Tămăduire
Tulburător, cum râul crem de-nnămoliri,
Mi-e sufletul ce l-am căuș de vise.
Mă curg din pisc, printre caverne imprecise
Cota să-mi cresc, să moștenesc slăviri.
Am stavile nenumărate-n stânci tăioase
Cu răsăriri inopinate în vâltori,
Am piele fină, brațele neputincioase...
Sunt scrijelit, lovit, sunt fracturat, în mii de ori.
Îmi curge-n contrasens curent continu
Pe căi neuronale, din centrala minții
Cu stăpâniri, ce am genetic, cum părinții;
Să n-am implozii, să rămân un rectiliniu.
În rictus stau, scrâșnind pios din dinți...
Din pete-ntunecate-mi fac fundal...
Le scuip petale roșu-aprins, ca din furnal,
Să ard în scrum, săgetători fierbinți.
Pedeapsă s-am, de merit, fără pronunțare;
La tot ce lumea "potrivește"-n neputințe
Să reușesc să-ndeplinesc, la toți voințe...
Să fiu definitiv, la lume, o justificare!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iulie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
De n-aș fi
De ce nu sunt o floare
Să-nmiresmez puțin
Culoare, s-am candoare...
Perpetuu s-am destin?
De ce nu-s pom, n-am muza
Să dăruiesc inele,
Să mă însor cu frunza
În cânt de turturele?
De ce nu sunt ogor
Să-mi recoltez perenul,
Cu maci să mă-mbujor...
Timp să mi-l fac refrenul?
De ce nu sunt văzduh
Să fiu tot plin de triluri,
S-am zbor ușor de duh,
Să n-am vămi în exiluri?
De ce nu sunt un nor
Și de mă plâng arar,
Să mă reînalț fuior,
Cum gândul selenar?!
De ce nu-s curcubeu
Să m-arcuiesc spre cer;
Pictat culori de zmeu
Cu suflet giuvaier?!
De ce nu sunt un munte;
Suiș spre infinit?...
Chiar tâmple de-am cărunte,
Apus s-am răsărit!
De ce nu sunt un val
S-ating nud de sirene,
Să mă întind pe mal,
Să mă renasc alene?
De ce nu sunt pământ
Că mă hrănesc cu el?
De ce n-alerg ca vânt
Aiurea, să n-am țel?
De ce nu sunt destin;
Fir de-un buchet, o floare?...
Să-ți storc un fin suspin
În dar, l-aniversare...?!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mister... de râu
Oricâte explicații aș avea,
-din cărți citite, știință câștigată-
când stau pe mal și îl privesc cum curge,
cum malurile-n piatră și în mâl distruge...
E peste logică, de unde atâta apă?
Am creierul, un labirint de cursuri, o rețea!
Mă uit în zare, în aval,
la crețul cafeniu, învolburat continu
ce pleacă-n nesfârșit și amontele-i ia locul.
Ah, Doamne, de ce nu-s la fel, nu am norocul
să fiu mereu un început, "remake"-ul rectiliniu?!
... Sunt lung, la fel de lung, sunt un imponderal!
Întrezăresc petrecerile-i multe
în care-s poate, doar infimă moleculă
din nesfârșitu-i debit veșnic susurând,
ce umple mări, oceane, care-i sunt mormânt;
cum locu-mi va fi luat, d-un ou, morulă, o gastrulă...
Oh, cum nimic nu știu, din științele oculte?!
Nu știu, e static, mișcă, pleacă, vine;
stau împietrit pe malul cu miresme
de iarbă-n spic, cu izuri fin mirositoare
amestec de sublim, de fân în floare,
cu gând la îmbăierile bunicii, cu aghiesme...
Tresar, un fulger viu, în tunet intervine!
Sunt culme de lanț trofic negreșit
și-aș vrea să fiu, o cameră de luat vederi;
retina, s-am peliculă de film și poză
să o transmit umanității, zilnic, doză...
Mesaj-aș da în viitor, de ieri, drept mângâieri...
Să stau, să dorm, să mă curg RÂU, la infinit!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugăminte
Mi-am luat vacanță să te văd
Aveam un dor nebun de tine.
Credeam că singur e mai bine...
De-atuncea viața-i un prăpăd.
Visam "sublim" și nu vedeam
Că sunt departe de-un "model"...
Vedenii aveam, mă înfierbântam;
Mi-am pierdut timp, nu mai am țel.
Eram nebun de întâlniri,
Credeam că "noul" e mai bun
Fără să știu că-s doar "veniri"
Și totu-i gol, nu-i simț, nicicum.
Doream vâltori și "stress "continuu
Să am ce nu mi se dădea.
Uram candoarea în rectiliniu
Și mângâierea la o cafea...
Mi-e dor, sunt obosit de gol
Nu mă înțelege nicio ființă.
Amant, să fiu, nu mai vreau rol;
Sunt doar smerit și cer căință!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anotimpul... plecării
Aș vrea să mor într-o vară
Să nu-nghețe sufletu-mi-n zbor
S-am lume puhoi stând afară
Ce-mi plânge plecatul, de dor.
Aș vrea să mor într-o vară
Să nu simt pământ că mi-e rece,
S-am inima caldă, ușoară,
Ce-mi ține de frig, pân' se trece.
Aș vrea să mor într-o vară
Să nu-mi pară rău după soare;
S-am pielea mai laie, nu ceară,
Ce-mi dă o aliură de mare.
Aș vrea să mor într-o vară
Să nu-mi pară rău că n-am cântec,
S-am dreptul la glas de vioară
Ce-mi dă ciocârlia, din pântec.
Aș vrea să mor într-o vară
Să nu-mi treacă timpul mai iute,
S-am ziua, mai lungă, să pară...
Că-mi dă un câștig, de minute.
Aș vrea să mor într-o doară
Să nu-mi stric petrecerea scurtă,
S-am timp, ca nimic să nu pară...
C-un aer de charm de amurtă.
Aș vrea-n fond să trec vară-n vară,
Să fiu pentru timp un voiaj,
Să-mi schimb ața-n corzi de chitară,
Să-ncânt lumea în pelerinaj...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nepriceput...
Sunt săritor de coardă-nspre abis,
Îmi simt în coccis lovitura de solid.
Am vise sadice să mă afund în interzis,
Să mă transform în altceva, din insipid.
Doresc continu, ce mulți alții se feresc,
Sunt hărăzit, veșnic să lupt, ca un erou.
Am ținte, imposibil ș-izbutesc;
Căci am iubirea-n schimb, eternul nou.
E scrisu-o stâncă, munte, este o-ncercare?
Am oare darul să incit, să spun altfel?
Intuitiv am vise, sentimente... oarecare?
Am rima ne-nsoțind în ritm, sunt eternel?
Din litere ce știu, transmit cuvinte?
Pot ca să văd altfel, și crez și erezie?
Am 'ndeajuns suflet să te țin, îți pot fi minte?...
Și merit, să fac vers, să-ți scriu o poezie???...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Impas
O pâclă fină de alb pur
Am peste sufletul în ceață;
Încerc, cu diamantul dur,
S-o tai, să mă agăț d-o ață.
Am gândul pânză de păiânjeni,
Sunt prins, lipit, în labirint;
Idei îmi zbat, înalt cât stânjeni,
N-am rațiune, sunt instinct.
Am corpul legii gravității;
Nu-l mai desprind, e-o supernovă...
Din simbol al eternității
Sunt o mocirlă, o mangrovă.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Râs
E timpul meu să râd, să fiu iar vesel
Chiar fără de motiv, doar pentru tonic
Să-mi fac mintea cu suflet tot armonic
Și inimii, de-are necaz, să îi zic... lese-l.
Să simt că fruntea descrețește-adâncuri,
Că ochi-mi sunt lucioși, se sparg în stele
Și dinți umbriți scot albul de sub piele
De buze se-aninând de colțuri, din rărunchiuri.
Trup să-mi tresalte-n zvâcnete, avalanșe,
Poate și lacrimi să îmi dea de-atâta bine
Și să mă-ngenunchiez, mă prăvălesc pe vine...
Din poze, instantanee pereții să-mi fac planșe.
Și glasul cu inflexiuni în descărcări promise
Doar să irumpă-n hohote-unicat, să m-umple;
Să simt că nu mai pot -fragil ferice în tâmple-
De atâta râs, de OM... Singur ce-o fac... și-n vise!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără inspirație
Sunt cufundat în neputință
Oricât încerc și am voință,
Dar n-am idee, nici cuvinte,
Nimic nu văd, mi-e goală minte...
Și sufletul mi-e gol la fel,
Nu simt emoție, n-am țel,
Este ca și cum aș fi mort
Epuizat, fără efort...
Și-mi face rău și nu am leac,
Simt gol în inimă, în stomac,
Mă uit la tot ca printr-o sticlă...
Sunt ca un autist, mi-e frică.
Și boala parcă nu mai trece
De multe zile, peste zece,
Se pare c-am atins finalul...
S-a dus poemul, carnavalul.
E-o zi când pierzi, se pare, totul,
Cum de-ar fi existat complotul
Nepus la cale, dar prezent...
În fond, un semn de... impotent!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Niciun merit
Ce idiot sunt, îmi pierd timpul
Măsurat, delimitat
De condamnat ce sunt, absintul,
Un incapabil, un ratat.
Mă complac în inexplicabil,
În nul în loc d-intens;
Accept nerod un implacabil
Pierdut în inerția-n sens.
Am doar o piesă de jucat
Și sunt un prost actor,
Nici textul nu l-am învățat...
Dau vina pe-altul, pe-autor...
... Dar poate nu-s eu cel de vină,
Un limitat născut...
Încă n-am învățat nimic! Ruină
Mă complac, prost cum sunt crescut.
Mă uit la umbrele-mi lăsate
Pe vechile-mi hârtii;
O zestre d-elemente declasate
C-un singur merit, foste vii.
Sunt un umbrar de goliciune;
Perpetuez fantome
Din propria-mi deșertăciune
Ca mine, alte simple dogme.
Să-mi spună cineva abil
Ce pot face? E târziu?
Cum pot redeveni copil
D-un pierzător de timp... un ageamiu?!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În așteptare
Adulmec urmele lăsate de pașii ce-ai trecut călcând,
Să simt bătăile de puls ce-mi lasă unde, ce uitasem
Și alerg să prind din urmă totul, să iau clipitele pe rând,
Că n-am știut că nu mai e, la fel, cu ce de mult lăsasem.
Sunt ca felina care-și linge din rănile deschise în piele
Și așteaptă alte nouă vieți, să se consume în așteptare.
În noapte singur stau visând, să te văd una printre stele,
Că știu că bolta de nu-i ești, se stinge vis și lumea moare...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Emo
M-automutilez, cu sufletul fachir,
Până ce nu mai simt nici aer, să respir,
Să fiu crezut curat și gând și trupul cast,
Mă dăruind complet, oricât mi-e de nefast.
Adorm pe pat de cuie și vorbe, le înghit foc,
Stau strajă ziua toată, cu ochi țintiți pe-un loc,
Mă călcând în picioare, oricine vrea spectacol;
Că rănile nu dor și așa mi-e scris de-oracol.
Sunt pe un crucifix, cu cap în jos, minți gol
Și am piron săgeți, de amor fără de rol,
Să joc măcar un act din drama scrisă rău,
Că m-ai uitat zvârlit, o vechitură, nou.
Mi-am ars și mâini, picioare, să nu mai am aripe
Cu nerv, uitând că doare, de-ar vrea să înfiripe
Un elf dintr-o speranță, cenușă fin purtată
Și aștept cuțit să pice în inima-mi pe o roată,
Să-mi merit eu greșeala, de arunci... la ochi legată!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ma...
Mi-e dor de degete-ți prin păr
Tentaculându-mi amintiri...
Revăd căldura-ți din priviri
Resimt sărut pe-obraz... Mă dor.
Nu mai am aura de pui
Și nici nu mai am cui mă plânge
Micime, răutăți, nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat, de-un cui.
N-aud iubirea-ți în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut...
Mi-e rău să spun că te-am avut,
Urăsc doar să-mi aduc aminte...
Sunt jumătate tu, îs "ea"
Noroc că te-aparțin, ești parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt, ești eu, a mea ma... ma
Visez cu ochi deschiși și plâng
C-am rămas singur, n-am cui spune
De-al meu necaz, n-ascultă lume
Că n-am nici bucurii să strâng!
Dar să n-ai frică, n-ai pierit,
Căci timpul vrea să mai exiști
Ești încă trupu-mi, mai persiști
În sânge-n gând, cât n-am murit...
Că n-am știut să te păstrez
Adorm sleit de remușcare...
Uitasem: nașterea se moare!
Mă ierți ma... ma, eternul crez...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 14 comentarii până acum.Fără nume
De ce, mămico, m-ai abandonat?
Mi-e frig și-s singurel în pat,
Nu știu să zic mamă și tată
N-am cui să cer un strop de apă.
Sunt mame ce la sânul lor
Își cresc din greu al lor odor,
Îl cresc cu greu și din nimic
De azi pe mâine câte-un pic.
De ce sunt eu printre străini
Născut cu împărțite vini.
De ce în lumea asta mare
Nu ești să-mi dai o sărutare?
Cu ce-am greșit de m-ai lăsat
În pat străin și-abandonat
Ca să trăiesc de azi pe mâine
Nebotezat și fără nume?
Mai sunt copii abandonați
Cu numele de înfiați,
Dar mângâierea pentru noi
Era mai dulce de la voi.
Sunt trup și suflet de la tine
Firav si fără nici un nume,
Și-s în salon băieți si fete,
Vino mămico... că mi-e sete...
poezie de Vasile Coman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stat
Mi l-am dat scut de mine și din toți de-ai mei,
Făcut din multe bucățele zise o "autoritate"
Să-mi țină corpul drept, ascuns de rău și vanitate,
S-am, nu goală, un coif, de minte... leagăn să îl am, de zei.
E al meu să m-aibă, să-i fiu tot de la copil,
Apoi matur, e grija mea de sfântă bătrânețe....
În slujitor l-am construit un privitor neobosit, tot numai fețe,
Ochiul meu ager, larg deschis... unul pretins humanofil.
I-am pus și biciu-n palma întinsă, protectoare
S-atingă seamănu-mi de-un necinstit din când în când,
Să nu-mi distrugă cuibul rămas visul gol, flămând
Să nu ajung să strig în van la porți, la uși... că doare.
El, eu în fond, sunt sursa să-mi țin brâul-vămi,
Cu gândul viu al dragostei de mine, toți o țară
Și mă întind coardă, îs struna-n suflet de vioară
Să-mi sun o odă, imn mie... uniforma, toată-n catarămi.
Dar s-a învrăjbit cum fiii înspre părinți,
Uitând parșiv că un' la altu-i numai creatorul
Și din protector e-un tiran ce-mi mărginește azi și viitorul...
Doar o pedeapsă-i, cerșetor să-mi ia avutul, minți.
E o înhăitare în contra mea ca o sălbăticie,
O lene întinsă în areal, un lanț ce n-am creat
Să-mi lege mâinile, rupă picioare, să n-am Stat....
Că jilțu-i azi fără cunună, numai șapca e a lui... prostie....
E totul hâd, din profitori, puterea-n stat într-o... beție.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Straniu
Am frică, pentru notorietate
-Că-i sigur numai o capcană
Ce prinde totul, lasă rană-
Pedeapsă de posteritate!
Motiv, n-ar fi, de-ngrijorare,
De-ar fi, valoarea, absolută;
De n-ar nega, frumosu', o slută...
Bolnavă de infatuare!
Am strania, certă, părere,
Că lumea este-n "pic" de ură;
Din merit, face-o "aventură",
Din bine, bun, face durere!
Suntem o rasă-n interdicție
De-a promova valori umane...
E-o luptă acerbă pe ecrane,
Pe străzi, în ziare... Contradicție!
Paradoxal, ne flagelăm
Într-o ambiție reciprocă;
Nisipul, îl pretindem rocă,
De ură, nu mai cugetăm!
E-o lume, parcă, fără craniu,
Cu țel de-a se extermina
De ideal, de ființa sa...
Iubirea o tratează-n straniu!
Și-atunci, visez să rămân mic,
-Să nu exist cuvânt, povață-
Umil să-mi derulez din ață,
În spectator, către nimic...
Contemporan sunt cu uraniul
Mortal -ce-l stors de energie-
Dar impotent, scriu elegie...
Într-un final... Căci lumea-i straniul!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Curcubeu cenușiu
De ce mi-e tristă fiecare toamnă,
Bătut cu vânt, în picuri și cu frunze,
Spălat cu ploi, de tot ce-avusem muze
Pe-ascunse... Că mă-ndrept încet spre iarnă?
Se moare fizic, timpul, anual
Mă păcălind că-i doar, moral, un ciclu;
Pierzându-mă perpetuu-ntr-un periplu
Fără de-ntors... În solul de fundal.
Mă pierd din mine, într-un melancolic,
La trist repetitiv de Nou de An
-Un mincinos, că ce-i trecut e van-
Pentru un miez de noapte... Euforic.
Toamnă îs încă, în culori de foi,
Ce-s întrupări de suflete scadente
De vieți pierdute, sau intermitente...
Prescrisele de Dumnezeul... Dintre noi.
Mi-e toamna una singură și-i scurtă
În timp -mai scurt... de când eram copil-
Și-i fără-ntors, mi-e veșnicul exil,
Cu apa vieții... Ce definitiv se zvântă.
M-am prins, în jocul recapitulării,
De anotimpuri ce-am în inventar;
Sunt reciclat cu fericirea dată-n dar
De visul minții... De-a răpi clipe uitării.
Dar din păcate, tot, rămâne vis
-Fără întoarcere reală inapoi-
E toamna-mi colorată, printre voi,
Dintr-un contract... Cu viața-n compromis.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mut, de... ieri
Pe câți am cunoscut, pe câte,
Stau toți în mintea-mi, nume slute;
Doar poze pe-un mixaj-mister,
Pe-un raft de film de-un emisfer...
Le scot "on play" cu gândul dus
Dintr-un trecut de mult apus;
Mă minunez, parcă-s de ieri...
Mi-e dor de toți, de ierni, de veri...
... De cele chipuri reștiute;
Le am, le simt, sunt zeci, sunt sute
Și sunt sărac, că le-am pierdut...
Și cât le-am vrut, cât m-am zbătut.
... Le-am adunat cu drag o viață
De-am vrut doar eu, c-așa a fost ață
Sau singure sau strecurat
La bar c-o bere... sau în pat.
N-am nicio cameră obscură,
Stau cu ochi deschiși, timpul mă fură;
Nu-i am din nou alăturea,
Nu pot să-i chem, le-am uitat stea...
... Sunt numai aștri fără nume,
Adesea-s numai a mea lume
De-mprejurări, vise tactile
Se promenând cadre-n pupile.
Cum să-i mai chem, căci de-ar veni
Aș fi atunci, poate-aș refi,
Dar nici eter nu mă ajută;
Trecut e-o undă, o redută.
Or fi aceeași cum simt eu
Sau sunt efemer curcubeu
Ce-l văd sublim, nu pot atinge...
Lumină ce din bec se stinge?!
Sunt prizonier, handicapat
De-un simț ce-i unul câștigat
Și l-am pierdut anticipat;
E simțul vorbei... Mi s-a luat!
Ce stranii simțuri înăscute
-Auz, văz, pipăit... multe-
Toate depind de-o exprimare
Ce ni s-a dat din întâmplare...
... În partaj infim de animale!
PS.
E-o pierdere universală
Ce-o plâng, ea-i a mea boală
La scara mea de-un simplu om...
Aș vrea să-i am toți crengi, un pom!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Împuternicire
C-un pumn de soare ți-am dat suflet cald,
Din căuș de lună, perle ți-am dat dinți,
Umbra-mi cu răcoarea-mi, ți-am făcut-o fald...
Îți îndoi c-ocean, lacrimi ce-ai fierbinți.
Lava din vulcani, buze-ai să-ți-ntinzi,
Lac din munți să ai, ochi verzui, sau bruni,
Cum copiii lumii, vârsta să-ți pretinzi...
Pisc de Alpi-n lapte, am luat să-ți fac sâni.
Lianele din junglă am să-ți pun drept mâini,
Din sequia lumii o să-ți fac umbrare...
Lanuri din planetă, ți le dau în pâini,
Sonde-n bogății, ți le fac picioare.
Vreau să-ți dau puteri, din Pământ, tot ce-are;
Păgâni sau creștini, în credinți s-aduni!
Infinitul razei să ne-o faci cărare;
Univers în pace, să ni-l dai drept lumi!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blocul
Se înalță vânăt, scrijelit...
Ferestrele-n culori diverse
N-au flori... Stau aninat neveste
Într-un contemplu!... S-au oprit.
E plin de hăuri, zis balcoane,
Cu rufe ude, magazii.
Hidos privirii-i, nu-ți revii...
Ei sunt toți mândri, Ele doamne!
Au loc ținut pe bancă-n față,
Nu sunt la muncă ziua toată....
Făloși cu pensie ce-au plată
Sunt toți "bolnavi"... de lucru-au greață!
Dar nu-i problemă, au mașini,
Copii-și duc și-și iau din școală,
Muncesc la negru, că n-au boală...
Că-așa-și mai fac și-un ban "peșin"!
Mirosuri sunt amețitoare
Hazna-n amestec cu mâncare...
Liftu-i a vieții încercare
Și-i beznă tot pe coridoare!
Sunt toți proprietari de drept!
Au cumpărat... pe zece lei...
A trecut timp, acum de vrei
E-un milion... prețul corect!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără pretenții
Mă tot întreb
ce lumea vrea;
de ce iubește "complicat",
nu crede "sincer"... răspicat,
întortochind în van plăcerea?
... Nu intru-n joc,
sunt un afeb,
sau n-am talent de loc,
încerc să scriu
ce sincer simt
-cât nu e prea târziu-
fără să mint
și-mpărtășesc
trăiri -să nu se piardă-n timpuri
ca la fiecare- de-ale mele ghimpuri;
un "te iubesc"...
Dar nu trece mesajul,
nu sunt îndeajuns de snob,
nu am metafora microb,
nu-mi lingușesc limbajul...
sau poate
că într-adevăr nu merit
universalitate, popularitate,
neîncrezător ce sunt, abstract, necleric!?
În fond, că nu sunt epatant
nici nu e relevant,
că nu fac vorbele palate;
voi fi oricum al meu lăcaș
pe-o filă,
un înscris, răvaș,
ca și mulți alții, o idilă,
o parte din eternitate...
În final... o umanitate!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!