Rut
Am, se pare, certitudinea, ce de mult mă încerca, a priorității existenței lumii,
căci -cum de obicei am totul învățat de la sinceritatea animalelor-
când e vorba de rut, se uită de orice; de conținutul oalelor,
de gerul uscat, de mângâieri... rămâne sălbaticul, unicul, strigătul lunii!
De unde teama nesfârșită că mi-am pierdut singurul prieten,
pe dulăul Bobiță, plecat fără să dea știre, căutând ceva gemene;
m-a lăsat, cu bolul plin l-așteptând și e frigul de crapă o cremene...
n-am știut că tot ce-i ofer, chiar și sufletul pus, este atâta de ieften?!
Epopeea ingratului crește și-o verific din nou, c-un iz dezolant,
cu pisicuța Neri, crescută de pui, ce-i la nesfârșit în lung scheunat;
de nimic n-o doare, de bobițe-n tavă, nici de mângâieri, culcatu-n halat...
pleacă nopți și zile, forfotând într-una cu motiv precis... "sexu-i important!"
Totu-mi dă o senzație stranie, de parcă m-amestec d-etern,
nimic nu ajută -consolare n-am și de știu că-s unic și-mi vreau nemurire-
ordine-mi repun la lucruri, ce sunt însumi o parte, eu, așa-zisa fire
și înec de necazul, blestemat ce-l am; de-a fi neînsemnatul printre alții... un patern!?!
... Chiar și viața, lumea, toate-s rut produs... reprodus infern!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.