La două paralele

Mă-ntorc rănit din rădăcina filei,
Ochi isovit de limpezimea frunţii,
Paşii de plumb pe urmele cămilei,
Răsună în nisipuri când trec argonauţii!...

Din sunete muşcate de fluier grav de sare,
Membrana de lumină răsună sub podele,
Şi-aud cum creşte grâul de dincolo de zare...
Sunt salahorul serii, la două paralele!

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fotbalistul

Trage tare, dă cu şpiţul...
Şi când dă, răsună şpriţul!

distih de Constantin Păun (1996)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fotbalistul

Trage tare, da cu şpiţul
Si când dă răsună şpriţul!

distih de Constantin Păun din Cu ochii-n patru (1991), ,
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă

răsună un gând
apune pe gene o clipă
pe strune de timp
se scurge o lume

mi's lacrimile reci
privirea absentă
tăcerea e lipsă
şi viaţa povară

de-a pururi un gând
se scurge într-o clipă
trec zile, trec nopţi
şi focul arde în sobă

răsună în vale un tulnic
plecau ciobani pe munte
mioarele curg, a plecare
un câine latră în cale

plecat-am în lume
doar eu şi un nume
cu aripi, pe mare
iar vântul răsună în zare

amurguri se trec
se sfarmă un gând
închid în privire
un timp, o durere

şi lacrima curge
tăcută pe strune
apune un timp
de-a pururi în grabă

în palme duc nesfârşirea
izvoarele curg
se deschide o lume
în jur e trist şi e iarnă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte note

Şapte note muzicale
Şi surori pe portativ,
Ies din corzile vocale
Şi răsună atractiv.

Şapte note ne încântă
Cu acordurile lor
Când în aer se avântă
Şi se-adună într-un cor.

Şapte sunete vibrează
Şi ne trec pe la ureche,
Se-mpletesc şi-apoi creează
Melodii fără pereche.

Fiecare străluceşte,
Dar ar vrea ca să ne spună
Că valoarea noastră creşte
Când lucrăm toţi împreună.

poezie de Octavian Cocoş (16 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cornul mării, cornul serii

Valul bate-ncet în stâncă,
Spuma-i dulce o-nfăşoară
Într-o horbotă uşoară;
Umbra serii de vioară
Creşte-n liniştea adâncă.

Privesc cerul. Se adună
Zarea pură-a unui vis,
O lucoare de abis
Mă îmbracă. Cum răsună
Cornul mării, indecis.

Străluceşte în orgia
Viorie de pe mare
Luna palidă, în zare,
Luna din Infern, soţia
Sufletelor în pierzare.

Ţipă-n volburi largi lăstunii,
Umbra creşte ca o floare,
Ca o floare-ameţitoare,
Apa,-n gemetele lunii,
Jos pe stâncă, albă, moare.

De departe sună cornul,
Cornul serii, cornul mării,
Cornul surd al întristării,
Cornul mării, cornul serii,
Cornul jelei şi-al pierzării!

poezie clasică de Dan Botta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La frizer

Frizeriţa mea cea brună,
Nu ştiu cu ce clănţăneşte;
Că şi-n inimă-mi răsună...
Iar când plec, mă... bărbiereşte!

epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de îndoliere

Şi noaptea ca un vis se lasă
Pe ale timpului poteci,
Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă,
Tu înger de lumină pleci.
Se-nfruptă cu lumini tăcerea
Şi eu sunt candelă aprinsă
Iar cerul plânge, aşa i-e vrerea...
În casă e lumina stinsă.

Şi noaptea ca un vis se lasă
Şi frunze cad la tâmpla ta.
Mă-ntorc aici! Mereu, în viaţă,
Tu ai sperat că-ţi vei vedea
Copila-n ceasul cel din urmă –
Un sprijin, căci, când vei pleca
Să-ţi fie calea mai uşoară...
Oh, iartă-mă, măicuţa mea!

Pe ale timpului poteci,
Ades de dor răpusă,
Să mă revezi măicuţă-ncerci,
Dar eu de gânduri dusă,
Adorm şi te visez cum treci -
O umbră la fereastră,
Venind din somnul tău de veci,
Măicuţă prea frumoasă.

Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă,
Din lumi îndepărtate,
Văd poza ta aici rămasă...
De dincolo de moarte,
Pică o lacrimă din cer
Şi-un înger se revarsă
Precum o clipă de mister,
Măicuţă, peste casă.

Tu înger de lumină pleci
Cu stelele deodată.
Ca tine, mamă,-n lume-s zeci...
Greşit-am? Tu mă iartă!
N-am fost cu tine când te-ai dus
Clepsidră ruptă-n două.
O boală cruntă te-a răpus...
Eu plâng cu stropi de rouă.

Se-nfruptă cu lumini tăcerea
Şi-n noapte-i mare jale,
Nu-ţi mai simt, mamă, mângâierea,
Azi sufletul mă doare.
Suspin, dar totu-i în zadar,
Îţi pun o lumânare,
Mormântu-i rece iar şi iar...
Doar tu ştii cum se moare.

Şi eu sunt candelă aprinsă
Şi lumea-i un pustiu,
Străină-s mamă şi sunt tristă
Şi-atâta-i de târziu!
Oh, îngenunchi în rugi de jar,
Dă timpul înapoi!
Îţi las ofrande la altar...
Din ochi cad rugi de ploi...

Şi cerul plânge, aşa i-e vrerea,
Clopotniţa răsună,
Răsună-n suflete durerea...
"Măicuţă, noapte bună!"
De-acum veghezi tristeţea mea
Şi vântul suflă-a jale,
Măicuţă dragă, vei pleca
Spre dincolo de zare.

În casă e lumina stinsă...
Te-aşezi în palma mea
Şi plângi şi tu! Şi tu eşti tristă!
Singurătatea-i grea.
E cerul plub, e pleoapă cerul
Şi doliul se revarsă
Pe cer măicuţă... şi în gând...
Tu nu mai eşti acasă.

În casă e lumina stinsă
Şi cerul plânge,-aşa i-e vrerea
Şi ceru-i candelă aprinsă,
Se-nfruptă cu lumini tăcerea.
Tu înger de lumină pleci...
Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă
Pe ale timpului poteci
Şi noaptea ca un vis se lasă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa cu muşcate

Două odăi la geamuri cu muşcate
Icoana-n cap de pat şi busuioc în cui
Trec zilele, în ceruri numărate
În viaţa ce ne poarta pe-a ei cărări hai-hui.

Şi peste tot e mama ce veşnic roboteşte,
Sunt mâinile a casei nestemate,
În urma lor, tot locul străluceşte
La zi ce se sfârşeste, o alta-i stă în spate.

Din zori până-n amurg în râset şi hârjoană
Sunt pruncii rotofei ce-n jur îi fac lumină,
Pe lângă poala mamei ei cresc fără de teamă
Sunt parcă flori grijite de-o harnică albină.

Şi-n timpul care curge, iubirea ei tot creşte
E sufletul de mamă o pâine ce dospeşte.

poezie de Florica Iacob
Adăugat de Florica Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tuns scurt

Frizeriţa mea cea brună,
Nu ştiu cu ce clănţăneşte,
Că şi-n inimă-mi răsună!
Iar când plec, mă bărbiereşte...

epigramă de Constantin Păun din Cu ochii-n patru (1991)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triptic banal - I

Viens pleurer si mes vers ont pu te faire rire.
Viens rire s'ils t'ont fait pleurer.
(Tristan Corbiere)

Prin curtea pavată cu plăci de bazalt
Răsună grabiţii pantofii de atlaz,
Răsună ca stropii de ploaie ce cad,
Ce cad din înaltul şi negrul pervaz,
Ce cad din pervazul pătrat şi înalt
Pe plăcile negre şi verzi de bazalt.

Sunt singur...
Odaia-mi cu albii pereţi
Îmi pare enormă cutie de brad
În care nebunul dresor de sticleţi
Şi-a-nchis favoritul...

Şi paşii grabiţi
Răsună prin curtea cu plăci de bazalt,
Răsună grabiţii pantofii de atlaz
Pe plăcile negre şi verzi de bazalt,
Răsună ca stropii de ploaie ce cad
Şi cântă prin curtea cu plăci de bazalt
La fel cu-aripaţii nebuni cântăreţi.

Şi alba-mi cutie enormă de brad
Se clatină parcă de-atâtea cântări...
Ascult cum se urcă pantofii pe scări,
Se urcă spre mine —
Alesul sunt eu —
Şi paşii se urcă,
Se urcă mereu
Spre cel din odaia cu albii pereţi!...
............

Şi nu mai sunt singur,
Şi nu mai sunt eu.

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, III, nr. 12 (25 decembrie 1909)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

TRECÂND TÂRZIU ÎN NOAPTE PE ALEEA TINEREŢII PAŞII ÎMI RĂSUNĂ
Trecând târziu în noapte pe aleea tinereţii, paşii îmi răsună.
Sus pe cer, acum ca şi atunci demult luceşte aceiaşi blândă lună
Ce pare că mă urmăreşte ca o umbră şi mă recunoaşte
Că eu eram acela, care îi făceam din stele iubitei o cunună.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-atâta zare
Urmele paşilor
Scriu memoriile.

haiku de Constantin Păun din Cristale haşurate (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armă eficace

Strigă-o voce mânioasă
De răsună frigiderul:
- Dacă vii târziu acasă,
Pun în priză cartierul!

epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focuri de comori

Caii albi
Jucau în mlaştini
Rugini smulse din comori
De pe cer cădea o pânză
Iarbă ruptă dintre nori
Se frângea pământu-n două
De la pasărea ce ouă
De la gărgăriţa vie...
Se umflau purceii-n vie
Duduiau vinele frunţii
Hăuind poteca, munţii
Caii suri
Jucau în şea
Sus pe grindă lângă stea
Nimeni nu dormea în pace...
Broasca râde-n carapace
Şi pe-această formă vie
Se întinde o câmpie...
Curge cerul, mă-nspăimânt
Se coboară pe pământ
Ca o volbură, o oază!
Roua frunţii scânteiază
Sare ruptă să devie
Un măcel de bucurie
Că-n acest tăiş de sapă
Astăzi sunt un ster de apă!

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Una, două...

De-ar creşte totul una... două,
Nici nu mai ştii a cui e vina....
Păi; cum s-ar descurca găina,
Când ar urca, ca să se... ouă?....

epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunoaşterea

Eu, de dânsul nu mai scap,
Fi'ndcă are poantă bună
Şi o face cu mult cap.
Care ce e drept, răsună!

epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un cuvânt răsună nu numai sensul său, răsună în el întregul univers, precum într-o scoică marea.

citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuduri

Forme-apetisante, goale
Mai ales când sunt de VIP-uri,
Ca şi mortul să se scoale
Şi să umble prin nisipuri!

epigramă de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2006)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de gard
în grădina văduvei
lăstarul creşte

haiku de Constantin Păun din Foşnet de stele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu sunt persoana perfectă
să-ţi fie, oricât m-ai iubi,
oricât aş lăsa de la mine.

am câteva dependenţe de;

nisipul din nara cămilei,
de cele două cocoaşe
îngenuncheate să ducă
dinspre şi înspre zidul de foc
doar psalmii Tăi,
sunt dependentă de piramide,
de zei şi sori,
beduini, corturi,
de mări cuminţi, de ape răzvrătite
în pumnul lor de ochi născut
din umbra unei nopţi.

Doamne,
se micşorează drumul,
tot mai îngustă-mi este calea
pe care trec uşor
cum trece suflul unei pânze
peste ochi.

ţi-am spus de-atâtea ori
cât sunt de imperfectă.

de ce să mă iubeşti?

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!