1907
S-a întâmplat în 907, pământul să ne cheme-n moarte.
Ne-alungă viața de la masă, ne biciuiește neîncetat,
Ne plâng copiii în pridvor, de foame urlă un popor.
Sus, în palate, ghiftuită stă boierimea mulțumită,
Ciocoii strică-un viitor, prin sate moare un popor.
Ne cheamă moartea ne-ncetat din iadul ăsta blestemat,
Ne plâng strămoșii sus, din cer biete schelete pe ogor.
La capitală, boiernașii se plimbă-nfofoliți în blană,
Iar în bordeiele de lut ne cere iarna greu tribut.
Ne-am răsculat în primăvară când moartea ne chema afară,
Am luat conacele prin luptă și am trecut boieri prin furcă.
Am pus pe foc o țară-ntreagă, voind ca toți să înțeleagă...
Cuțitul ne-a ajuns la os, nu mai răbdăm fără folos.
Armata a venit în sate, să ne întoarcă iar la sape,
Dar noi, sătui de pătimit, i-am înfruntat și n-am fugit.
Acum ne ține cimitiru-n brațe, ne-ascundem viii printre morți,
Se trage-n noi ca-n niște hoți, copiii plâng pe lângă porți.
poezie de Vasile Șerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre sat
- poezii despre religie
- poezii despre primăvară
- poezii despre plâns
- poezii despre palate
- poezii despre mulțumire
Citate similare
Și plâng
Să plâng... destinul meu pierdut?
Să plâng... uitarea ce mă doare?
Ascund cuvântul început
Și plâng... ce rost oare mai are.
Să plâng... când totul s-ar sfârși?
Să plâng... când inima îmi bate?
N-am crezut... credeam că-s împlinit...
Și plâng... când alții-mi râd în spate.
Să plâng... e starea mea umană,
Să plâng... e-un fenomen uitat.
Eu... n-am ales rasa umană,
Și plâng... de zestrea ce mi-au dat.
Să plâng... mi-e totul împotrivă,
Să plâng... sunt cereri mai de preț.
Eu... caut steaua mea divină,
Și plâng... când totu-i un dispreț.
Să plâng... curat și fără teamă?
Să plâng... când ochii-mi s-au umflat?
Dar cine se chinuie... mă cheamă
Și plâng... că tot ce-am scris nu am semnat.
Să plâng... mă regăsesc în vise,
Să plâng... că-s vise destrămate?
Mă simt străin pe lângă tine
Și plâng... că timpul ne desparte.
poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre râs
- poezii despre inimă
- poezii despre frică
- poezii despre cuvinte
Lacrima neamului
aveam aici, odată, o țară minunată
străini acum în propria casă
casa nu mai este casă și masa nu e masă
plâng la noi copiii în vatră
ne fug oameni de prin sate
plânge codru, latră câinii
nu e nimeni, doar jupânii
plâng orașele pustii
aici lacrima iar plânge
suferință e în toate
plâng și sufletele moarte din morminte despuiate
am ajuns neam uitat în pribegie
cine știe, de mai știe
vino Doamne să ne vezi
suntem morți, mai suntem trezi
plânge azi pământul tău
că'i e dor de neamul său
țipă în zadar Carpații
marea e azi lacrimă nestinsă
curg și gânduri și păcate
se revarsă peste toate
secole la rând am rezistat
în tăcere adâncă și durere multă
crede omule în tine
nu în vise inutile și sterile
dă-mi Doamne puterea
să pășesc la sânul tău
viața asta eu o dau la Dumnezeu
țara mea, unde este, mai este
asta întreb în drumul meu
drum croit în miii de ani
de oameni dârji, puternici cu credința sfântă în suflet
oameni mari ce au clădit odată
țara asta minunată
limba noastră'i o cetate
cerul mai albastru pare
vatra noastră este goală
pleacă copiii de la școală
unde'i mama, unde'i tata
unde ești tu, Românie
este plâns acum în țară
toți ne fac azi de ocară
plâng și oasele'n morminte
latră lupii în codrii iară
au ieșit iar la vânare
plânge Oltul, țipă Mureșul a jale
Dunărea se pierde în mare
de la Prut, Siret sau Tisa
este plânsul neamului dumnezeiesc
se adună strop de apă într-o lacrimă de sânge
vom avea și noi o zi
poate azi sau niciodată
când vom învia în toate
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre suflet, poezii despre păduri, poezii despre câini sau poezii despre școală
În dar de Sfintele Paști, tuturor ce cred în divinitate
Noi toți suntem povara care-o duce,
Iar El, prin noi, s-a răstignit pe cruce.
Aici, doar noi, poverile ne-am dus,
Uitând să ne rugăm și la Iisus.
Noi i-am fost răni, durere și povară...
Din Casa Lui, El nu ne-a dat afară.
Ne-a mângâiat când ne-am rugat fierbinte
Și rugii noastre El a luat aminte.
Din trupul Său, noi înșine-am mâncat
Și sângele-I iertare, iar ne-a dat.
Ni-i trupul plin de rană și păcate,
Dar el, Iisus, ne-a adormit în moarte.
Și va veni la dreapta judecată,
Vindecător de rană-njunghiată.
Iar noi, la adăpostul Sfintei Cruci
Vom fii doar vindecate răni adânci.
Coroana Sa de spini va sângera
Și Soare pe pământ va lumina.
Vor bate inimile noastre - clopot...
Un plâns comun... Și morți și vii - un ropot.
Iisus ne va chema pe fiecare
Și lutului va da eliberare.
Atunci vom știi c-al vieții noastre chin
Se va sfârși doar prin Isus. Amin!
Pe pământene căi - dulce lumină...
Iisus ne iartă de păcat și vină.
Tu bun creștin, mergi, roagă-ți de iertare!
Ca-n cea din urmă clipă-a vieții tale,
Să-ți fie plină candela cu mir,
Cu har, iubire și prinos divin.
Acum de Sfântă zi, în împlinire,
În pace, libertate și iubire,
Să trecți pragul plâns al Învierii
Și să uitați de patima durerii!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre sfinți, poezii despre lumină, poezii despre creștinism, poezii despre iertare, poezii despre durere, poezii despre cruce, poezii despre Iisus Hristos, poezii despre vinovăție sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Strigoi
Mi-e frig de mine și m-alung
Dintr-un mormânt creat din lut
Cu margini galben colorat,
Și cu pământul drept capac.
Sunt blestemat să mă accept...
Strigoi cu ochi și oase moi,
Mă plimb slăbit printre morminte
În timp ce plâng niște cuvinte.
Mă ține cimitirul-n brațe
Cum ține câmpul o paiață,
S-alung din sfintele morminte
De pe la cruci babe smintite.
Mă ceartă popa de necaz
Că umblu noaptea prin oraș
Doar cu cămașa mea de in
Și-o lumânare ca un fir.
Sunt vinovat de noaptea-mi tristă
Ce-apasă peste neființă...
Sunt un strigoi creat din ploi
Ce mi-au spălat mormântu-n zori.
poezie de Vasile Șerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Șerban
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre strigoi, poezii despre ploaie, poezii despre plimbare sau poezii despre oraș
Vino, Isuse
Strig către Tine, Preasfinte
Strig din țărâna umila
Ruga se-nalță fierbinte
Doamne, Isuse, ai milă.
Stau lângă puiul ce moare
Strig hohotind cu suspine
Vino, Isuse, mă doare
Vino, ai milă de mine.
Tu vino cu oastea călare
Pe nouri de foc și lumină
Din capăt în altul de zare
Pământul și cerul se-nchină.
Plâng în neștire, Isuse
Plânge și dorul din mine
Ție-Ți sunt toate supuse
Du-mă, Isuse la Tine.
Plâng, iarăși plâng, plâng întruna,
Plâng pentru toți, pentru mine
Plâng că mă bate furtuna
Du-mă, Isuse la Tine.
Să fie și-n cer sărbătoare
Să cânte pământul și firea
Nimic ce-i din Tine nu moare
O, Doamne, dă-mi azi mântuirea...
Vino, Isuse, la mine
Ziua se duce, e seară
Plâng despărțită de Tine
Vino, iubește-mă iar.
Doamne-s aicea străină,
Doamne, Te caut pe Tine
Vino pe nori de lumina
Ia-mă Isuse la Tine...
poezie de Adriana Cristea (22 mai 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărbători, poezii despre seară, poezii despre prezent, poezii despre nori, poezii despre mântuire sau poezii despre muzică
Slavă Domnului c-am primit vești de la tine! Eu te credeam mort si mă luam de dor cu amintirile, când erați în jurul meu, tu, Augură, cel blestemat, Conta și alții, cari acum vă fuduliți prin căpitală, alături cu ciocoii, mânca-i-ar cânii, că sunt fiii lui Scaraoțchi, și pe voi norocul și binele. De ce lași pe Veronica să se zbuciume? Te-am așteptat de Crăciun să vii, dar... beșteleu, feșteleu, că nu pot striga văleu, și cuvântul s-a dus, ca fumul în sus, și de venit n-ai mai venit... Aferim... Dar noi, adică Ienăchescu, Răceanu și alți mușterii pentru mâncărică și băuturică bună, am tras un bairam de cel turcesc, cu vin grecesc de la Amira. Apoi ne-am dus cu sania afară din oraș, si acolo pune-te din nou masă! A doua zi la fel; de-abia a treia zi ne-am zburătăcit, ca vrăbiile, fiecare pe la vatra lui. Acum stau lângă horn cu pisicele mele si mai pun rânduială în cele însemnări. Tu, te cerți cu politicienii prin Timpul; ce-ai pățit de te-ai făcut așa războinic?
Ion Creangă în Scrisoare către Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vrăbii, citate despre timp, citate despre săniuș, citate despre politică, citate despre oraș, citate despre noroc, citate despre moarte, citate despre fum sau citate despre draci
Moartea țopăia
bezmetică prin curțile și
casele oamenilor, iar aceștia
nu știau dacă trebuie
să fugă sau
să rămână
locului. cei mai
mulți au rămas
pe loc.
au tras sticla cu țuică, tare,
de prună, și-au adunat
copiii și se ascunseseră
prin pivnițe. femeile
ieșeau. ele nu
se tem. ele
nu mor.
moartea țopăia prin curțile
și casele oamenilor.
pe unii a pus
mâna.
bărbații s-au luat cu țuica și
au uitat de moarte.
și moartea a uitat
de ei.
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre femei și bărbați, poezii despre femei, poezii despre copilărie sau poezii despre bărbați
Scut și armă
Domnul Sfânt să ne iubească,
Și-al său duh ocrotitor
Plin de pace să plutească
Peste Țara Românească
Și-al românilor popor!
Noi, prin vremi ce ne-ncercară
Altă armă n-am avut
Numai dragostea de țară
Ce strămoșii ne-o lăsară
Și pe Sfântul Domn de scut.
Dar ne-a fost destul atâta!
Fruntea sus, voi, frați ai mei!
Astfel cerul hotărât-a
Să se-nalțe amărâta
Țară, prin puterea ei!
Mai fățiș, mai fără veste,
Ne-ați lovit, dușmani de voi!
Dar ce-a fost, a fost poveste!
Dragostea de țară este
Și mai-tare acum în noi.
Și de cine ne-o fi teamă?
Mult a fost, să vă răbdăm,
Nebăgați de voi în seamă
Astăzi știți voi cum ne cheamă,
Dacă nu, să vă-nvățăm!
Numai Domnul ne iubească
Și-al său duh ocrotitor
Plin de pace să plutească
Peste Țara Românească
Și-al românilor popor!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre România, poezii despre Țara Românească, poezii despre sfințenie, poezii despre protecție, poezii despre patriotism, poezii despre pace sau poezii despre ocrotire
Război pe pământ
Cântă păsările-n crâng
Zboară fluturi pe ogoare,
Însă câte mame plâng
După fiul lor ce moare!
Tunuri bubuie în cor,
Cad obuze ca nebune,
Către Dumnezeul lor
Toți înalță rugăciune.
Vâlvătăi de foc ca-n iad,
Pârjolesc grădini și case,
Rând pe rând tinerii cad,
Gloanțele sunt nemiloase.
Fumu-i greu, înecăcios,
Moartea râde mulțumită
Și de undeva din dos
Îi adună acum grăbită.
Undeva, într-un ungher,
Un bunic cu fața suptă
Șade trist, oftând stingher,
Că nu moare el în luptă.
poezie de Octavian Cocoș (4 martie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc, poezii despre artilerie, poezii despre zbor, poezii despre tinerețe sau poezii despre război
Oare de ce?
Mirat, prin lume când se plimbă,
Îi trece-așa, prin cerebel:
Copiii,-n orișicare limbă...
plâng toți la fel.
epigramă de Vasile Predescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre plâns, epigrame despre plimbare sau epigrame despre copilărie
Mai vino, Doamne, pe la noi!
Și-a strâns pelinul trâncii toți
Pe limba sufletului meu...
Prădată mi-i țara de hoți
Până la ultimul ei leu....
Iar Dumnezeu de-acolo sus
Parcă și-a-ntors privirea,
Pe apa sâmbetei s-a dus
Întreagă moștenirea...
Și plâng întruna azi copacii
Goliți de falnicul veșmânt
Și ni s-au înmulțit săracii
Bătuți de ploaie și de vânt!
Ne-a stăpânit de tot huzurul,
Puțini mai dau cinstit din coate,
Că s-a emancipat chiaburul
Și-avem orașe-n loc de sate...
Am încăput pe mâini străine
De cât sărit-au unii calul
S-ajungă țara doar ruine,
Să ne plecăm precum vasalul.
..............................................
Mai vino Doamne pe la noi
Cum mai veneai ′nainte...
Și-n loc de griji și de nevoi
Mai dă-ne Doamne minte!
poezie de Livia Frunză
Adăugat de Livia Frunză
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări sau poezii despre vânt
Scut și armă
Domnul sfânt să ne iubească,
Și-al său Duh ocrotitor
Plin de pace să plutească
Peste țara Româneasca
Și-al românilor popor!
Noi prin vremi ce ne-ncercară
Altă armă n-am avut
Numai dragostea de țară
Ce strămoșii ne-o lăsară,
Și pe Sfântul Domn de scut.
Dar ne-a fost destul atâta!
Fruntea sus, voi frați ai mei!
Astfel Cerul hotărât-a
Să se nalțe amărâta
Țară, prin puterea ei!
Mai fățiș, mai fără veste
Ne-ați lovit, dușmani de voi!
Dar ce-a fost, a fost poveste!
Dragostea de țară este
Și mai tare-acum în noi.
Și de cine ne-o fi teamă?
Mult a fost, să vă răbdăm,
Nebăgați de voi în seamă
Astăzi știți voi cum ne cheamă,
Dacă nu, să vă-nvățăm!
Numai Domnul ne iubească
Și-al său Duh ocrotitor
Plin de pace să plutească
Peste țara Românească
Și-al românilor popor!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plâng icoanele-n biserici
Plâng icoanele-n biserici
Uitate de noi și clerici.
De-o vreme ne-am izolat
De virusul blestemat
Și ne-am depărtat de sfinți,
De cei dragi și de părinți.
Azi, s-a dat ordin de sus
De la Bunul Domn ISUS,
Ca toți sfinții să pogoare
Din icoane în pridvoare,
S-aștepte enoriașii
Și să le îndrume pașii...
Și, chiar dacă de-azi-nainte
Vor veni spre cele sfinte
Doar cu măștile pe față
Vor primi iarăși povață,
Cum să fie drepți și buni
Rostind zilnic rugăciuni.
Rugăciunea de-i firească-
Este ca mana cerească-
Ea curăță tot Pământul
De viruși, doar prin Cuvântul
FIULUI LUI DUMNEZEU!
S-o știe și-acel ateu
Ce i-a îndemnat pe clerici
Să pună sub chei... biserici!
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare sau poezii despre sfaturi
Lupta cu viața
M-am săturat de-atâta răutate,
Și cum batjocura e la alții,
Eu văd că nu e-o noutate,
Că nu știm unde ne sunt frații.
E-atâta sărăcie-n țară
Și mor bătrânii ne-ngrijiți,
Iar alții au plecat pe-afară,
Copiii plâng ca nu-s iubiți.
Ce viață grea și ce mai soartă
Și ce durere și ce chin,
Mulți dintre noi ieșim în stradă
Și eu nu pot să intervin.
Sunt care râd și chear ne ceartă,
Suntem ca sclavii printre hoți,
Ei nici nu știu ce este artă
Și sunt analfabeți mai toți.
Vai de copii și de nepoți,
Ei ne ajută pe noi toți
Și-au să trăiască printre hoți
Și din lacrimi nu-i mai scoți.
poezie de Eugenia Calancea (25 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sclavie sau poezii despre răutate
Seară rurală
Se uită soarele-napoi...
O fi pierdut ceva,
Sau, poate,
Așteaptă-n deal vreun car cu boi,
Să-l plimbe și prin alte sate
Cu gospodari și holde mai bogate?...
În sat la noi,
Biserica, de veche ce era,
În anul când a fost cutremur de pământ
S-a prăbușit cu turlele-n șosea,
Și-azi casele - atâta cât mai sunt -
Par jucării
Pentru copii,
Iar plopii - coșuri negre de mașini
Ce-au treierat
Bucatele din sate
Pentru străini...
Prin curți,
Găinile și porcii s-au culcat,
Femeile au pus de mămăligă,
Iar oamenii s-au pus la sfat
Cu popa ce-a sosit într-o cotigă
De la oraș,
Unde-a schimbat sedilele de caș
Cu trei duzini de lumânări de ceară,
Că-n cimitir la noi ca-n orice sat,
Sunt îngropați și trei flăcăi, morți pentru
Țară.
Dar unde-i soarele din deal?...
Parcă-așteapta
Pe cineva...
Pesemne, că, gonit de lună,
Și-a dat cu popa "noapte bună"
Și-a scăpătat...
poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru faptele diverse (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șosele, poezii despre schimbare sau poezii despre porci
* * *
să mă iertați c-ades sunt revoltată!
sunt supărată tare și n-am somn...
mi-e țara, iar, de temeri sufocată,
iar eu îmi ard durerea în amvon.
îi simt în gând povara neputinței
și lacrima din trupul ei mustește.
să-ngenunchem în numele credinței!
și eu... și tu, să plângem românește!
vi l-am adus pe Dumnezeu, dar voi,
îl tăvăliți prin ură și rușine...
ce drept aveți să cereți pentru noi
clemență, pace și nemărginire?!
și parc- aud, în pieptul meu vuind,
un clopot... plâng! și sângele se zbate.
și plâng, și plâng, și plâng. și plâng mereu
balans concav între prezent și moarte.
las port și datini, steag și imn, cuvânt
și plec cu Domnul nostru mai departe,
rămân o firmitură de pământ,
sub spicul ce-a lăsat însemne-n carte.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre supărare, poezii despre somn, poezii despre rușine sau poezii despre revoltă
Secvențe
Degeaba dormim în biserici,
căci nunta se-amână din nou
și grupul acesta de clerici
se duce să bea în cavou.
Orașul rămâne în urmă,
calicii sunt sus, pe statui,
prin sufletul meu trece-o turmă
de porci milenari și sătui.
Și plouă splendid în subsoluri,
pe îndrăgostiți și pe cărți,
dar noi să-notăm spre atoluri
ce nu sunt trecute pe hărți.
Să-nceapă, deci, corul de îngeri
sosiți cu-ntârziere prin gări,
iar tu să-i asculți și să sângeri
pe urma cuvioasei răbdări.
Ne urlă iar lupii prin vise,
în somnul parșiv dintre sâni,
pe cioturi de trunchiuri ucise,
ce plâng zile-ntregi, săptămâni.
O cană cu vin e destulă
să redevenim cum am fost,
când cotrobăiam prin pendulă
și-apoi fluieram fără rost.
E-o lume confuză în toate,
pe frunze dorm sfinți de pământ
și vulturii zboară pe spate
și eu nu mai sunt cel ce sunt.
Acum e momentul s-o ștergem
în munții nerevendicați
și să respirăm, să ne dregem,
ozon fără preț, de Carpați.
Dă-mi mâna, se lasă-nserarea,
prin poduri, pe cergi, dorm ocnași,
la matcă se-ntoarce și sarea,
se pune cearșaf pe oraș.
Sunt scări de serviciu curate,
cu brazi morți, de anul trecut,
cu boxe cam slab luminate,
cu căni de cafea sau năut.
Pe-acolo, iubito, e drumul,
și nu te uita înapoi,
căci plouă amarnic pe fumul
cenușii rămasă din noi.
poezie de Dragoș Niculescu din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre vulturi sau poezii despre săptămâni
Strămoșii noștrii plâng cu sânge
Strămoșii noștrii plâng cu sânge
Când văd că proștii ne tămâie,
Iar viața noastră bâlbâie
Și lanțul sărăciei strânge!
Durerea inima imi frânge
Și storși de vlagă, ca lămâe,
Strămoșii noștrii plâng cu sânge,
Când văd că proștii ne tămâie!
Iar nouă inima ne plânge,
Că azi ne-au oferit pe tavă
O cupă plină cu otravă
Și lanțul sărăciei strânge...
Strămoșii noștrii plâng cu sânge!
rondel de Marilena Dumitrescu
Adăugat de Marilena Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie sau poezii despre prostie
Tristețea omului de lut
Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până și crezul pus în gând,
Și dragostea-i tot din pământ.
Și a crescut mare, fălos,
Și-a cunoscut o Ea din lut
Și-a dus-o într-un crâng umbros
Și s-au unit într-un sărut.
Și-au construit casă din lut
Și prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Și lutul le-a fost martor mut.
Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Și lutul înverzea ușor
Păsări din lut cântau pe glie.
Și lutul le-a îmbătrânit
Și s-a uscat, și a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.
Și tot așa, an după an,
Tristețea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Și s-a făcut tot lutul mut.
Și a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiți în sus
S-a stins ușor, în așternut
Din lut uscat, pe la apus.
L-au luat copiii lui din lut,
Și în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.
poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lut, poezii despre tăcere, poezii despre sărut, poezii despre păsări, poezii despre ochi sau poezii despre ocean
Tristețea omului de lut
Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până și crezul pus în gând,
Și dragostea-i tot din pământ.
Și a crescut mare, fălos,
Și-a cunoscut o Ea din lut
Și-a dus-o într-un crâng umbros
Și s-au unit într-un sărut.
Și-au construit casă din lut
Și prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Și lutul le-a fost martor mut.
Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Și lutul înverzea ușor
Păsări din lut cântau pe glie.
Și lutul le-a îmbătrânit
Și s-a uscat, și a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.
Și tot așa, an după an,
Tristețea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Și s-a făcut tot lutul mut.
Și a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiți în sus
S-a stins ușor, în așternut
Din lut uscat, pe la apus.
L-au luat copiii lui din lut,
Și în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.
poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!