Mereu o primă... vară

Mă păcălesc mereu c-o primăvară,
-Promisiune-n van de reînviere-
Ca mugurele, fluturi din cocon... Afară
Ies năpădit de mii de premiere.

Cred nejustificat în reînoire
Din aeru-n culori de flori de roduri...
Retrăiesc anual din nou o răstignire
Şi mă încânt printre lumini şi dulci prohoduri.

Îmi umplu alveolele de-azur
Şi parcă zbor făcându-mi fizicul un gând...
M-avânt, mă răcoresc într-un "sperjur"
De mărturii minţite că-s iar tânăr... Un curând.

Dar totu-i scurt, căci timpul se scurtează;
Parcă de când sunt mare spaţiu-i mic
Şi zile-s clipe, totul mă presează
Şi-ncerc s-ascund în surd orice tac-tic.

Se-nsămânţează lumi în brazde-n vânt
Uitând o vorbă veche din străbuni;
"Că toţi suntem o apă şi-un pământ"...
Şi că-ngropatul nu te naşte chiar de-aduni!

Ce bine-i pentru flori şi rândunele
Că nu-şi fac gânduri, simplu se iubesc
Fără prejudecată... şi mă-ncânt, mă pierd în ele
Nebun că vine primă vară, vară... Am sânge cald!... Întineresc!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-s?

De la un timp nu de la naştere îmi fac cont de ani,
Ci mai curând din calcul de scadenţă
Până la schimb de neuitat din existenţă
Şi uimitor suntem iar tineri... mai bălani.

Şi faci proiecte tot mai multe, înţelepte,
Căci matematica o ştii de riguroasă,
Fără surprize şi-ai şi mână norocoasă
Să-ţi mai câştigi ceva la genele perfecte.

Şi-atât de-obişnuit îţi eşti de zi cu zi
Că nici schimbări nu-s certe, evidente
Şi oricum le ştii cum că se trag din alimente,
Iar c-o dietă le repari poate... mai ştii?!

Surpriza neplăcută-i tot de afară
Când alţii-ţi fac remarci, invidioşi
Crezând că toţi ajung ca ei într-o zi moşi...
Şi moral te resuscitează-n tânăr iară.

Aşa din ce în ce mai vechi în optimism
Te-aduni pentru rezerve-ţi presimţite,
Ce-o zi vor naşte iar în lumânări sărbătorite
Cu flori şi-un nou certificat... Cât misticism!

Noroc că totul e doar gândul în progres
Ce nu sfârşeşte, ci se naşte-ntr-un... "De ce-s"?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul zilelor de-o vară

Când timpul vara şi-o sfârşeşte
Şi rece începe să devină,
Parcă te uită, se perimă...
De zile lungi ore îţi scuteşte.

Şi florile înspre fruct promise
În obraji şi părul ce-ţi mlădie,
Se pierd cum puf de păpădie
Şi-şi cern din nuanţele deschise.

Iar visul, lung de la început,
Aşa cum vara nesfârşită,
Tot o vacanţă-i, pierde aripă,
De zborul de atât trecut.

Iar de-s şi eu întreg, natură,
De ce nu pot să fiu iar vară,
Cum pomi de vârstă milenară...
Mobilă nu-s!... Nu-mi dau căldură?

Mă cer să fiu un vis de-o vară,
Mă fredonând cânt, ciocârlii,
Întins cum rodul de câmpii...
Să mă culeg mereu, iar, iară.

Oricum, voi fi cenuşă în holde
Rostogolit în pic de râuri,
Pegas, fără călări, nici frâuri...
Un gând... eternelor Isolde.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecerea

Ce zbor e anotimpul -unul peste altul-
Mă-ntreb cum de-are fiecare un patern?
Să fie oare un proiect intern, ori e extern;
Căci totul este-n transformare?!... Doar, bazaltul!?...

... E roca scoarţei ce la fel rămâne,
Nu înfloreşte, nici nu plânge râuri;
Se crapă doar şi se prăvale-n hăuri...
Dar... nu-i tot anotimpul, ce-o răpune?

Sunt adevăru-n probă, un ciclu efemer,
Nu un comparativ de circumstanţe;
Sunt primăvara-n naştere, vara-n vacanţe,
Mă reculeg în toamne, în iarnă mă fac ger!...

Pământu-ntreg e-o luptă pentru pui
În anual alai de nunţi, miresmi de flori;
Tomnatic zbor -'n novici- de vechi cocori
Şi miliarde de iubiri cu "ea"... ce nu-i a "lui".

Şi e scurt timpul, n-am destule stări;
Sunt ocupat printre nevoi şi întrebare
Cu scurte, anuale, amintiri de-aniversare...
Îs o-ntâmplare-n două cifre... cu felicitări!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merele de vară

Mi-aduc aminte merele de vară,
Când noi copii la mama mai eram,
Când stam pe bancă câteodată seara,
Cu câtă poftă le mâncam!

Şi câteodată când ploua afară
Iar noi priveam la stropii de pe geam,
Mama fugea prin ploaia cea de vară
Şi câte-un măr cu lacrimi ne-aducea.

Şi îmi aduc aminte că într-o vară
Ne-a venit pe la poartă un sărman
Şi cum s-a luminat în prag de seară,
Când mama i-a cules un măr din ram.

Dar de când nu mai este mama,
Nici pomul nu mai face rod,
Şi parcă degeaba mai vine vara
Şi vara parcă nu mai are rost...

De-atunci am mai mâncat mere de vară,
Dar parcă şi-au pierdut parfumul sfânt
Şi mi-amintesc gustul de-odinioară,
Pe-o bancă, lângă mama la mormânt.

Merele de vară sunt,
Sfinte pe pământ,

Merele de vară plâng,
Mamei la mormânt...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fierbinte vis de-o vară

În dimineţile de vară
Se îngână zi cu noapte în triluri
Şi parcă inima-i uşoară,
Cu gând de evadat, exiluri.

În vara miezului de zi,
În zumzetul, concert de gâze,
Ai dor de-amici; cu ei să fii
Printre beri reci, soţii mofluze.

Amiază-după, în plină vară,
Anină pleoape-n aţipire
De-o toropire "fraîche", bizară,
Cu iarba rece-n contopire.

Seara de vară, în amurg,
E-o briză fină, iz de flori
Şi simţi că suflete se curg
În melancolicu-n fiori.

Vara, în miez târziu de noapte,
Se aude muzică de dans
Şi râsu-ai zice că-i în şoapte...
Pieptul, un fluture-n balans.

În noaptea atât de scurtă a verii
Şi dragoste pare ardentă,
Scăldată-n apele plăcerii...
Misterios, mai corpolentă!?

În ziua verii, lungă, caldă
Şi timp şi spaţiul dilatând,
În bronzul mării ce se scaldă
Şi dragostea-i mai multă... în gând!

Şi nopţile de vară-s scurte;
Parcă de umbre n-ar fi loc,
De mii de raze stând s-amurte
Ascunse, înspre un zori de foc.

S-ar spune scurt, că vara, viaţa
Este mai lungă, dogorândă;
O fi albastrul cer, verdeaţa,
Sau cânt... de-al inimii flămândă?

Vara-i un vis trăit în zile,
Iar zile-au visele mai lungi;
Şi-n vis femeile-s copile,
Iar anii-n vis, sunt mai prelungi...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşte natura

Vin brize calde purtate de vânt
Şi apa intră în pământ,
Mă păcăleşti tu primăvară
Că sunt muguri din nou afară.

Ciripesc păsări în grădină
Stau şi ascult în surdină,
Florile sunt în reînviere
Şi vor ieşi în premiere.

Inima mea vrea primăvară,
Dar trebuie să fie şi flori afară,
Razele soarelui vin prin geam
Şi trec uşor printr-un ram.

Iese la iveală un suflet îngheţat,
E un ghiocel ce a renunţat
Şi cred că încă îi este frică
Pentru că are încă inima mică.

Mă rog de tine primăvară
Să fie frumos afară,
Să renaşti din nou natura,
Să vină din nou aventura.

poezie de Eugenia Calancea (23 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânge şi os de român

Născut în urbe sau cătun
Sunt mândru, Doamne, că-s român,
În oase port romani şi daci,
În sânge cântecele dragi.

Port curcubeu-n trei culori,
Pun pe morminte mii de flori,
Mă-nalţ pe munţii plini de soare,
Înot pe valurile din mare.

Sunt spuma crezului şi-a vieţii
Pe orizontul dimineţii,
Sunt un simbol de libertate,
Dorinţă veşnic de dreptate.

Oricând sunt vatra de jeratic
Ce arde-n energie static,
Dar sunt o energie-n toi
Când ţara-i zid făcut din noi.

Totul nu-s vorbe,-s mărturii
Pentru cei morţi, pentru cei vii
Că Doamne-am crezu-nalt şi bun
Că-s sânge şi os de român!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte de-o vară

Azi sunt mai aproape de tine
Şi-atât de departe mă văd,
Ţi-aş spune că ninge în mine,
Că-i cod de urgii şi prăpăd.

Ce iarnă se naşte din vară,
Pesemne e totul schimbat,
Un viscol ne-aşteaptă diseară,
Iar vântul mă muşcă, turbat.

Mai calc nostalgii în picioare
Pe-acolo pe unde m-am dus,
În mine, un munte şi-o mare
Se ceartă pe-un colţ de apus.

Ţi-aş spune că totu-i himeră,
Dar asta o ştii, evident,
Noi suntem pierduţi printr-o eră
Fugită din timpul prezent.

Şi-i gheaţă la geamuri, ca-n basme,
Şi parcă aud un colind,
Ce zi ţintuită-n fantasme,
Ce moarte de-o vară pretind.

poezie de Cristian Lisandru (august 2018)
Adăugat de crislis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răvăşiri

Mă pierd cu fiecare zi,
Mă pierd în noapte...
Mă pierd în gând, ce ne desparte,
Mă pierd, oi putrezi...

Mă pierd din timp ce am,
Mă pierd de bani...
Mă pierd prieteni şi duşmani,
Mă pierd de neam.

Mă pierd de mamă şi de tată,
Mă pierd printre copii născuţi,
Mă pierd între neprevăzuţi...
Mă pierd fără să ştiu, deodată.

Mă pierd de foşti colegi,
Mă pierd de şcoli,
Mă pierd de atâtea boli...
Mă pierd, fără-de-legi.

Mă pierd de bucurii avute,
Mă pierd de şansă,
Mă pierd cu mintea-n transă...
Mă pierd pe neştiute.

Mă pierd că nu mai am valoare,
Mă pierd de bani, de tinereţe...
Mă pierd de viaţă, să mă-nveţe;
Mă pierd de la frumos, splendoare...

Mă pierd însingurat,
Mă pierd de mine,
Mă pierd de tot ce intervine...
Mă pierd, neexplicat.

Mă pierd în fiecare clipă,
Mă pierd într-o uzură...
Mă pierd, mă pierd, spre căzătură;
Mă pierd spre criptă.

Câştigu-l-am printr-o pasenţă
Printre atâţi nevruţi de-a naşte;
Sunt norocosul viu, de Paşte...
Sunt un câştig... prin excelenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vară până-n primăvară

Se stinge vara lent în ploile de toamnă,
Râd strugurii din vii, dar pleacă rândunele
Şi-un dor de ducă lin, nostalgic mă îndeamnă
Să zbor hai-hui cu gândul pe firul vieţii mele

Să trec prin codrii vechi, agale, cu încetul,
Când frunzele de-aramă foşnesc în blând alint
Şi-apoi, cum măiestrit ne-ademenea Poetul,
Spre mândra glăsuire-a pădurii de argint...

Vrăjit de toamnă, văd cum totul parcă joacă
În ampla simfonie de viersuri ori culori...
Cu fulgi de nea zglobii, cristal şi promoroacă
Natura-mbracă straiul festiv, de sărbători!

De-acum, Moş Nicolae, Crăciunul trec pe rând,
Cu fast, Revelionul preschimbă anu-n ţară,
Iar prin nămeţi şi geruri ne ispiteşte-n gând
Ea, calda primăvară, renaşterea sprinţară...

poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte în zbor

Au zburat, iar, filele scrise din timpul meu, în semne,
Când ai trecut un gând, scăpat relaş, picur de-o clipă,
Într-un alizeu dezlănţuit din strâns de piept, pesemne
Evadând din semnele marcate, cu pana-ţi din aripă.

Am strâns coperta în pielea-mi, în titlu scrijelite
În semnele de nume, pe scoarţa în veşnic tatuaj,
Pe care desenez ce-mi ţin carnal; clipe alipite
Pe-un sac de pericard, c-un cord vărsând în derapaj.

Îmi bate suflet ritmic, mă împânzind fire de cald
În simţuri, capilarele-mi oxigenând amoruri,
Ce le strâng ore, zile, etichetate într-un fald,
Ce sunt pliat s-ascund o carte... ce-s tot, zboruri...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea

printre flori, în splendide culori
doi fluturi albi
împerecheaţi într-un sărut
acut, discret şi inocent
printre sălcii şi salcâmi
două păsări împreună
departe, undeva, cândva
soarele îmbrăţişează marea
într-o tainică chemare
în surâsul zorilor şi ţipătul norilor
pe ţărm aşteaptă o femeie
contopită cu cântecul mării
val după val, se pierd în larg, în zbor ireal
tu unde eşti femeie
floare de lotus închis
să te dezbrac de gânduri, de taine, de păcate
să dau de pământ cu toate
nu-mi pasă...
am atins într-o noapte gândul cu buzele
sărutând timpul strecurat între noi
cuvântul tău era o mângâiere lină
tu unde eşti, eu azi nu sunt decât un gând
o mare ne desparte
mi-e dor să plecăm, să fugim spre infinitul iubirii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeu cenuşiu

De ce mi-e tristă fiecare toamnă,
Bătut cu vânt, în picuri şi cu frunze,
Spălat cu ploi, de tot ce-avusem muze
Pe-ascunse... Că mă-ndrept încet spre iarnă?

Se moare fizic, timpul, anual
Mă păcălind că-i doar, moral, un ciclu;
Pierzându-mă perpetuu-ntr-un periplu
Fără de-ntors... În solul de fundal.

Mă pierd din mine, într-un melancolic,
La trist repetitiv de Nou de An
-Un mincinos, că ce-i trecut e van-
Pentru un miez de noapte... Euforic.

Toamnă îs încă, în culori de foi,
Ce-s întrupări de suflete scadente
De vieţi pierdute, sau intermitente...
Prescrisele de Dumnezeul... Dintre noi.

Mi-e toamna una singură şi-i scurtă
În timp -mai scurt... de când eram copil-
Şi-i fără-ntors, mi-e veşnicul exil,
Cu apa vieţii... Ce definitiv se zvântă.

M-am prins, în jocul recapitulării,
De anotimpuri ce-am în inventar;
Sunt reciclat cu fericirea dată-n dar
De visul minţii... De-a răpi clipe uitării.

Dar din păcate, tot, rămâne vis
-Fără întoarcere reală inapoi-
E toamna-mi colorată, printre voi,
Dintr-un contract... Cu viaţa-n compromis.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul... plecării

Aş vrea să mor într-o vară
Să nu-ngheţe sufletu-mi-n zbor
S-am lume puhoi stând afară
Ce-mi plânge plecatul, de dor.

Aş vrea să mor într-o vară
Să nu simt pământ că mi-e rece,
S-am inima caldă, uşoară,
Ce-mi ţine de frig, pân' se trece.

Aş vrea să mor într-o vară
Să nu-mi pară rău după soare;
S-am pielea mai laie, nu ceară,
Ce-mi dă o aliură de mare.

Aş vrea să mor într-o vară
Să nu-mi pară rău că n-am cântec,
S-am dreptul la glas de vioară
Ce-mi dă ciocârlia, din pântec.

Aş vrea să mor într-o vară
Să nu-mi treacă timpul mai iute,
S-am ziua, mai lungă, să pară...
Că-mi dă un câştig, de minute.

Aş vrea să mor într-o doară
Să nu-mi stric petrecerea scurtă,
S-am timp, ca nimic să nu pară...
C-un aer de charm de amurtă.

Aş vrea-n fond să trec vară-n vară,
Să fiu pentru timp un voiaj,
Să-mi schimb aţa-n corzi de chitară,
Să-ncânt lumea în pelerinaj...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt... călătoare...

Sunt călătoare şi mereu mă pierd
În veşnicia caldă a iubirii...
Cu zarea ei, mereu mă dezmierd,
Sărutând pe roşu, trandafirii;

Sunt... călătoare în zori de zi,
Printre petale şi cuvinte;
Pe cărarea nopţilor târzii...
Îmbrăţişând luceafărul, cuminte.

Sunt petala vie ce te-ar înveli...
De mi-ai fi tu, dorul pe aripe,
Sau înger plângând în nopţile târzii,
Să mă afund cu tine în nesfârşite clipe.

Sunt, in clipe trecute sau începutul
Unei iubiri pline de nectar...
Când pe buze îmi curge sărutul,
Unui trandafir primit în dar!

Sunt, frunza alintata de vânt...
Iar mângâierea ta mă-mbie,
Să zbor pe aripe de doruri când,
Iubirii încerc să-i scriu o poezie.

Sunt ploaia ce se plimbă prin flori,
Când cu mângâierea mâinilor ating,
Plete ude de căzute flori de măr,
Când anii pe fruntea mea se sting!

Sunt călătoare-n trecut, prezent şi viitor...
Nemuritoare boemă-n altar
De flori, ce mă-mbată cu parfumul lor,
Când îmi oferă al iubirii lor dar!

Sunt... calatoare pe-un câmp plin de flori...
Pierdută în albastrul de rouă
Si risipesc tăcerea din fiori,
În mângâieri cu mâinile-amândouă!

Sunt, am fost şi voi fi mereu,
O călătoare... o muritoare de rând;
Iar adevarul iubirii îl sădesc mereu,
În flori, în colţul inimii... şi-n gând.

poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintale ipostaze

Am tras, ca pe-o perdea, din cerul
Ce nu-i albastru, îl văd doar eu
Aşa sublim; un bleu, cum gerul,
Din nea, prin prisma-i curcubeu.

Mă simt uşor în primăvară,
Sau când iubesc şi sunt iubit
Şi tot mi-e greu, ca întâia oară,
Ce ades, arar, sunt amăgit.

Am izuri fine în narine,
De văd frumos în depărtare
Şi-n muzică mă încânt de bine,
Iar marea, am vis... la gust de sare.

Sunt pielea toată un fior,
Când suflet cald mi-e de încântare
Şi doar mai am un singur dor,
Când zi de zi, alt dor apare...

Erou mă cred, o aventură
Şi-s neştiut, 'ncrezut în fraze;
Ca şi alţii-n crez că-s de-anvergură...
Şi-s doar... mintale ipostaze!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Sunt zâmbet de mare
şi mângâi hotare.
Sunt ochi de pământ
şi învăţ tăcând.
Sunt suflare de vânt
şi-mprăştii cuvânt.
Sunt piruetă de foc
şi ard când invoc.
Sunt pădure de taină
şi ca veşnică haină
a măicuţei pământ,
verde crud îmi e sfânt.
Sunt rază de soare
pe drumul de vale.
Sunt dor de lumină
din marea grădină.
Sunt arc de culoare
curcubeu de floare.
Sunt dansul de fluturi,
zâmbetul când te bucuri.
Sunt pană de vultur
şi-ncerc să mă scutur
de somnul din mine,
de norul ce vine.
Sunt floare de colţ
şi visez să m-agăţ
de stânca din gând
spre care m-avânt.
Sunt cuget adânc
ce-ncerc să cuvânt
aşa cum e legea,
aşa cum e sfânt.
Sunt basm de iubire
născut din trăire.
Sunt cuvânt rostit
din suflet rodit.
Sunt pace pe nor
şi zbor de cocor.
Sunt cupă de zori
minune din flori.
Sunt rouă pe nufăr
şi-aleg să nu sufăr.
Sunt cetate de dac
şi lupt să fac pact
cu lumea din mine
prin taine divine.
Sunt susur de ape,
comori îngropate
cu zâmbet pe buze
şi cântec de muze.
Sunt munte etern,
o doină ce chem
mioare din lume
ce vor să-şi cunune
zăpada din ele
cu lumina din stele.
Sunt clinchet de-argint
şi pornesc să colind
în sufletul meu
sclipiri să aprind.
Sunt izvor de speranţă
şi-mplinire în viaţă,
căci găsit-am în Mine
Divinul din Tine.

poezie de Octavian Sărbătoare (25 decembrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste timp

Privesc inert cum timpul zboară odat' cu soarele ce apune
şi-n jur e doar o aparenţă de viaţă, irosindu-şi curs
că nu e linie de finiş, nu se câştigă vreun concurs...
e doar o risipire vană de clipe, cum nisip în dune.

N-am vreo idee unde, departe rău peste milenii
va voi tot odat' s-ajungă, să spună de va fi cuvânt;
"am reuşit, din sacrificiu de-atâtea pierderi sunt azi sfânt,
nemuritor din toţi ce-au fost, vor fi, sunt astăzi... pământenii!"

Şi-un Univers, în amfiteatru va privi la câştig etern,
ştiind, el veşnic spectator, că-i doar o scenă cu un act
şi, ca spectacol tot sfârşeşte lăsând cortina, artefact
plecând din stal-uri iar, pe rute de un hazard... ce e peren.

Parcă văd totul peste timp, când însăşi timpul va dispare
şi niciun loc nu va mai fi, că doar nimic va fi final...
parcă nici gând nu va mai trece, pierdut că nu e sideral
să lase rază-n întuneric, când va fi doar un gol, o zare...

Zâmbesc, ce norocos pot fi, că voi muri cât încă-i Soare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

Se gudură de câte ori mă vede
şi nu ştiu, să-l privesc, aşa prin sticlă,
fără vreun gând -ce-i pus ca să mă-ntrebe-
sau să-l ador, să îmi fac inima mai mică,
să-i dedic clipa c-un minut de întrerupt,
că oricum nu pierd, chiar şi de-ntoarcerea-i unică
şi totu-i scurt şi nici nu ştiu de e întâmplare...
Dar bine-i să mai las din mine, din emoţia de-un furt.
... Sau să stau singur, un stingher, mereu mai des
profund introvertit, cu crez că-n propriul gând aşa mă ţes
cu mine însumi, mă pitind de drag ce mă-nconjoară... Mă edific
retras, ştiind că sunt dorit
să mă scald trup şi suflet, ca o boare
în înmuieri de ochi, mirific...
să rămân probă, cum tapetul,
un colant pe sute-mii retine,
să fiu cum linguriţa cu şerbetul
dintr-un pahar cu apă de cleştar, se savurând de bine...
Nu ştiu, după atâta timp trecut,
cum să-l mai trec; aşa să-l pierd, risipitor
oricum? Dar parc-ar trebui să rămân un "avut"
măcar, nu-n neştiut, un subiect-decor;
nu doar un gând, un scris... riscat nevăzător!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi, pur şi simplu

Un tur din negru în azur,
Întors în maşinal retur
În istoviri de treze faste
Culcate-n vise duse, caste.

Un termen fix prestabilit,
Tradus parcurs într-un tac-tic
Bătut termen într-o neştire,
S-audă timpu-şi amintire.

O relativă, o frugală,
Mai lungă când eram la şcoală;
Albine-i este un deceniu...
Nimicul, pentru un mileniu.

E simbol pentru dăruire,
Perfid, că-l ştim închipuire...
Promisiune-n fals câştig
De-un neştiut, spre final frig.

Calcul pentru rămas, trecut,
Ce-i singur certul, străbătut,
O rugăminte îndrugată
Când o simţim aproape luată.

O aniversăm în egoist
Pe cea ce naşte... de exist,
Uitând de cele celor duşi,
Chiar ştiindu-ne la rând apuşi.

O bucurie "nesfârşită"
Dorită, zbuciumat trăită.
Este cât suntem, o avem...
Plecată-i noapte, recviem...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!