Balada unei stele mici
Ții minte tu, iubita mea,
O noapte de argint în care
Mi-ai arătat pe cer o stea
Din Carul mare?
Cu fața-n sus spre Dumnezeu,
Lăsându-ți capul să se culce
Pe brațul meu,
Te legănam, povară dulce.
Deasupra noastră, un castan
Cu frunze pudic răsfirate
Pentru-a servi de paravan
Iubirilor nevinovate,
Tinzând o ramură-n zadar
Ca să ne apere de stele,
Fusese martor ocular
La toate cele.
Și nu mi-ai spus atunci nimic,
Dar când mi-am coborât privirea,
Un deget mic
Mi-a arătat Nemărginirea.
Un strop de-argint a lunecat,
Și, cu paloarea-i siderală,
Pe cerul negru a-nsemnat
Un fir subțire de beteală...
Ții minte ce fior străin
Trecu atunci, din constelații,
Prin bluza ta de crepe-de-Chine
Cu aplicații?
Ce vești din cerul depărtat
A nins pe fruntea ta zenitul?
Ce gânduri tainice-ai schimbat
Cu Infinitul?...
Sclipind departe, prin frunziș,
O stea smerită și albastră
Sta singuratică, pieziș
Deasupra noastră.
Și ca un spin,
Cu raza-i rece și subțire,
Mi-a strecurat un gând străin
În visul meu de fericire.
Zicea: Sub cerul vast și mut
V-a aruncat aceeași soartă
Pe-un strop de lut
Ce-n învârtirea lui vă poartă.
Sărman atom sentimental!
Nu știi tu oare
Că viața voastră-i colosal
De trecătoare?
Zicea: Mă mir că te-ai gândit
Să-mi cânți o odă.
De când poeții s-au prostit,
Amorul nu mai e la modă.
Oricum, voi sunteți prea mărunți
Și eu, prea mare...
N-ar fi mai bine să renunți
Și să vă duceți la culcare?
Că nu există pe pământ
Mai venerabilă manie
Decât sub stele jurământ
Pe veșnicie.
Și nu există-n univers
Mai mare crimă
Decât la coada unui vers -
Să pui o rimă...
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre iubire
- poezii despre gânduri
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre versuri
- poezii despre smerenie
- poezii despre singurătate
- poezii despre schimbare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Steaua noastră
Cornul lunii răsfiră frunzele-n castani,
Ți-am arătat o stea în noaptea de cleștar,
E mult de-atunci și peste noi trecut-au ani,
Ai noștri sunt, de stea ne-au fost trimiși în dar.
Priveai spre cer, îți lăsai capul să se culce,
Ramul ne ascundea sub frunze răsfirate,
Pe al meu umăr te-am simțit povară dulce
Și s-au aprins iubirile nevinovate.
Privim și azi sub clar de lună steaua noastră,
În tain-o prețuim ca pe un lucru sfânt,
Cu licărul ei blând pătrunde pe fereastră,
Ea ne-a promis că ne mai ține pe pământ.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre promisiuni
- poezii despre prezent
- poezii despre noapte
- poezii despre nevinovăție
- poezii despre frunze
Regret...
Azi am vorbit cu Dumnezeu,
Cum am putut, în felul meu,
L-am întrebat de viața mea,
De ce acum, de ce așa!
De ce mi-a dat acest destin
Cu lacrimi grele de pelin
De ce mi-a dat o cruce grea
Cu numele strivit pe ea.
Și nu mi-a spus când am venit
Că o să am de suferit,
Că viața mea e-o poezie
Precum a Pandorei cutie.
Un vers ce nu se mai termină
În drumul său către lumină,
Un vers hoinar într-o poveste
Care mereu călătorește.
El mi-a răspuns în felul Său,
L-am auzit în gândul meu,
Și Mi-a șoptit de viața mea,
Punând pe cer încă o stea.
Am înțeles atunci că-n viață,
Nu-s toate bune de povață,
Dar trebuie să le-încercăm,
Si-apoi din ele să-nvățăm.
Ne alergăm printre cuvinte,
Și nu vrem să luăm aminte,
Că viața trebuie trăită,
Și nici o clipă irosită.
Căci vom ajunge printre stele,
Fără să poți privi spre ele,
Și-adânc apoi vom regreta.
Căci n-am trăit când trebuia.
Deci ține-ti minte dragii mei,
Căci anii cât or fi de grei,
În univers se vor topi
Și alții nu vor mai veni.
Azi am vorbit cu Dumnezeu
Și Mi-a vorbit de viața mea
Mi-a arătat în felul Său
Că sus acolo am o stea.
poezie de Alexandru Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vorbire, poezii despre sfaturi, poezii despre religie sau poezii despre lumină
Îngerul meu
Ai fost îngerul meu din fiecare zi
Și mi-ai arătat mereu calea,
Dar și îngerul înserării,
Ca să-mi luminezi cărarea.
Ai fost îngerul meu cel mai sfânt,
În greutățile vieții mele,
Mi-ai fost și soare și pământ,
Ești umbra vieții-n toate cele.
Ai fost îngerul meu din cer,
Ce-ai adus multă fericire,
Tu m-ai vindecat sincer
Și mi-ai dăruit iubire.
Dar ești un înger muritor,
Din viața mea lumească,
Ce uneori ești visător,
Inima să-mi iubească.
Vreau să fii îngerul meu mereu,
Mergând doar împreună,
Un înger al sufletului meu,
Cu viața noastră bună.
poezie de Eugenia Calancea (15 iulie 2020)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre îngeri, poezii despre superlative, poezii despre suflet sau poezii despre sinceritate
Iubita mea lumina mea albastră
Cu ce lumină-albastră cerul tău
Cer presărat, intens, cu praf de stea
Lin învelește-n doruri lutul meu
Ce-i rece și sleit, iubirea mea.
Sclipesc în noaptea rece ochii tăi
Cu dulce și aprins aleanul lor
Stârnind în mine flăcări-vâlvătăi,
Ce fac să simt că sunt nemuritor.
Tu nici nu știi, măcar, azurul meu,
Cum te privesc și obraznic și curat..
Ce dulce paradox e-n mersul tău
Lasciv și inocent e, totodat'!
Când mă săruți, gingaș, adeseori,
Cu buze moi, arzând catifelat,
Tu mă reînvii, fără să mă omori
E-un simțământ neînțeles, ciudat.
Cum se revarsă-n noapte ploi de stele
Din cerul de catran, cum se desprind!
Dar cea mai arzătoare dintre ele
Ești tu, iubito-n brațe când te prind.
Când trupurile noastre se despart,
E un dezastru în ființa mea
De, parcă, ceru-ntregii lumi s-a spart
Și mi-a căzut în cap un ciob de stea!
Atunci, buimac, privesc plecarea ta,
Printre copacii-abia îmbobociți
Și sunt cuprins de-o disperare grea
Căci ani și oameni ne țin despărțiți.
Deci, ce ești tu? Lumina mea albastră!
Ce-mi curgi fierbinte-n sângele-ngroșat
Și-mi luminează-a ochilor fereastră
Cu cer albastru când nu e înstelat.
Iar gândurile tale trec prin mine
Adesea pleacă, dar mai des rămân...
Și ntinerit, simt când îți este bine
Când nu ți-e bine mă simt trist, bătrân.
Iubirea mea, lumina mea albastră
Noi, împreună, n-o să adăstăm...
Dar, undeva, unită-i soarta noastră
Și nu ni-i interzis ca să visăm...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre albastru, poezii despre tristețe sau poezii despre sărut
Mai ții minte?
Mai ții minte, tu, iubire,
Cum mâna ți-o încleștam
Sugrumat de fericire
Lângă mine să te am?
Cum opream, pe dată, clipa
Când de mine te lipeam?
Parc-un înger cu aripa
Ne atingea când ne iubeam.
Stelele din Carul Mare
Ne zâmbeau șiret, cumva...
Dar cuprins de desfătare --
Tu-mi erai singura stea.
Unde-s, oare, acele vremuri
Unde ești, iubita mea?
Poate fericită tremuri
În brațele altcuiva.
Eu?! Zâmbesc în amintire...
O, cum anii s-au tot dus!
Dar te mai gândesc, iubire --
Chiar de lângă tine nu-s...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire, poezii despre zâmbet, poezii despre mâini, poezii despre aripi sau poezii despre amintiri
Te voi iubi
Doamne, cât te-am așteptat
Am crezut că n-ai să mai vii
Rugă spre tine eu am înălțat
În inimă mea mereu ai să fii
Când cerul poartă a deschis
Stelei luna toate au dansat
Ai apărut într-o noapte în vis
Iubire în suflet mi-ai semanat
Pe creștet mâna tu mi-ai pus
Cu blândețe tu m-ai îndrumat
De atunci privesc cerul în sus
Ai arătat calea mea de urmat
Multumesc pentru ceea ce va fi
Tu îmi calauzești pașii în viață
Te-am iubit mereu, eu știu, tu știi
M-ai ajutat, tu mi-ai dat speranță
Prin tine pot începe o nouă viață
Voi dărui iubirea mea în fiecare zi
La ani cei târzii eu fac o reverență
Te voi iubi acum și până n-oi mai fi
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele sau poezii despre inimă
Amintiri de rugă dulce
În rugi târzii, la ceas de seară,
Icoana Sfintei Maici Marii
Așteaptă pruncii să-ngenunche...
Tu, pruncul meu cel mare, știi?!
Mai ții tu minte-ntâia seară
Cu Crezu-n gând, când ne-am rugat
De îngerească mântuire?!
Mai ții tu minte?! Ai uitat?!
Când ai pășit cu sfiiciune
Către icoană, oare, știi?!
Nu cunoșteai această lume,
Erai copil printre copii...
Ai sărutat atunci icoana,
Creștin cu sete ne-mplinită...
Știai c-alături îți e mama,
Iisus și Maica Prea Cinstită.
Ardea o candelă în suflet...
Esența pură de copil
Și ai sorbit cu luare-aminte
Din râul sângelui divin.
O sfântă, dulce-mpărtășire...
Mai ții tu minte, pruncul meu?!
Acum, la fel îți e unirea
Și dragostea de Dumnezeu?!
Umil, în sfinte spovedanii
Să învățăm să ne căim!
Cu multă suferință-n suflet
Și-n cârdășie să trăim?!
Vino! Căci sfintele altare
Mătănii de mărinimie
Revarsă peste viața noastră...
Să ne rugăm! Așa să fie!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre icoane, poezii despre creștinism, poezii despre bebeluși sau poezii despre învățătură
Amintiri de rugă dulce
În rugi târzii, la ceas de seară,
Icoana Sfintei Maici Marii
Așteaptă pruncii să-ngenunche...
Tu, pruncul meu cel mare, știi?!
Mai ții tu minte-ntâia seară
Cu Crezu-n gând, când ne-am rugat
De îngerească mântuire?!
Mai ții tu minte?! Ai uitat?!
Când ai pășit cu sfiiciune
Către icoană, oare, știi?!
Nu cunoșteai această lume,
Erai copil printre copii...
Ai sărutat atunci icoana,
Creștin cu sete ne-mplinită...
Știai c-alături îți e mama,
Iisus și Maica Prea Cinstită.
Ardea o candelă în suflet...
Esența pură de copil
Și ai sorbit cu luare-aminte
Din râul sângelui divin.
O sfântă, dulce-mpărtășire...
Mai ții tu minte, pruncul meu?!
Acum, la fel îți e unirea
Și dragostea de Dumnezeu?!
Umil, în sfinte spovedanii
Să învățăm să ne căim!
Cu multă suferință-n suflet
Și-n cârdășie să trăim?!
Vino! Căci sfintele altare
Mătănii de mărinimie
Revarsă peste viața noastră...
Să ne rugăm! Așa să fie!
AMIN!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stele și suflete
Atâta timp cât cerul
este plin de milioane de stele
atâtea milioane de suflete există
se plimbă prin Univers
braț la braț, steaua și sufletul
cele mai rele suflete
nu stau împreună cu steaua lor
cele mai bune merg în infinit
ținându-se de mână, suflete și stele
având destine comune
este frumos cerul, este frumos să-l înțelegi
este frumos să-l asculți
când începe simfonia celestă
să răsune-n sufletele alese
cu privirea noaptea, pictez cerul
în culori multicolore
punând pe fiecare stea câte o dorință
ziua caut stelele cu privirea
mă îmbrățișez cu Soarele
și cu răsăritul divin ce curge-n
cascada timpului o dată cu viața,
atâta timp cât cerul este plin de stele
pe Pământ picură viața
prin aer planează viitorul
Planeta mamă există
atâta timp cât stelele nu mor
ele vor străluci pe cer
și vor ține în brațe suflete
își dau mâna cu apele Terrei
unindu-se într-un glas,
voi, oameni, prea mult ați profitat de darul divin
și nu i-ați știut prețul
așa cum nu vă prețuiți între voi
uitați mereu că în spatele vostru
este cineva care v-a creat viața mai ușoară,
uitarea voastră aduce dezastre
când mușcați din mâna ce v-a hrănit
mușcând mâna lui Dumnezeu
care v-a dat viață și hrană prin alte destine,
nu uitați că ați venit din pântec de mamă
care a primit un suflet de înger în ea
nu a primit un diavol!
planeta a rămas goală, așteptând pe îngerul Lumină
să se întoarcă la ea
când îngerul s-a transformat în întuneric
planeta moare o dată cu el...
Nu uitați, nu sunteți singuri cu regulile lumești
cele divine sunt mult mai importante
pentru viitorul Universului
atâta timp cât sunt milioane de stele pe cer
va exista Dumnezeu pentru Pământ
altfel își va crea alte Universuri!
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre existență, poezii despre întuneric sau poezii despre viitor
Ții minte
Ții minte când ne închinam?
În fața micului altar,
Din inimă de munte,
Doar noi doi, martor Dumnezeu
Și ale noastre jurăminte.
În mica bisericuță,
Cu brâu de brazi,
De ger încremeniți,
Pe scaunul lui Noica
Te-ai așezat tăcut.
Tăcerea era plină
De icoane sfinte,
Din apa sfințită,
Pe rând noi am băut
Și pentru ai noștri morți,
Noi am aprins lumini,
Sus în munții Păltiniș.
Ții minte iarna de atunci?
Și-a noastră fericire?
S-a dus, de parcă nici n-a fost
Și am rămas,
Cu sfânta amintire.
poezie de Valeria Mahok (7 octombrie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere sau poezii despre munți
La revedere
Când treci, știi bine,
Prin absența mea, care-i făcută doar din tine,
Norii nu mai pot fi cerul meu, nici acest soare,
Al meu e doar cerul care se desface-n particule infime
Și minciuna atotcuprinzătoare
De-a fi această voce, această privire, acești centimetri-înălțime.
Elementele care m-au făcut
Din întâlnirea noastră nespus de avut
Nu mai pot fi necreate; nu există haos
A cărui cauzalitate
Să poată anula-n vreun fel, să readucă-n repaos
Ceremonialul prezenței tale, chiar și-atunci când ești departe.
Tu, atunci, și eu împreună,
Vom pretinde că totul e-o minciună,
Diminuându-ne pentru-a crea impresia amăgitoare
Că putem exista separați, în vreme ce, dincolo de-artificii și de-al lor fâs,
Un om mult, mult mai mare,
Se ascunde în această privire, în acest surâs.
El e cel care dincolo de marea adâncă
Dincolo de ocenele triste te va întâmpina încă,
Trezindu-te din nepăsare cu ceea ce a fost.
Din acestă oră trecută vocea lui va vorbi,
Legile Timpului vor trebui să-și caute alt rost:
În fața-întregii lumi mâna lui îți va atinge obrazul, te va iubi.
Străin poate fi
Doar sunetul căruia-i lipsește darul de-a privi.
Nu există gând care, murind, să treacă, mărunt sau înalt,
Prin spații-n care noi n-am putea să fim,
Să ne realcătuim
Unul altuia sinele, fiecare-n gândul celuilalt.
Lași în urmă nimic nu se pierde
Mai mult decât am fost eu vreodată, și cu-un fel de
Cochetărie-amară iei cu tine mai mult
Decât voi fi până-n acea zi, din toate mai aleasă,
Când nu va mai fi nimic de făcut,
Doar să rostim " În sfârșit", și să fim din nou acasă.
poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre minciună, poezii despre înălțime sau poezii despre sunet
Nefiinta
roșu, albastru, verde
s-au amestecat culorile
zăpada s-a făcut albastră
apusul se părea verzui
nu știu cum s-au încurcat
și cine le-a schimbat
dar nu era nimic la locul lui
și cerul nu era albastru
era roșu ca sângele lui
m-am apropiat mirat și m-am uitat
în oglinda apei cum m-am schimbat
am privit sus, și cerul l-am intrebat
dacă mai sunt sau am plecat
o stea neagră, pașii mi ia-ndrumat,
mi-a arătat trupu-mi însângerat
și-am văzut și nimicirea
mi-a dispărut și amintirea
și doar nefiinta mă aștepta
poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre sânge, poezii despre zăpadă, poezii despre roșu, poezii despre negru, poezii despre culori sau poezii despre apă
Praf de stele
De sus, de pe un mănunchi de stele,
Ce strălucesc în miez de noapte,
Zăresc o lucitoare stea,
Cu raza ei, ce îmi zâmbea...
Să fie oare mama mea?!
Mă întrebam în gândul meu,
Cu inima zdrobită de durere,
Să fie oare ochii mamei mele,
Ce mă privesc duios și cu căldură,
Ferindu-mă de lumea rea, dușmani și ură?
Și stând îngândurată pe prispa casei,
Priveam îndurerată către cer...
Sunt multe stele care pier
Și oameni dragi, ce ne privesc de sus,
Ca vremea bună ce-a apus...
De ne privesc cu drag, din cer, de sus.
Atunci steaua lumina mai tare
Și umbra ei mă urmărea tăcut;
Îngenunchind în fața ei, să-mi cer iertare,
Dar dispăru în depărtare,
S-a dus pe boltă, lângă Carul Mare.
În fiecare noapte luminează neîncetat
Și parcă ar vrea ceva să-mi spună...
Că viața-i praf de stele, sufletul furtună;
Pe acest Pământ suntem precum o lună,
Iar zilele noastre, toate un mister,
Ce-n zori, la fel ca steaua... pier!
poezie de Livia Mătușa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre zile sau poezii despre miezul nopții
Unde-aș fi?
Citesc câteva rânduri, pe-o scrisoare
Ce mi-ai trimis-o, dragul meu, și știu:
Nu ți-am răspuns, și asta te mai doare,
De-aceea-ți scriu, acum, la ceas târziu...
Și mă întreb: unde-aș fi oare-acum,
De n-ai fi apărut, de undeva,
Pe-un colț de timp, pe-al vieții mele drum,
Ieșind, stăruitor, în calea mea?...
Să cred c-aș fi rămas în Carul Mare,
Privind mereu, cu jind, către Pământ -
Răpusă de prea multă-nsingurare -
Visând iubirea, ca un dulce cânt?...
Sau, poate c-aș fi coborât din stele,
Ca un condor, pe-un pisc înalt de munte,
Urmându-mi dorurile, vechi și grele,
Ce-au vrut, cândva, cu viața să se-nfrunte?...
Sau, poate-n macii rătăciți prin lan,
Aș fi visat și-acum, (mai poți să știi?),
Și-aș fi-nflorit, cu ei, din an în an,
Sperând că tu exiști, sperând că vii?...
Sau, poate că-ntr-un râu zglobiu de munte -
Cu ochii într-un joc sprințar de ape -
Mi-aș fi undit - prea trist - plete cărunte,
Sperând că ai putea să treci pe-aproape?...
Sau, poate Celui Sfânt m-aș fi rugat:
Un vânticel zglobiu, zefir, sau boare
Să fiu, (de-i bun și nu-i e cu bănat),
Să te cuprind, așa, din întâmplare?...
Mai știu și eu de-aș fi? Ce-aș fi acum,
De nu ai fi venit atunci spre mine?
În care timp aș fi? Pe care drum?...
Dar știu, cu siguranță, că-mi e bine
Când mă cuprinzi, avid, cu ochii tăi,
Când văd în ei, sclipind, luciri de stele,
Când toate ale dragostei văpăi,
Ce poartă-n ele dorurile-ți grele,
Tu le pogori, gingaș, asupra mea,
În orice zi, și loc, la orice ceas...
Da, știu, iubite: m-a trimis o stea...
Dar, Doamne, cât mă bucur... c-am rămas!
poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre siguranță sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Când primul pas...
O noapte ce plângea pe-un țărm de mare,
O mamă mai copil decât copiii,
Un univers sub semne de-ntrebare,
Abandonându-și printre stele fiii.
Și eu, abia gustând durerea lumii,
Când primul pas se-mpiedică de moarte,
Scormonitoare în esența humii
Cu-n scâncet curios de ''mai departe''.
Ploua albastru-n rogvaivul verii,
În ochii mei tot cerul răsărise,
Pe-obrajii mei se rușinau toți merii
Și ai fi zis că tot norocul mi se
Adună-n brațele de ursitoare,
Ce-mi mângâiau secunda primei clipe.
Și nu știam atunci că viața doare
Și că iubirea știe să și țipe.
Aveam doar mamă și o mare-albastră
Când m-a orbit lumina-n toiul nopții;
O stea plângea încet deasupra noastră
Și eu priveam, râzând, lacrima sorții.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vară, poezii despre secunde, poezii despre ploaie sau poezii despre noroc
Celula-i rece și pustie
De-o noapte-ntreagă plâng într-una,
Din nou sunt iarăși osândit.
Privesc prin gratii pe cer luna
Ce după un nor iar sa pitit.
Degeaba-i cerul plin de stele,
Degeaba -ncerc să le vorbesc,
Aș vrea să stau mereu cu ele,
Dar... dimineața se topesc.
Un soare cald din nou s- arată
Și... iată vine o nouă zi.
Dar ce folos... e-nourată
Și raze... nu pătrund aci!
CELULA-i rece și pustie,
Betonul... ud mucegăit,
Iar pixul meu... abia mai scrie,
Că trupul mi s-a-mbolnăvit.
Un înger însă mă păzește,
E îngerul meu păzitor.
El zi și noapte mă însuflețește
Și-mi dă putere să nu mor.
Mi-arată calea spre credință,
Îmi spune... că am câștigat.
Că diavolul fuge de mine
Și nu mai pot fi atacat.
Parcă... prind din nou putere,
Isus... din cer mi s-a... arătat.
El a venit prin a lui vrere,
Să mă ferească de păcat.
Mi-a spus cu glasul lui cel dulce,
O doamne...! ca să te slăvesc.
Când sunt la greu și-s la răscruce
Numele tău să îl rostesc.
Mă tem că nu prea îmi dau seama,
Cum în celulă mi-a intrat?
Și ce putere mi-a dat oare...
Că sufletul meu e Salvat.
Eu... am greșit... și îmi spăl vina,
Oricât de mult m-aș tot ruga.
Nu e îndeajuns doar rugăciunea
Să spele vina grea a mea.
Dar... deschid ochii, văd o rază,
Ce îmi pătrunde în celulă.
Și-apoi... văd cum întreaga noapte
S-a liniștit de a ei furtună.
Noaptea o închei prin rugăciune,
O doamne...! ție-ți mulțumesc.
Că m-ai ales pe astă lume
Prin scris să pot să te slăvesc.
poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție sau poezii despre trup și suflet
Nu...
Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puțin dintr-o privire în viața asta trecătoare!
Și nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am așteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!
Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Și-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Și-n nopțile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!
Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi ești perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Și-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerșim iubirea când apare Luna!
Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre șoapte!
Nici moartea nu alungă ce viața a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârșit în noapte!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre rouă, poezii despre nori sau poezii despre naștere
Glossă pentru vremuri triste
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
S-au înălțat nămeții înspre stele
Și stelele din ceruri au căzut,
Azi pleoapele sunt plumburii și grele,
Scumpă măicuță. Știu că te-am pierdut.
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
În Univers te-ai rătăcit tăcut.
La tine oare cine-o să mai vină
Să-ți mângâie tăcerea din mormânt?!
În ochiul tău cel sfânt, zadarnic lacrimi
Se risipesc. Făclii îmi ard la geam,
Și-am dus durerea morții după datini
Și doar în gânduri, mamă, te mai am.
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
Un timp fatidic ți-a furat menirea,
Mamă, de-ai fi cu noi mereu, aici!
Tu mi-ai îndoliat nemărginirea.
Eu îngenunchi de-acuma în zadar
Și rog la ceruri, mamă, îndurare,
Ciorchini de lacrimi azi îmi bat în geam,
Durerea mea e veșnică și mare.
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Furtună e în cer și pe pământ,
A încolțit un sâmbur de lumină,
La cele sfinte. Dincolo de gând,
Când ard în mine litere de gheață,
Tu-ai să te naști poem de catifea,
Căci vei zidi în noapte, ca și-n viață
Versuri de lacrimi și frânturi de stea.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
Și caut clipa revenirii tale,
Tu dormi, măicuță, nu te mai ridici
Spre cer înalți un zid de întristare.
Pe drumul tău, plecând, s-au arătat
Îngeri vuind de lacrimă și jale,
Te-ai adâncit în clopote deodat'
Și ne-ai lăsat cu sufletele goale.
S-au înălțat nămeții înspre cer
Și s-a zidit tăcere în morminte,
Iar eu aici sunt un străin stingher,
Rămas doar cu aducerile-aminte.
E pleoapa grea de plâns și-ndoliată,
Nici lacrimi nu mai am, măicuța mea,
Ești de plecarea asta vinovată
Și vânt de dorul meu vei suspina.
Și stelele din ceruri au căzut,
Nu-ți mai ridici privirea către mine,
Plecarea ta, măicuță, m-a durut...
Din lumea-aceea nimeni nu mai vine.
Și stelele pe cer se sting tăcut,
Te-ai dus în zbor de pasăre măiastră,
Măicuța mea, ce tare m-a durut
Că ai plecat, că ai plecat de-acasă...
Azi pleoapele sunt plumburii și grele,
Și candela se stinge-n noi tăcut,
Mamă, s-a stins lumina vieții mele
Și să te am aproape n-am putut.
Ți-e trupul lut și te-a chemat destinul
Să mergi să te-ntrupezi cu Dumnezeu,
Măicuță bună, prelungindu-ți chinul,
Poate că aș fi suferit și eu.
Scumpă măicuță, știu că te-am pierdut.
Te-ai rătăcit spre nicăieri în noapte
Și mângâierea-ți simt și te ascult
Strigându-mă, tu, înger, de departe.
Te-ai risipit în stele și în ploi,
În lacrimă de foc și în furtună,
Dar va veni un timp când amândoi
Destine frânte, fi-vom împreună.
Scumpă măicuță, știu că te-am pierdut,
Azi pleoapele sunt plumburii și grele
Și stelele din ceruri au căzut,
S-au înălțat nămeții înspre stele.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici,
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor
Noaptea arogantă
Ce arogant e cerul de atăta blândețe
cu stele copile atârnate de bătrânețe
cu luna opacă
cu noaptea tăioasă scoasă din teacă
cu tine la marginea ochiului meu.
E o deplasare a ființei
din șopronul copilăriei în care
nasc blânde pe fân în ulcioare
zâmbind din șolduri bocitoare.
Ce arogant e cerul unei fecioare
când îi trece pământul printre picioare
cu carul mic în carul mare
la târg pe cer
în gura mare...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre picioare sau poezii despre gură
Mă-ncred în Tine
Mă-ncred în Tine, Domnul meu divin,
Smerit mă plec și-n fața Ta mă-nchin,
Din cerul Tău măreț mă cercetează,
Și calea către Tine-mi luminează.
Condu-mă Tu pe calea Ta mereu,
Cu Tine vreau, căci singur 'mi-este greu,
Singur nu pot înainta, știi bine,
Tăria mea ești Tu, puterea ce mă ține.
Mă-ncred în Tine, Doamne Dumnezeu,
Sprijin mi-ai fost în ceasul cel mai greu,
Când am crezut că nu mai am scăpare,
Mi-ai arătat să văd puterea-Ți mare.
M-ai ridicat din pulbere, de jos,
Mi-ai spus: Cu Mine ești victorios.
M-ai luat la pieptul Tău, m-ai mângâiat,
Iertare, mântuire, Tu mi-ai dat.
Mă-ncred în Tine azi și-n veci de veci,
Din viața mea Te rog să nu mai pleci,
Nu mă lăsa să rătăcesc pribeag,
Cu Tine vreau să merg Isuse drag.
Amin!
poezie de Ica Drăgoi (26 septembrie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie, poezii despre mântuire sau poezii despre iertare