* * *
să mă iertați c-ades sunt revoltată!
sunt supărată tare și n-am somn...
mi-e țara, iar, de temeri sufocată,
iar eu îmi ard durerea în amvon.
îi simt în gând povara neputinței
și lacrima din trupul ei mustește.
să-ngenunchem în numele credinței!
și eu... și tu, să plângem românește!
vi l-am adus pe Dumnezeu, dar voi,
îl tăvăliți prin ură și rușine...
ce drept aveți să cereți pentru noi
clemență, pace și nemărginire?!
și parc- aud, în pieptul meu vuind,
un clopot... plâng! și sângele se zbate.
și plâng, și plâng, și plâng. și plâng mereu
balans concav între prezent și moarte.
las port și datini, steag și imn, cuvânt
și plec cu Domnul nostru mai departe,
rămân o firmitură de pământ,
sub spicul ce-a lăsat însemne-n carte.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre plâns
- poezii despre țări
- poezii despre sânge
- poezii despre supărare
- poezii despre somn
- poezii despre rușine
- poezii despre revoltă
- poezii despre religie
- poezii despre prezent
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.