Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ionel Teodoreanu

Când a venit pe lume fratele meu cel mic, ulița îl aștepta la poartă. El nu știa nimic: era așa de mic!
Căsuța lui de atunci era un leagăn alb; palmele mamei erau singura uliță prin care putea păși; ochii mamei – singurele ferestre prin care putea privi. Pe-atunci știa numai să scâncească și se numea Scâncea-Voievod.
A trecut multă vreme până când, cu mâinile și cu picioarele, a prins să meargă de-a bușelea prin molateca împărăție a covorului.
Acolo a hoinărit, în voie, în tovărășia unui mielușel de lemn potcovit cu rotițe, bucălat și fumuriu la trup, ca un strugur de lână. Îl purta prin luncile de țesături și parcă mai degrabă mielușelul era păstorul, căci el privea doar, iar copilașul păștea covorul, mozolind.
Acolo s-a rătăcit prin codrul picioarelor de scaune și de măsuțe, sălaș al urșilor, al lupilor, al tigrilor și al altor sălbăticiuni de pâslă sau carton.
Acolo a privit cele dintâi păsări și a ascultat cele dintâi ciripiri: muștele cu bâzâitul lor.
Acolo s-a trudit zadarnic să treacă dealurile taburetelor, pe sub care motanul își croia tunel. De câte ori coada motanului, fum alb, n-a încercat pornirea mâniei lui de floare!
Acolo i s-au minunat ochii, privind vântoasa pădure de aur a flăcărilor din sobă potolindu-se, prefăcută în toamnă arămie, moțăind scuturată în rodii de rubin și adormind în cenușă.

în Ulița copilăriei
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "La Medeleni Vol. 3" de Ionel Teodoreanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 5.99 lei.

Citate similare

Petre Ispirescu

În vremea aceasta, fratele cel mic, după ce se despărți de frații săi, se duse, se duse, ca cuvântul din poveste ce d-aci încolo se gătește, și ajunse la orașul unde îl scosese drumul pe care apucase el. Acolo daca sosi, trase la gazdă la un om al lui Dumnezeu. De câte ori se culca, de atâtea ori găsea câte o pungă cu galbeni la căpătâiul său când se scula. Ceru de la gazdă pe cineva care să-i arate lucrurile cele mai însemnate. După ce ocoli cruciș și curmeziș tot orașul, văzând tot ce era vrednic de văzut, ajunse la margine și acolo era un ostrov. Iară daca vru a ști ce era acolo, călăuza se feri d-a-i spune.

în Cei trei frați împărați
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.
Carl Sandburg

Femeie cu un trecut

Era acolo femeie care și-a sfâșiat rochia roșie de catifea
Și care și-a lovit umărul drept, alb, și carminul unui semn
A mărturisit în zigzag graba unghiilor.

Era acolo o femeie care a rostit șase cuvinte scurte
Și a pus capăt unei vieți care devenise trecut
Pentru o viață nouă.

Era acolo o femeie care-a depus un jurământ
Și care, răgușit, a șoptit o rugăciune –
Și totul a luat sfârșit.

Era o tâlhăriță și o curvă și o femeie întreținută,
Era un lucru care putea fi folosit și cu care te puteai juca.
Purta o eșarfă veche, de un roșu aprins.

Povestea este subțirică și ezitantă,
Albă ca un chip în momentul când merii abia dau în floare,
Albă ca un mesteacăn iarna sub razele de lună.

Povestea nu este niciodată spusă.
Acolo sunt buze albe care șoptesc în singurătate.
Acolo sunt buze roșii care șoptesc în singurătate

Între ziduri vechi și reci,
Între ziduri vechi și albe
Cântecul cel roșu s-a sfârșit.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Chicago Poems: Unabridged Paperback" de Carl Sandburg este disponibilă pentru comandă online la numai 12.99 lei.
Daniel Vișan-Dimitriu

Ultima dorință

Era bătrân, bolnav... Știa de-acum
nu mai e dulăul care-a fost
Când își avea-n ograda lui un rost.
Știa că-i vremea ultimului drum.

Era slăbit, nu mai putea mânca
Nici oase și nici codrul mic de pâine
Ce, altădat', în colții lui de câine,
Pe loc, în mici fărâme se spărgea.

În colțul lui din capăt de grădină,
Privea spre cei ai casei, mai lătra
Când un străin în curte le intra
Sau când dădea târcoale vreo jivină.

se ridice, îi era mai greu
Dar o făcea, se bucura cu drag
Atunci când, de departe, pe drumeag,
Simțea că vine singurul său zeu.

Îi aștepta, lătrând cu bucurie,
O vorbă ori o mână de alint
Pe capul său cu fire de argint
Ori pe spinarea lui, de-acum surie.

Și le primea, era și-acum iubit
Ca altădat', la fel ca-ntotdeauna
Când ei, în joaca lor, erau totuna,
Când timpul nu era de socotit.

Se gudura. Mai vechea alergare
O mai avea prin vise, uneori,
Acelea-n care el, în primii zori,
Voia doar joacă, joacă și mâncare.

Au fost atâtea clipe împreună,
Atâtea zile, nopți, atâția ani
Ce-au fost prieteniei artizani,
Încât "Adio!" n-ar putea să-i spună,

Și n-ar putea să facă un păcat
Plecând acum, departe îi fie
În clipele de ultimă-agonie,
Iar el să-l plângă. Nu! Și l-a mușcat.

A dispărut luându-și suferința,
Crezând că-i doar a lui. N-a bănuit
Că-n urma lui, cel care l-a iubit
Nu-l căuta. I-a respectat dorința.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
detalii despre carteEmil Gârleanu

Cu câtă strălucire, ce adânc și albastru se dezvelea cerul! Și ce minune! Cu ochișorii lui mărunți, cât niște fire de colb, îl cuprindea întreg. Și ce întunecime, câtă umezeală sub frunzișoara lui! Ce căutase dansul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi. Tresări. Era el altul? Piciorușele nu mai erau ale lui de scânteiau așa? Și mai era îmbrăcat în aur! Căci și trupușorul lui, pe care și-l vedea pentru întâia oară, scânteia. Nu cumva era o fărâmiță căzută de acolo, de sus, o fărâmiță de lumină închegată, rătăcită pe pământ? Și, ca o adeverire, pe țărâna neagră trupul arunca o lumină dulce. Ce se mai întreba! Fără îndoială, de acolo căzuse, acolo trebuia să se întoarcă. Dar ce depărtare! Și cum ajungă? Privi în sus; și atunci, deasupra căpușorului, zări lujerul unui crin ce se ridica așa de înalt, că parcă floarea din vârf își deschidea paharul chiar dedesubtul bulgărului de aur, să-i culeagă razele.

în Din lumea celor care nu cuvântă, Gândăcelul
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Din lumea celor care nu cuvântă" de Emil Gârleanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -5.99- 4.99 lei.
Bob Dylan

Tatăl meu credea că centrul lumii era exact în locul în care se afla el. Nu putea fi în altă parte. Acolo unde erau el și soția lui, în căminul lor, acolo era centrul lumii.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cronica vietii mele" de Bob Dylan este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -35.00- 22.99 lei.
detalii despre carteHans Christian Andersen

În piață, băieții își prindeau uneori săniuța de câte o căruță și se duceau așa o bucată de drum. Era minunat. De data asta a trecut pe acolo și o sanie mare, vopsită cu alb, și în sanie ședea cineva înfășurat într-o blană albă și cu o căciuliță albă pe cap. Sania a făcut de două ori înconjurul pieței și Karl, când a văzut că vine iar, și-a prins repede săniuța de ea și a pornit în urma ei. Sania cea mare aluneca tot mai repede și mai repede și a cotit într-o uliță alăturată. Vizitiul întorcea din când în când capul și-i făcea semn prietenește lui Karl, parcă l-ar fi cunoscut, și ori de câte ori băiatul voia să-și desprindă săniuța, cel care stătea în sanie făcea din cap și Karl rămânea așa cum era. Au ajuns la barieră și au ieșit din oraș.

în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba daneză.
cumpărăturiCartea "Crăiasa Zăpezii" de Hans Christian Andersen este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -16.00- 12.80 lei.
Petre Ispirescu

Se duse și cel mic. Cutreieră lumea până ce ajunse la pădurea cea mare unde se lăsase săgeata lui. Bâjbâi el și orbăcăi p-acolo prin bunget, până ce dete de copaciul în care se înfipsese și săgeata lui. Acest copaci era nalt și gros și bătrân, de când urzise Dumnezeu pământul. Se încovrigă el de dânsul, și se urcă până ce ajunse de se agăță de o ramură. Și din ramură în ramură, când atârnat cu mâinile, când cu picioarele încrucișate și încleștate, ajunse până în vârf. Acolo puse mâna și-și luă săgeata. Se dete jos cu sufletul plin de obidă și de mâhnire, socotind că este sec de noroc, căci, se gândea el, ca ce era să găsească în acel copac?

în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
detalii despre carte

Nu era un sentiment asemănător îndrăgostirii sau dorinței sexuale. Era ca și cum ceva pătrunse în el și încerca umple un gol care era acolo. Aceasta era senzația lui. Nu era vorba despre un gol pe care ea l-a iscat, exista acolo în el, din vremi îndepărtate. Ea doar a proiectat asupra lui o lumină aparte.

în 1Q84
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "1Q84" de Haruki Murakami este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -34.95- 24.99 lei.
Petre Ispirescu

Ajungând pe marginea eleșteului, se așeză și el acolo jos, și, privind cu nedomirire, ia așa numai ca să zică și el că face ceva, bălăcea cu nuiaua prin apă, și făcea haz cum sare stropii de apă, când o lovea. Apoi începu a cugeta. El vedea că fiecare strop de apă, când pică înapoi la matcă, se face câte un armean (cerc) împregiurul lui, și de ce merge se mărește, până ce intră iarăși în sânul matcei de unde a ieșit, fără mai pe urmă să se cunoască nici locul unde a picat stropul, nici întinderea armeanului din giurul lui, ci totul rămânea ca mai-nainte, adică fața apei lucie ca o oglindă. El era dus cu gândurile. Se uita și nu mai vedea, tot da cu nuiaua în apă, și nu știa ce făcea. Nu mai simțea dacă este, ori nu mai este. Când, iată că o broască țestoasă ieșise pe luciul apei, și se uita galeș la dânsul. Unde lovea el cu nuiaua, și unde se deschidea talazurile care înconjura vârful nuielei, acolo, țâșt! și dânsa, și ochii de la dânsul nu și-i mai lua. Se uita la dânsul parcă să-l soarbă cu privirea. Dară el nu vedea, nu auzea. Atâta era de dus cu mințile. În cele din urmă, cum, cum, băgă de seamă că o broască țestoasă se ține după vârful nuielei lui. Se uită și el la dânsa, și parcă îi zicea inima ceva, dară nu pricepu nimic.

în Broasca țestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Făt-Frumos descălică și intră în palat. Acolo găsi încă două femei, una ca alta de tinere; erau surorile cele mai mari. El începu mulțumească zânei pentru că l-a scăpat de primejdie; iară ele, de bucurie, gătiră o cină plăcută și numai în vase de aur. Calului îi dete drumul pască pe unde va voi dânsul; pe urmă îi făcură cunoscuți tuturor lighioanelor, de puteau îmbla în tihnă prin pădure. Femeile îl rugară locuiască de aci înainte cu dânsele, căci ziceau că li se urâse, șezând tot singurele; iară el nu așteptă să-i mai zică o dată, ci priimi cu toată mulțumirea, ca unul ce aceea și căuta. Încet, încet, se deprinseră unii cu alții, își spuse istoria și ce păți până să ajungă la dânsele, și nu după multă vreme se și însoți cu fata cea mai mică. La însoțirea lor, stăpânele casei îi deteră voie să meargă prin toate locurile de primprejur, pe unde va voi; numai pe o vale, pe care i-o și arătară, îi ziseră să nu meargă, căci nu va vi bine de el; și-i și spuseră că acea vale se numea Valea Plângerii.

în Tinerețe fără de bătrânețe și viață fără de moarte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
detalii despre carteHans Christian Andersen

Gretchen s-a jucat iar cu florile prin grădină cât a vrut. Așa a trecut multă vreme. Gretchen cunoștea acuma fiecare floare, dar, deși era o mulțime, ei i se părea că lipsește una. Care anume nu știa. Iată însă că într-o bună zi sa uitat mai bine la pălăria de soare pe care o purta baba și care era zugrăvită cu flori, și a văzut printre florile zugrăvite și un trandafir, care era mai frumos decât toate celelalte. Baba uitase șteargă de pe pălăria ei trandafirul atunci când surghiunise în pământ trandafirii din grădină. Dar, ce să-i faci, așa-i întotdeauna când nu bagi bine de seamă!

în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba daneză.
Cornelia Georgescu

Zorii zilei anunțau începutul altei săptămâni. Urmau câteva zile deloc plăcute pentru tânărul comandant. Se trezi anevoie, fără pic de entuziasm. Contrar obiceiului său, în această zi nu se grăbea deloc plece spre Institut, doar știa ce-l aștepta acolo. De cum deschise ochii, zări pe fereastră câteva sclipiri luminoase. "Iarăși reporterii? Nu s-au mai săturat oare?" își spuse în gând, deși știa că zilele acestea, oamenii presei vor avea mult material, pe seama lui. Se convinse însă în curând că de fapt nu erau blitz-urile aparatelor foto ale reporterilor sau ale altor curioși, când auzi clar câteva tunete specifice furtunilor de vară. Se apropie de fereastră; într-adevăr, cerul era brăzdat de numeroase fulgere, la intervale de timp destul de scurte. În curând se porni și ploaia, o ploaie rapidă, care umplu străzile de șuvoaie de apă în doar câteva clipe. "Canalizare proastă..." se gândi Lucian cu indiferență, dar imediat își aminti de dulăul său negru. Era Nero în casă sau nu? Coborî rapid treptele, tare îngrijorat, așa cum era îmbrăcat, adică încă în pijama, dar se liniști când își zări câinele în holul de la intrare, încolăcit leneș în locul amenajat pentru el. În lămâi, evident, era papagalul cel colorat și foarte zgomotos, dar tare drăgălaș, Rikky. Iată că se stricase brusc și vremea, de parcă știa ce se petrecea în sufletul comandantului misiunii; și acolo era o adevărată furtună.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
detalii despre carteHans Christian Andersen

O, cum îi mai bătea Gretei inima! Parcă ar fi vrut facă un lucru rău și ea doar atâta voia, vadă dacă Karl e acolo. Și acolo era, fără îndoială! Și ea se gândea la ochii lui limpezi și la părul lung: parcă îl vedea cum zâmbește ca atunci când ședeau amândoi la umbra trandafirilor. Desigur că are să se bucure când are s-o vadă, și ea are să-i spună ce drum lung a făcut până să dea de dânsul, și ce necăjiți au fost cei de-acasă când el a plecat și nu s-a mai întors. Gretei îi era teamă și totodată se bucura.

în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba daneză.
Petre Ispirescu

Ziua de nuntă a fratelui celui mai mare viind, se duse și fiul ce mic la împăratul, însă singur, căci nu putea să ia și pe zână, măcar că era să-i fie logodnică. Când, se pomeni cu dânsa că se prinde în horă lângă dânsul. Nu mai putea de bucurie, când o văzu. Se fălea, nene, cât un lucru mare, căci alta ca dânsa nu se găsea în toată împărăția lor și a vecinilor. Toți nuntașii rămaseră cu ochii bleojdiți la dânsa. Iar ceilalți fii de împărați și domni cari erau poftiți la nuntă dedeau târcoale roabelor ce venise cu zâna, și care de care umbla să se prinză în horă lângă dânsele. Și astfel se veseliră până seara. La masă, zâna se așeză lângă fiul cel mic al împăratului. Mâncară și se chefuiră până la miezul nopții. Apoi se duseră fiecare la ale sale. Fiul cel mic al împăratului se duse în cămara lui. Zâna după dânsul. Se culcară și dormiră ca niște împărați ce erau ei. Când se sculă dimineața și văzu pieile de bufniță tot acolo, îl apucă un cutremur de scârbă, aducându-și aminte de cele ce pățise de la dânsele.

în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nefiind niște începători în escapade montane, în câteva ore ajunseră și depășiră chiar altitudinea până la care dantoniul era prezent. Aici atmosfera deveni absolut incoloră, imaginea fiind foarte clară de jur-împrejur, dar nu și în jos, unde nu putea fi zărit nimic altceva, decât aburul alb și dens al atmosferei, de parcă ar fi fost niște nori groși, prin care vederea nu putea pătrunde, sau mai degrabă un hău ciudat, un vid imens și alb care se căsca exact sub picioarele lor.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vreau să mă întorc în trecut

când a fi amețită însemna doar o piruetă
când tata era singurul erou
când dragoaste însemna îmbrățișarea mamei
când umărul tatălui era cel mai înalt loc
de pe pamânt
când dușmanii tăi cei mai înverșunați erau frații
când singurul lucru care putea să doară era
genunchiul zdrelit
când singurele lucruri sfărâmate erau jucariile și
când la revedere însemna doar până mâine.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Slavici

Hei! dar multe se petrec în lume, și dintre multe, multe bune și rele multe! S-a întâmplat adică, ca feciorul de împărat aibă și o mamă vitregă, iară asta, o fată mare în păr, pe care a fost adus-o cu sine, având-o de la cel dintâi bărbat. Și apoi, vai și amar de acela ce cade în asemenea cuscrii! După gândul vitregei era să fie ca fiica sa s-ajungă soție de împărat și stăpână peste împărăție, iară nu Lăptița, fata cea de păcurar. Și acuma sărmana Lăptița avea sufere pentru că n-a fost pe gândul vitrigei, ci după voința lui Dumnezeu. Vezi! așa e lumea: chiar și acolo e rea unde o poartă gândul cel bun. Era acuma în gândul vitrigei ca întâmplându-se după cum a fost zis Lăptița, facă pe lume să creadă și să creadă feciorul de împărat că nu e precum este și precum s-a zis. Nu putea însă face nimic, fiindcă feciorul de împărat stătea de-a pururea, zi și noapte, lângă soția lui. Își puse dar de gând ca, cu una, cu două, cu vorbe și iscusințe, -l urnească pe acesta, iară după aceea, rămânând Lăptița în grija ei, a ei fie grija. Știa că nu-i va fi greu afle cale și chip.

în Doi feți cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Doi feti cu stea in frunte. Lecturi scolare" de Ioan Slavici este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Acolo era ușa la care n-am găsit nici o cheie; era vălul prin care se putea vedea.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Cum se auzi cocoșul, duhul pieri ca o nălucă, dară și băiatul căzu jos de ostenit. De mai ținea lupta, numai cât ai ațâța un foc, s-ar fi muiat, și cine știe ce se întâmpla. Cum căzu fiul de împărat pe mormântul tătâne-său, acolo și adormi. Atât era de rupt de oboseală. Când se deșteptă, ce vedeți d-voastră? Soarele răsărise de mult și se urcase ca de trei sulițe. Ce facă el? Să se întoarcă acasă ziua-n amiaza mare, să treacă prin oraș așa înarmat de sus până jos, îi era rușine; rămâie acolo, nu se putea.

în Poveste țărănească
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Fata mulțumi încă o dată de buna găzduire și de povețele cele folositoare și după ce lepădă o pereche de opinci care se spărsese, încălță altele, puse oscioarele găinei într-o legătură, luă în brațe copilașul și toiagul în mână și o porni iarăși la drum. Merse, merse, prin niște câmpii numai de nisip; așa de greu era drumul, încât făcea doi pași înainte și unul înapoi; se luptă, se luptă și scăpă de astă câmpie, apoi trecu prin niște munți nalți, colțoroși și scorboroși; sărea din bolovan în bolovan și din colț în colț. Când ajungea pe câte un piept de munte șes, i se părea că apucă pe Dumnezeu de un picior; și după ce se odihnea câte nițel, iar o lua la drum, și tot înainte mergea. Glodurile, colții de munte, care erau tot de cremene, atât îi zgâriase picioarele, genunchii și coatele, încât erau numai sânge; căci trebuie vă spun că munții erau nalți, încât întreceau norii, și pe unde nu erau prăpăstii peste care trebuia sară, nu putea merge altfel decât suindu-se pe brânci și ajutându-se cu toiagul. În cele de pe urmă, stătută de osteneală, ajunse la niște palaturi. Acolo ședea Soarele.

în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook