l pui la piept.

Să nu mă uiţi vreau, te implor!
Cu zile mă topesc de dor
Şi nopţile stau pază, treaz
Cu ochi la geam şi pat pervaz.

Din gând de-o clipă dă-mi semnal
C-o să-l primesc bilet pe-un val
Din marea mea înlăcrimată...
Să-mi spui c-o să-mi mai fi, o dată!

Întinde mâna s-o ating
În flame ce sunt, să mă sting
Lăsându-ţi caldă adiere
Să-ţi ofer luni în ani de miere.

Să mă aştepţi în nopţi de iarnă
Un fulg în palmă, să se cearnă;
Să mă topeşti, o picătură
Să-ţi pui pe buze, caldă gură.

Şi-n gând să-ţi renasc primăvară,
Obraz să-ţi mângâi, floare, o boară
Să-ţi fac iris bujor de rouă...
Din timpul meu să renaşti nouă.

Aşteptă-mă sub ploi de toamnă
Să fiu torent ce cerul toarnă
Să spăl păcate de te-ating
Şi-n iarnă eu amor să-ţi ning.

Că vin, să mă aştepţi te rog
Să-ţi dau respirul meu zălog
Într-un buchet de-o zi de vară...
Să te strig iar, ca-ntâia oară!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!