Curcubeu cenușiu
De ce mi-e tristă fiecare toamnă,
Bătut cu vânt, în picuri și cu frunze,
Spălat cu ploi, de tot ce-avusem muze
Pe-ascunse... Că mă-ndrept încet spre iarnă?
Se moare fizic, timpul, anual
Mă păcălind că-i doar, moral, un ciclu;
Pierzându-mă perpetuu-ntr-un periplu
Fără de-ntors... În solul de fundal.
Mă pierd din mine, într-un melancolic,
La trist repetitiv de Nou de An
-Un mincinos, că ce-i trecut e van-
Pentru un miez de noapte... Euforic.
Toamnă îs încă, în culori de foi,
Ce-s întrupări de suflete scadente
De vieți pierdute, sau intermitente...
Prescrisele de Dumnezeul... Dintre noi.
Mi-e toamna una singură și-i scurtă
În timp -mai scurt... de când eram copil-
Și-i fără-ntors, mi-e veșnicul exil,
Cu apa vieții... Ce definitiv se zvântă.
M-am prins, în jocul recapitulării,
De anotimpuri ce-am în inventar;
Sunt reciclat cu fericirea dată-n dar
De visul minții... De-a răpi clipe uitării.
Dar din păcate, tot, rămâne vis
-Fără întoarcere reală inapoi-
E toamna-mi colorată, printre voi,
Dintr-un contract... Cu viața-n compromis.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Mi-e searbădă sub pași cărarea
Când nu îmi ești, mi-e tare greu, mi-e rece, frig și mi-e urât,
Mi-i totul trist... m-apasă toate, simt că-mi lipsește fericirea.
Simt cum m-afund și cum mă sting... ca farul cel mai amărât,
Orbecăi cum orbecăiește, un ins pierdut... pierzând menirea.
*
Când nu îmi ești, mi-e toamna fadă, fără culoare... fără gust,
Mă doare-o tristă melodie, mi-e timp nostalgic și mă doare.
Simt că nu văd sub pași cărarea... că drumul este mai îngust,
Orbecăi cum orbecăiește... un ins răpus de-a ta... grandoare.
*
Când nu îmi ești, îmi moare timpul și-i timpul fără existență,
Mi-e cântecul cu note-amare, mi-e vremea gri și-i dezolantă.
Mi-acopăr sufletul c-un giulgiu și mă-nconjor... cu penitență,
Orbecăi cum orbecăiește... pribeagu-n lumea-i... ambulantă.
*
Când nu îmi ești, mi-e toamna fadă, fără culoare... fără gust,
Mi-e searbădă sub pași cărarea, e drumul searbăd și îngust.
poezie de Ion Apostu (23 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din vise
De azi, am hotărât că voi rămâne
Să-nving și toamna asta dintre noi,
Să-nlătur vântul rece care suflă
Între cuvinte, dragoste și ploi.
Și mi te-nchipui, când venind spre mine
Fără să-ți pese de va fi noroi,
Va trece toamna dintro clipă rece
Iar cartea vieții mele-ți va fi foi.
De azi am hotărât, mai bine toamnă,
Culori ce înverzesc peste un timp,
Dintr-un șuvoi de picuri de ploaie
Îți scriu miresme despre anotimp.
Dintre cuvinte, dragoste și viață,
De azi am hotărât, nu voi pleca,
Mi-e toamna anotimpul revenirii,
Din vise, eu nu pot ipoteca...
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când vine toamna
De fiecare dată când toamna vine-n mine
Cu trena ei de frunze ce flutură în vânt,
Mă uit în apa vieții și văd atât de bine
Ce-am vrut să fac în viață și, azi, ce-abia mai sunt!
Am vrut din piatră tare să modelez statuie
Iubirii. Și un templu am vrut ca să-i zidesc,
Să tai spre templu trepte pe care să se suie
Îndrăgostiții vremii, toți cei ce se iubesc.
Mi-e gura, azi, amară de-atâta amăgire!
N-a mai rămas nimica, nimic din tot ce-am vrut.
Tot ce-am clădit cu trudă, surpatu-s-a-n neștire
Și visul, azi, mi-l sprijin pe mucezitul lut!
Unde a fost statuia, se cască-o groapă-adâncă,
Unde zidiri de templu, se-ntind prăpăstii rând!
Doar treptele rămas-au, pe care mai urc, încă,
Toți amăgiții vieții, acei ce mor sperând!
......................................................
De fiecare dată când toamna tristă vine
Cu trena ei de frunze ce flutură în vânt,
Mă uit în apa vieții și mă întreb în mine:
Dacă surpat e totul, eu, totuși, cum mai sunt?
poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Viața asta (a mea) pare un fulger în infinitul ce va urma,
O cruce plină de spini la căpătâi, cruce a ta, Eu pironit pe ea,
Timpul nici nu mai curge, doar sânge dintr-un trup golit de tine,
Pământul, doar pământul mai mă ține legat de ziua de mâine!
Chipul tău, icoană pictată în sufletul meu fără de culoare,
Mă închin la ea, durerea mea în dimineața ce refuză a mă părăsi,
O lacrimă îmi arde printre pleoape, îmi bate în clipe cât în nenumărate vieți,
Refuzi să pleci, refuz să plec, ne-am pierdut orizontul și locul de întâlnire!
Cu greu mă îndrept spre ziua de mâine, cu greu ridic privirea fără tine,
Îmi pare a păcat, mă zbat între clipele ce vor urma,
Încă mai doare urma ta, încă mai curge lacrima arzând totul în calea sa,
Încă mă simt cerșind, un cerșetor condamnat la temniță grea!
E atâta greu în umbra ta, nici soarele nu obturează strălucirea ta,
Nici verdele de primăvară nu anulează verdele din ochii tăi,
E atâta Soare, atât de primăvară, în mine e doar toamnă,
Toamna ce precede încă o iarnă, încă o zăpadă ce mă îneacă!
Mă înec în lacrimi, în regrete, în umilința dorinței de a-mi fi,
Mi-e sufletul umil, de umilință plin, mi-e ruga fără de auz,
Mi-e glasul tot mai slab, se pierde în depărtări de timp,
Mi-e timpul tot mai nul, o zbatere într-un ceas de disperare!
Mi-e teamă, teama de a nu mai fi nici Om, mi-e greu, mi-e sufletul pământ,
Pașii îmi rătăcesc în urma ta, mă simt pierdut fără iubirea ta,
Mi-e teamă chiar și de cuvânt, cuvântul tău un trăznet în amurg,
Îmi ești un fulger de o clipă, îmi ești o picătură între vieți!
Mă dezarmezi, mă dezgolești chiar și de ultima clipă,
Mă arunci în infinit fără de vină, mă condamni la nemurire,
Mi-e teamă cum nu mi-a fost vreodată, deja mă simt fără de mine,
Deja am trecut în altă lume, deja mă rup de timp dar nu și de tine!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor...
Mi-e dor...
Mi-e dor de tot ce ar fi putut să fie
Mi-e dor de viață, ca de bucurie.
Mi-e dor de tine, vis neîmplinit
Mi-e dor de clipa fără de sfârșit.
Mi-e dor de vise care-s împlinite
Mi-e dor de taine nedescoperite.
Mi-e dor de tot ce e frumos pe lume
Mi-e dor de mine și mi-e dor de... Tine.
Putea să fie, dar păcat, n-a fost
Acum, când îmi doream mai mult un rost
Unde am greșit și ce-am cerut eu oare?!
Lasă-mi măcar speranță-n inima ce doare.
Rămâne doar o amintire dragă
E trist, dar pentru o viață-ntreagă...
Iubire veșnică de tu vei dărui,
Dragoste nemărginită vei găsi.
poezie de Mariana Simionescu (10 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e toamnă
Tu nu-nțelegi... acum mi-e toamnă
Se zbat în mine vânt și ploi,
Ce la tristețe mă condamnă
Și gânduri pline de noroi...
Și soarele mi s-a ascuns,
Îmi trec prin vene reci fiori,
Iar sufletul îmi e străpuns
De bocet jalnic de viori.
Poate nu știi, dar toamna, eu
Mă-ncui în gândul meu posac,
Stau la taifas cu Dumnezeu,
Cu trup și suflet, toată, zac!
Tu nu vrei să mă vezi plângând
Nici dacă inima mă-ndeamnă,
Vrei s-alung gândul rău, râzând;
Acum nu pot... acum mi-e toamnă!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor de anii ce-au trecut
Mi-e dor de timpul petrecut
Cu tine-n zi, cu tine-n noapte,
O! Doamne, repede a trecut..!
Mi-e dor de tot, mi-e dor de toate....!
Mi-e dor de nopțile cu ploi,
Mi-e dor de nopțile de vară,
Mi-e dor de tine și de noi
Când ne plimbam prin ploaie afară...!
Mi-e dor de pașii ce-i făceam
Prin parc, ținîndu-ne de mână.
Și cu ce foc ne sărutam
Pe bancă-n parc, sub clar de lună....!
De mijlocel eu te strîngeam,
Cu foc și patimă fierbinte,
Când gura ta o sărutam
Uităm de trup, uităm de minte...!
Mi-e dor de anii tinereții noastre,
Când prea departe ne era sfârșitul.
Te luam în brațe, te purtam spre astre
Eram noi doi și-n zare, infinitul...!
Dar anii au trecut, ca ploaia și ca vîntul
S-au dus frumoșii ani ai tinereții.
Nu vom putea împărați pământul
Dar ne-om iubi, pân' la sfîrșitul vieții...!!!
poezie de Florea Janță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorurile mele
Mi-e dor de tine, mare infinită,
Mi-e dor de cerul prins de seară-n valuri,
Mi-e dor de-mbrățișarea ghemuită
În firul de nisip, pierdut în maluri.
Când soarele apune în cristaluri
Din verile toride ale vieții,
Mi-e dor de stropii prinși în piedestaluri
Și de mireasma dulce a fâneții.
Când clipele aleargă-n răsărituri
Și pier în noapte duse de furtună,
Mi-e dor de mine și pun zilei nituri,
Să-mi poarte ruga sfântă-n vremea bună.
Mi-e dor de tine, marea mea iubire,
Mi-e dor de firul ierbii după ploi,
Mi-e dor de glasul stins în fericire,
De vremurile-apuse dintre noi.
Mi-e dor de tine, marea mea albastră,
Mi-e dor de vara vieții din privire,
Mi-e dor de tot ce-a fost în calea noastră,
Mi-e încă dor de-o clipă de iubire...
poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul... la relativ
Cascade, clepsidrei îmi mătură timp
-Mi-e frică de golul, ce cască, ce-i dus-
Nu pot s-o întorc, n-am statut de Olimp...
Mă trec oră, zi, lună, an, spre apus.
Ce straniu mi-e gândul, perfid, de peren;
Mă minte că sunt neschimbat și tot tânăr.
Treptat pierd prieteni, colegi, pierd teren...
Refuz timp să scad, refuz ca să număr.
Am zile și nopți fără șiruri, pierdute,
Le trec ca să treacă-n risipă, pe veci;
N-am mintea de-a ști, să le fac petrecute...
Aș vrea să le-ngheț; le conserv, le țin reci.
Pe ceas mi-l fac singur -cu limbi fără număr-
Refuz sărbătoarea de trecere-n an;
Privesc viitoru-n trecut peste umăr...
Refuz orice calcul, rămân vieții fan!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Parțialele din toamnă
E toamnă și mi-e dor de cine
Ar trebui să vină, dar,
Se pare că nici azi nu vine;
Mi-e sufletul student-frunzar.
Și clipele mi-s frunze care
M-acoperă pe ochi treptat,
Să nu mă vadă, când apare,
Nimic din tot ce-am așteptat.
E toamnă și mi-e dor de cine,
Chiar dacă vine, tot nu vine.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Septembrie, din toamna mea
Peste umăr, cu privirea,
numar toamnele
trecute,
Vieți, venite din Septembrii
și din zodii
de fecioară,
Au fost vis la timpul lor
însă astăzi
sunt pierdute.
Peste timp, orice urcuș,
are-o vreme
când coboară.
M-am născut cu toamna-n zi,
astăzi, toamnă
sunt și eu.
Toamnă, doar în toamna vieții,
fără rod,
fără bucate,
Ca să lași în urmă frunze,
e frumos...
dar este greu,
Nu poți fi și om și toamnă,
nu-i prea mult
dar nu se poate.
Din Septembrie, fecioara,
care-i doar...
o zodie,
Despre care umblă vorbe,
c-ar fi bună,
c-ar fi rea,
E un mit pierdut prin vreme...
un parfum
de rodie.
Doar Septembrie mai vine
să se-ascundă,
-n toamna mea.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răvășiri
Mă pierd cu fiecare zi,
Mă pierd în noapte...
Mă pierd în gând, ce ne desparte,
Mă pierd, oi putrezi...
Mă pierd din timp ce am,
Mă pierd de bani...
Mă pierd prieteni și dușmani,
Mă pierd de neam.
Mă pierd de mamă și de tată,
Mă pierd printre copii născuți,
Mă pierd între neprevăzuți...
Mă pierd fără să știu, deodată.
Mă pierd de foști colegi,
Mă pierd de școli,
Mă pierd de atâtea boli...
Mă pierd, fără-de-legi.
Mă pierd de bucurii avute,
Mă pierd de șansă,
Mă pierd cu mintea-n transă...
Mă pierd pe neștiute.
Mă pierd că nu mai am valoare,
Mă pierd de bani, de tinerețe...
Mă pierd de viață, să mă-nvețe;
Mă pierd de la frumos, splendoare...
Mă pierd însingurat,
Mă pierd de mine,
Mă pierd de tot ce intervine...
Mă pierd, neexplicat.
Mă pierd în fiecare clipă,
Mă pierd într-o uzură...
Mă pierd, mă pierd, spre căzătură;
Mă pierd spre criptă.
Câștigu-l-am printr-o pasență
Printre atâți nevruți de-a naște;
Sunt norocosul viu, de Paște...
Sunt un câștig... prin excelență!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E toamnă tristă...
E toamnă tristă și rece, azi, în sufletul meu,
Amintiri fluturând ca frunze ruginii în vânt,
Imagini uitate-mi trimite, în vis, Dumnezeu,
Mă zbucium rănit ca o pasăre și mă frământ...
Pierdute-s, de-acum, primăverile tinereții,
Iubirile fâlfâie, ca fluturi, peste bujori,
Copilăria-i un vis, sunt în amurgul vieții,
Totul pare, azi, cenușiu și lipsit de culori...
Iubirile toate părăsitu-m-au, rând pe rând,
Amintirea lor mai licăre doar în versul meu,
Încă mi-e inima flacără și trupul flămând,
Numai condeiul îmi pare, azi, mai mai trist și mai greu...
Uneori mâna îmi cade și ea pe hârtie,
Pleoapele-mi obosite se-nchid, rând pe rând,
Te visez atunci, încă tânără și zglobie,
Sărutându-ți trupul, ochii și gura, când și când...
poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e toamnă azi...
Mi-e toamnă azi...
Numai puțin.
Și îmi zâmbește roș-gălbui,
Un vechi refren... nu-l mai retin.
În vârf de deal,
Gutui.
Mi-e toamnă azi...
Numai un strop.
Un colț de cer mai azuriu
Acoperit de-un nor miop.
Pământul încă-i fraged,
Viu.
Mi-e toamnă azi...
O picătură.
Un strat de frunze arămii
Se scaldă suav în arătură.
Tu, zâmbet cald,
Să vii!
poezie de Mihaela Grigoroiu (5 septembrie 2016)
Adăugat de Mihaela Grigoroiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tomnând
Vară se stinge încet, torid răcește
Și albastrul cer se sprijină pe nori,
Ce apasă, cocârjind frunze. Culori
Se estompează, verde îngălbenește.
E parcă o oboseală, a timpului, naturii
Se îndepărtând de soarele în cuptoare,
C-o lume, de fochiști, ce-a întreținut ardoare
Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.
În pomi, pe ramuri, verdele se scurge,
Albind întâi spre tonul sidefat
Și câmp din verde, în auriu e, gold lăsat,
Iar nopțile sunt iar fior spre îngheț... în ce se curge.
Păsări sătule sunt de noi, au gând să plece,
Mai multe acum, că puf e pană, pui
Și câinele păros, ce doar și-a lăsat păr, e șui...
Se îmbracă iar... Cum știe de-o fi rece?
Nu știu de-s trist, de ce, cu fiecare toamnă,
Că și ea ar plânge des, în picuri, în șuvoi,
Cum eu mă plâng că n-ar mai fi apoi...
Sau, că mai pierd odată, doamnă, o toamnă!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La soirée
Eram în pană acută de orice inspirație
și-am ascultat, pierzându-mă, "Când vine seara
și lumini se aprind..."... Mi-am regăsit tentație
călătorind în minte cu-ochi deschiși pe stradă, vara.
E frig afară, că-i februarie și-i dulce cald;
sunt c-un tricou și-s în bermude, e gol
pe asfalt și-i liniște și cerul e-un smarald...
Doar glasuri tinerești se-aud pe lângă mall.
Pășesc, doar creierul, pe "Septième Avenue"
și mângâi o aurie de Stingray Corvette
ce-am luat-o ieri așa "à la première vue"...
O simt și acum, o fericire... A trecut Yvette!
Sunt la Laval, în Chomedey, îs "dans la trentaine",
bătrân că-s iar la studii-n Saint-Hyacinthe
aproape la sfârșit de an... Mă umflu-n pene
să-mi inspir bucuria... Parc-ating ținte, cent cu cent!
Mă uit în buzunar; am douăzeci de dolari,
îndeajuns de două mini-golfuri
și e lumina albă, jucătorii-s rari;
doar două cupluri însoțind ratările cu of-uri!
Sunt singur pe "tapis"-ul verde, fără adversar
și mă lansez în jocul minții, al răbdării...
apoi încet, încet mă-ntorc alene pe trotuar
și urc pân' la etajul unde stau... Simt gustu-nfiorării!
Nu-mi vine să mai plec; mă-ntorc în viitor
-căci cântecul ce m-a trezit e pe sfârșite-
iară la caldul din odaie, fad televizor...
Recad în pană, iar de nopți ce-s nedormite...
... "de acasă"; câmpinean cu visele-n ispite!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și-mi e să mai ning...
Mi-e toamnă, mi-e vis,
mi-e cântec și ploi.
Mi-e albastru de-abis
Dureros de noi doi.
Îmi este ninsoare și-mi este descânt.
Îmi este durere și-mi este furtună.
Îmi este plecare și-mi este și vânt
Și alb... si nesomn, și mi-e lună.
Și mi-este departe de tine și frig.
Și mi-e amurg și pustiu.
Și mi-e curcubeu și-mi e să mai ning.
Și mi-e, unde ești, să mai știu.
Și sete îmi este și iar îmi e dor,
mi-e rană de cântec în gând.
Și-mi este și spaimă... și-mi este și... nor
de ploi prea albastre plângând
poezie de Lelia Mossora (11 iunie 2003)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timp
Am un dușman de moarte, timpul,
Ce-i singurul inexorabil, fără stop...
Nu-i pot decide ritmul -lin sau de galop-
Chiar de divinității, în cerșit, îl stipul.
Îl am cu mărturii nenumărate
Pentru distrugerile-mi de proprietate
Vizibile; constrâns din libertate
De-a avea dorințe noi, neexplorate.
Îl pierd în fiecare zi, din ce-am avut;
Mă uit în juru-mi, oamenii se schimbă,
Nu sunt la fel, vorbind aceeași limbă...
Urăsc profund apelativul... A trecut!
Ce schimburi chimice în creier îmi produce
Dându-mi impresia că sunt mereu la fel
- În propria-mi introspectivă d-eternel -
Cu judecata-i crudă și final de cruce.
De ce nu se curbează timp, ci numai spațiu,
Să-l fac un rond, să mă întorc copil,
Să fiu într-un perpetuu viu exil...
Veșnic să fiu contemporanul lui Horațiu!?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poeme de toamnă
Poeme de brumă
Pe-a timpului humă
Poeme de vise și vers,
Gutui parfumate
De toamnă brumate
Din rod de lumină-am cules.
Frunze de jar...
O toamnă-amnar,
O toamnă, adesea, cu ploi,
Etern parfumată,
În gri colorată
Se scurge, se scurge în noi...
E toamnă de-acum,
Durere și fum,
Purtând și tristeți și tăceri,
E toamna din noi
Când desculți, amândoi,
Căutăm amintirea de ieri.
Poeme de toamnă
Mereu mai amară,
Bătrâni reumatici și goi,
E toamna în care
Se plânge, se moare
Copacii sunt triști și sunt goi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
mi-e toamnă de noi
iubesc și urăsc acest
anotimp aproape incert
nici nu mai știu câtă umbră
de frunză am strâns
ca să-mi fie culcuș
în camera asta oarbă
mi-e frig și mi-e toamnă
de noaptea scăldării
în ghețuri ce dorm
și adorm toate ferestrele verii
în ruginiul uitării
mi-e teamă și dor
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!