Sleeping sun

presupunând acel sărut primitiv
m-ai luat în braţe
păsările trăgeau semnul infinitului
în care lumea îşi pusese marea speranţă -
un punct mereu cald oricât ar fi vrut iarna încet să acopere.

poate nu eram cel ales să port coroana
de spini
bănuindu-l de teamă
am înmuiat odată cu tânărul palid
în paharul cu drojdie
încolţeau două ramuri ca două neamuri duşmane
iubirea m-a prins de călcâi ameţită de lucrurile ce urmau să se-ntâmple:
la tine, domnul meu, totul e negru.

în clipa de mare risipă
oceanul şi-a adus aminte de noi
cei fără putere în lipsa cuvintelor,
cei mai mai săraci dintre sorii care au traversat
întunericul.

pe corabia din lemn de gorun
tăcerea atingea mărimea unui stat de om
focul scotea sunete menite
să ridice moralul
spiritul
se mişca dintr-o parte în alta şi nu existau intrări separate,

a trebuit să ne plecăm
pentru a deveni una cu stelele.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că ar fi trebuit să te urăsc pentru că m-ai ademenit în capcana dragostei necondiţionate. Poate că ar fi trebuit să îl urmez pe Omul Negru din pădurea misterioasă. Acel personaj care mi-a vegheat nopţile vampirizate de parfumul tău şi care a vrut să mă ducă în faţa morţii însăşi – sau poate că moartea era chiar El. Nu am dorit însă adevărul netălmăcit de nimeni.

Paul D. Adrian în Fantasma eternităţii
Adăugat de Alin
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În viaţa asta,
ai două posibilităţi:
să fii bun, sau rău,
cale de mijloc nu există,
Sufletul nu are două feţe,
el e alb sau negru...
Eu care am încercat
să combin cele două culori,
ştiu cât doare, mai ales
că, pe una din cele două,
trebuie să le ascunzi,
şi mereu vei trăi
cu teamă, mereu te vei ruşina,
la gândul că poţi fi descoperit...
Alegeţi culoarea ce ţi se potriveşte
cel mai bine şi nu-ncerca
să schimbi nimic,
pentru că n-ai să reuşeşti...
Destinul nostru a fost scris
cu mult înainte de-a ne naşte...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti Domnul suprem

Mă rog către Tine la ceasuri de noapte
În pleoapele-nchise mai stăruie somnul
Mă-nconjură îngeri şi tainice şoapte
Şi-n toate şi-n totul eşti Domnul.
Iubirea mea urcă spre Tine şi creşte
Îşi scutură frunzele veştede somnul
De cade o floare o alta-nfloreşte
Că-n totul şi toate eşti Domnul.

De trece o vară e alta ce vine
Şi iarna din stele de-şi scutură somnul
Eu ştiu că şi iarna e parte din Tine
Şi-n toate şi-n totul eşti Domnul.

poezie de Adriana Cristea (4 aprilie 204)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credincios

M-a prins cu botul mare, perlat de măsele,
imens de cald,
de catifea umedă...
Mă zgârâie cu picioarele grele;
cu gheare ascuţite mi-ncolăceşte pardesiu
şi sunt năpădit de-o bară, ca un fald
de plumb, imensă, de păr cenuşiu...
Sare mereu, îşi ia avânt,
reîncepe -ce sunete o fi-ngânând-
şi eu râd, repetând bolborosind;
Bobiţă, Bobiţă... băiatule!
Degeaba... Nu se predă!
Rabd la rândul meu;
de-abia astăzi i-am adus două franzele
proaspete, pe un ger
-ce-l aud, de sub tălpi, îmi scrâşnind-
... şi el mă iubeşte, fără reproş,
că l-am uitat... două săptămâni, de infern.
Dar nu-mi lipseşte nimic din ce-am eu,
totul e nemişcat pe albul geros...
M-a păzit de alţii, ca mine...
Un mare credincios
-fără pretenţii-
... de câine.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum nu te-ai aştepta atât de frumoasă şi caldă să fie

povestea unui bărbat
care a vrut să cunoască iubirea,
fiară sălbatică,
după propriile reguli cu motive precise,
dacă cineva îşi închipuie că o va stăpâni,
va ucide,
atât de întreagă se poartă la minte.

întâmplarea putea aranja lucrurile
pentru călătoria în jurul ei,
nu avea haine de schimb,
bani
de ajuns
fără să-şi ia rămas bun,
s-a uitat preţ de un ceas în oglindă
hotărât să nu semene

privirii născătoare de intrigi
din folclorul unei femei învăţate,
cum stă bine unei curtezane
să arate mai mult când îşi acoperă trupul,
în mătase roz prăfuit cu negru,
cuvintele ei te fac să închizi ochii

de parcă ar fi surfilat muşcătura de molii,
întunericul din spatele pleopei
îi întărea sânii,
limba arunca nisipuri mişcătoare,
iubirea doar putea ieşi vie...

luna suspina dintr-o salcie,
pentru oricine ar convinge lumea
că nu este vorba de mândrie,
atunci când povestea acestui bărbat
pretinde să fie
numită
după felul ei acaparator.

pe mâini îşi făcea tot felul de semne
de parcă şi-ar fi urât propria dragoste
şi nu-i trebuia vreun motiv.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două femei

Eram în staţie numai două femei,
ne uitam una la alta, studiindu-ne mai întîi
mîinile,
vedea că mîinile ei sunt mai frumoase
decît ale mele, dar îmi spunea:
- Ce frumoase sunt mîinile tale!

I-am zis mulţumesc, apoi am continuat
să ne uităm una la alta
studiindu-ne îndelung nasurile,
vedeam că nasul meu e mai frumos
decît al ei şi i-am zis:
- Nasul meu e mai frumos decît nasul tău!

Nu mi-a spus nimic, nici timp nu avea,
căci tocmai se oprise un autobuz
care a luat-o din staţie cu tot cu mîinile ei
frumoase, de parcă nu fusese
niciodată acolo, deşi voi tine bine minte
mîinile ei, puţin mai frumoase
decît ale mele. Apoi şi ea şi-a adus aminte
că, în acel moment, eu nu aveam
cum să-mi văd nasul. Deşi putea fi altfel,

fiindcă

eram în staţie numai două femei,
nu ne cunoşteam şi nu ne uitam una la alta
şi chiar dacă ne-am fi cunoscut
nu ne-am fi plăcut deloc, chiar dacă
la un moment dat ne-am îmbrăţişat,
ne-am povestit vieţile noastre,
ne-am căsătorit copiii şi totul a durat
cît am aşteptat autobuzul în staţie,
apoi ne-am despărţit, dar mîinile noastre,
multă vreme încă, s-au tras de păr.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întârziere

Eram sa iubesc
Dar vântul m-a prins desculţ de buze
Şi m-a purtat intr-o alta limba
Analogic.

am dat din mâini cui a dorit.
Nu a venit nimeni sa le spele de lapte,
De pene, de lut.
Aşa puteam sa zbor in doi
Pe sub tâmplele curcubeului ori nu puteam?

Eram sa mor
Dar dragostea m-a prins cu un sărut de palma infinitului
Câteodată ceata vorbeşte cu norii
Câteodată raiul o asculta
Câteodată aştept cu toporaşi iarna in soare.

Eram printre ere,
Ce altceva puteam fi?

poezie de Robert Coman din Proprie (18 august 2022)
Adăugat de Robert Coman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încerca să ies
transpirtaţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am ămpreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a înrâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între Ofiucus, Şarpele şi Cumpăna, sub primele două constelaţii, la orizont, veţi găsi Scorpionul. De altfel, alfa din Scorpionul sau Antares e o stea care nu prea poate fi trecută cu vederea, deoarece, după ce că este una dintre stelele de mărimea 1, mai are şi o culoare roşiatică cu totul, ceea ce nu veţi mai găsi la nici una dintre stelele cele mai strălucitoare. Numai μ din Cefeu e mai roşu decât Antares, dar această stea e prea mică şi trece neobservată, pe când Antares cu focul lui atrage privirile tuturor. Dar şi forma constelaţiunei e una dintre cele mai frumoase; veţi pricepe lesne pentru ce anticii i-au dat numele de Scorpionul.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Crăciun, clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirtaţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multumire

Doamne, dintre flori,
Din valea plina
De culoare si lumina,
M-ai ales sa-ti fiu podoaba,
Sa ma porti pe brat de Tata.
M-ai cernut in sita vietii,
Bob lucios, de aur pur ;
In cuptor, mi-ai ars pacatul,
Sa fiu demn, milos si bun.
Doamne, dintre miile de pietre
Reci, de vifor inghetate,
M-ai ales, si-ai pus caldura,
De viata sa am parte.
M-ai luat din marea moarta,
Langa tine,-n barca vietii ;
Mi-ai sadit in piept, speranta,
Si lumina diminetii.

poezie de Florina Emilia Pincotan
Adăugat de Florina Emilia Pincotan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

(Autor: Teodor Dume)

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea şi ura, iubirea mea

Dragostea şi ura,
draga mea... iubirea mea,
sunt faţete ale medaliei iubirii,
iar lumina şi întunericul,
fac amândouă parte din misterul iubirii.

Iubirea, nu are nicio cauză,
ea este,
cel mai profund mister a lui Dumnezeu,
din care a creeat El lumea.

Eu împreună cu tine iubita mea,
suntem legaţi prin iubirea dintre noi,
fiind o încrengătură fantastică a iubirii divine,
şi suntem,
... inseparabili în infinitatea vremurilor...

Deşi încerc
să-ţi descriu într-un mod doct iubirea,
când o trăiesc, rămân fără cuvinte,
oricât aş încerca să scriu despre iubire,
... devin neajutorat...

Laptopul mi se blochează,
dar programul vieţii noastre continuă
în acel spaţiu inefabil,
în care eu iubitul tău... tu iubita mea...
... şi iubirea suntem una...

Fiecare moment devine glorios
în focul iubirii noastre.
Să ne bucurăm
de fiecare clipă trăită
pentru că iubirea are propiile ritmuri,
un puseu de dragoste... altul de ură,
... poate fi lumină... sau întuneric...

Tu dragoste să zâmbeşti iubirii,
iar sufletul să-ţi fie uşor şi liniştit.
Rostul vieţii
este să te bucuri că trăieşti acum şi aici.
... Mâine... cine ştie?...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O bucată de oţel magnetizată poate să atragă şi să ridice o cantitate de fier ce cântăreşte de 12 ori mai mult decât ea, dar, aceeaşi bucată de oţel nu poate ridica deloc o pană. Tot astfel, există două tipuri de oameni: pe de o parte sunt cei "magnetizaţi", plini de încredere şi speranţă, care ştiu că s-au născut pentru a reuşi în tot ceea ce întreprind; iar pe de altă parte sunt cei "demagnetizaţi", plini de îndoieli şi de teamă, de incertitudini, prejudecăţi şi superstiţii.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea zilei de ieri

săpam primul cu râvnă să scap de iubire
trezit la cântatul cocoşului
îmi scuipam în sân să te scoată din fire
trăsura cu reni minciunile Moşului

orice-ar fi să nu-ajung iar acasă m-am rugat în zadar
la mâna paharelor sparte de tata de coteţul din pari
sacul meu cu porumb ieşea primul mereu la hectar
luna făcea găuri şi vrăji dintre cele mai mari

îmi scriai o psaltire cu traista de gât o tuleam spre oraş
că doar nu eram prostul cetăţii
de-întreba cineva îi spuneam vreau să fiu împărat nu pungaş
în zadar socoteam cum să-amân ziua plăţii

şi-apoi vin nu era să mă-apuc de băut
nu erau nici femei nici copii ca să râdă de mine
îmi ghiceai în cafeaua dintr-un bob de năut
dar eu nu mă-încredeam în mistreţul cu colţi de argint sau în tine

preotul îmi citea până ziua trecea de durere
nici tu şi nici eu nu doream o asemenea teamă
de-a vedea cum ne mor şi părinţi şi bunici în putere
fără ca vreunul din noi să mai bage de seamă

tot săpam cu râvnă de slugă o groapă prea mare
Dumnezeu întreba nu cumva ai luat din pomul din care....

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încet, încet te uit... dar nu, nu pot

Rareori ne gândim la ceea ce avem,
dar mereu la ceea ce ne lipseşte,
spunând:
Acesta este modul,
în care eu trăiesc în present...

Acesta este modul,
în care definesc eu, cine sunt cu adevărat,
un prost, dar un prost îndăgostit.
Acesta este modul,
în care definesc eu iubirea,
ca pe ceva de sine înţeles... dar fără tine...

Nu te mai visez iubita mea,
încet, încet te uit... dar nu, nu pot.
Nu te mai chem, te-am alung din mintea mea,
şi nici nu te mai pot iubi... sau nu.
Încerc doar să par indiferent,
la fel cum ai fost şi tu...

Eu acum,
nici nu mai doresc să te iubesc.
Încerc, îmi este greu fără tine,
dar asta este... o suferinţă, care mă seacă,
... un foc întunecat al răului total...

Nu a fost vina ta
că tu nu m-ai mai iubit,
dar a fost vina ta pentru minciunile,
care cu o candoare prefăcută,
mi le aruncai... crezâdu-mă prost.
Cum de altfel şi eram... orbit în iubire...

Acum eu vreau
să mă înţelegi... şi să accepţi,
nu sunt nici rău, nici indiferent,
dar acum m-am împăcat cu mine însămi,
ştiind că am reuşit să trec
peste focul întunecat,
al unei iubiri neîmpărtăşite...

Nici nu exult la gândul,
că acum ai început să mă iubeşti.
Dar numai eu ştiu,
cât de greu mi-a fost să te uit,
să mă regăsesc... singur făr de tine...

Îţi urez şi ţie baftă la uitat... sau nu,
undeva, cândva ne vor întâlni,
şi vom încerca,
să trece nepăsători unul pe lângă celălalt...

Nu, nu putem,
focul iubirii nu ne lasă,
cădem unul în braţe la altul...
sudaţi în nemurirea dragostei
... dintre noi...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fairytale

să ai mereu pregătită ultima ţigară
pentru clipa în care vei fi condamnat la moarte
fără să ştii

de sălbăticia oraşului de tăcerea unui prieten
sau de privirea neagră a nopţii
care nu mai cântă

totul e relativ mai cu seamă tristeţea
cel mai umilitor sentiment
de care râd închipuiţii acestei lumi
cu părul vopsit

ce subţire e graniţa dintre sinceritate şi ură
când te priveşti în oglindă
adu-ţi aminte că vei fi fericit şi orb
până când duhul spaimei te va vindeca.

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două clipe şi-un sărut

În viteză spre un soare,
călătoresc fără să ştiu
şi sufletul şi inima mă doare,
când te supăr şi îţi fac rău.
Două clipe şi-un sărut;
Şi-un ocean de nimic
şi-o nebunie m-a făcut,
să-ţi scriu ceva urgent.
Pentru inima ta speranţă,
două clipe şi-un sărut
şi a ta aură frumoasă,
trupul gol ţi l-am văzut.
Tu eşti răspunsul, un flaut
şi momentul ce-a urmat
două clipe şi-un sărut
doar atât s-a întâmplat.
Tânjesc încă d-atunci,
sau poate doar mi s-a părut
cred că am mintea terci,
două clipe şi-un sărut.

poezie de Marius-Mihai Golopenta
Adăugat de Marius-Mihai Golopenta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine

Nu pot privi în urmă cu mânie,
Sunt acum un vulcan stins,
Un crater peste care a crescut iarba.
Ar fi trebuit totuşi să mă înveţi
Cum ar fi să trăiesc fără tine.
Vezi, eram foarte tineri,
Stăteai peste drum,
Veneai doar în vacanţe,
Când ţi-am zărit pentru prima oară
Ochii albaştri printre cireşi,
Am ştiut...
Am umblat de mână
Pe toate aleile, potecile,
Ani, vacanţe, anotimpuri,
Mi-ai spus că vom împărţi
Cândva planeta la doi,
M-ai învăţat iubirea pe litere,
Caligrafic,
Dar nu m-ai învăţat cum ar fi viaţa
Fără tine...
Nu privesc în urmă cu mânie,
Acum sunt un vulcan stins,
Un crater plin de cenuşă,
Un câmp de luptă părăsit
Peste care creşte iarba.
Acum este târziu, se lasă înserarea,
Privesc cu seninătate apusul,
Soarele roşu care împarte
Planeta în două,
Totuşi,
Ar fi trebuit să mă înveţi
Cum să trăiesc fără tine...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina este graniţa dintre două întinderi de întuneric

un fel de axon universal
cărarea pe care circulă sufletele între două stări de agregare
un fel de punte între căutare şi adevăr
coridorul strâmt dintre trup şi reîncarnare
uneori răspunsul tuturor întrebărilor
alteori simpla acceptare a necunoaşterii
sau poate clipa de înălţare ideatică între două eternităţi

lumina nu este de două feluri
poate nici întunericul unic
dar se împletesc aşa de firesc
întotdeauna împreună în noapte
niciodată la un loc ziua
între ele e loc şi pentru umbră
locul celor nehotărâţi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!