Blocul

Se înalţă vânăt, scrijelit...
Ferestrele-n culori diverse
N-au flori... Stau aninat neveste
Într-un contemplu!... S-au oprit.

E plin de hăuri, zis balcoane,
Cu rufe ude, magazii.
Hidos privirii-i, nu-ţi revii...
Ei sunt toţi mândri, Ele doamne!

Au loc ţinut pe bancă-n faţă,
Nu sunt la muncă ziua toată....
Făloşi cu pensie ce-au plată
Sunt toţi "bolnavi"... de lucru-au greaţă!

Dar nu-i problemă, au maşini,
Copii-şi duc şi-şi iau din şcoală,
Muncesc la negru, că n-au boală...
Că-aşa-şi mai fac şi-un ban "peşin"!

Mirosuri sunt ameţitoare
Hazna-n amestec cu mâncare...
Liftu-i a vieţii încercare
Şi-i beznă tot pe coridoare!

Sunt toţi proprietari de drept!
Au cumpărat... pe zece lei...
A trecut timp, acum de vrei
E-un milion... preţul corect!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nunta-n... prima zi

Rânduri trec huind pe stradă,
Nu-i mireasă, doar alai.
Vor să bei- nu să le dai...
Ţipă toţi şi fac paradă.

Nunta e cu o zi înainte,
Doar la ţară, nu-n oraş.
Toţi transpiră, îs scoşi din minte;
Cântă, sar... n-au ceteraş.

Toţi sunt în cămeşe albe,
Pantaloni închişi, pe soare...
Beau din sticle, că n-au halbe
Şi-o tot ţin într-o urare.

Sunt slinoşi, cu feţe roşii,
Transpiraţi şi răguşiţi,
Păru-au creste cum cocoşii...
De alcool sunt năpădiţi.

Au doi brazi să-i bată-n poartă
La mireasă... în tămbălău.
Merg ţinându-se la toartă;
Unul varsă... că-i e rău.

De nu vrei, te iau cu sila,
Ţuică-ţi varsă drept pe gât...
Altul vin... nu-ţi dă cu mila;
Limba-ţi bagă într-un sărut???!!!

Ameţit, scăpat, aiurea,
Doi te iau, te-aruncă în sus...
Nu mai stau ca să te prindă,
C-au văzut, altul, mai sus.

Bucuria reîncepe,
Nici răbdare nu mai au...
Îl răstoarnă de-un perete;
Sticla-n gură, drept, i-o dau!

Na, că-apare acordeonul
Care duce pe-un ţigan...
Transpirat e magraonul;
Gura-i toată... amalgam.

Ţipetele se înteţesc,
Ţopăiesc dând din picioare,
Sticle de asfalt pocnesc;
Ba mai sparg şi din pahare.

Îşi pun mâinile pe umăr
Se rotesc, se iau de brâu
La un loc, că-s fără număr
Nimeni nu-i mai ţine-n frâu.

Urlet e-n toată comuna
Zici că toţi or să se însoare.
Soare fu, acum e Luna;
Toţi gândesc... dintre picioare!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nouraţi... "volcanici"

La premar... zarvă-n comună!
Toţi veniţi în gură cască
Stau şi-aşteptă să să-adună;
... Nici dă vite nu le... pas(c)ă.

Că i-a claxonat din luncă
Mic cu mare toţi să vină.
Pă părinţi copii să-aducă;
În căruţi... că n-au maşină.

Unii cu căciuli belite,
Alţii fesuri Fila, Naiche,
Stau holbaţi cu ochi dă vite
Aşteptând; ca să să vaiche.

Numai că în loc dă pungă
Cu foină sau molai,
Cu orez, olei sau şuncă;
Îl văzu pă... poliţai.

Nu doar singur şi premarul,
Dereftorul dă la şcoală,
Popa, dascăl,... cu paharul;
Să-i anunţe dă vreo... boală?

Pentru că mai la o parte
O cocoană dă provinţă
Îmbrăcată-n alb, cu carte
Să prezintă; om...???... dă ştiinţă!?

Şi începe o poveste
Nicidecum dă înţeles.
Că pă cer o pată este
Dintr-un munte sau... din şes.

Cum că-n casă toţi să steie,
Nici la porc să nu mai dea.
Apă multă doar să beie
Şi cum nu-i,... tot ce-or avea!

Pleacă toţi streaşină mâna
Să nu cadă nor pă ei.
Ce ziseră-le... nebuna?
Ce e boi, ori e viţei?

Ce dă ochelari le arde?
Că doar toţi au fost sudori.
Ce volcane, ce petarde?
Ei sunt tari- că e majori.

Nu se zgârie la faţă,
La plămâni au mult tabac
Şi cu ţuica dă pă masă
Vin ei... bolii ei, dă hac!

Şi plecaţi dă la poveste
Tot mergând în rând pă stradă,
Dau o palmă la neveste;
Că e treabă la ogradă!

Iară ei bărbaţi făloşi
Dă tării consomatori,
Să opresc toţi în galoşi
Drept la Birt... surâzători.

Ies târziu dă tot; " Ce... nour,
Doar intrai şi este noapte.
E drăcie cu volcanu...
Bună zi!... Învăţai carte..."

Şi uite rolul învăţăturii
Maselor;... dându-le lecţii
Siguranţă-i naţiunii!
Ei deştepţii!? Noi... profeţii!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simultani

Când sunt plecat, vreau să mă întorc...
Tot vesel, când tristeţi apar;
La râs, emotiv, lacrimi storc...
C-am fost ferice, ieri, măcar.

Îndrăgostit, sunt înşelat,
Iar când înşel, mai mult iubesc;
Că şi-n amor nu-s cel din pat
Şi din tăceri... mă povestesc.

La muncă, stau de oboseală
Şi obosit, mereu muncesc..
Să mint, n-am nicio osteneală
Ca adevăr să desluşesc.

Tăcerea, văd, e-o provocare,
De nu spun da, la ce-i un nu;
Cum treaz, iubesc pe înserare
Şi noaptea-i zi, de-un ieri acu.

Sunt credincios şi-njur toţi dracii,
Cu popi, cu toţii evlavioşi
Ajunşi bogaţi... tot ei, săracii;
Păcat n-au doar... cei păcătoşi?!?

Promit, doar ce nu cred chiar eu,
Că dacă ar fi, nu s-ar promite
Şi vorbe goale, nu e greu...
Că fapta-i... spus de-adus aminte!?

E tot contrar, cum intră iese
Şi vine-i pleacă din alt loc;
Cum sunt sătul să tot îmi pese,
Când toţi un, una-s... îs şi eu... ioc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Metafora" imbecilităţii

Ies toţi în hoarde din spelunci
Cu gând în zimţi de stalagmite,
Imitatori de nibelungi...
Neisprăviţi, neisprăvite!

Au minţi dospite în lugubru
Ce explodează în dejecţii.
Răspânditori de ură, sumbru...
Etiologi maligni, d-infecţii!

Au cromozomii în mutaţii
Cu mii de gene recesive,
Multiplicaţi în populaţii
Cu flatulări intempestive.

La stârvuri stau cu guri hulpave
Să muşte carne putrezită,
Din "ateneuri" fac enclave...
Din "prima dona", fac smintită!

Au gustu-n sânge, de mizerii,
Sunt toţi Napoleoni, pretinşii...
Aziluri şi le cred imperii,
Victorioşi, le sunt învinşii!

Au hrană, vidul "metaforic"
Îngemănat în pur non sens;
Trăiesc mocirla-n euforic...
Miros a împuţit... Intens!

Sunt excrementul omenirii
Ce murdăresc, ce-i pur, novice,
Sunt defecarea nesimţirii;
Trăiesc, într-un gunoi, ferice!

Pseudonimul le e scut,
N-au şcoli, n-au nici biografie;
"Vendetta" ţelul şi-au făcut;
Sunt literei, pornografie!

Sunt o "armada" de bucolici,
De juri, autoproclamaţi;
Sunt spuma vomei din alcoolici
Drogaţi de ură... proşti damnaţi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânii pământului

Îi vezi trecând, încet, tot mai încet, agale,
Fac paşii tot mai mici, c-au obosit făcând.
Nici nu privesc, absenţi, sunt totul doar un gând...
Se ţin într-un toiag, se îndoiesc din şale.

Sunt prea albiţi de timp, ierni multe au făcut,
Sunt uscăţivi, firavi, că nici nu mai mănâncă.
Nu-i mai salută nimeni, că nu-i cunoaşte, încă;
Nici tinerii ce trec... copii ce n-au trecut.

Se ţin firavi de mână- de au pe cin' să ţină-
Vorbesc şoptit şi-adesea înclină cap, să-asculte...
Vorbesc despre nepoţi- c-au subiecte multe-
Se întreabă; "Când s- aştepte, c-o fată au, să vină.. ".

Şi-au făcut socoteala la banii ce-i mai au,
-Căci pensia nu-i mare, impozite au plătit-...
Ce le-a rămas, e-n casă; copii şi-au prevenit
Să vină, să dea strânsul;..."Săracii, că ei n-au".

Se întorc la casa mică, curată, cu pridvor...
E-n plin oraş, cu curte şi cu garaj la stradă
Şi-i gol; doar amintiri, călătorii, sau treabă...
Maşina-i la fier vechi, căci oricum, mâine mor.

Se aşează încet la masă, şi scot album să-l vadă,
Sunt poze de-ale lor, din timp nemăsurat.
Au şi părinţii acolo, le-au ros de-atât uitat...
Se întreabă, cu mult tâlc, de-apucă iar zăpadă.

Căci e ajun de an, înainte de Crăciun
Şi sunt tot mai slăbiţi, şi An Nou e departe...
Sunt împăcaţi cu gândul... "la toţi au făcut parte"!?...
Vor fi şi ei, de mâine... o poză de album...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte sunt...

Sunt străzile goale de-o fostă eleganţă
Nu doar în veşminte ce n-au importanţă,
Ci-n gropile, mii, curmând dreptul la vis
În murdaru-mproşcat, făr-a fi interzis.

Sunt oamenii negrii de hăul nevoii
Ce nu se mai spală cu picurii ploii
Ce curge-ntinând cu şiroaie mânjite
Şi case şi oameni cu feţe sfrijite.

Sunt băncile pline de bani din furat
Cu creditul luat de la cel nemâncat
Şi-s una, de alta, lipite pe-alei...
Da-s fără speranţă, sunt cuşca cu lei.

Sunt hoarde ce bântuie girofaruri albastre
S-anunţe-ntruniri provocând noi dezastre,
Ca şi cum n-ajunge că mâine nu e
Şi-ncearcă să mintă... că nu ştiu de ce.

Sunt satele ţării istovite de rău
Ce-l duc doar bătrânii, ce-au fii la bulău,
Că n-au dat o şpagă la şeful de post
Pe lemne tăiate... că bani n-au mai fost.

Sunt pline oraşe de mari primării
Cu sute-n idei de-a crea datorii
Să scape şi urbe şi ţara din criză...
Cu toţi bugetari, aşi-n orice-expertiză.

Sunt toate deodată, căci sunt şi fericii
Ce stau în palavre, n-au grijile fricii
Că-mpart o dreptate în pungile proprii
Din solda-ţi ce-i zic; "Banii-s ai Europii ".

Sunt toate anapoda şi-s fără ieşire,
Căci unde-i nimic nu mai e nemurire;
Că hoit mai puţin, fie rasă sau gen,
Poluează redus... E mai mult oxigen!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa de pe deal

Toţi sunt risipiţi în lume, toţi s-au dus,
Casa e-închisă şi tăcută:
Nu mai e nimic de spus.

Prin peretele ruinat, distrus,
Un vânt rece şi neprietenos strănută:
Toţi sunt risipiţi în lume, toţi s-au dus.

Nu-i nimeni pe-aici, dispus sau indispus,
Să-ţi spună ceva cumplit sau de Doamne-ajută;
Nu mai e nimic de spus.

De ce-am mai rămâne noi, un biet surplus,
În ţinutul amar al florii de cucută?
Toţi sunt risipiţi în lume, toţi s-au dus.

Suspinele noastre nu se-aud şi parcă nu-s,
Iar pentru ei sunt o necunoscută:
Nu mai e nimic de spus.

E jale, ruină, toate-s la apus
În casa de pe deal, cândva plăcută –
Toţi sunt risipiţi în lume, toţi s-au dus:
Nu mai e nimic de spus.

poezie de Edwin Arlington Robinson,1869–1935, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toiul nunţii

E nunta la mireasă în toi
Sunt aşezaţi cu toţi la mese
Vorbesc perechi cu ţuica-n ţoi
Pe bănci de lemn-n dureri de fese.

Sunt toţi bronzaţi din câmp, de soare
Şi-au cerc pe cap, de pălării...
Meniu aşteaptă-n nerăbdare;
Mai ies pe afară... în bălării.

Aud deodată o hărmălaie
Şi muzică şi zbierături.
Se întorc nuntaşi de la naş Nae;
Tipând, în cânt, cu înjurături.

Se înveselesc şi râd cu toţii
Şi-arată dinţi de... tinichea
Iar cei ce n-au şi-arată cioţii
Şi fluieră, scuipând, sadea.

Se-avântă toţi într-un extaz
Îşi dau peste picior cu mână
Şi-s fericiţi, lăsând necaz...
Şi-înghit tot praful din ţărână!

Taraf, ce vine acu-i mai mare,
Are ţambal şi viorist...
Toţi-s negrii, lucii pe cărare;
E-un mai de soi... e şi gurist.

Aplauze sunt la terasă
Când frumuseţea serii apare...
Este solista, nu mireasa;
Boită... şi cu burta mare.

Dar nu mâncarea-i temelie
E popolara cu bătuta,
Cu mirele cu ţăcălie
Şi cu mireasa-i... nestătuta.

Şi intră toţi într-o învârteală
Şi îşi lovesc picioare, corp.
Tot transpirat în vălmăşeală,
Mirele-şi scapă naşa în cort...

N-o prinde nimeni, cotoroanţa,
Toţi se reped la ţuică, vin...
Să nu li se spargă, sticloanţa...
Şi la salam, că-i... Debreţin.

Şi tot mănâncă şi mai beau,
Unii se uită.. vine darul.
"N-am bani", spun pe furiş, pe şleau;
Alţii-s fugiţi, luând vin... cu carul.

Într-un final, spre dimineaţă,
Doar cei mai tineri blăblăiesc...
Îs hotărâţi, îs nuntaşi pe viaţă;
Stau în şomaj... Nu mai muncesc!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Por

M-am definit şi parte şi absenţă
Din învelişul trupului ce-l ai.
Sunt un micron, de gol, de impotenţă,
Dar unic sol, prin care iei şi dai.

M-am dăruit, prin mine să respiri,
Să-mprăştii lumea în parfum d'esenţe.
În focul dragostei mă îmbeţi, pe când transpiri,
Inund, şuvoi plăcut de existenţe.

Sunt singurul ce-ţi gustă aventura;
Sare în amestec, cu vâltori marine.
Prin mine simţi, pe cel ce vrei, în tine...
Îţi sunt străjer şi legătura cu natura.

Sunt împărţit în miliarde să-ţi fac faţă,
Să te acopăr şi să-ţi fiu emiţător.
Eu, te feresc şi de torid şi frig de gheaţă...
Şi mă topesc, pentru confortul tău interior.

Sunt vameşul ce îţi cunoaşte frontiere...
Etern, ferice sunt că mă accepţi.
Îţi stau la căpătâi când dormi, să te deştepţi;
Eu sunt contactul lumii, îţi sunt iradiere.

Să-ţi fiu izvorul nesecat de apa vieţii
Îţi dau mesaj de dragoste prin sânge,
Să-ţi simt savoarea-n caldul dimineţii;
De nu-ţi sunt de folos, ia şiş, şi mă străpunge.

Sunt poartă de intrare şi ieşire,
Sunt nefiresc de ireal, real fior...
Trecut mă las pentr-un prezent de fericire,
Sunt neînsemnat, al lumii uitat... Eu, îţi sunt POR!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comuna

Se unduie grâul ca marea,
Îl păzeşte o paiaţă hâdă...
E c-un sacou şi c-o bermudă
Frângând de rectiliniu zarea.

E-un drum de car la zece metri
Cu o fântână cu găleată;
La ce-o servi că n-are apă...
E chiar comuna Valea Pietrii.

E-un miros rău de bălegar...
Sătean mergând, în birt se pierde...
Şoseaua nu e gri, e verde...
Căruţa-o trage... un măgar.

Sunt păsări multe afară-n stradă,
Găini cu gâşte, multe raţe...
Femei stau în cruciş de braţe
Pe bănci, la porţi, ca tot să vadă.

Sunt multe case ponosite
Cu pereţi strâmbi de la chirpici...
Sunt stil vagon, sunt toate mici
Şi-au gard din lemne zdrenţuite.

Văd mai în "Centru" o casă mare...
În faţă scrie... "Primărie"!
Culoarea-i veselă, zglobie...
Maşini sunt două!... Pază mare!?

... Şi are două uşi nu una...
-"Poliţie"-i scris în culoare-
Cu lacăte-n amiaza mare...
Au zăvorât... toată Comuna!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decis

Am umplut un râu de lacrimi,
Cu el planeta-i inundată.
Mi-am plâns amarul, îs plin de patimi...
Din mine, marea e sărată!

Sunt stors de vlagă din străbuni...
Tot ce-am avut, mi-au luat cu japca
Şi sunt minţit, că ei sunt "buni";
Precum, ei-s ziua şi eu noaptea.

Mă păcălesc nenorociţii,
Că-i un alt timp şi sunt de-ai mei...
Subjugă... îndobitociţii!
Pe ei îi alegi, de vrei, nu vrei...

Mi-au luat avut de la strămoşi;
Din furt, au aură şi nimb.
Pe boala mea, sunt sănătoşi...
În vorbe goale viaţa-mi plimb.

Tot ei mă judecă, pe bani;
Să spun, de unde totul am?!
Mă mint de douăzeci de ani...
Zâmbeau parşiv, când îi votam!?

Sunt hoţi, inepţi, anagramaţi,
Se ţin în găşti, jucând "partide"...
Din banii-mi dorm şi-s îmbrăcaţi;
Geambaşi de suflet, minţi perfide.

Atâta ură am adunat
Şi am puterea să-i înfrâng.
Sunt toţi, pământ, o apă, un leat...
N-o să-i votez... să nu mai plâng!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinare la copii

Daţi la copii o pâine
Şi-i îngrijiţi un pic...
Nu or creşte din nimic,
Din trai de azi pe mâine!

Încălţaţii pe copii
Căci îşi tocesc picioare...
N-au ‚naltul să mai zboare
Şi-s mici, în sângerii.

Copii îmbrăcaţi, de vânt,
Căci pielea nu le-ajunge
Şi iarna frig îi strânge;
Nu-i faceţi din om... sfânt.

Daţi pe copii la şcoală
Să nu-i doboare greul,
Măcar să-aibe liceul...
Feriţi-i de-osteneală.

Daţi la copii... vis,
Întindeţi pat să doarmă...
Faceţi vară din iarnă;
Sătui sunt de promis.

Luaţi pe copii de mână,
Pe umeri îi purtaţi,
Faceţi-i învăţaţi...
Daţi zbor, din ce-i ţărână.

Purtaţi copii... părinţi,
Căci toţi, copii aţi fost
Şi când veţi fi compost
Gând să le fiţi, în minţi.

Muriţi pentru copii
Cum au făcut străbunii,
Vă sunt sămânţa lumii...
Lăsaţi-i pe ei vii.

Iubiţi-vă copiii,
Sunt îngerii din voi,
Scăpaţi-i de nevoi...
Daţi-vă nemuririi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de toamnă

Am încă irisul de cupru,
De galbenul, de brun frunziş...
Mi l-am făcut un ascunziş
Să te-apăr nopţi, să-ţi fiu de lucru.

Sunt beat de aromele de vii,
Nu de licori, de nopţi cu tine.
Antale-am sângele din vine...
Sunt crama ta, doar să revii.

E Luna un portocaliu...
În lac şi peştii stau la fund,
Sunt aripaţi, se-ntrepătrund...
Ţi-aş fi la fel, de vrei să viu.

Se simte-n nări miros de carne,
Sunt grupuri, ce petrec cu must.
La tine am gând, te beau, te gust...
Fă-mi frunză, timp... să se întoarne!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni şi şerpi

Motto:
"Ce oameni primitivi, murdari şi răi
Şi ăştia, Doamne, sunt copiii Tăi?"

Ce lume mică e în jurul meu!
Vieţuitoare fără idealuri
Mă simt ca legendarul Prometeu
Înlănţuit de stânci, bătut de valuri.

Nu toţi sunt oameni, încă nu s-au tras
Definitiv şi sigur din maimuţă
Au haine scumpe, ochelari şi ceas
Dar gena primitivă nu îi cruţă.

Încep să cred că sunt reptilieni
Trimişi la noi din altă galaxie
Ei nu au sânge cald, de pământeni
Fac dâre de şopârlă străvezie

Te uiţi în ochii lor – nu vezi nimic
Vorbeşti cu ei – exact pe dos fac toate
Eu îi cunosc perfect şi ştiu ce zic:
Ei nu fac parte din umanitate.

Ei sunt sub-oameni, nu au fost creaţi
De Dumnezeu, ci poate de Satana
Feriţi-vă de monştrii deghizaţi
Ei într-un lan de maci sunt buruiana.

Eu am un simţ aparte, îi detest
Privesc la ei cu silă şi cu milă
Azi, Iuda ce se vinde dă şi rest
Nu vă lăsaţi conduşi de o reptilă!

E şarpele cel rău, primordial
Din mitul biblic, cu Adam şi Eva
El se adapă din Sfinţitul Graal
Şi îi va lua Planetei toată seva.

Nu toţi sunt oameni pe acest pământ
Ei pregătesc, de zor, Apocalipsa
N-au inimă, n-au creier, n-au cuvânt
De vor pieri, nu le vom duce lipsa.

E fără de sfârşit acest coşmar
Trăiesc din plin cea mai lucidă dramă
Trag clopotul alarmei în zadar
Şi-mi vine să mă-mbăt din cramă-n cramă.

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (15 august 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

Mă uit la nişte pui din coşul de nuiele
Şi-i văd plăpânzi, nevinovaţi, pe toţi cei patru;
Mici, blană diferită, încă orbi cu roză piele,
Toţi puf, motani ce dorm îngrămădiţi un' peste altu'.

O fi la fel la scara universală, oare,
Din când în când în gând un colţ de ochi fugar
Şi cu priviri de asemenea întrebătoare;
Ce va fi mâine om, sistemul planetar?

Căci ştiu, la rându-mi curs pot da de vreau,
Pentru că văd, stau şi admir şi-s protector...
Deci sunt destinul eu şi întâmplătorul pot să dau...
În fond, sunt dintr-o scară un decident, decis de-un Creator!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cămătarul

Alergător de cursă lungă
În nebunia după bani
E înconjurat doar de golani
La colectat... să bage-n pungă.

E fără scrupule în sortare
Când victime îşi recrutează...
Doar pe bogaţi îi venerează;
Sărac, e în stare să-l omoare!

Dublul pune la datorie,
S-a înconjurat de legi, notari.
Judecători-i sunt sforari...
Sunt toţi părtaşi la şmecherie!

Pentru nimic, poţi pierde casă...
Se-ascunde când te duci cu banii
Şi-şi înmulţeşte gologanii;
Pretinde că tu i-ai dat "plasă"!

Nu are frică de blesteme,
Îţi ia şi pielea de i-o dai...
Nu-s amânări, de-i spui, că n-ai;
Vrea îmbogăţirea, mai devreme.

E renumit în tot oraşul,
Sunt toţi mânjiţi, nu-i fac nimic,
E cel ce pune banu-n plic...
Fiscu-i e mire, el e naşul.

În balanţa cea universală
E tasul, unde "rău" se-adună...
Nu-i echilibru, la minciună!
... De stress e mort, fără vreo boală!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi cercetarea speculativă, sterilă şi veţi fi gradat eliberaţi de toate neliniştile. Deosebirea dintre "desigur" şi "poate că" este destul de mică. Dar între o faptă bună şi una rea deosebirea este foarte mare. Vai! Greu e să nu-ţi fie frică de ceea ce se tem oamenii. Suntem într-un pustiu fără iubire, sterp şi aparent fără de sfârşit; totuşi oamenii se zoresc bucuroşi - ca şi cum s-ar urca primăvara pe culmi! Numai eu sunt sfios. Dorinţele mele n-au încolţit încă. Sunt ca un copilaş care n-a zâmbit încă mamei sale. Rătăcesc la întâmplare, ca un pripăşit care nu ştie încotro s-o apuce. Toţi ceilalţi au prisos, eu singur sunt despuiat de toate. Sunt o minte simplă şi ştiu doar că nu ştiu nimic. Oamenii sunt luminaţi, numai eu trăiesc în beznă; ei sunt toţi isteţi, numai eu sunt spiritul greoi. Sunt agitat ca oceanul, umblu fără oprire. Fiecare are un lucru; eu singur sunt incapabil să mai posed ceva. Sunt deosebit de toţi ceilalţi oameni prin modul meu de a fi. Da, dar mă odihnesc în preajma preaslăvitei Maicii Mele şi a Universului.

Lao Tse în Tao Te King, 20
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit în jur

Mă uit în jur şi "mă crucesc"
Şi-aproape nu ştiu ce să cred
Când văd minciuni care zidesc
Pe cei ce-n ele se încred
Şi adevăruri ce stropşesc
Chiar sufletul în care şed,

Mă întristează bucuria
Şi zâmbetul nepăsător
Al celor ce-şi ţintesc privirea
În bunul şi-n puterea lor
Şi mare mi-e nedumerirea
Că-i văd suind triumfător,

Cu nedreptăţi ce îndreaptă sorţii
Atâtor minţi şi vieţi credule
Îndreptăţind în mari proporţii
Diabolism în molecule,
Să treacă peste pragul porţii
Iubirii tari şi incredule...

Mă lupt în rugi să fiu lumină,
Un soare-n ziua tuturor
Şi-adesea inima-mi suspină
Văzând pe mulţi ce-n noaptea lor
Se înalţă drept ca o tulpină
Într-un decor strălucitor...

Dar sunt şi mai nedumerit
Când văd că toţi ajung puternici
(Deşi, nu-i unul nimerit
Pentru-a fi pus între cei vrednici)
Şi totuşi pot nestingherit
Să-şi facă nume printre "sfetnici"...

Dar mă uimeşte un lucru care,
(Nu se prea spune pe pământ);
La cea mai mică încercare
Sunt toţi ca pulberea în vânt,
Că-n ei, nu au nici o valoare
De-a sta-n picioare pe pământ...

Mă uit la oameni străluciţi
Şi plini de glorii în viaţă
Şi-i văd de-a dreptul năuciţi,
Cu disperarea înfiptă-n faţă,
Cu pumnii goi şi sărăciţi
De Adevăr şi de speranţă...

N-au simţământ ce dă valoare
Şi nici valori de crezământ
Să vadă zori, să-apuce soare,
Să iasă afară din mormânt,
Mormânt de patimi orbitoare,
Că-atâta sunt, atâta sunt!

Mă uit în jur dar mă zidesc
Într-un Cuvânt ce dă viaţă
Şi-s fericit să mă trudesc
Chemând pe cei ce stau în "piaţă"
La "carul" Tatălui ceresc,
În drum spre Patria semeaţă!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Aurica Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ziua de Paşte

Toţi copiii azi se-mbracă
Cu ce au ei mai frumos,
Şi părinţilor le cântă,
Învierea lui Hristos.

Şi la masă, ciocnesc astăzi,
Toţi copiii cei cuminţi,
Ouă roşii şi pestriţe,
Cu iubiţii lor părinţi.

Toţi copiii azi sunt darnici,
Căci ei ştiu că lui Hristos,
Îi sunt dragi numai copiii
Cei cu sufletul milos.

Şi copiii buni la suflet,
Azi cu bucurie dau,
Cozonaci şi ouă roşii,
La copiii care n-au.

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În stare critică...

Ah, cât bun simţ şi umilinţă e-n plâns de-atâtea, atâtea mame
Şi câte lacrimi seci au taţii, parc-ar fi surzi şi muţi deodată,
Cum şi iubiţi, iubite odată, sunt sfâşieri de poze în rame
Ce-au îngheţat, ca în icoane... doar cu privirea, devastată.

Şi cât de crud e că nu sunt în stare critică făptaşii,
Cei vinovaţi, călăi ascunşi sub masca vorbelor deşarte
Că nu sunt ei puşi să vegheze!?... Preoţii, îşi ştiu enoriaşii,
Căci viaţa îşi scapă cine poate?... Toţi, sunt birouri cu pancarte!?...

... N-au nicio sarcină de viaţă, pentru că nu e-un material,
Nu este ban pentru făcut, oricum deja s-a luat, degeaba,
Iar moartea, viaţa de mai este, sunt parte dintr-un spiritual,
Ce lor nu le e obiect... Subiect ei sunt, nu noi, pleava!

Ei, stau cu arătător întins mereu spre altul, un neant,
Oricum nicicum nu-s dintre ei -ce nu produc nimic la ţară-
Doar cei ce-n muncă sfârşesc zile, cei cum şi apa de-un hidrant
De adăpat de bun trai... Ei, ce şi iarnă şi-o fac vară.

Câtă ruşine-i adunată cu aceste spurcăciuni morbide,
Ce stau, cu toate, cocoţate, îşi tolănind lene în fotolii,
Se pigulind cu vreo amantă prin staţiunile toride,
Pe ce produc cei amărâţi... bieţi rozători, popor de molii.

Şi-au creat un eşafodaj inexpugnabil, de termite,
În care numai ei, ai lor, au drept de acces la reuşită...
Restul, de jos, ei muritorii, sunt sortiţi sorţii lor de vite,
Să mai reziste intubaţi, ventilaţi cu aer... nu cu pită.

E ţara-n critică de stare, atât de gravă şi nu-i cură,
Căci se dau doctori impostorii cu şcoala la xeroxuri trasă
Şi-s de neînlocuit, se pare, că sunt pe veci ei sinecură,
Iar nesimţirea le e-n modul de-o viaţă... şi-i enormă, crasă.

Îmi caut deznădăjduit adepţi, colegii mei de clasă,
Că România, ţara mea, e-n stare gravă, a mea... "ACASĂ"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!