Straniu
Am frică, pentru notorietate
-Că-i sigur numai o capcană
Ce prinde totul, lasă rană-
Pedeapsă de posteritate!
Motiv, n-ar fi, de-ngrijorare,
De-ar fi, valoarea, absolută;
De n-ar nega, frumosu', o slută...
Bolnavă de infatuare!
Am strania, certă, părere,
Că lumea este-n "pic" de ură;
Din merit, face-o "aventură",
Din bine, bun, face durere!
Suntem o rasă-n interdicție
De-a promova valori umane...
E-o luptă acerbă pe ecrane,
Pe străzi, în ziare... Contradicție!
Paradoxal, ne flagelăm
Într-o ambiție reciprocă;
Nisipul, îl pretindem rocă,
De ură, nu mai cugetăm!
E-o lume, parcă, fără craniu,
Cu țel de-a se extermina
De ideal, de ființa sa...
Iubirea o tratează-n straniu!
Și-atunci, visez să rămân mic,
-Să nu exist cuvânt, povață-
Umil să-mi derulez din ață,
În spectator, către nimic...
Contemporan sunt cu uraniul
Mortal -ce-l stors de energie-
Dar impotent, scriu elegie...
Într-un final... Căci lumea-i straniul!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.