Curcubeu cenușiu
De ce mi-e tristă fiecare toamnă,
Bătut cu vânt, în picuri și cu frunze,
Spălat cu ploi, de tot ce-avusem muze
Pe-ascunse... Că mă-ndrept încet spre iarnă?
Se moare fizic, timpul, anual
Mă păcălind că-i doar, moral, un ciclu;
Pierzându-mă perpetuu-ntr-un periplu
Fără de-ntors... În solul de fundal.
Mă pierd din mine, într-un melancolic,
La trist repetitiv de Nou de An
-Un mincinos, că ce-i trecut e van-
Pentru un miez de noapte... Euforic.
Toamnă îs încă, în culori de foi,
Ce-s întrupări de suflete scadente
De vieți pierdute, sau intermitente...
Prescrisele de Dumnezeul... Dintre noi.
Mi-e toamna una singură și-i scurtă
În timp -mai scurt... de când eram copil-
Și-i fără-ntors, mi-e veșnicul exil,
Cu apa vieții... Ce definitiv se zvântă.
M-am prins, în jocul recapitulării,
De anotimpuri ce-am în inventar;
Sunt reciclat cu fericirea dată-n dar
De visul minții... De-a răpi clipe uitării.
Dar din păcate, tot, rămâne vis
-Fără întoarcere reală inapoi-
E toamna-mi colorată, printre voi,
Dintr-un contract... Cu viața-n compromis.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.