Fără pretenţii

Mă tot întreb
ce lumea vrea;
de ce iubeşte "complicat",
nu crede "sincer"... răspicat,
întortochind în van plăcerea?
... Nu intru-n joc,
sunt un afeb,
sau n-am talent de loc,
încerc să scriu
ce sincer simt
-cât nu e prea târziu-
fără să mint
şi-mpărtăşesc
trăiri -să nu se piardă-n timpuri
ca la fiecare- de-ale mele ghimpuri;
un "te iubesc"...
Dar nu trece mesajul,
nu sunt îndeajuns de snob,
nu am metafora microb,
nu-mi linguşesc limbajul...
sau poate
că într-adevăr nu merit
universalitate, popularitate,
neîncrezător ce sunt, abstract, necleric!?

În fond, că nu sunt epatant
nici nu e relevant,
că nu fac vorbele palate;
voi fi oricum al meu lăcaş
pe-o filă,
un înscris, răvaş,
ca şi mulţi alţii, o idilă,
o parte din eternitate...
În final... o umanitate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără inspiraţie

Sunt cufundat în neputinţă
Oricât încerc şi am voinţă,
Dar n-am idee, nici cuvinte,
Nimic nu văd, mi-e goală minte...

Şi sufletul mi-e gol la fel,
Nu simt emoţie, n-am ţel,
Este ca şi cum aş fi mort
Epuizat, fără efort...

Şi-mi face rău şi nu am leac,
Simt gol în inimă, în stomac,
Mă uit la tot ca printr-o sticlă...
Sunt ca un autist, mi-e frică.

Şi boala parcă nu mai trece
De multe zile, peste zece,
Se pare c-am atins finalul...
S-a dus poemul, carnavalul.

E-o zi când pierzi, se pare, totul,
Cum de-ar fi existat complotul
Nepus la cale, dar prezent...
În fond, un semn de... impotent!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rememorări

Privesc în gol, nu mă mai simt,
Mi-am luat iubitele la rând...
Cât de frumoase sunt în gând;
Nici nu mă-nşeală, nu mă mint.

Le simt pe rând dulceaţa pielii,
Le-am sunetul de glasuri fine...
E precum ieri, sunt lângă mine;
Jucăm tumultul vânzolelii.

Le iau de mână, îs la cafea,
Mă pierd în ochi-n culori diverse;
Sunt şi fidele şi perverse...
Mă văd trântit pe-o canapea.

Am gustul gurilor nesaţe
Înroşite de frecarea vrerii;
Mă pierd în sânii despuierii...
Simt aburul de-amor pe braţe.

Am muzică, de zbat, în gând,
Fior mă trece din emoţii...
Cu unele, le-nşelam soţii!
... Sau poate eu, eram la rând?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legământ

De ce oare sunt complicat,
N-am versul fin, suav, uşor,
Să pot să iau cu mine-n zbor
Doar bucurii... Nu e păcat?

Sunt prea tenebru, plicticos
Şi nu ştiu să produc plăcerea;
Confund dulce cu-amar, cu fierea...
N-am parcă bula de-un spumos.

Şi nu-s în viaţă o corvoadă!?!
Cred chiar c-am şarmul meu aparte;
Ades sunt jockerul din carte...
Cu mine viaţa nu e fadă!

... Îmi promit singur o schimbare
Profundă; vreau să dau sublim,
Să fiu Verlaine sau omonim...
Să rămân lumii o candoare!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nu! Nu sunt deloc modest, dar nici nu mă prefac; de obicei, sunt sincer, foarte sincer. Şi doar atât. E adevărat, nu-mi place să fiu lăudat, dar nici criticat. În general, nu-mi place să se vorbească despre mine, să se comenteze pe seama mea, dar nu pot evita să se întâmple astfel. Şi de fapt, sunt aşa cum sunt şi n-am ce face, pentru că ăsta sunt eu, iar dacă celorlalţi nu le place, treaba lor, cu atât mai rău pentru ei, pentru că nu intenţionez să mă schimb, rămân aşa cum sunt: Un Don Juan faimos sau nu, un matematician celebru sau nu, preferatul domnului director sau nu... Asta e! Ăsta sunt eu: Lucian Enka. Şi atât!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exit...

M-am sculat, mort, într-o zi...
Nu era nimeni, nici tu, nici copii,
Nici tunel de lumini nu a fost;
Este-un negru teribil, compost.

Nu mai simt, nu exist, nu respir,
Nările nu-mi miros elixir,
Inima, îmi stă, nu mai bate...
Nu mai am, nicio zi, nici etate.

Sunt inert, obosit d-energie,
Niciun rai nu-i, nimic, feerie...
Stau întins, sunt sleit, sunt absent;
Sunt plecat, vindecat, impotent.

Şi m-apasă imensul de negru,
Lacrimi n-am, nu mai sunt un integru...
Gând nu e, neuronii sunt stinşi;
Mi-am lăsat şi duşmani, sunt învinşi.

Lumea nici nu mai este- se pare...
De m-am dus, pentru mine, ea moare.
Sunt convins că materia-i moartă;
Nu mai vin ca să bat, la vreo poartă.

N-am probleme de mâine, în esenţă,
Mă dezic de orice, d-existenţă...
Sunt salvat în neant, în memorii;
Vă deplâng, ce-aţi rămas... Muritorii!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreruperi de sarcini

Sunt avorton, nereuşit,
La fel cu voi, ce mă citesc;
Nu un' din oul neieşit,
Ce viaţa nu şi-o irosesc...

... Nu sunt o piesă –neîncepută,
Ce-oricând se poate prelucra-
Sunt un rebut; uzată, ruptă...
N-am şansa de-a reînvia!

Mi-am pierdut tot, codul de bare,
Citit deja de alţii ai mei;
Nu mai pot fi o încercare,
De nou... 's vândut, pe ceva lei!.

Mă întreb; de-mi scurtez singur viaţa,
Mi se păstrează ceva rest?
Dar nu ştiu cum să reînnod aţa...
Mai bine mor, nu mă risc... test!

Mă întreb; biserica, n-acceptă
Să facă slujbe celor duşi
De mâna lor... de frica certă
De-a nu avea mai mulţi... Iisuşi?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naivul

Sunt un naiv ce crede-n omenie?
Sunt sincer şi nu ştiu să mă prefac?
Sunt natural, deci bun de jucărie?
Eu, haina de minciuni, nu pot s-o-mbrac.

Dar, ştiţi ceva? – atunci când dorm, dorm bine,
Sunt liniştit şi-n cel mai rău coşmar,
De tot ce fac, nicicând nu mi-e ruşine,
Deşi am, uneori, un gust amar.

Prea sigur, nu-s, dar am mereu dovada
Că, ori sunt anunţat, ori pot să-i simt
Pe cei ce, între vorbe, fac rocada
Şi le încurcă, dar le place: mint,

Iar când sunt prinşi, aruncă iar cuvinte
Crezând că s-o mai dreagă are rost,
Jurându-se, chiar şi pe cele sfinte,
Că eu n-am înţeles: naivul... prost.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trucurile cafenelei... "literare"

Încerc să fac o caldă analiză
La o ceaşcă rece de cafea
Stând în picioare,
Căci la mese nu e loc...
Şi mi-a luat timp să intru-n priză
Să fiu şi eu aşişderea,
Să-mi iau un aer oarecare;
Să pot, de alţii să-mi bat joc.

Presupunând că eşti un stoic
Şi nu renunţi din prima zi
La un melanj de bun venit
-Ce e-un amestec de capcană
Printr-un limbaj din mezozoic
Cu scop precis de-a se hlizi-
Vei fi-n final tot "neprimit"...
La farfuria cu tocană.

Că-n fond nu-i loc de-arome fine,
Nu e cafeaua elixirul,
Nici limba nu e elevată,
Ideile sunt puerile...
E-o cloacă ce se întreţine
-Cu blăblăieli de nu-şi ştiu firul-
De poezie neritmată
Şi comentarii infantile!

În fond, zic ei, nu-i niciun bai
De stai să fi eternul prost
Sau vrei să pleci, un umilit
De scuipături pân' la refuz...
Au lumea lor, jegos alai,
Se ştiu cu toţii pe de rost,
Tot ce le spui eşti un smintit,
Nu-i înţelegi... senil mofluz.

Jignirea le e zilnic hrană
Şi de răspunzi... tu îi jigneşti!
Te pot bloca, anunţă-admin
Că eşti un porc sau un măgar!?!
Îngeri, sunt ei, cu loc în strană
Şi expresii hâde femeieşti,
Cu parte din limbaj divin...
Cât de bun simţ, ei n-au habar!

Doar ce "crează" aici e "bine",
Sunt singuri şi artă şi modă...
Sunt "albi"... în versuri de doi lei
Se linguşesc la... reciproc,
Clasic... e nulul de la sine,
Mesaju-i depăşit, de-o vogă
De vers, ce recunosc doar ei...
E-n fond un schimb de nul, în troc!

S-adună-n clinciuri femeieşti,
Dar nu de doamne, ci de ţaţe...
Căci de citeşti din comentarii
N-ai ce alege, e-un jargon
În tari senzaţii... în rău de maţe;
De cum răspund băieţi... plugarii
Flatulentaţi... că sunt "garçon"?!?

Şi trucul ultim este... miza!...
Căci orice scriu ei, este-o joacă;
Prea talentaţi, fac vers lejer...
E doar o simplă parodie...?!?
Să-i laşi domol cu expertiza
Căci nicidecum nu se strofoacă,
E-o chestie de caracter...
Nici nu te-ai prins, îs o seminţie!!!

În final, există o morală;
Cum poţi să fii, nefiind nimic...
Să joci doar roluri ce-ţi convin
În trupe bine închegate
-Învăluindu-te de fală
De-un Univers cum Teatrul Mic-
Convins de singurul destin;
D-un viitor... de minţi spălate!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţionări în pierdere

... partea mea, de pasăre uşoară,
îşi tot pierde din pene,
privirea ageră-i tot mai alene
şi totuşi, timpul zboară...

... şi câinele din mine, bun,
nici nu mai latră, nu păzeşte
ce-am, nu mai goneşte
nici stihii, pe-orice ne-bun...

... nici vorbă de vreun leu, rege,
căci scaunele-jilţ sunt ocupate
de mulţi alergători... palate,
îs multe, nu mai am vreo lege...

... noroc că i-am citit pe Platon, pe Seneca
şi gândul mi-a rămas îngreunat,
atât de greu că nu-mi poate fi, el, luat...
mă redescopăr singur, zilnic... Eureka!

PS
... şi ce să fac acum, să plâng
că nu ştiu ce fac alţii, ai mei,
ce sunt... nu, au fost, ei, zmei
şi n-au citit... cum oare se re-strâng...

... din pierderi, un întreg se mai ajung?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepriceput...

Sunt săritor de coardă-nspre abis,
Îmi simt în coccis lovitura de solid.
Am vise sadice să mă afund în interzis,
Să mă transform în altceva, din insipid.

Doresc continu, ce mulţi alţii se feresc,
Sunt hărăzit, veşnic să lupt, ca un erou.
Am ţinte, imposibil ş-izbutesc;
Căci am iubirea-n schimb, eternul nou.

E scrisu-o stâncă, munte, este o-ncercare?
Am oare darul să incit, să spun altfel?
Intuitiv am vise, sentimente... oarecare?
Am rima ne-nsoţind în ritm, sunt eternel?

Din litere ce ştiu, transmit cuvinte?
Pot ca să văd altfel, şi crez şi erezie?
Am 'ndeajuns suflet să te ţin, îţi pot fi minte?...
Şi merit, să fac vers, să-ţi scriu o poezie???...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elucidare

Inexplicabil trebuie să mă explic,
Deşi n-ar fi nevoie, oricum nu schimb nimic,
Dar parc-aşa sunt eu născut extrovertit
Şi-mi spun pe şleau, din mine, ce nu s-ar fi zărit.

O să fiu foarte scurt, că timp nu-i şi-i de preţ
Şi-aş vrea să fiu înţeles; nepretinzând "isteţ"
Pretins ades el însuşi o minte ascuţită
De diamant ce taie, paranoiac, smintită...

Mă adresez deci celor ce nu-nţeleg simbol,
Ce cred că scris egonic e pornografic, gol,
Că sentimente puse sub nume dezgolite
Din propriu-a fi, nu-s stimul, acupuncturi d-ispite...

... Mai pe-nţeles, când scriu din eul scurs din mine
Nici nu mai sunt doar unul, sunt duplicate fine
Ce-aş vrea în râs sau plâns să-şi stoarcă amintiri
Ce s-au uitat, helas, trăind fără trăiri!

Încerc să fiu din lut o puşculiţă vie,
Să pui monedă alături de-alţii ce timp ar scrie
Şi poate n-au nici gust, dar nici nu vor să şteargă
Traseu parcurs... Nici suflet nu au prea mult, să-l spargă!

Şi atunci mă sparg model, mă-mpart din avuţie
Ce-am strâns cu suferinţe, râs, pierderi... bucurie
Să te găseşti bucată de-un infinit incert
Ce-ţi ceri... şi banii nu-s, ca să-ţi plăteşti expert.

Deci sper să-ngrop snobism, metafore albite
Fără suport real de vise neîmplinite,
Fără elaborări! Să scriu vers ce nu moare
De praful gros deasupra!... O reelucidare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crescit Eundo

Ce-i drept, e drept, poete! şi-ţi spun: eşti de talent
Dar iartă-mi vorba asta (humanum est errare
Şi toţi avem defecte) în fond, mi se cam pare,
Că eşti prea slab, şi stilul ţi-e prea neconsecuent.

Eşti prea banal, zic unii. Eu nu sunt competent
Să judec tot; fireşte, greşeli de conjugare
Pentr-un talent ca tine sunt oricum lucru mare
Şi-apoi, o ştii tu însuţi, n-ai nici un sentiment.

Că eşti naiv, n-ai formă, e rău, dar tot mai trece
Şi nu-ţi imput nici limba, dar gustul ah, a fost
În drept să zică lumea, că eşti prea gol, prea rece!

Încolo versuri bune, cam rari şi fără rost
Din unsprezece versuri de n-ai fura tu zece!
Ce dracul! Furi întruna şi furi aşa de prost!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Încerc să-ţi fiu departe,
dar te iubesc.
Încerc să-ţi uit chipul,
dar te iubesc.
Apari în visele mele
şi te iubesc.
Tu eşti în sufletul meu
şi te iubesc.
- Cum ai reuşit,
vrăjitoareo?
am să te întreb
mâine.
Eu nu mai văd
decât
tu,
Eu nu mai ştiu decât
să te iubesc
mai mult,
Eu nu mai sunt
eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definesc viaţă

Ce-o să mă coste lenea inerţiei!
Îmi pier timpul
cu ochi fixaţi aiurea,
neştiut de nimeni, doar îmi purtând securea
inconştient d-epuizarea avuţiei
abstracte,
partajată între două acte
fără a mi se indica nici anotimpul;
cât va dura plăcerea
fără a mi se cunoaşte în vreun fel vrerea.

Oare tu cum numeri...
şi ce-nseamnă folos?...
Al cui?...
Pe cine porţi pe umeri;
căci nu mi s-a propus
să iau ceva de sus, pe sus,
de ce sunt pus să modelez o scoarţă,
să scrijelesc cu-n cui
de os
ce sunt, în fond!...
... Lăsând deoparte mintea-mi hoaţă
ce pare fără limite de timp, un bond!?

Mă păcălesc -şi zic că sunt inteligent-
cu o himeră
denumită arbitrar,
se pare peste tot, mai bărbăteşte...
suflet;
un excipient,
un fel de sferă,
singurul ce clocoteşte
fără numerar,
imaterial... nici cel puţin un cuget.

Înseamnă că "sunt"... "lipsă",
şi nu sunt, sigur, dacă nu spun... sunt,
sau dacă m-aş piti-n pământ;
deci nu exist, în fapt...
nu sunt,
trăiesc în propriul gând,
sunt o eclipsă
într-o realitate de inapt
ce mi-o fac singur aşa-zisă...
o ideală, interzisă...

Oare
sunt eu
... sau e doar viaţa
ce-i floare
efemeră
iar eu "sunt" gheaţa,
un fond de Dumnezeu,
o topitură-n timp,
infinitate dintr-o eră;
s-asigur cărăuş... continuu
primăvăratec anotimp,
pe un traseu lipsit de rectiliniu.

Şi-n fond greşesc,
că nefiind... n-am cum nimic să definesc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propusă la "vot" (Cap...ooo... d-operă)

În principal, nu aşa clar:

Bătrânel, pe scăunel
Şi beţivanul, rege-n sat,
Bunică, împletind tighel
Şi versu-aproape înjurat,
Iubirea; "Te iubesc, ooo, tu..."
Şi proza lungă, poezie,
Ascunsul vid, linguşitu'
Şi-un pic de snob, fie ce-o fie...
E siguranţa-n interes
Şi dansu-n horă, făr' să doară
Nici capul... să nu legi cu sfoară
Şi capra, la vecin să moară
Şi-aplauze... rahat-tiară.
Concluzie; ajuns succes!

Adaus, În subsidiar:

Că doar e ţară de votanţi
Şi-n artă, guvernări, prostie
De cum suntem, bravi diletanţi;
Totu-ntre noi, alţi, să nu vie...
... Aşa că m-am decis pe loc
Să scriu, aşa mai pă-nţelese,
Să fac şi eu parte din joc
Şi cur dă sac să fiu, să-mi pese
Cât mai puţin de elevat,
De reguli, rimă, profunzime...
Să fiu la fel de devotat
La simplul nul... că-i limpezime!

Post Sriptum

Cu dedicaţie...
Nu spun cine!
Adrisată loco...
De se intervine,
E cum nuca coco...
Fără "s" la fine-" "...

În probe, orişicum:

Idee genială, exprimare superbă, ton de plâns,
Prea multe voturi, nu e relevant, nu-i îndeajuns...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facultativii

La facultatea în Stat, a minţilor pierdute,
Nu poţi intra, sunt foarte mulţi pe-un loc,
Nefiind vreun studiu necesar, e ad-hoc...
Cel mai pierdut, e pus pe neînvăţat... pe rupte.

Şi dă-i şi dă-i, că-i greu să stai degeaba,
Gura s-o caşti pân' la refuz, cu mâna-n nas
Doar te holbând la ce fac alţii, că-i pe ras
De oricine-i c-o idee... cum s-ar face treaba.

Şi profesorii îs fruntea, cei mai goi,
Se întrecând unii pe alţii în nulitate,
Că-i cea mai tare, azi, "in"facultate...
Ce nu pe individ îl face... grupuri, minim doi.

Cursuri sunt râuri de scăldat mizerii,
Iar ore sunt Guiness de cleveteală,
Cu premieri în banderole de beteală
Pe umeri, de umflaţi făloşi... Să te tot sperii!

Sfârşesc în hoarde nesfârşite, anuale,
C-aşa se asigură şi pentru mâine "schimbe",
De alţii şi alţii noi, tot dornici să se plimbe...
Nul să cultive, în flecărerile lor... goale.

Într-un final, însă, cu toţi vor trece bacul,
Că nu ştiu pod, să treacă apa, un pârleaz,
Dar cum sunt mulţi, ei dorm pe rând şi stau de treaz,
C-altfel s-ar duce parlament, guvern... Săracul!

E grabă-n sat şi oraşu-i dornic să-i aleagă,
Că Goii, aşa chiar mulţi, sunt raritate
Şi ţara vrea să fie întreagă, o nulitate...
Că poate aşa ia locu-ntâi... De cea mai bleagă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Complexitate

E-o circulaţie prin mine, tot o limfă, un sânge,
sunt tranzitul din intestine,
un circuit electric fără baterii, nicio centrală
şi cât de mult eteric sunt cu gândul care râde, plânge...
sunt o minune care mă repar, eu mă fac bine
chiar dacă mă rănesc din dragoste sau dintr-o boală...

Sunt o splendoare şi nu-s singur, lumea-i plină
de salamandre ce infinit îşi dobândesc din laba amputată
şi dinţii-şi cresc mereu şi crocodilii şi delfinii
şi pomii înfrunzesc tot renăscând şi mucegaiu-i şi penicilină...
... Dar am în plus şi-o altă calitate; din muncă singur mă creez şi tot eu îmi fac plată
şi zbor, înot, sap în pământ, pe gheaţă alunec, călăresc... Sunt beduinii!

Am însă şi taboo-uri; primitiv mă port, mă războiesc civil
mai rău decât furnici, albine... nu-s mai presus de lei,
căci omor tot în jur, copii şi semeni de nu-mi sunt familii
chiar şi pe-ai mei... Iubesc nespus să-l am pe altu' umil,
să-l chinui să-i îndop abstractu-mi minţile spălate, propriile-mi idei...
Sunt doar o noţiune-n fond; tipare sunt şi geniul şi debilii!!!

Pe zi ce trece redescopăr c-aş fi-n fond de-o dezolantă de simplicitate
ce-o descâlcesc, dar superficial, nededicându-mă, pierzându-mă-n complexitate!
... În concluzie mă dau exemplu pentru că-mi asum o-ntreagă, neînţeleasă umanitate...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiect... la persoana a doua

Ce pun mai întâi, cu literă mare?
"Tu",
cu siguranţă
şi nu
mint... că m-am pus la încercare
şi eu, de unul singur, n-am nicio importanţă...

şi sunt tot derivaţii, antonime
legate,
precum "Ţi" e,
ce înseamnă că toţi, sau că toate,
ca celelalte, zise ale mele... îs anonime,
ce le port scrise-n palme, ca pe-o chiromanţie...

plus gând, ce e-n etern preocupat
de "Tine"
sfâşietor,
de amintirile de bine
neîncetat,
până la paradox... şi nelipsită şi tot mor de dor!...

... mai sunt;
e ziua "Ta",
e tot al "Tău"
şi peste poate, "Te"..., nespus într-u' intimitatea mea,
şoptit, cum pulsu' de mărunt...
doar simţ în juru-ţi, un halou, subiectu' despre care se tot spune... al "Său".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Am la rabat melancolie
C-am strâns prea multă şi m-apasă
Pe aripi, veşnic într-o vrie
În transa unui alt... acasă.

Misterios e nepătrunsul
Neînţeles, de timp trecut,
Prezent ce-acum trăiesc... Recursul
E-n fond, un viitor trecut!

De suntem toţi primar fărâmă
De-un Univers în răspândire,
Atunci suntem şi frunză, râmă...
Rememoraţi o omenire!

Privesc ca Nostradamus jar,
Să delirez de toxic gaz,
Mă mestecând în timp, mojar,
Să-mi sorb trecutul, din necaz...

... Că n-am uitat oricum sublimul,
Rămânând singur el, licoare
Endomorfinică din filmul
Lăsându-şi numai iz de floare.

Îmi pierd şi timp ce am puţin,
Cu gând mereu ce las urmă
Iubind, să gust din vechiul vin,
S-aleg din bile... ce-am în urnă.

Sunt veşnic anticariat,
Sedus de timpuri în culori
Cu patinări de pastelat,
Ce-mi dau în iris picuri-flori.

Sau poate sunt un fortunat,
Căci pot trăi doi simultan;
Eternul vis înaripat
Şi altul fizic, doar alean.

Ori sunt un specimen vetusc
Resuscitat din agonie;
Noroc îşi agăţând de-un vârsc
Pe-o râpă... de melancolie?!

Şi-acum mă uit la flori, pierdut
La verdele crud din grădină;
Săpând în viitor... trecut
Ce încerc să port în gând, patină...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Sunt oare
un plagiator,
un oarecare
neştiind
umbrind
de un sfumato
antecreaţii cum un Michelangelo...
dar fără un maestro,
din lipsa pe vecie d-un Verrocchio
"presto",
sau banal Pinnocchio...
n-am nici obârşii-n Sant-Angello
şi orişicum
nu aveam cum?!...

Rămân
un simplu muritor
fără predecesor;
n-am copiat niciun Tacola
şi niciun Eilmer cutezant
căzut,
pe nimeni n-am avut o preîncercare,
doar ezitant,
în singur mi-am creat un drum,
modest...
n-am nicio jenă să mă manifest
un bun
pentru consum,
un surogat de... Cola.

Dar sunt cu siguranţă mai cinstit
decât titanul;
nu m-am autodefinit
sau proclamat
brevet universal...
sunt doar un biet vasal total lipsit de ipocrit,
îndepărtat de-al său egal...
cert însă sunt un unicat,
un fel de autodidact, nu literat,
sunt poeziei... curtezanul,
c-o mare diferenţă de talent
de-un Buonarotti
ce nu voi fi nicicând, nici printre copii...
Sunt doar un bun incipient!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!