Credincios

M-a prins cu botul mare, perlat de măsele,
imens de cald,
de catifea umedă...
Mă zgârâie cu picioarele grele;
cu gheare ascuţite mi-ncolăceşte pardesiu
şi sunt năpădit de-o bară, ca un fald
de plumb, imensă, de păr cenuşiu...
Sare mereu, îşi ia avânt,
reîncepe -ce sunete o fi-ngânând-
şi eu râd, repetând bolborosind;
Bobiţă, Bobiţă... băiatule!
Degeaba... Nu se predă!
Rabd la rândul meu;
de-abia astăzi i-am adus două franzele
proaspete, pe un ger
-ce-l aud, de sub tălpi, îmi scrâşnind-
... şi el mă iubeşte, fără reproş,
că l-am uitat... două săptămâni, de infern.
Dar nu-mi lipseşte nimic din ce-am eu,
totul e nemişcat pe albul geros...
M-a păzit de alţii, ca mine...
Un mare credincios
-fără pretenţii-
... de câine.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!