Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

George Topîrceanu

Aprilie

Baloane mari de spumă albă prin grădini
(Și zarzărul, și vișinul, și perii)
Stau gata să se-nalțe din tulpini
Spre cerul primăverii...
Caisul nostru s-a gătit la poartă
Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi,
Și cu zulufi de floare la urechi,
Cum astăzi nicăieri nu se mai poartă.
Pe strada mare,
Ies flori înalte la plimbare
În rochii de sezon, ușoare,
Cu toate că-i o vreme așa de schimbătoare.
Ah, fetele – și mai ales cucoanele
Când vine primăvara
Sunt dulci și colorate ca bomboanele!
Pe cea care-a trecut o cheamă Clara,
Fiindcă are
Ochi albaștri tare,
Și gura ei cu rouge ca de coral
Surâde vertical...
Un mic vârtej, copil al Neființei,
De-a curmezișul străzii rătăcit,
Nebun în jurul lui s-a răsucit
Să-și prindă coada galbenă cu dinții.
Departe, în azurul dintre nori,
S-arată bifurcat pe cer
Un șir subțire de cocori,
O escadrilă de pe vremea lui Homer...

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.99- 9.99 lei.

Citate similare

Legendarul Dragobete

Legendarul Dragobete

Curge-n pană fermecată,
Ce-o țin fetele la bete,
Legendă îndepărtată
Despre craiul Dragobete.

Din pruncie s-a dus vestea
Că era mândru ca Soare,
Dar mamă aspră, Dochia,
L-ascundea de fată mare.

Crescând, se făcea mai frumos,
Cu ochi ca cerul, păr bălai...
I se spunea și Făt-Frumos
În al iubirii, dulce grai.

Dochia, mamă geloasă
Pe fete curtenitoare,
Își mâna fiul de-acasă
La pășunat de mioare.

La mama lui se întorcea,
Când Luna pe cer răsărea,
Așa cum ea îl sfătuia,
Văzând că se îndrăgostea.

Tânăr ciobănaș la stână
Și cu firea iubitoare
S-a îndrăgostit de Lună,
Mai rău ca de fată mare.

O privea pe cer albastru,
Cum se oglindea în ape.
Râvnind iubire de astru
O voia în sân, aproape.

De pe cea mai mare culme
Să prindă Luna, s-a întins.
Dar când s-a desprins de lume,
Cu chip s-a pierdut în abis.

Din dragoste a revenit
Cu dor de-a săruta fete.
Din spiritul neprihănit
împartă sentimente.

Legendara lui poveste,
Cu iubire pătimașă,
E-nchisă-n cufăr de zestre,
De mamă invidioasă.

Luna, încă îl jelește,
Că dor de ciobănaș duce,
Când primăvara sosește
Și ceru-n izvoare curge.

Pe raza-i coboară-n ape,
Lacrimă de dor, amară,
Când se prelinge din pleoape,
Iubirea de-odinioară.

*Din "Legendele Primăverii"
Maria Filipoiu

poezie de din Literatura de azi / Sertarul Scriitorului Român, Legendele Primăverii (22 februarie 2016)
Adăugat de maria.filipoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Testul de rezistență

vântul bare năprasnic se cutremură plopii
eu stau ascunsă-n casă muzică ascult
pe internetul magic de artiști mă apropii
visez cu ochi deschiși la superbii, exult.

lapovița se așterne pe întinderea vastă
iarna s-a apropiat cu sufletul ei rece
crizanteme degerează simt crunta năpastă
fumul peste grădini ca norul vâscos trece.

privesc pe fereastră cum arborii îndură
vremea aspră ce le intră sub scoarță
învață reziste căci energii procură
prin rădăcini adânci cu mari pofte de viață.

nu poartă prin sevă nici un pic de ură
visează primăvara când blândă îi răsfață.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântec din vis #14

Viața e plictisitoare, prieteni. Nu trebuie spunem asta.
La urma urmei, cerul tună și fulgeră, marea cea mare lâncezește,
noi înșine tunăm, fulgerăm și lâncezim
și, în plus, când eram mic, mama îmi zicea
(cu fiece ocazie) " recunoști ești plictisit
înseamnă că nu ai

Resurse Interioare." Acum trag concluzia că nu am
resurse interioare, fiindcă sunt plictisit de moarte.
Oamenii mă plictisesc,
literatura mă plictisește, mai ales dacă e cultă,
Henry mă plictisește, cu suferințele & spasmele lui
groaznice ca cele achiliene,

este iubitor de oameni și artă îndrăzneață, care mă plictisește.
Și dealurile liniștite, & ginul, par a fi dungi de culoare
și oarecum un câine
s-a mutat pe el & coada lui apreciabil de departe
în munți sau în mare ori în cer, lăsându-mă
în urmă pe mine, cu coada-ntre picioare.

poezie de din The Dream Songs (1969), traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiSunt disponibile și textele în engleză, spaniolă și portugheză.
cumpărăturiCartea "77 Dream Songs Paperback" de John Berryman este disponibilă pentru comandă online la 61.99 lei.
George Topîrceanu

Rapsodii de primăvară

I
Sus prin crângul adormit,
A trecut în taină mare,
De cu noapte, risipind
Șiruri de mărgăritare
Din panere de argint,
Stol bălai
De îngerași
Cu alai
De toporași.
Primăvară, cui le dai?
Primăvară, cui le lași?

II
Se-nalță abur moale din grădină.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperișuri veștede-n lumină
Întind spre cer ogeacuri fără fum.
Pe lângă garduri s-a zvântat pământul
Și ies gândacii-Domnului pe zid.
Ferestre amorțite se deschid
intre-n casă soarele și vântul.
De prin balcoane
Și coridoare
Albe tulpane
Fâlfâie-n soare.
Ies gospodinele
Iuți ca albinele,
Părul le flutură,
Toate dau zor.
Unele mătură,
Altele scutură
Colbul din pătură
Și din covor.
Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,
Și-a răsfirat crenguțele ca spinii
De frică să nu-i cadă la picioare,
Din creștet, vălul subțirel de floare.
s-a trezit așa de dimineață
Cu ramuri albe — și se poate spune
Că-i pentru-ntâia oară în viață
Când i se-ntâmplă-asemenea minune.
Un nor sihastru
Și-adună-n poală
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petală
De miozot.

III
Soare crud în liliac,
Zbor subțire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele și urzici...
Primăvară, din ce rai
Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri și poieni?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt,
Lași în urmă, pe câmpii,
Galbeni vii
De păpădii,
Bălți albastre și-nsorite
De omăt topit abia,
Și pe dealuri mucezite
Arături de catifea.
Și pornești departe-n sus
După iarna ce s-a dus,
După trena-i de ninsori
Așternută pe colini...
Drumuri nalte de cocori,
Călăuzii cei străini,
Îți îndreaptă an cu an
Pasul tainic și te mint
Spre ținutul diafan
Al câmpiilor de-argint.
Iar acolo te oprești
Și doar pasul tău ușor,
În omăt strălucitor,
Lasă urme viorii
De conduri împărătești
Peste albele stihii...
Primăvară, unde ești?

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Clujul s-a schimbat

Într-o haină albă albă
Mănășturul s-a-mbrăcat
iar ninsoarea tot cearnă
nici acum n-a încetat

albe străzile azi sunt
și nunge pe trotuare
iarnă e într-un cuvânt
și nu mai este nici soare

întreg Clujul s-a schimbat
până aici în Mănăștur
cu un chip imaculat
și în sine atât de pur

iarna iată a sosit
se apropie Crăciunul
chiar ninsoare-a istovit
să-și mai taie din cer drumul

blocurile liniștite
căciuli albe acum poartă
și de frig sunt pregătite
să-și înfrunte a lor soartă

se colindă ziua-ntreagă
și azi la calculator
dintre noi toți -nțeleagă
Isus e Mântuitor

poezie de (15 decembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Topîrceanu

Rapsodii de vară

I

Cine-ar putea spună
Câți secoli au trecut
De-o lună,
De când nu te-am văzut?...

Salcâmii plini de floare
Se uită lung spre sat,
Și-n soare
Frunzișul legănat

Le-atârnă ca o barbă...
Acolo mi-am găsit
În iarbă
Refugiul favorit.

Acolo, ca-ntr-un templu,
De-atâtea dimineți
Contemplu
O tufă de scaieți.

Pe când departe-n zare,
Mirat ca un copil,
Răsare
Un astru inutil...

II

Iubito, fără tine
Începe-o nouă zi...
Dar cine
Le poate socoti?

Că zilele-n restriște
Se-nalță și apun
Ca niște
Baloane de săpun...

Cu mâinile sub tâmplă
Cum stau așa culcat,
Se-ntâmplă
Un fenomen ciudat:

Privirea mea distrată
Prin negre rămuriști
Mi-arată
Doi ochi adânci și triști

Și-n orice strop de rouă
Văd două brațe, mici
Ca două
Picioare de furnici.

Dar dacă o lăcustă,
Din verdele talaz,
Robustă
Îmi sare pe obraz, -

Din ochii mei dispare
Mirajul interpus,
Pe care
L-am zugrăvit mai sus,

Și-n ochii mei deodată,
Ca-n alte dimineți,
S-arată
O tufă de scaieți...

III

Acum natura-ncepe
Cu tainicul ei glas
Din stepe
cânte-ncet pe nas.

Prin ierburile crude,
Sub cerul fără fund,
S-aude
Un bâzâit profund

Și până la amiază
Pământul încropit
Vibrează
Adânc și liniștit.

Sunt gâze și gângănii
Ce sar și fac mereu
Mătănii
Când trec prin dreptul meu,

Și-mpreunându-și zborul,
În ierburi își ascund
Amorul
Multiplu și fecund.

IV

Și-n vremea asta, oare,
Când eu visez mereu
La soare -
Ce face dorul meu?

Iubirea mea nebună,
De-abia trezită-n zori,
Adună
Mănunchiuri mari de flori.

Se-ntreab㠖 ce facă?
Și făr-a pregeta,
Ea pleacă
Întins, la casa ta.

Și nici nu bagi de seamă
Cum pasu-i furișat
Cu teamă
S-apropie de pat,

Ci doar treasari deodată
Și parcă-ți pare rău.
Mirată,
Te uiți în jurul tău...

Iar ea-ntr-un suflet vine
Cu părul desfăcut
La mine,
-mi spuie ce-a făcut...

Așa, spre zarea largă,
Pe zi de-atâtea ori
Aleargă
Pe drumuri lungi de flori.

V

Târziu, când peste lanuri
Coboară spre câmpii
Noianuri
De umbre argintii;

Când luminosul crainic,
Luceafărul stingher
Și tainic
S-aprinde iar pe cer

Și cu lumina nouă
Sclipește ca un strop
De rouă
Pe vârful unui plop,

Iubirea mea fugară
De-abia s-a liniștit,
Și-afară,
Ca un copul trudit,

Pe-un maldăr de sulfine,
Cu cel din urmă gând
La tine,
Adoarme suspinând.

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Balada împăcării

De toate-avem prin sufletele noastre:
Mai noi, mai vechi, mai dulci, mai amărui,
Mai cenușii, mai albe, mai albastre,
Dar nici un fel de împăcare nu-i.

Și alergăm bezmetici spre lumină,
În căutarea unei mici iubiri,
De parcă alta n-ar mai fi vină,
La cât de mari sunt fostele-nvrăjbiri.

Izbindu-ne cu frunțile de stele,
Rănindu-ne cu tălpile de spini,
Furăm nisip, să mai clădim castele,
Furăm povești, să mai clădim grădini.

Așa ne trece vremea, dintr-o dată,
Trezindu-ne bătrâni și foarte reci,
-mbrățișăm priveliștea ciudată,
Spre care-ndeamnă căile de veci.

poezie clasică de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioana Gărgălie

Reînvie primăvara

Primăvara își întinde peste câmp oceanul verde,
Prin grădini și prin livezi e-o explozie de floare,
Pe sub petece de plumb cerul de azur se pierde,
Printre nori apar apoi calde razele de soare

S-a îmbrăcat cireșu' amar c-o hlamidă de flori albe
Mâțișorii verzi prin sălcii ca-ntr-o salbă se anină
Și pe ramurile de măr râd buchete cu flori dalbe
Când deschid bobocii roz într-un zumzet de albină

Lăcrămioarele au rouă de cristal pe clopoței,
Cu aripi de catifea zboară fluturii-n cascadă,
Mierla și privighetoarea dau concerte într-un tei,
Pițigoii sanitari se agită prin livadă...

Prin pădure, pe copaci mugurii stau plesnească
Toporași și viorele, Floarea Paștelui... cu flori
Albe, albastre, aurii pregătite-s să primească
Musafirii cântăreți la concert de sărbători

Bănuței multicolori, păpădia aurie
Printre ierburile verzi care-au inundat pământul,
Pete de culoare vii pe întinderi de câmpie,
Reînvie primăvara mai presus decât cuvântul...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îi văd sângele pe flori de trandafir

Îi văd sângele cum pe flori de trandafir se-așterne,
Văd în stele gloria ochilor lui însuflețind eterul,
Trupul îi strălucește-n mijlocul ninsorilor eterne,
Lacrimile lui sunt ploile cu care ne binecuvântează cerul.

Îi văd fața-n fiecare floare;
Cântecul fiecărei păsări și tunetul, pătrunzător nespus,
Sunt vocea lui – desprinse din magma tare,
Pietrele-s cuvintele pe care el le-a spus.

Toate drumurile-s de pașii lui bătute, mii,
Bătaia inimii lui învălurează marea veac după veac,
Coroana lui de spini e-împletită din toți spinii lumii,
Iar crucea lui e fiece copac.

* Joseph Plunkett a fost un înfocat naționalist patriot irlandez, condamnat la moarte în iunie 1916 și executat prin împușcare. Cu șapte ore înainte de execuție s-a căsătorit cu iubita lui, Grace Gifford. După această întâmplare, Grace nu s-a mai recăsătorit. niciodată.

Geraldine Plunkett, sora lui Joseph, i-a publicat după moarte poeziile.
Stația de cale ferată din Waterford îi poartă numele.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Orice copil are un nume

Orice copil are un nume,
Orice copil are o zi,
Lumina lui aprinsă-n lume
De noapte ne-ar putea păzi.

Orice copil are o țară,
Orice copil are părinți,
Descoperind din vară-n vară
Alt joc al păsilor cuminți.

Orice copil are o cale,
Orice copil are un gând,
Călătorind pe cer la vale
Și printre spini din când în când.

Orice copil are un leagăn,
Orice copil crede-n povești,
Adăpostind o lume-ntreagă-n
Curații ochi copilărești.

Orice copil are o mare
Pe care-și poartă barca lui,
Dar nu se-așteaptă coboare
La țărmul mării nimănui.

Orice copil culege fluturi,
De dorul unei mângâieri,
Și-ntoarce vremea la-nceputuri
Cu teama de-al rosti pe "ieri".

Orice copil se poate face
Și floare și păun și cerb,
Silabisind cuvântul pace
Pe limba fiecărui herb.

Orice copil are sub gene
Și stropi de rouă și ghețari,
Hrăniți din legile viclene
Din jocul unor oameni mari.

Orice copil reface-n minte
Destinul primului cuvânt,
Putând strângă în cuvinte
Lumina-ntregului pământ.

Orice copil e o minune
Irepetabilă precum
Ivirea zilei din genune
Și focul soarelui din scrum.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Copil nebun

Eram un suflet rătăcit în noapte,
Speranțele mele au dispărut, toate...
Un înger cu aripile rupte, frânte,
Trecut prin furtuni, lupte, multe...
O mână de copil nebun mi s-a întins,
Interesant, o flacără s-a aprins.
O privire mi-a atins inima sfâșiată,
Inimă de aur, speranță împrăștiată,
Tu... tu ai apărut în viata mea bizară,
O, tu, copil nebun, floare rară!
Aripa ta a vindecat-o pe a mea,
Am căzut la pământ, lume rea,
Demoni mascați îmi vânau soarta,
Prieteni, dușmani, s-a întors roata.
Necunoscut erai tu pentru mine,
Însă ai știut mă citești bine.
Sunt o carte deschisă pentru tine
La fel cum ești și tu pentru mine,
Scrisă cu litere de aur, diamante,
Toate astea sunt bine păstrate.
Sufletul e secretul ascuns de fiecare,
O singură persoană o cheie are,
Tu... copil nebun, ești acela oare?

poezie de
Adăugat de Larisa OanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

S-au rătăcit prin lume primăveri...

Se pleacă pomii grei de-atâtea flori,
Ca de povara unei frumuseți
Ajunsă-n locul vechilor nămeți
ducă mai departe din fiori.

E ca un vis... și ninge peste glod
Cu fulgi din curcubeie colorate.
Potecile sunt învelite toate
Cu semnul bogăției pentru rod.

S-a stins culoarea vechilor zăpezi,
În fluturi cu sclipiri de diamant.
Parfumuri rătăcite prin neant
Împodobesc tăcerile-n livezi.

Smerit, se-apleacă muntele de dor
Spre poala împodobită-n măreție,
S-asculte trilul lin de ciocârlie
Și susurul mărețului izvor.

Ciudate umbre-i răscolesc privirea;
Trec ciute care-aleargă nicăieri.
S-au rătăcit prin lume primăveri
Și-n suflete s-a cuibărit iubirea.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionel Teodoreanu

Când a venit pe lume fratele meu cel mic, ulița îl aștepta la poartă. El nu știa nimic: era așa de mic!
Căsuța lui de atunci era un leagăn alb; palmele mamei erau singura uliță prin care putea păși; ochii mamei – singurele ferestre prin care putea privi. Pe-atunci știa numai scâncească și se numea Scâncea-Voievod.
A trecut multă vreme până când, cu mâinile și cu picioarele, a prins meargă de-a bușelea prin molateca împărăție a covorului.
Acolo a hoinărit, în voie, în tovărășia unui mielușel de lemn potcovit cu rotițe, bucălat și fumuriu la trup, ca un strugur de lână. Îl purta prin luncile de țesături și parcă mai degrabă mielușelul era păstorul, căci el privea doar, iar copilașul păștea covorul, mozolind.
Acolo s-a rătăcit prin codrul picioarelor de scaune și de măsuțe, sălaș al urșilor, al lupilor, al tigrilor și al altor sălbăticiuni de pâslă sau carton.
Acolo a privit cele dintâi păsări și a ascultat cele dintâi ciripiri: muștele cu bâzâitul lor.
Acolo s-a trudit zadarnic treacă dealurile taburetelor, pe sub care motanul își croia tunel. De câte ori coada motanului, fum alb, n-a încercat pornirea mâniei lui de floare!
Acolo i s-au minunat ochii, privind vântoasa pădure de aur a flăcărilor din sobă potolindu-se, prefăcută în toamnă arămie, moțăind scuturată în rodii de rubin și adormind în cenușă.

în Ulița copilăriei
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "La Medeleni Vol. 3" de Ionel Teodoreanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 5.99 lei.
Gheorghe Gurău

Ursul la putere (fabulă cu dus-întors)

De regulă, când cineva ajunge la putere
la puterea a doua, a treia
sau a câtă doriți dumneavoastră,
își ia în echipă
pe cei apropiați lui,
ca mai apoi să-i promoveze
în funcții înalte; nu va mai spui...
Așa s-a întâmplat și cu ursul nostru,
care, odată ales în funcție de... mare boss
peste supușii lui,
alte animale, care mai mari, care mai mici
și-a ales echipa lui
formată din bursuci, caduci,
mameluci și, mai cu seamă
din maimuțe urlătoare,
fiecare în parte primind
funcția ce i se cuvine;
Ei bine, odată căzut de la putere,
toate celelalte animal, jivine,
promovate și-au văzut în continuare
de treabă!...

Morala, pentru cine întreabă,
aici lucrează prevederea
cu... perierea!...

fabulă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Vreme vitregă

vântul bate arborii până trosnesc
tristețea lor s-a transferat în mine
și eu ca ei de frenezie mă dezgolesc
melancolia toamnei circulă prin vine.

cerul fulgeră cu foc într-una tună
vrăbii fără cuiburi au încremenit
pe sărmanii străzii nimeni nu-i adună
furtuna nebună iarăși s-a pornit.

pruni, cireși, caiși tremură-n livadă
timpul friguros pătrunde sub scoarță
lapovița și ninsoarea stau cadă
la mierle îngheață lacrimile pe față.

nu mai cântă nu mai fac o serenadă
prea vitregă e vremea asta nu e viață.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Spirit rătăcit

Îl văd... după morminte se ascunde
Mă privește cu frică, curios,
Coronile de plastic aprinde
În fața crucii, devine furios.

S-a rătăcit între lumi... spirit tâmp
Acum îi ține nopții de urât
E ca un mărăcine pe un câmp,
Înconjurat de flori și omorât.

În piatra funerară de vreme bătută
I se ascunde trecutul bonlav
Va mai rămâne o vreme tăcută
Până-i va rosti, numele de sclav.

Dac-ar putea povestească luna,
De cate ori s-a speriat de chipul lui
De ochii aceia ce căutau întruna,
Să prindă un suflet, sa fie doar al lui.

Cavoul lui e cufundat ca o ruină
O fi strigoi, o fi vre-un prinț din iad?
Așteaptă mereu ca cineva sa vină,
Alături de întuneric, al lui camarad.

poezie de
Adăugat de Alin OjogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Topîrceanu

Balada unei stele mici

Ții minte tu, iubita mea,
O noapte de argint în care
Mi-ai arătat pe cer o stea
Din Carul mare?

Cu fața-n sus spre Dumnezeu,
Lăsându-ți capul să se culce
Pe brațul meu,
Te legănam, povară dulce.

Deasupra noastră, un castan
Cu frunze pudic răsfirate
Pentru-a servi de paravan
Iubirilor nevinovate,

Tinzând o ramură-n zadar
Ca ne apere de stele,
Fusese martor ocular
La toate cele.

Și nu mi-ai spus atunci nimic,
Dar când mi-am coborât privirea,
Un deget mic
Mi-a arătat Nemărginirea.

Un strop de-argint a lunecat,
Și, cu paloarea-i siderală,
Pe cerul negru a-nsemnat
Un fir subțire de beteală...

Ții minte ce fior străin
Trecu atunci, din constelații,
Prin bluza ta de crepe-de-Chine
Cu aplicații?

Ce vești din cerul depărtat
A nins pe fruntea ta zenitul?
Ce gânduri tainice-ai schimbat
Cu Infinitul?...

Sclipind departe, prin frunziș,
O stea smerită și albastră
Sta singuratică, pieziș
Deasupra noastră.

Și ca un spin,
Cu raza-i rece și subțire,
Mi-a strecurat un gând străin
În visul meu de fericire.

Zicea: – Sub cerul vast și mut
V-a aruncat aceeași soartă
Pe-un strop de lut
Ce-n învârtirea luipoartă.

Sărman atom sentimental!
Nu știi tu oare
Că viața voastră-i colosal
De trecătoare?

Zicea: – Mă mir te-ai gândit
-mi cânți o odă.
De când poeții s-au prostit,
Amorul nu mai e la modă.

Oricum, voi sunteți prea mărunți
Și eu, prea mare...
N-ar fi mai bine renunți
Și să vă duceți la culcare?

nu există pe pământ
Mai venerabilă manie
Decât – sub stele jurământ
Pe veșnicie.

Și nu există-n univers
Mai mare crimă
Decât – la coada unui vers -
pui o rimă...

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Se-ntorc cocorii

Se-ntorc cocorii, pentru-a câta oară?
Cu o nădejde nouă în priviri,
Străbat văzduhul, cu-aripa ușoară,
În șiruri lungi, grăbite și subțiri.

Prin petice lucioase de zăpadă
Nerăbdători, micuții ghiocei,
Ies grabnic la lumină ca să-i vadă
Și-și clatină frumoșii clopoței.

Pădurile cu crengi înmugurite,
Scăpate-acum de nemilosul ger,
Stau și privesc, aproape încremenite,
Spectacolul care sepe cer.

Soarele blând, în graba cea mai mare,
Înlătură din fața lui un nor,
Și din înalt, cuprins de încântare,
Se uită cum plutesc în al lor zbor.

Din munți până la șes freamătă țara
Văzând atâția minunați cocori,
Căci ei vestesc că vine primăvara,
Așa cum au făcut de-atâtea ori.

poezie de (12 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Rugăciune la ger

Focul s-a stins demult în sobă
Doar stelele mai ard în cer;
Sângele meu, bătând o tobă,
Cheamă la nuntă flori de ger.

Nu vă mirați! La nunta mea,
Tocmită cum ce somnul vine,
Din cer mireasa va cădea
Topindu-se la piept la mine.

Gerule, gerașul meu,
Dacă-L vezi pe Dumnezeu,
Spune-I că la nunta mea
S-a topit un fulg de nea;

Semn că primăvara vine
Și că nu mai cred în tine,
Semn vara nu-i departe
Și că nu mai cred în moarte!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fetele și cerceii

Cândva, demult, în vremuri vechi,
Purtau cerceii la urechi,
Dar azi, crezând este șic,
Îi poartă, multe, la buric,
Iar unele, o spun sfios,
Îi poartă chiar și-un pic mai jos!...

pamflet de din Pamflete și satire (20 noiembrie 2013)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook