Seară rurală

Se uită soarele-napoi...
O fi pierdut ceva,
Sau, poate,
Aşteaptă-n deal vreun car cu boi,
Să-l plimbe şi prin alte sate
Cu gospodari şi holde mai bogate?...

În sat la noi,
Biserica, de veche ce era,
În anul când a fost cutremur de pământ
S-a prăbuşit cu turlele-n şosea,
Şi-azi casele - atâta cât mai sunt -
Par jucării
Pentru copii,
Iar plopii - coşuri negre de maşini
Ce-au treierat
Bucatele din sate
Pentru străini...

Prin curţi,
Găinile şi porcii s-au culcat,
Femeile au pus de mămăligă,
Iar oamenii s-au pus la sfat
Cu popa ce-a sosit într-o cotigă
De la oraş,
Unde-a schimbat sedilele de caş
Cu trei duzini de lumânări de ceară,
Că-n cimitir la noi ca-n orice sat,
Sunt îngropaţi şi trei flăcăi, morţi pentru
Ţară.

Dar unde-i soarele din deal?...
Parcă-aşteapta
Pe cineva...
Pesemne, că, gonit de lună,
Şi-a dat cu popa "noapte bună"
Şi-a scăpătat...

poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru faptele diverse (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie (poem de toamnă târzie)

Îmi amintesc, nostalgic, câteodat',
Cât de naiv eram la vremea mea,
Copil fiind, aşa cum mi-a fost dat,
Sub poale de Carpaţi, în micul sat
Ce-atât de mare,-atunci, mi se părea (!)...

Priveam, suind cu greu pe deal, în zori,
Gemând sub ale toamnelor poveri,
Căruţele-nspre cer, unde cocori
Dădeau înc-un ocol s-alunge nori
Ca stelele să licăre în seri,

Şi-a doua zi iar frunze tresăreau
De piatra sub copite ce scrâşnea
Când boii-n jugul crâncen se-opinteau...
Frumoşi, dar şi ce mândri arătau (!)
Cred că şi Grigorescu gelozea...

Dar se-ntâmpla, sub cerul neguros,
Cum toamna-şi cerne ploaia de sudori,
Un car, urcând pe deal, cu fân, burtos,
Prin colbul pân' la glezne de clisos
Că se-nglodea în coastă uneori,

Când ăl mai bun, din boi, şi mai vânos,
În jug se opintea, privind spre cer,
Trăgând, şi car, şi p'ăl neputincios
Care,-n genunchi, târât, fără folos,
Căta să mai şi-mpungă, de mizer...

Târziu am înţeles, cu ani ‘napoi,
Trecând prin şcoli înalte, la Bucale,
Că, ce văzusem eu, în sat la noi,
Nu se-ntâmpla, de fapt, numai la boi
Ci şi la multe alte animale.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boul victorios

Preşedintele-animal,
Ales, înc-un cincinal,
Peste sat, e vorba, clar,
De-un plăvan prost, ordinar,
Anunţă de-a doua zi
Măsuri care-i îngrozi
Pe alegători, ce-n stat
Cu speranţă l-au votat,
Aceeaşi ce protestau
Că doar caii conduceau
Şi-au adus chiar, într-un fel,
Traiu-n sat, mai bunicel:
Pensiile-au fost mai mari,
Iar iezii protestatari
Puteau gratis circula
Cu trenul sau altceva...
- Muuu... iezi proşti, credeaţi că-n sat
Vă dau liber la plimbat,
Cum v-a dat un cal închis
Ce-a vrut în sat paradis?
Gata cu gratuităţi,
Marş, la şcoală nulităţi!
Apoi, spre pensionari,
Mugi, făcand nări mai mari:
- Ascultaţi, hoaşte şi voi,
Cei mai proşti bătrâni ca boi,
Ce-aţi pus botul la ce-am spus,
Marş, acum, către apus;
Pensiile voastre sunt
Ca şi voi, tot la pământ,
Că bugetu-i pentru noi,
Marii însă tineri boi!
Apoi, către luptători:
Cocoşi, curcani, lătrători:
- Măi, voi ăştia, ca suprem
Comandant, acum vă chem
Să-mi pupaţi copita iar,
Că vă înzestrez precar
Cu-armamentul de doi bani
De la boi americani,
Mă rog, ei îşi spun bizoni,
Însă voi, slugoi cazoni,
N-aveţi voie să cârtiţi,
Deci, rămâneţi prost plătiţi,
Iar poporu-ntreg din sat,
Să asculte acest sfat:

Când, prin vot, ţi-alegi "eroul",
Nu eşti altfel decât boul!

fabulă de Pavel Lică din Animale politice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A cincea roată

Era a cincea roată şi-a plecat
La unchiul ei, un car cu boi, îmi pare,
Dar ditamai în funcţie, cu stare...
Mă rog, i-a dat un post călduţ, de stat.

Căci boi erau să tragă... cât au tras,
Iar cele patru roţi s-au învârtit...
Un timp, nu mult, pân' s-au îmbogăţit
Şi au lăsat-o-n carul de pripas.

Ce să mai stea, să-nvârtă numai ea
Un car falit, cu boii ăia doi?
S-a dus rapid, ca roată de altoi
La car cu bani grămadă... la saltea.

Ce-a tras acolo, nu pot să vă spun,
Dar n-a stat mult, c-a fost control cumplit
Şi noul car de muncă-a fost scutit
Pe câţiva ani – de-un jude, presupun –

Ce ghinion pe roata cea drăguţă!
Păi, chiar aşa, să nu se-nvârtă ea,
Nu să trăiască bine, cum ar vrea,
Dar nici măcar ca-n vechea ei căruţă?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i satul românesc

La sat e maica veşnicia,
la sat e crezul din bătrâni,
la sat e cerul şi câmpia,
la sat te simţi că eşti român.
Aici în sat moaşa Ilinca
buricul vostru a tăiat...
şi tot în sat a fost bunica
ce va crescut, va legănat.
La şcoala veche din cătun
au învăţat bunici, părinţi,
purtau în suflet omul bun
şi dascălii ca nişte sfinţi.
Mihai, Vasile, baci Ilie...
voi aţi fost dascălii din sat,
prin voi atâtea generaţii
au învăţat şi au luptat.
Nobil cuvânt, ŢĂRAN ROMÂN,
pentru pământ ai tot luptat,
pentru credinţă şi dreptate
ai fost erou, ai fost bărbat.
Să nu uitaţi că popa-n sat
v-a botezat, sunteţi creştini,
aşa aţi devenit bărbaţi
şi mai presus sunteţi români.
Gheorghe, Mărine, tu, Ioane...
la talpa ţării v-aţi născut,
plugul cu boi şi două palme
au fost şi hrană, dar şi scut.
La cimitirul de la ţară
ai noştri dragi se odihnesc,
vă rog a nu ştiu câta oară,
păstraţi pământul strămoşesc.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. Şi flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată şi mamă şi fără nici o rudă care să-l ocrotească şi să-l ajute. Şi, ca băiat străin ce se găsea, nemernicind el de colo până colo pe la uşile oamenilor, de unde până unde s-a oploşit de la o vreme într-un sat mare şi frumos. Şi aici, slujind cu credinţă ba la unul, ba la altul, până la vârsta de treizeci şi mai bine de ani, şi-a sclipuit puţine parale, câteva oi, un car cu boi şi o văcuşoară cu lapte. Mai pe urmă şi-a înjghebat şi o căsuţă, şi apoi s-a statornicit în satul acela pentru totdeauna, trăgându-se la casa lui şi muncind ca pentru dânsul. Vorba ceea: "Şi piatra prinde muşchi dacă şede mult într-un loc".

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa de pe deal

Toţi sunt risipiţi în lume, toţi s-au dus,
Casa e-închisă şi tăcută:
Nu mai e nimic de spus.

Prin peretele ruinat, distrus,
Un vânt rece şi neprietenos strănută:
Toţi sunt risipiţi în lume, toţi s-au dus.

Nu-i nimeni pe-aici, dispus sau indispus,
Să-ţi spună ceva cumplit sau de Doamne-ajută;
Nu mai e nimic de spus.

De ce-am mai rămâne noi, un biet surplus,
În ţinutul amar al florii de cucută?
Toţi sunt risipiţi în lume, toţi s-au dus.

Suspinele noastre nu se-aud şi parcă nu-s,
Iar pentru ei sunt o necunoscută:
Nu mai e nimic de spus.

E jale, ruină, toate-s la apus
În casa de pe deal, cândva plăcută –
Toţi sunt risipiţi în lume, toţi s-au dus:
Nu mai e nimic de spus.

poezie de Edwin Arlington Robinson,1869–1935, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sate spovedite-n ploaie

Plouă peste sate –
Spală de păcate.

Ploaia spovedeşte
Iarba care creşte.

Spune ce păcate
S-au făcut prin tine.
S-au ascuns prin sate,
S-au spălat prin mine.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solidari

În vremurile acestea, cu multă tensiune
Când violenţa frate, e în ascensiune
Şi zilnic apar ştiri, de prin alte state
Despre lupte grele, cruzime, atentate

Iar la noi în ţară, vedem suferinţă
Sărăcia frate, pe mulţi ameninţă
Pământul se pare, ajunge la străini
Iar noi între noi, suntem tot mai haini

Este câte unul, de-averi obsedat
Nu-i ajunge o casă, vrea întregul sat
Alţii din lăcomie, îşi construiesc palate
Trăiesc ca hârciogii, de semeni, departe

Dezbinarea frate, loveşte în naţiune
La câte-om face faţă, de-i multă fricţiune?
Eu am îndoieli de n-om schimba ceva:
De-am fi mai solidari multe-am rezolva.

Şi dacă astăzi frate, tu eşti îngenuncheat
Ţi-oi întinde o mână sau ţi-oi da vreun sfat
C-aşa e creştineşte, să ne-ajutăm la greu
Şi asta mult îi place la bunul Dumnezeu

poezie de Ionel Popa (14 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele har

La Troaca de Piatră din Gâlma de Jos
cam tot ce se-ntâmplă e-un pic mai pe dos,
şi nimeni nu ştie, nici popa din sat,
să spună la oameni motivul, de-ndat'.

Şi-a dat cu pres'pusul, în zaţ a ghicit,
S-a pus ca să cate pe unul şcolit
pe Gugăl, pe Feisbuc, pe unde-o şti el,
dar tot ce-a găsit a fost doar... paralel.

Pe cin' să întrebe, câţi bani să mai dea?
-căci nu au hodină pân'ce vor afla
de ce vrea frumoasa din Vila din Deal
să-şi lase bărbatul ce n-are rival

Şi stă la fereastră, purtând în priviri,
întreagă, pedeapsa pierdutei iubiri,
iar gratii de suflet, să rupă ar vrea,
şi viaţa s-o schimbe, în timp, de-ar putea.

Dar oamenii nu pot pricepe defel
mai mult, ce-şi doreşte? - căci totu'-i la el:
putere şi funcţii şi bani - ăsta har! -
şi... ce mai contează că-i octogenar?!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele har

La Troaca de Piatră din Gâlma de Jos
cam tot ce se-ntâmplă e-un pic mai pe dos,
şi nimeni nu ştie, nici popa din sat,
să spună la oameni motivul, de-ndat'.

Şi-a dat cu pres'pusul, în zaţ a ghicit,
S-a pus ca să cate pe unul şcolit
pe Gugăl, pe Feisbuc, pe unde-o şti el,
dar tot ce-a găsit a fost doar... paralel.

Pe cin' să întrebe, câţi bani să mai dea?
-căci nu au hodină pân'ce vor afla
de ce vrea frumoasa din Vila din Deal
să-şi lase bărbatul ce n-are rival

Şi stă la fereastră, purtând în priviri,
întreagă, pedeapsa pierdutei iubiri,
iar gratii de suflet, să rupă ar vrea,
şi viaţa s-o schimbe, în timp, de-ar putea.

Dar oamenii nu pot pricepe defel
mai mult, ce-şi doreşte? - căci totu'-i la el:
putere şi funcţii şi bani - ăsta har! -
şi... ce mai contează că-i octogenar?!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Covoraşe înflorate se-aştern pe câmpul odihnit
Păsările călătoare de prin zări au poposit
Iar prin lunci avem concerte, de cu zori şi până-n seară
Cum să stai acum în casă când e-aşa frumos afară!

Pădurea iarăşi înverzeşte, e moment pentru trezire
După iarna friguroasă, ce-a ţinut-o în amorţire
Şi de-a fost puţin rărită pentru prea multe nevoi
Ea renaşte cu putere, se reface pentru noi!

Apar cârduri de mioare, pe păşune, lângă sat
Mieluşeii le-nsoţesc cu mult chef pentru zburdat
Şi pe câmpul însămânţat, berzele aterizează
Obosite de la drum, loc de cuib investighează!

Sălciile din zăvoi, se împodobesc de zor
Mâţişorii cei pufoşi luând faţa frunzelor
În livada de pe deal, pomii înfloresc pe rând
Doamne, ce minunăţii, ne-ai lăsat Tu pe pământ!

poezie de Ionel Popa (24 aprilie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul satului şi tranziţia

Întrebă intrând în sat:
"Pe la noi ce s-a schimbat?"
Răspund nişte gospodari:
"S-au schimbat... patru primari!"

epigramă de Sanda Alecu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un sat...

Dintr-un sat, ascuns de veacuri jos la poala Căpăţânii,
A plecat, cândva o fată, să dezlege taina lumii
N-a avut decât curajul şi nădejdea şi speranţă,
Singură cu mâna ei, a deschis cărări în viaţă.

Şi-a bătut, pe rând de-a lungul şi prea rareori de-a latul,
Drumurile ce se-ndreaptă, către vatra unde-i satul
Cerul i-a ştiut urcuşul şi n-a aşteptat minuni
Câteodată s-a înşelat, crezând oamenii mai buni.

Dintr-un sat pierdut sub munte, a plecat demult-o fată,
Nimănui în drumul ei, n-a cerşit milă vreodată
A crezut în ce-au putut braţele s-agonisească,
Printre lacrimi şi poveri, a învăţat să mai zâmbească.

Şi trecură anii zeci şi atâtea s-au schimbat
Sufletului, picături, din senin mereu i-a dat
Unde viaţa şi-a pus urma, nimeni nu va putea şterge
Omului cu gândul bun şi-n pustiu, bine i-o merge.

De sub poala Căpăţânii, a plecat demult o fată,
Azi dac-o întâlneşti se poate, să treacă neobservată,
Dar e-n zâmbetul de-acum, răbdare şi-nţelepciune
Şi le-a dobândit trăind, singură-n bătaia lumii.

Şi se-ntoarce când şi când, la răscrucea cu fântână
Să adune amintiri cu speranţele împreună,
Că i-au fost munţii şi satul, totdeauna printre vise
Fericirea e acolo, unde-s porţile deschise!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt ce-mi spune vatra

(Pentru verişoara Vera)

Demult n-ai mai fost acasă
La grădina ta frumoasă,
Să vezi Prutul şerpuind,
Via, cea din deal, rodind.

În biserica din sat
Câţiva ani nu ai intrat,
Şi nu des tu ia-i aminte
Lângă câteva morminte.

Chiar şi mama când trăia
Rar de tot în sat veneai.
Neştiind unde-i Canada,
Te-aştepta cu zeamă caldă.

Ai în viaţă profesori,
Bucură-i cu nişte flori
Şi cu versurile tale
Răsfirate pe petale.

Vino, când mai poţi, în sat,
Cât lumea nu te-a uitat.
Vino neamul să te vadă
Tot mai des pe vatra dragă.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doc. X

Trei zile-a stat în peşte vestitul profet Iona,
Şi-a fost el pentru asta savant ihtiolog?
Iar X e matematic şi mare pedagog
Fiindc-a stat şi dânsul trei zile prin Sorbona?

Când era mic, de dânsul prinsese groază bona:
Spunea prostii mai zdravăn decât un filolog
Iar azi cu tot refrenul: aşa-i, cum zic, mă rog,
Nu ştie domnul doctor ce-i tropicul şi zona.

De-a scris numai trei rânduri, sub nume el şi-a pus
Şi diploma, subscrisă altcum de vrun Gambrinus.
Iar de-ai vorbit cu dânsul, sunt sigur că ţi-a spus

De zece ori, că-i doctor în cosinus şi sinus.
Şi te-ai convins! Prostia e uneori un plus
Al minţii, însă mintea lui X e proastă-n minus.

sonet de George Coşbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa

Departe-aş vrea de-aici să vii,
În alte lumi senine,
În dimineaţa de Florii
Să mă cunun cu tine.

Să ne-aşezăm în sat la noi,
S-avem în deal o casă,
Să fiu cel mai cuminte-n sat,
Şi tu, cea mai frumoasă.

Să vie şi mama la noi,
Că-i necăjită tare,
Să aibă tihn-un an ori doi,
Ori cât pământ mai are.

Acolo să trăim în munţi
De cât trai avem parte,
Sătenii seara să-i adun
Şi să le spun din carte:

Că sunt de neam împărătesc,
Din ţara-ndepărtată,
Că tot pământul rotogol
Era al lor odată...

Şi că azi oamenii-nvăţaţi
Aşteaptă să se nască
Un tânăr crai coborâtor
Din legea românească.

Copiii noştri să-i înveţi
Tu: Crezul... Născătoarea...
S-ajung să-i văd cântând pe toţi
În strană, sărbătoarea.

Atunce, împăcat cu rostul
Acestei lumi deşerte,
Să mor, să-mi zică satu-ntreg
Un: "Dumnezeu să-l ierte!"

Iar popii nostru-ntâmplător
Vreun oaspe-atunci să-i vie;
"Pe cine-ngropi, părinte, azi?"
"Pe-un om de omenie!..."

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Ioan Has
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primavara inutilă

Sufocată de viaţa cu program
Şi de-acelaşi "va urma" cotidian
Al savanţilor cu barbă, cu şoşoni şi ochelari -
Pedagogi şi profesori octogenari
De algebră, geografie şi pian -
Primăvara
A izbit cu pumnu-n geam
Şi-a fugit din pension
De la "Notre-Dame de Sion".

I-am citit isprava-n calendar
Şi-am pornit îndată după ea
S-o-ntâlnesc în Cişmigiu
Sau la Şosea,
Cum făceam alt'dată-n fiecare an,
Când eram şi eu ca ea - un licean
Cu frecvenţa cursurilor pe… trotuar…

Dar de data asta, nu ştiu cum,
N-am dat nici măcar de urma ei pe drum...
Poate n-am mai cunoscut-o eu…
Poate drumul ei şi drumul meu
S-au schimbat de mult,
Şi-acum
Nu mai fac acelaşi drum…

Sau pe drumul de la Ateneu
Până la Şosea
Şi hipodrom
Primăvara n-a-ntâlnit în capitală nici un om
Să-i ureze ca pe vremuri "bun sosit".

Şi probabil că de ciudă în oglindă s-a privit,
Şi-a dat seama c-a visat,
C-a spart geamul doar în vis
Şi că visul evadării n-a fost vis adevărat!...

Primăvară, primăvară,
Inutila mea fecioară,
Nu cumva te-ai sinucis?...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urleta, sat

Aveam doar consonanţa din copil, de aproape
De loc natal, de câmpinean ce şi-a iubit bunică,
Ce mi-a descris un loc, de la Doftana în jos, de ape...
Când era totul mare şi nu mă-ncumetam să plec la drum de frică.

Apoi, îmi spusese tata, că trecea 'nspre Mislea ades
Şi avea la Schelă oameni pricepuţi, din sat,
Buni gospodari, ca parcă din tărâm ales...
Un colţ de ţarnă, în sus de la şosea, peste pământ arat.

A trecut timpul peste mine, peste loc, 'n hazard,
Mi-a dat la rându-mi noi prieteni, buni din neştiuţi,
De-un sat curat ca lacrima, sălaş de bard...
Doar să contempli, să admiri, să îţi faci cunoscuţi.

Oricum, ei te salută toţi, bărbaţi, copii, femei,
De-un alt bun-simţ, de odată, ce s-ar fi dus, pierdut.
E-un loc unde nu ţi se cere, dacă n-ai, de vrei
Orice... şi e mult zâmbet, parcă o poartă de sărut.

Poate-i şi ciot uscat, ca-n orice deasă pădurice
Şi face rană de te apleci s-atingi, să curgi din tine,
Aşa că timp m-a învăţat să iert, să las răzleţe alice...
Să plec, să-mi iau cu mine amintirile... ce mintea mi le ţine.

E doar regret, de o idilă c-un pământ, unde se poartă... bine.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea ciorii

Când Cioara era albă, a decis că soarele era prea alb.
A decis că lumina lui lucea prea argintiu.
A hotărât să-l atace şi să-l înfrângă.

Şi-a strâns toată puterea în fulgerul unui ghem fierbinte.
Şi-a încleştat ghearele şi şi-a eliberat întreaga furie.
A ţintit cu ciocul drept spre inima soarelui.

A râs în sinea-i până şi-a atins vortexul cel mai adânc

Şi a atacat.

La strigătul ei de luptă, subit, copacii au îmbătrânit,
Umbrele s-au lăţit peste tot.

Dar soarele a devenit încă mai strălucitor –
Iar cioara s-a prăbuşit, înnegrindu-se, în flăcări.

A deschis pliscul dar nu s-a auzit decât un cărâit întunecat.

"Acolo sus", a concluzionat ea,
"Albul este negru, iar negrul este alb. Am învins".

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiază rurală

E cald
Şi lacul pare o hartă de noroi...
E harta unei ţări după război,
În care - dezgustat de-atâta murdărie -
S-a sinucis şi ultimul broscoi,
Un biet şcolar cu nota 3 la geografie...

Pe malul lacului,
Un bou,
O vacă,
Un viţel
Şi-un taur
Recită Testamentul nou
Şi poezia veche, din clasele primare:
"Viitor de aur
Ţara noastră are!..."

Iar pe şoseaua comunală,
Cârciumarul,
Învăţătorul,
Popa
Şi notarul -
Cei mai de seamă gospodari din sat -
Se ceartă pe un scaun vacant de deputat.

poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru faptele diverse (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!