Râs
E timpul meu să râd, să fiu iar vesel
Chiar fără de motiv, doar pentru tonic
Să-mi fac mintea cu suflet tot armonic
Și inimii, de-are necaz, să îi zic... lese-l.
Să simt că fruntea descrețește-adâncuri,
Că ochi-mi sunt lucioși, se sparg în stele
Și dinți umbriți scot albul de sub piele
De buze se-aninând de colțuri, din rărunchiuri.
Trup să-mi tresalte-n zvâcnete, avalanșe,
Poate și lacrimi să îmi dea de-atâta bine
Și să mă-ngenunchiez, mă prăvălesc pe vine...
Din poze, instantanee pereții să-mi fac planșe.
Și glasul cu inflexiuni în descărcări promise
Doar să irumpă-n hohote-unicat, să m-umple;
Să simt că nu mai pot -fragil ferice în tâmple-
De atâta râs, de OM... Singur ce-o fac... și-n vise!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Doar gând
Mă-ntorc cu rănile deschise
în scrijeliri pe trup, de zile,
de nopți, de neîmpliniri promise
înscrise-mi în sângerânde file.
Îmi oblojesc gânduri răzlețe
ce-adun de p-unde-or fi, de ieri
când nu știam că-i bătrânețe;
credeam doar veșnic primăveri.
Plutesc într-un eter mirific
de-opiaceu de endorfină
ce mi-o fac singur; mă certific
propriu călău, singur de vină.
Îmi port tatoo-uri de stigmat
pe carnea ce-am de împrumut
și-o pierd într-un sfârșit... Păcat;
nepregătit, că n-am știut!
Îmi fac din văi circumvoluții
și-mi sap amintiri de visare
să-mi spăl trecutul în soluții
de retrăit, eu, la-ntâmplare.
Nu pot să-mi stăpânesc alunec,
mă prăvălesc în avalanșă
pierzând respir în dulce întunec...
Axfisiat, m-adorm în transă.
Nu mă mai simt, nu mai sunt fizic,
căci nici nu vreau să fiu acum;
doar să rămân etern amnezic...
Pierdut pe drum, pe drum, pe drum...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întâia întâlnire...
... atunci, te-am luat de mână și a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde și inima tare să-mi bată, atroce
și-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer și fața îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mișcare
ca un zvâcnet și mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până și cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, așa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre și toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgență, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârșit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să țin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferință...
ca și în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorință?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Papa
Papa, te am din nou în minte
Atât de blând, uman și drept;
Cel ce-mi cerea să fiu cuminte,
Mai înțelept ca el, deștept.
Îți simt pe-obraji perii din barbă
Când mă strângeai la piept de dor,
La Montreal în parc, pe iarbă...
Te lăudai; "Am un fecior...!"
Îți simt pe umăr palma caldă
Și râsul ți-l aud, ștrengar.
Din sânge, al tău, inima-mi scaldă...
Te-aud; mă-nveți abecedar!
Îmi pipăi piept -că sunt ca tine
Cu forme un pic mai voluptoase-
Să fiu și eu sprijin de bine...
Un trup și suflet, carne, oase.
Nu mai am altul de prieten,
Căci azi numele-a dispărut
Și-n loc de aproape... suflet ieften!
Cu ochi închiși te ating... Trecut!
Sunt pana ta de mandolină;
Ține-mă în degete pe strună
Să-mi spui și mie, moartea-i lină?
Să-ți fiu aproape os, tăciună!?...
... Sau lasă tată, poate-oi sta
Încă puțin, să te port fiu;
Să-ți spun din când în când papa,
Doar eu, cuvânt să te țin viu!
Să nu mă uiți, pe unde-oi fi,
Că-ți port nume și gene, lacrimi
Și brațe să-mi întinzi... Să știi
Că vin să-mi spovedesc din patimi!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 4 comentarii până acum.
Colț de stea
De unde ai venit la mine?
Din care colț ceresc ascuns?
Tu mi-ai adus stele cu tine,
Să-mi strălucească când sunt plâns.
Pe drum cules-ai curcubee,
Ca să le văd eu peste tot,
Să-mi curgă rimă din condeie,
Atunci când nu mai simt că pot.
Din care altă galaxie
Te-ai înălțat ca să îmi zbori?
Să-mi pui în suflet poezie
Și infinituri de culori?
Doar te privesc și simt o pace
Din care nu mai vreau să plec,
Acolo dragostea nu-mi tace
Și-n ea vreau timpul să-mi petrec.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bust
Mă bate gând să-mi fac statuie,
Să mă torn singur moștenire
În ipsos, bronz cu aurire
Să strălucesc ca o momâie...
... Să pot fi martor la ce vine,
Bun chiar de luat și dat în cap
Să mă răzbun și eu satrap
Pe ce cunosc sau pe-orișicine.
Chiar mă gândesc de sunt robust
Să rezist cap să-mi pun în formă
Și să-mi fac rost de-o uniformă
Ca să am aerul de-un bust...
Să fiu și eu un pic August;
Nu așa mare... mai îngust!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anonim
Treci pe stradă, iar, pedestră.
Lasă-mi iris să te-atingă
Și din inima-mi ecvestră
Să-ți las pași, pe gând să-ți ningă!
Hai, te-așează, iar, în parc,
Să-ți mângâi, ce-i loc lăsat!
De pe bancă, să-mi simt arc
Suflet... Să-mi pierd respirat!
Spune, iar, din buze, șoapte,
Să le îngân în descifrare,
Ce nici de e-n zi, sau noapte,
Nu mă-nșel... De-i depărtare...
Lasă-ți adieri pe urme
'n iz, din florile ce atingi,
Să mă îmbeți... diurn, să-mi curme
Numai vise... nopți să-mi stingi!
Treci, spune, hai lasă-ți clipe
Ce ai din ani, ce-ți aparțin...
Și din micile-ți risipe,
De ai vreun dor, mă chemi... și vin!...
Neștiut... Un anonim!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căutare
Sunt iar un gând, pe strada
Dintr-un oraș himeric,
Acum, visând balada
De amor, trăit feeric.
Mi se topește piept
La glas de sub timpane.
În vele-n vânt... mă-ndrept
Spre forme diafane.
Cu sufletul la gură
Aștept din nou apel,
Să pier în aventură...
Fără, în minte, țel.
Doar să-ți simt iar parfum,
Amestecat cu tine
Și să te-ajung din drum,
Pe unde-oi fi, cu cine...
Și nu mai dorm, sleit,
De-atât extaz să-nviu
Suflet, de atunci murit
Și trup, în trup să-ți fiu.
Dar gândul nu-i îndeajuns
Că-i doar un vis, neființă
Și-aștept să-mi iau răspuns,
Să-mi caut suferință...
... Și pășesc tremurând
Pe strada de-un oraș,
Cu drog de tine-n gând...
Un sniff de pătimaș...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Univers închis
O dată doar să te mai văd,
Să-ti simt apropierea,
Să-mi las fruntea pe mâna ta,
Să nu mai simt durerea.
O dată doar să-mi fii aici
Și să-mi respiri iubirea,
O dată să mă-mbrățișezi
Și să-mi săruti privirea,
Sufletul să mi-l descânți
Ca să-mi alini iubirea.
O dată-așș vrea să fiu a ta,
Naiadă-nlăcrimată,
Să simți cum bate inima,
De tine-ndurerată.
Trăiesc în lumea mea de vis,
Tărâm de basm, de nedescris,
O lume virtuală, un univers închis.
poezie de Elena Vlădescu (29 iunie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lasă-mi
Lasă-mi doar o fină uvertură,
Loc de-o șoaptă oricât e de mică
Din pastelul ce blând l-ai pe gură...
Să m-aprinzi ca pe-un led în aplică.
Lasă-mi doar din păr o șuviță
Dintr-un fir, nesfârșitul de tine,
Ca s-o gust cu nesaț ca p-alviță
Lipind suflet albit de suspine.
Lasă-mi doar o-adiere d-atingere
Din fiorul din suflu-ți mireasme
Să-mi iau zilelor fade o stingere
Cu grăbire-n spre nopți de fantasme.
Lasă-mi puful "duvet" de obraz
În însemnu-ți ștrengar de gropiță,
Să-mi sting lacrimi în ea la necaz
Dintre picuri ce-i vărs în suviță.
Lasă-mi perle pe firul de buze
Înroșite-n nespusă priere,
De la sânge de stoarse meduze...
Cum venin ce-amorțește de vrere.
Lasă-mi arcul prelungelor gene
Să-mi agațe aorta-n delir,
Să mă-nec, un bețiv Diogene,
În cald sângele-ți vis de-un potir.
Lasă-mi sparte cristale-n oglinzi
În culori cafenii-n calde tonuri
Ce-n arcan îți dau laț să mă prinzi
Prin pupila-ți neant, citind tomuri.
Lasă-mi locu-ți în finul auz
Rezonând 'n filigram de-un cercel
Să-mi întoarcă nevrutul refuz
De cuvinte ce nu-ți plac de fel.
Lasă-mi simțul suav de parfumuri
Peste freamăt de fine narine
Ce-am cules dintre miile drumuri
Să-ți fac dar... să-ți fiu sursa de bine.
Lasă-mi albul de lebădă, gâtul,
Să inspiri din tot ceea ce simt,
S-am loc unde să mușc cu sărutul...
S-am un semn că-i aivea, nu mint.
Lasă-mi totul ce ești, oh candoare,
Să pot timpul, nu singur să-ndur,
Să-ți fiu firul din glastră, o floare,
Să-ți fiu greier, etern trubadur.
Lasă-mi trupul cu tot sau o umbră,
Să m-ascund de o lume nevrută,
Dar să pot să-mi trec viața, o sumbră,
Să ți-o-nchin... S-o ai în veci renăscută!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înălțare
Așa aș vrea, să mori de dor
și-n zbor să-mi vii de după nor,
unde am cuib mereu senin
și stau îngenunchiat... Mă-nchin.
Doar să plutești la braț cu mine
aș vrea... Să știi că sunt suspine
când plouă ultima speranță
și cad tot destrămat... O zdreanță.
Te vreau în brațe vaporoasă
din lacrimi, ce mi-am făcut casă;
să te pătrunzi din mine iară,
să pot să mușc... Să-ți fiu iar fiară...
... Sânge s-amesteci printre buze
în șoapte îngânat confuze.
Să tremuri iar în cald fior,
să-mi zgudui piept... Să simt că mor!...
... Și când adormi c-un fir de zâmbet,
prins în suviță-n colț de-un zumzet
respirat printre dulci parfumuri...
Să mă-nalț ars, sleit în fumuri.
De nu veni-vei, să mă plâng
în picuri mari să cad, să strâng
în juru-ți dragoste-n maree...
Să te port val de-o epopee.
De dor să mori, așa aș vrea,
înger să-mi fii, numai a mea
din toată lumea trecătoare...
Să-mi fii sublima înălțare!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă am
Oh, Doamne, cât mă mai iubesc,
Nu mă mai satur să mă încânt de mine;
Mă simt, m-ating, din suflet îmi zâmbesc,
Mă încred nespus, că îmi doresc doar bine.
Alerg de când mă știu alte dorințe
Ce chiar de ajung mă plictisesc cu ele;
Că-mi schimb ateic fostele credințe
Trădat naiv, sau dezgustat de rele.
Mă citesc zilnic alt insesizabil
Ridându-mi gând că s-a strâmbat oglindă
Și-o șterg cu dosul palmei; lamentabil,
Că-i și mai rău urât să mă surprindă...
Mă culc ca timpul să se treacă doar în file
Crezând că vis de noapte-i semn de mâine,
Tot jinduind că nesfârșite vor fi zile
Și nu mă cruț să-mi vând din ele pentr-o pâine.
Iubesc că sunt așa cum sunt, oh Doamne,
Făcut din lacrimi mări și oceane de planetă;
Un pic de ou în pui de om, trăindu-și toamne
Neputincios hazard... Sunt zarul de-o ruletă!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Troc vital
M-am gândit să-mi fac viața sul,
S-o strâng când simt că prea s-ar pierde,
Sau ca s-o curăț, de-i murdară...
Depozit s-o pun la scop nul,
S-o rotunjesc în pururi verde...
Roșu covor s-o întind, pe-o scară.
Așa, mă întreb cum s-o fac lucru,
Că de-i a mea, la propriu s-o am.
Nu să dispună ea de mine,
Să-mi stoarcă-n lacrimi, dulce-sucu',
Să mi-o transform din timp, în ban...
Să-mi cumpăr nouă... de nu ține.
Îmi caut membri pentru club;
Să ne plătim toți cotizații
Pentru un fond, la reciproc...
Nu să plătim dobânzi la cub,
Cu zilele s-avem tranzacții!...
Poate Divin ne-acceptă troc...
Eu, m-am în... "scris"! Poate am noroc!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmbrăcat suflet
Am sufletul îmbrăcat cu iedera timpului;
Nu mă mai văd dintr-atâta verdeață
Ce se ține de mine fără trecerea anotimpului
Să-mi păstreze o fațadă de nou, de dulceață.
Îmi deschid din oblonu-n fereastra de-oglinzi
Și mă uit să pătrund luciul sticlei de-argint
Cum cometa trecândă vrei cu mintea s-o prinzi,
S-oprești din distrugerea-i, de-alergat se pierind.
În colțul privirii-mi zăresc chip tot la fel
Ce-l transpun peste praf ce din mine-am desprins
Și în ramă l-așez, fostul eu adorat băiețel
Se topind în obrajii de-ado' cu iubirea aprins.
Privesc holograma ce-mi vine prostește s-o plâng
Și-am căldura încă din sticla ce rază-mi trimite;
Mi-ating fața cu mâna și-n inimă simt că mă strâng
Un amar de amintiri, tot mai grele, tot mai multe primite.
Doar iedera casei e la fel, doar de verde-i mai deasă
Și urcă pe mine, mă mângâie, m-atinge pe piele
Și-ncet, încet crește, se strânge, de drag nu mă lasă...
E picul din suflet prelinsu-n afară, mă păzește de rele!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E aievea?
E aievea, oare ești aievea,
Sau ești un vis care-ai venit,
În noaptea lungă răscolită,
Să simt de dor ca te-am găsit
Sau m-ai găsit venind la mine,
În colțul negru rătăcit
Și-acum o rază dinspre tine,
Mă încălzește să te simt.
E aievea, oare ești aievea,
Sau ești doar nălucirea mea,
poate că dorm și doar fereastra,
Întredeschisă te chema
Și doar cu aerul prea rece,
Pătrunzi furiș cu raza ta,
Să-mi mângâi fruntea încrețită
Și-n somnul meu să-mi spui ceva...
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Locuiri de vise
Casele, ar trebui să-și amintească de cei ce le-au stat,
mai mult decât orice loc, c-au depănat vise,
născute-n somn, într-un pat,
fără voie, nicigând zise, promise.
Sunt toate împărțite celule,
din care, definitiv, nu s-a ieșit decât pe culoarele morții
și țin suflet poate, ceva molecule,
la adăpostul lumii, al nopții.
Ne-am lăsat urmele, pașii, în atâtea locuințe, tacit
ascunși, au răsunat de vorbe
de strigăt, speranțe, sub tapet, văruit...
simt mirosul de amor, fierte ciorbe.
Se zăresc prin ferestre, neșterse de timp, o altădată,
sunt întoarcerea în gând, negândită atunci,
doar o parte, fărâmă lăsată uitată
în casa cea nouă... cu mintea la casa deodată, de vise de prunci...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Părinții mei
Vă tot aștept, din nou, să stăm sfătoși de vorbă
Despre cum este în rai; de ai totul, ce vrei,
De sunteți împreună și mama face ciorbă...
Și dacă vă iubiți, la fel, părinții mei?!
S-a scurs atâta timp, fără să vă revăd
Și n-aș vrea să vă uit; din minte-mi pun condei
Să vă refacă chipuri... La voi nu e prăpăd?
Sau de-i, nu-i bai?... La braț sunteți, părinții mei!?
Pe-acolo ce se spune, cum timp vi-l petreceți
Și cine vă ascultă povețele-n crâmpei
De moarte pentru viață, ce-n șoapte le-ntorceți...
Vă șușotiți și-acum, cu drag, părinții mei?!
Vă pun o întrebare, așa copilărească,
Că încă-mi sunt copil; pe-acolo-s porumbei
Să-mi puneți un mesaj, sau îngeri să renască
Suflet... Suflet ce-l am din voi, părinții mei!?
... Și-acolo, e vacanță sau tot munciți într-una
Și cui mai dați bomboane, cui întrebați; "Mai vrei?"...
Vă mai mândriți cu mine? Cine mai sună acuma
De peste mări și țări?... Vă e dor, părinții mei?
Și dacă ați plecat, n-ați luat bilet retur
Să vă întoarceți, iar, la ce vi-i drag, ca zei?!...
Chiar laici de-ați fi fost, sau sfinți, să dați un tur;
O mângâiere doar, s-o simt, părinții mei!
Că știu, voi n-ați avut atâta timp de voi,
Poate-o să-mi spuneți mie și eu la alor mei
Cum pot doar în voiaj să scap de rău, nevoi
Și să ne întoarcem toți, c-am timp, părinții mei?!
Voiam să știu și dacă singuri sunteți pe-acolo,
Sau vă aveți cu toții -frați, veri, toți îngerei-
Ca să le spuneți voi -că am vocea în tremolo-
Că un dor nebun mă ia, să vin, părinții mei!
Să-mi spuneți voi, curat, de viața chiar există
Și trup de e-o himeră, ce mi-o ador?!... Și ce-i
Mai important să fac, cât încă pot; o listă,
Să vă aduc de-aici, din iad, părinții mei?
Să știți c-am învățat cum pot să fac, să zbor,
Căci pot pe nori să sui, chiar dacă norii-s grei
Și pot să iau, datornic, o scară să cobor
Plin brațe tot, de daruri; voi doi, părinții mei!
Mă uit pe cer; oh, plouă cu lacrimi, dragii mei!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Patimă nescrisă
Uneori aș vrea să te cunosc
Sau poate e mai bine să rămâi necunoscut,
Căci doar așa pot eu să te iubesc
Fără să știu de-al tău prezent și nici trecut,
Uneori aș vrea să-mi cânți doar mie
Și ochii tăi căprui să-i tot privesc,
Iar dragostea ce-o simt acum în mine
C-o bucurie nelumească s-o trăiesc,
Uneori aș vrea să nu te fi-ntâlnit
Să pot să-mi văd de viețile trăite,
Cu zile scurte și mai lungi
Cu nopțile senine mai dormite,
Uneori aș vrea să nu mă întristez,
Când știu că al tău trudit suflet
Pe mine nu m-a regăsit,
Iar visul meu s-a velnicit în plânset.
poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Levitație
ce-am pățit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
și totuși văd atâta negru peste tot și, nici n-am voce
să strig că parcă-s din cărbune și n-am vine...
mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
și, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
și nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredință în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simțul foamei,
atâta de ușor rămas, fără dorinți, un privitor de seameni...
sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai știu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiții, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alții, să prind rând.
Se vede, un pic, pe cer o dâră dacă vrei s-o vezi-, un șir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt niște umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Am să-nchid mincinosul Facebook
Pentru că am rămas tot singur cuc
Toți prietenii mei din virtual
Nu fac cât unul singur, dar real!
Când primeam flori de plastic, mai știți? Ne supăram;
Primim azi doar poze și ne entuziasmăm,
Cu toții, suntem doar o tristă gașcă de postaci,
Cu mii de prieteni, dar de prietenie săraci!
În virtual mă simt de parc-aș fi paralizat
Pot să scriu, să vorbesc... atât! Da-n rest stau nemișcat;
Și n-aș vrea să-mi pierd viața mea reală
C-o jalnică iubire virtuală!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Super-erou
Sunt mare, sunt aspru, sunt cel mai temut
prin cărțile-n care sunt super-erou.
Priviți-mă cum între buze mi-ascut
vestitul pumnal ce-mi e armă și scut
... acolo-n filmările de pe platou.
Sunt ninja în rolul pe care-l repet
în fața oglinzii, acasă, căci vreau
să-mi zică, prin presă, "actorul complet",
așa că privesc niște filme pe net,
mă simt un războinic deplin și chiar... -Au!
Na, fir-ar să fie, că m-am înțepat!
Și... uite că-mi curge și sânge. Ce fac?
Să-mi pun o batistă, să țin apăsat,
că, poate, se-oprește. Mă simt dezarmat.
Un antitetanos? Nu vreau, e cu... ac.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!