Rapsodii de vară

I

Cine-ar putea să spună
Câţi secoli au trecut
De-o lună,
De când nu te-am văzut?...

Salcâmii plini de floare
Se uită lung spre sat,
Şi-n soare
Frunzişul legănat

Le-atârnă ca o barbă...
Acolo mi-am găsit
În iarbă
Refugiul favorit.

Acolo, ca-ntr-un templu,
De-atâtea dimineţi
Contemplu
O tufă de scaieţi.

Pe când departe-n zare,
Mirat ca un copil,
Răsare
Un astru inutil...

II

Iubito, fără tine
Începe-o nouă zi...
Dar cine
Le poate socoti?

Că zilele-n restrişte
Se-nalţă şi apun
Ca nişte
Baloane de săpun...

Cu mâinile sub tâmplă
Cum stau aşa culcat,
Se-ntâmplă
Un fenomen ciudat:

Privirea mea distrată
Prin negre rămurişti
Mi-arată
Doi ochi adânci şi trişti

Şi-n orice strop de rouă
Văd două braţe, mici
Ca două
Picioare de furnici.

Dar dacă o lăcustă,
Din verdele talaz,
Robustă
Îmi sare pe obraz, -

Din ochii mei dispare
Mirajul interpus,
Pe care
L-am zugrăvit mai sus,

Şi-n ochii mei deodată,
Ca-n alte dimineţi,
S-arată
O tufă de scaieţi...

III

Acum natura-ncepe
Cu tainicul ei glas
Din stepe
Să cânte-ncet pe nas.

Prin ierburile crude,
Sub cerul fără fund,
S-aude
Un bâzâit profund

Şi până la amiază
Pământul încropit
Vibrează
Adânc şi liniştit.

Sunt gâze şi gângănii
Ce sar şi fac mereu
Mătănii
Când trec prin dreptul meu,

Şi-mpreunându-şi zborul,
În ierburi îşi ascund
Amorul
Multiplu şi fecund.

IV

Şi-n vremea asta, oare,
Când eu visez mereu
La soare -
Ce face dorul meu?

Iubirea mea nebună,
De-abia trezită-n zori,
Adună
Mănunchiuri mari de flori.

Se-ntreabă – ce să facă?
Şi făr-a pregeta,
Ea pleacă
Întins, la casa ta.

Şi nici nu bagi de seamă
Cum pasu-i furişat
Cu teamă
S-apropie de pat,

Ci doar treasari deodată
Şi parcă-ţi pare rău.
Mirată,
Te uiţi în jurul tău...

Iar ea-ntr-un suflet vine
Cu părul desfăcut
La mine,
Să-mi spuie ce-a făcut...

Aşa, spre zarea largă,
Pe zi de-atâtea ori
Aleargă
Pe drumuri lungi de flori.

V

Târziu, când peste lanuri
Coboară spre câmpii
Noianuri
De umbre argintii;

Când luminosul crainic,
Luceafărul stingher
Şi tainic
S-aprinde iar pe cer

Şi cu lumina nouă
Sclipeşte ca un strop
De rouă
Pe vârful unui plop,

Iubirea mea fugară
De-abia s-a liniştit,
Şi-afară,
Ca un copul trudit,

Pe-un maldăr de sulfine,
Cu cel din urmă gând
La tine,
Adoarme suspinând.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

William: Ce ciudat, nu te-am mai văzut de o lună. Am văzut până şi luna nouă, dar nu şi pe tine. Am văzut răsărituri de soare şi apusuri, dar nu şi chipul tău frumos. Sufletul meu este frânt în crâmpeie atât de mici încât ar putea fi trecute prin urechile unui ac. Mi-e dor de tine aşa cum soarelui îi este dor de flori; aşa cum soarelui îi este dor de flori în toiul iernii. În loc să-şi îndrepte căldura spre frumuseţea ta, inima îmi împietreşte precum lumea îngheţată în care m-a aruncat absenţa ta. Mai departe voi concura la Paris, dar, fără tine acolo, oraşul îmi va părea pustiu şi iernatic. Speranţa este cea care mă călăuzeşte şi mă ajută să trec peste zile şi peste nopţi. Speranţa că după ce privirea mea nu te va mai putea găsi, aceea nu va fi ultima oară când te voi vedea.

replică din filmul artistic Povestea unui cavaler, scenariu de Brian Helgeland
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă bucuri

De câte ori ai să te faci simţită
În carnea mea şi-n Cerul meu,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să stau
Cu- ai-mei ochi deschişi spre tine.

... Albă am să fiu mereu! Curată!... am de grijă
să fiu o floare mândră-n adăpostul Dumnezeului
ce-mi ştie gândul şi puterea, să-ţi zâmbesc!

De câte ori ai să te faci simţită
În oxigenul meu şi-n ungerea Lui Dumnezeu,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să cresc
Cu -ai -mei ochi smeriţi spre tine.

... Albă am să cresc! Curată!... am de grijă
să nu mă strâng de frică-n dinţii tăi de fiară
din care o să-mi fac o scară, spre Hristos!

De câte ori ai să te faci simţită
În orice clipă şi-n orice gând de-al meu,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să nu te simt
Să nu te văd ce formă prinzi muşcând.

... Albă am să fiu mereu! Curată!... în gura ta
ce se despică să mă-nece în negrul hău,
din care am să fiu smulsă, pentru înviere.

De câte ori ai să te simţi victorioasă
În osul meu, şi-n coasta ruptă din Adam,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să te întorc
Cu slava Lui Isus ce trece peste tine.

.. Albă am să fiu botezată! Curată!.... în tine
o să am frumoasă nuntă de înviere în Hristos
cu care am să mă bucur de viaţa veşnică!

Vino, mă bucuri Moarte! Doar prin Tine ajung
la Mirele meu.

poezie de Adelina Cojocaru (22 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând la tine-n primăvară

Iubito, hai, uşor, întinde-mi mâna –
Te uită, în câmpuri, iarba a-nverzit!
S-a dus ninsoarea – a pierit şi bruma
Şi numai bună-i vremea de iubit.

Nu-i soare, dar frumos aleargă norii,
Spre zarea largă, bulucind-puhoi...
Şi s-au întors la casa lor cocorii -
Ştii? Primăvara vine pentru noi!

Deşi-n răstimpuri, din cer cade rouă,
Să-mi răcorească ochii-nfierbântaţi,
Speranţe – mii – răsar, de viaţă nouă –
Ce-or să ne prindă strâns îmbrăţişaţi.

Hai să-alergăm spre zarea vineţie –
Va răsări şi soare-ntr-un târziu...
Şi îmbătaţi de dulce bucurie,
Vom azvârli din inimi gând pustiu.

Iubita mea, te rog, atent priveşte:
Pământ şi cer – cum, tainic, se-nnoiesc...
Simţi, tu, din pieptul meu, cum viu ţâşneşte,
Un simţământ, curat, dumnezeiesc?!

E dragostea – ce face să-nflorească,
Noian de flori în pomii roditori
Şi-n sufletele noastre să rodească,
Dorinţe vii – şi-nvăpăiaţi fiori.

Iubita mea, să fim copii de-a pururi –
Nu-i nici o noimă în a fi adulţi!
Să ne-mbrăcăm iubirea în azururi –
Ca noi, în lumea asta – nu-s prea mulţi.

Hai să ne ascundem amândoi într-unul,
Ca nimenea, din lume, nicidecum,
Iubirii noastre să nu-i ştie drumul –
Şi doar iubirea să ne stea în drum.

... Iubito, hai, de mână, tu mă prinde –
Te uită, în câmpuri, iarba a-nverzit!
Privirea ta - privirea mi-o aprinde –
Şi numai bună-i vremea de iubit....

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasă-n flori şi aşteptări

M-am prăbuşit în albe flori,
în rugă, în iubire, şi-n privirea
de diamant a Lunii,
aşteptându-te pe tine.

Mi-am împletit în zori cununa,
în rouă, în răsărit, pe părul moale
cu strălucire dintr-un aur,
furat din razele de Soare.

Am adunat petalele de floare,
în mătase, în fir, şi-n poale
de rochie ce-mi cade,
pe glezne fine-n aşteptare.

Toate florile sunt aşezate,
în voal, în piept, şi-ntr-un corset
ce strânge trupul,
cu şirete înmuiate-n lacrimile crinilor.

Sunt plină de tremurul florilor,
în mâini, în buze, şi-n picioare
ce-mi frământă dorinţa
să-ţi fug în întâmpinare.

Toate sunt în aşteptare!
în inimă, în puls, şi-n ochii
ce străpung toate cărările
să te prindă în ei.

Repede să-mi fii aproape,
în pas, în barbă, în cununa
plină de asfinţitul Soarelui
ce-ţi face cu mâna... să te grăbeşti.

M-am prăbuşit, Iubite!
M-am prăbuşit în aşteptări,
în alte braţe, în stele şi flori
culese din grădina Domnului.

Aşa ne-am înţeles noi doi!
Dacă se stinge Soarele,
în cununa mea, în ochi mei
făr' de sărutul tău, pot să te uit.

Şi te-am uitat! În gura Lunii
şi-n stele am privit întrebător;
Ce-am avut şi ce-am pierdut? Nimic...
Au fost doar baloane de săpun... otrăvitoare.

Atenţie! Spălaţi-vă bine pe mâini după
fiecare experiment.

poezie de Adelina Cojocaru (26 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Şi nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer şi pe pământ;
Azi nu mai eşti precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Şi ochii tăi ce străluceau mistuitor şi înfocat
Sunt osteniţi şi se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ţi fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toţi acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet aşa cald ş-adormitor nu i-ai atins,
O, şi nici unul n-a-nţeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta şi tot ce e în tine, tot ce eşti
Şi astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi eşti, orice dorinţă a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc şi, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca şi de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenuşa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaţ-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?
Te-aş cere doar pe tine, dar nu mai eşti a ta;
Nu floarea vestejită din părul tău bălai,
Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai.
La ce simţirea crudă a stinsului noroc
Să nu se sting-asemeni, ci-n veci să stea pe loc?

Tot alte unde-i sună aceluiaşi pârău:
La ce statornicia părerilor de rău,
Când prin această lume să trecem ne e scris
Ca visul unei umbre şi umbra unui vis?
La ce de-acu-nainte tu grija mea s-o porţi?
La ce să măsuri anii ce zboară peste morţi?

Totuna-i dacă astăzi sau mâine o să mor,
Când voi să-mi piară urma în mintea tuturor,
Când voi să uiţi norocul visat de amândoi.
Trezindu-te, iubito, cu anii înapoi,
Să fie neagră umbra în care-oi fi pierit,
Ca şi când niciodată noi nu ne-am fi găsit,

Ca şi când anii mândri de dor ar fi deşerţi -
Că te-am iubit atâta putea-vei tu să ierţi?
Cu faţa spre perete, mă lasă prin străini,
Să-ngheţe sub pleoape a ochilor lumini,
Şi când se va întoarce pământul în pământ,
Au cine o să ştie de unde-s, cine sunt?

Cântări tânguitoare prin zidurile reci
Cerşi-vor pentru mine repaosul de veci;
Ci eu aş vrea ca unul, venind de mine-aproape,
Să-mi spuie al tău nume pe-nchisele-mi pleoape,
Apoi - de vor - m-arunce în margine de drum...
Tot îmi va fi mai bine ca-n ceasul de acum.

Din zare depărtată răsar-un stol de corbi,
Să-ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi,
Răsar-o vijelie din margini de pământ,
Dând pulberea-mi ţărânii şi inima-mi la vânt...

Ci tu rămâi în floare ca luna lui april,
Cu ochii mari şi umezi, cu zâmbet de copil,
Din cât eşti de copilă să-ntinereşti mereu,
Şi nu mai şti de mine, că nu m-oi şti nici eu.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă de lângă mine vis urât...

Fug şi mă ascund în adâncul mării profund,
ca ochii mei să nu-i vezi plângând,
dar visul urât pleacă şi se ridică,
stau şi te aştept, iar somnul vine într-o clipă,
iar eu strigăm din nou ca să rămâi,
că tu eşti dragostea mea dintâi.
Tu îmi spuneai "adio" şi te urcai la cer încet
şi nu mai aveai nici un regret,
tăcerea din flori o simţea doar vântul,
mă urc şi eu spre cer şi văd apoi pământul,
cobor din nou prin frig şi ceaţă,
îmi simt mâinile reci, dar mă întorc la viaţă.
Mă trezesc când zorile coboară,
găsesc la ochi o lacrimă amară,
tu eşti lângă mine, o mare iubire
şi las cu drag inima să te admire.

poezie de Eugenia Calancea (15 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micuţa mea cu ochii mari

Micuţa mea, cu ochii mari, cu ochii mari... strălucitori,
Sublima mea, din visuri calde, ţi-s ochii două ghicitori.
Privirea ta mă-nnebuneşte... şi mă îndeamnă la iubire,
Micuţa mea, vreau ochii tăi... şi-n răsărit, şi-n asfinţire.

Micuţa mea, cu ochii mari, cu ochii mari... scânteietori,
Magia mea din basmul viu... ţi-s ochii cerul cu doi sori.
Privind, la tine,-nnebunesc şi mă-nfior plin de dorinţă,
Micuţa mea, de ochii tăi, îmi pierd întreaga chibzuinţă.

Micuţa mea, cu ochii blânzi, cu ochii blânzi... şi lucitori,
Îmi dezveleşti uitate simţuri şi rătăcesc cu capu-n nori.
Privirea ta mi-aprinde viaţa, iubirea ta e-al meu păcat,
Micuţa mea, vreau ochii tăi, să lumineze-al meu ducat.

Micuţa mea, cu ochi duioşi, cu ochi duioşi... şi sclipitori,
Iubita mea cu chip de înger, amurgul dulce şi dulci zori!
Privind la tine, mă topesc, amorul meu... târziu şi mare,
Micuţa mea, vreau ochii tăi... să ţi-i iubesc fără-ncetare.

Privind la tine,-nnebunesc şi mă-nfior... plin de dorinţă,
Micuţa mea, de ochii tăi... îmi pierd întreaga chibzuinţă.

poezie de Ion Apostu (2 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada vechilor iubiţi

Ca pomii înfloriţi sub grindini
De douăzeci de ani luptăm
Ţi-ai luat de zeci de ori bagajul
Tot aşa des ne împăcăm
Obicectele din jur roiesc
Şi mobilele poartă semne
Coşmarul vechilor scandaluri
Îmbrăţişările de-apoi
Gustul floral al sfintei ploi
Din lacrima de-argint a vieţii

Iubirea mea, cum au trecut anii prin viaţa ta,
Ce-a mai rămas din dimineţi şi seri,
Eu te iubesc mereu, la fel ca ieri,
Iubirea mea, gingaşă, trecătoare floare
Dimineţi fără nori, cu soare
Îmi străluceai pân' la apus, iubirea mea.

Trecuţi prin vrăjile iubirii,
Înlănţuiţi ca în trecut,
M-ai prins sau m-ai scăpat de lanţuri,
Din timp în timp, ne-am repierdut.
Există-n lume mulţi amanţi
Ce se obişnuiesc să cadă
În mări prozaice de ură.
Eu am tânjit la nesfârşit
Spre exaltarea ta de sfântă,
De-adolescentă imatură.

Iubirea mea, cum au trecut anii prin viaţa ta,
Ce-a mai rămas din dimineţi şi seri
Eu te iubesc mereu, la fel ca ieri,
Iubirea mea, gingaşă, trecătoare floare
Dimineţi fără nori, cu soare
Îmi străluceai pân' la apus, iubirea mea.

Dar timpul ce ne şterge urma
Chinuitor, din veac în veac,
Ne prinde-n menghini nevăzute
Dintr-un neant, în alt neant.
Devreme sau târziu mai plângi
Iar eu mă zbucium în zadar,
Ne descojim de certitudini,
Secrete azi nu mai avem
Şi întâmplările lovesc
Ramuri de val floral în geam.
Iubirea mea, nu poţi lupta
Cu înecaţii de la mal
Într-un veac plin de aberaţii

Iubirea mea, cum au trecut anii prin viaţa ta,
Ce-a mai rămas din dimineţi şi seri
Eu te iubesc mereu, la fel ca ieri,
Iubirea mea, gingaşă, trecătoare floare
Dimineţi fără nori, cu soare
Îmi străluceai pân' la apus, iubirea mea.

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita - în straie albastre

Iubito, chiar de tu nu eşti cu mine,
Eu sunt şi-n vis şi-n lumea ta - cu tine.
Acolo unde, tu, îţi îndrepţi pasul,
Eu te urmez cu inima, cu glasul.

De eşti acasă, sunt cu tine acasă
Şi aş vrea să plec, dar ochii-ţi nu mă lasă –
Căci ochii tăi îmi ţintuiesc privirea,
Atât de-aprins, încât, mă pierd cu firea.

Când eşti plecată, dusă, prea departe,
Mi-e inima-ngheţată, ca de moarte.
În noapte, te visez în straie-albastre
Cum zbori, cu mine-alături, printre astre.

Cătând, de zor, în galaxia vastă,
Să-aflăm pe unde-aşteaptă steaua noastră
Să adăstăm pe ea în veşnicie –
Doar noi s-o locuim, stând în pustie

Pe-un câmp albastru – precum îţi e straiul
Căci, pentru noi, acolo ar fi raiul.
Deasupra, alte stele, să păzească,
Iubirea noastră – să nu lâncezească.

... Când mă trezesc, căzând, parcă-n abisuri
Şi ştiu că eşti şi-n lumea mea şi-n visuri
Mă sfâşie, aşa, un dulce bine
De parcă-ai fi în mine – eu în tine.

Şi, beat de tine, ţintuiesc tavanul
Şi nu-mi mai pasă cum va trece anul
Căci tu îmi umpli zilele şi ceasul –
Şi plin de bucurie-mi cântă glasul

Un cântec, ce n-a fost compus, vreodată,
De nimeni – doar de inima-nfocată,
Ce bate, vajnic, pieptul să mi-l spargă -
Să fugă-n pieptul tău, în lumea largă

Acolo unde, tu, stând la fereastră,
Visezi, înveşmântată-n haină-albastră.
Privind copacii, încărcaţi de floare,
Cum râd la tine – şi cum râd la soare.

Când un suspin, uşor, din piept îţi scapă –
Din ochii tăi – ochii-mi se adapă.
Dar setea lor de tine-n loc să treacă,
Mai aprig îi aprinde şi îi seacă.

Iar gurii mele de nu-i stingi pojarul
O seacă repede şi-adânc amarul.
Iubita mea-mbrăcată-n strai albastru –
Tu eşti pe cerul vieţii mele – astru.

Hai, lasă-ţi gândurile ca să zboare
Spre mine – şi-amândoi, privind la soare
Să fim o pură, limpede privire,
Fără apus şi fără amintire.

Şi-n vis, să fim nişte păsări măiastre
Zburând prin galaxie, printre astre...
Că-n lumea asta nu ne aflăm rostul –
Aşa că, hai, cu mine-n raiul nostru...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Luna-mi zâmbeşte din fereastră
Iar tu mă săruţi pe obraji,
Pe ochii deschişi şi plini de lumină
Suntem aproape unul de altul
Când cerul este albastru senin ca ochii plini de iubire,
Te contopesc cu braţele şi cu sufletul meu
Care te strânge atât de tare
Iar tu nu plângi şi nu refuzi
Din contră zâmbeşti şi spui: "- Continuă!"
Iubita mea, în noaptea aceasta te sărut
Când greierii ne cântă o serenadă
Vei fii zeiţa mea frumoasă
Şi dacă te naşti a mia oară, doar a mea vei fi
Tu eşti mireasa mea din prima zi în care te-am văzut
Şi nu cred că altcineva ar putea să-ţi ia locul cuvenit
Iubita mea, din prima zi în care te-am văzut
Ţi-am sărutat obrajii şi privirea ta m-a tulburat
Iubita mea, te-am iubit încât am scris o viaţă întreagă
Şi numai ţie m-am luptat să-ţi cânt iubirea
Cărţile în care ţi-am scris iubirea stau mărturie
Şi încă mai pot trăi un ultim mod de contopire cu tine
Cu mine, cu noi toţi, în nopţile cu lună plină
Iubita mea te strâng în fiecare noapte la pieptu-mi răvăşit,
Eu devin fluture tău din noapte
Ce nu doreşte să te lase până-n zori
Iubita mea, sărutul tău mă apasă
Vei fi a mea o noapte şi vei trăi un ultim ţel
Să ştii că te iubesc
Chiar dacă nu îţi spun de câte ori ai vrea.
Eşti soarele şi luna de pe cer
Când mie nu mai îmi trebuie nimic din tot cea fost cândva
Iubita mea, lanul de gâu este un nimic în intimitatea ta
Părul tău bălai îmi împrospătează aerul din jur
Ochii tăi mă-nvăluie, iar cerul este necuprins
Iubita mea să nu devii a altuia în noaptea asta!
Tu eşti a mea şi a mea vei rămânea
Te sărut cu fiecare şoaptă şi te cuprind de trup
Te îndrep spre pământul din care m-am născut
Şi apoi devin zborul spre necunoscut.
Iubita mea, în fiecare noapte voi tresări şi voi visa
Privirea ta mă îndeamnă să cânt aievea cum tu ai vrea
Nu mai cred în vorbe şi vreau să te strâng la piept în fiecare zi
Te sărut în noapte când tu dormi atât de fin şi visător
Copii tăi şi ai mei sunt liniştea din cer şi pe pământ
Vor fi cel mai frumos cadou din noaptea fără de sfârşit
Iubita mea, tu eşti un dar pe care nu mi l-am dorit
Te iubesc la nesfârşit...
Te iubesc cu porii pielii mele
Şi mă îndrept spre tine adeseori
Iubita mea, ce tainice mistere!
Iubita mea, să nu devii a altuia!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărac, bogat cu Dumnezeu

Merg mereu desculţ că mi-s sărac,
Şi mă taie pietrele în talpă,
Mă doare, dar nu plâng, ci numa' tac,
O lacrimă din ochii mei nu scapă.

Încerc prin viaţa asta să răzbesc,
Să alung toată tristeţea mea,
Fac Doamne ce pot s-o potolesc,
Dar sărăcia este foarte grea.

Acum numai salcâmii-n sat mă ştiu,
Salcâmii pe sub care trec ades,
Toţi mă văd ca pe-al vântului fiu,
Destin pe care eu nu l-am ales.

Ce vină Doamne aş putea avea,
Când eu m-am născut din nedorinţă,
Mi-a fost dată soarta asta rea,
Şi trec prin ea având mare credinţă.

Cred mereu în Tine şi-n cuvântul Tău,
Şi cred că viaţa mea va fi o biruinţă,
Doamne Tu mă scoţi din cumplitul hău,
În Tine cred cu întreaga mea fiinţă.

poezie de Răzvan Isac (20 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-n doi December

culmi domoale în văi de amintiri şi-n timpuri
săpate-n adânc de mine, fum spre cer încet ridică
zidul sufletului meu, umed de lacrimi
trist şi-n rece alb şi-n vânturi, strigă
ascult-mă!
te caut şi ard în albastru tău şi-n gânduri
ard în taciuni, ard în clipe şi rup bucăţi din viaţă
te caut în trecut, te caut în ghem trecut de aţă
ard pe cer, ca stea ce-n jos priveşte printre nouri
ard ascuns în amintiri, ard în grele doruri
ascultă-mi te rog, inima cum strigă
tu cer!
nu pune să bată niciodată vântul, ca să spulbere
amintirea mea şi gândul nimănui
nu arunca privirea, nici trecutul, nici cuvăntul
lasă-le-ncetate, lasă-le-ntre noi
iar voi!
aburi de ceţuri, nu lipiţi lutul greu de paşii mei
iar tu december, să ştii, mă bucur
ca ai venit prin ziua cea din-tâi

aştept tu stea, nestemată-n fulg de nea bătută
să vii încet din cer, albastră-albă şi te rog
să fii cu mine blândă
încet să cazi şi să oftezi văzduhuri
să-mi spui din drumul tău, poveşti din începuturi
căci pentru tine astăzi, este zi de doi
iar eu mereu te văd prin gânduri
şi-o viaţa ce-aşi dori, să fie întrupată –n noi

vino încet şi poposeşte pe-a mea frunte
acolo mă doare şi mă alină prin cuvinte
pentru că eu, mereu
te văd, spic galben de grâu rătăcit şi îndoit
te văd-n pâinea de pe masă şi-n gust mereu te simt
te văd-n macul petală ce-mi zvâcneşte-n roşu tâmplă
în muntele în faţa căruia, cerul abătut se-avantă
te văd în mine, în multe primăveri dorite
în turn de nea-n december şi-n iernile trecute
te văd...
când răscolesc printre amintiri, tu rătăcită-n gânduri
atunci când chipul tău, alb, străin şi singur
eu l-am găsit, find suflet, departe printre grinduri
acum de vrei, doresc sigur să ştii, că astăzi
pentru tine, după zi de-ntâi nu am uitat să ştii
că este ziuă de December, pentru tine doi
şi urmează doresc să ştii, şi-o zi de trei
...

poezie de Viorel Muha (decembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste ironică

Din clipa când te-am întâlnit
O boală m-a cuprins subit
Şi din coşmaruri nu mai scap
Şi veşnic am dureri de cap.
Din zori de zi, când mă trezesc,
Eu doar la tine mă gândesc.
Mă tem că nu te mai zăresc,
Deşi din suflet o doresc.
Mă doare sufletul de dor,
Mă mistui de al tău amor
Şi inima mi-a îngheţat
De când în ea te-ai instalat.
Nici stele nu mai pot sclipi,
Nici flori nu mai pot înflori
Şi totul e un chin cumplit
De când pe tine te-am zărit.
Ai milă, tu, de viaţa mea
Şi nu te mai lega de ea
Că firul ei e-n mâna ta
Şi-n tine-i fericirea mea
Dacă vreodată vei zări
Doi ochi, plângând noapte şi zi,
Sunt ochii mei şi nu uita
Ei plâng după iubirea ta.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideal

Luceafărul senin răsare,
Umplînd de vis văzduh şi mare…

Pătruns de focul lui cel blînd,
Un strop s-aprinse, tremurînd;
Şi stropul, lacrimă-nstelată,
Vorbi spre steaua depărtată:

“Aş vrea să mă înalţ la tine,
Dar lumea ta e sus, prea sus,
Şi-n noaptea undelor haine
Rămîn cu dorul meu, nespus.

Şi totuşi, simt cum mă străbate
O rază din puterea-ţi lină -
Greu luptă valurile toate
Să-mi stingă visul de lumină,

Dar cad, se farmă, istovite
De furtunatecul lor joc,
Şi-n fundul mării liniştite
Eu reapar senin în loc.

Eu sunt un vis, dar teamă nu mi-i
De vînt, de unda răzvrătită,
Cît timp te văd deasupra lumii
Lucind eternă, liniştită…

Dar, cum te pierzi întunecată,
Apune-trist a mea scînteie, -
Cu raza ta mă nasc deodată,
Cu dînsa viaţa-mi se încheie”.

…O, steaua mea, alungă norii,
Să-ţi sorb clipirile senine,
Să trec prin furia vîltorii,
Cu ochii ţintă către tine!

poezie clasică de Panait Cerna
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiul iubirii

Dincolo de tine nu-i nimic,
nici pomii, dragă, nu mai sunt,
oraşul pare pustiit
şi voci aud duse de vânt!

Şi merg prin totul meu pustiu
în care tu domneşti tăcută,
eşti când pictată în granit
şi uneori eşti doar o umbră!

Din când în când braţe întind
şi mă încurc în false-amoruri
şi orice fac şi-n orice gând
doar tu îmi eşti legată-n doruri!

Te caut cu ochii mei doar trişti
şi nu văd drumul care duce,
spre răsuflarea ta vibrând
ce-o simt în ceafă până-n sânge!

Privesc în gol, poate aprinzi
acea lumină pentru mine,
să pot s-o văd, să te aud
şi să ajung cumva la tine!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu

Priveşte-adânc în ochii mei, să înţelegi că străluceşti,
Acolo este frumuseţea, acolo afli cine eşti,
În ei te poţi vedea pe tine şi poţi afla cât te doresc,
Eşti mai frumoasă decât pare, iar chipul tău e îngeresc

Eu nu te văd doar prin tipare şi n-aş putea să te confund
Cu standarde ce-au fost impuse, de cei ce nu iubesc profund,
Tu pentru mine eşti perfectă, ba chiar mai mult decât doream,
Aşa cum eşti, îmi eşti iubirea, eşti absolut tot ce visam

Vreau doar să ştii ce frumuseţe văd eu atunci când te privesc,
Eşti raza mea strălucitoare şi tot albastrul meu ceresc,
Vreau să mă crezi, să crezi în tine, noi doi defecte nu avem,
Suntem frumoşi dansând alături şi ne iubim ca-ntr-un poem

Te rog alungă orice teamă, ai înflorit la braţul meu,
Trăieşti a doua tinereţe, de fapt... eşti tânără mereu,
Şi chiar de ai uitat vreo clipă, eu sunt aici să-ţi amintesc,
Că te-am ales din cele multe, să te alint... să te iubesc

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si stele cad din ochii mei

Luna de pe cer aş vrea
Să strige acum în locul meu
Ce dor îmi e de chipul tău
Şi te iubesc "suflet al meu"

Şi-n seara asta-s fără tine
Şi stele cad din ochii mei
Dar tot mai sper la nopţi senine
Că reapar prin norii grei

Sunt tristă iar că tu nu poţi
Să te cobori acum pe-o rază
Şi să veghezi la chipul meu
Cum ai facut o viaţă-ntreagă

Speranta-n suflet nu dispare
Că în curând vei apărea
Să ne iubim o viaţă-ntreagă
Aşa cum sufletul o vrea.

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă eminesciană

Pe chipul meu, în ochii mei,
Se-apleacă ramură de tei.
Luceferi iar coboară-n gând,
O "Cătălină" căutând.
Şi tremură pe lacuri iar,
Pierind cu fiecare val
Şi lumea toată-i vis şi cânt...
Coboară îngeri pe pământ...

Pe chipul meu, în ochii mei,
Se scutur florile de tei.
Mi-e braţul ramură de dor
Şi-n înălţimi adesea zbor,
Culeg nectar din ploi de stele,
La pământeni mă-ntorc cu ele
Şi ca un zeu, de zei învins,
Revin plângând în ploi de vis.

Se-apleacă ramură de tei...
Tu, salcie plângând mă vrei,
Să treacă râuri de cuvinte,
De mine să-ţi aduci aminte,
Să ţese luna-n tristă noapte
Cămaşă de iubiri şi şoapte,
Tu,-ncorsetat de ramuri fine,
Mereu să-ţi aminteşti de mine.

Luceferi iar coboară-n gând...
Aidoma unui mormânt,
Simt cum izbesc în mine şoapte...
Cad florile înmiresmate!
Cad lacrimi în letopiseţe
Când ochii tăi îmi dau bineţe,
Lumina-n cercuri se roteşte
Şi-n flori de tei mă pierd... Priveşte!

O "Cătălină" căutând,
Tu te-i întors înspre pământ
Şi-acum, Luceafăr, îmi zâmbeşti
Şi prin fereastră mă priveşti.
Şi-s singură-n cămara mea -
Mărgăritar de catifea.
Nu-s prinţi să-mi vină-n ajutor...
Doar tu, în limpezimi de dor...

Şi tremură pe lacuri iar
Luciri de stele... Tu, amnar,
Împins de negre gelozii,
Precum un zmeu la mine vii,
Dar m-ai trişat de-atâtea ori
Plecând cu stelele în zori
Şi-n răsărit eu am rămas,
Ca un străin, să fac popas.

Pierind cu fiecare val,
Uitând de-al timpului aval,
Amonte gândul ţi-l conduci...
Un cimitir fără de cruci
Împodobit cu flori de tei
Te-aşteaptă. Unde sunt acei
Gonaci ce te-au împins spre stele?!
Te-ai risipit fugar în ere...

Şi lumea toată-i vis şi cânt,
Un doliu încă fluturând,
Mormânt cu oasele-n osoar,
Pierind tăcut, val dupa val.
Zadarnic înapoi priveşti
Din lumea-n care poposeşti.
Nu poţi avea râvnitul pas,
Nici lacrima de pe obraz...

Coboară îngeri pe pământ
Cu ei iubirea aducând.
Tu iar, privind cu ochii reci,
Pe tocul geamului când treci,
Un paj de nicăieri ivit,
Eu am să uit c-am suferit.
Dar între lumea ta şi-a mea
Mereu un prag va exista.

Coboară îngeri pe pământ...
Şi lumea toată-i vis şi cânt
Pierind cu fiecare val.
Şi tremură pe lacuri iar,
O "Cătălină" căutând.
Luceferi iar coboară-n gând...
Se-apleacă ramură de tei
Pe chipul meu, în ochii mei...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!