Submarinul care-a scufundat Lusitania
Albe ca spuma spulberată peste ape,
Victimele stau pe cheiurile de fildeș necălcate
De pașii oamenilor vii, de Tărâmul Stafiilor aproape,
Vrând Domnului nava damnată să-i arate.
Bebelușii de pe Lusitania,
Acei prunci rozalii cu gropițe-n obrăjori
Aruncați cu vrăjmășie-n mare,
Mirați să vadă cădița lor neașteptat de mare,
Căutând un sân, un genunchi, încrezători
Și mult prea inocenți ca să-nțeleagă
Ce înseamnă ură și ce înseamnă moarte,
Însă uimiți că mâna cea ocrotitoare, dragă,
I-a aruncat așa departe,
Bând, în loc de lapte, spumă amară și-albicioasă.
Consternați că nu le este permisă răsuflarea,
Micuții noștri oaspeți din Paradis se-ntorc acasă
În brațele Morții, mai largi decât e marea.
O, tărâm al florilor, a brazilor de Crăciun minune,
O, iubit tărâm al Poveștilor cu Zâne Bune,
Pentru toate-acestea veți suferi în fiecare zi,
Până când flacăra roșie-a războiului se va potoli!
Dumnezeu s-aibă milă-n anii care vor urma
De Germania, când ea, la lumina lumânării,
Cu cântece de nani-nani va chema
Toți bebelușii din adâncurile mării
*** "Lusitania a fost o nava de pasageri scufundată la 7 mai 1915 de către submarinul german U-20, pe timp de ceață, la numai 10 Mm în apropierea coastei Irlandei, la 6 zile după ce a plecat din New York cu destinația Liverpool. Au murit 1198 de oameni din cei 1962 aflați la bord." ( Wikipedia)
poezie de Katharine Lee Bates, 1859 1929, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre bebeluși
- poezii despre Germania
- poezii despre încredere
- poezii despre zile
- poezii despre război
- poezii despre religie
- poezii despre rai
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Echipajul Uboot-ului
Vai de flăcăii blonzi care pe mările fremătătoare
Pândesc prada-n ambuscade autentici vânători
Aromind așteptarea cu conversații duioase, fermecătoare,
Despre niște căsuțe albe înecate-n valuri de flori
Undeva pe lângă Rin! Nava comercială-i tot mai aproape;
Fulgerător, torpila lor o lovește, precis, sub linia de plutire;
Marea și victimele gem laolaltă, curg aceleași lacrimi sărate;
Războinicii înalță unui zeu german, păgân, ode de cinstire.
Pentru că ei preferă o moarte brutală și hidoasă, sufocantă,
În bezna adâncurilor mării, prinși în propria capcană,
Unei vieți în care cauza pentru care luptă va fi judecată
De generația viitoare flagelul provocat de mândria vană
Care promite lumina Zilei, dar oferă penumbra morții, Noaptea;
Unei vieți în care-și vor detesta patria, un nume-atât de sfânt,
Și de măreț, atât de blamabil, patrie care le-a trădat loialitatea
Cerându-le să comită cele mai abominabile crime de pe pământ.
* U boot-uri submarinele militare ale Germaniei participante la Primul Război Mondial și la al Doilea Război Mondial.
poezie de Katharine Lee Bates, 1859-1929, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre patrie, poezii despre moarte, poezii despre vânătoare, poezii despre viață, poezii despre trădare sau poezii despre superlative
Mai era doar o jumătate de oră până în momentul în care cei șapte tineri vor intra în nava lor albastră, împreună cu instructorul echipajului, domnul Eugen Manea; acesta însă nu rămânea la bord decât timp de o oră și jumătate, în timp ce elevii săi... Desigur, nava era frumoasă, atât în interior, cât și la exterior, ceea ce reprezenta un avantaj pentru membrii echipajului, care nu vor mai ieși decât după 5-6 ani, când vor ajunge la destinație, pe misterioasa planetă Proxima. Deocamdată, pentru aproape 30 de minute, erau încă afară, pe Terra, planeta căreia îi vor duce dorul timp de cel puțin 13 ani. Și oare ce puteau face în aceste 30 de minute?
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre timp
- citate despre planete
- citate despre tinerețe
- citate despre ore
- citate despre minute
- citate despre manele
- citate despre frumusețe
- citate despre elevi
- citate despre dor
Rugă către Maica Sfântă
Maică, tainice ispite
Vor înjunghia menirea
De-a fi om. Și suferința
Va străpunge omenirea.
Vor fi răni, va curge sânge,
Spaima-n chingi ne va cuprinde,
Însă nici atunci, de Fiu-Ți,
Nu ne vom aduce-aminte.
Peste țarini pârjolite,
Prunci vor adăpa pământul
Cu-al lor sânge... Și din ură
Iadul vieții va erupe.
Fum de patimă amară
Goană după pietre scumpe...
Prunci înfometați la sânul
Mamei, împietrit de dor...
Ah, Iisus ne-ntinde mâna,
Însă câți iudei îl vor?!
Se apleacă peste lume...
Lumea-i veșnic în ispită.
Roagă-te pentru iertarea
Noastră, Maică Prea Iubită!
Molima o-ndepărtează!
Fă din pită rugăciune,
Tu, a Domnului Mireasă,
Pentru ziua cea de mâine!
Fă din marea mâniată,
Maică, lacrimă creștină!
Și ne mângâie, ne iartă!
Noi, cei nelipsiți de vină...
Plânși, în negura furtunii,
Lângă crucea lui Iisus,
Să putem găsi iertare
Pentru tot ce am ascuns.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre iertare, poezii despre creștinism, poezii despre vinovăție, poezii despre viitor, poezii despre sânge, poezii despre suferință sau poezii despre sfinți
Farul
Pe mările hiperboreene, parcă fermecați de-un vrăjitor,
Ne-aplecam zilnic peste copastia navei, învăluiți
De-aripa ușoară-a stropilor de apă-n zbor,
Admirând copacii care-alergau pe dantela coastei fericiți.
Acele frumuseți privite cândva-îndelung
S-au topit din mintea mea ca fulgii de zăpadă,
Dar prin spărturi de neguri la mine mai ajung
Turnul vrăjitorului și-a porticului înaltă acoladă
Unde se ivea pentr-o secundă, albă și intensă,
O fulguranță prea magnifică pentru-a dura,
O imagine strălucitoare izbucnind din ceața densă,
Un vis spintecându-i somnului penumbra.
Nu știu numele minunii și nici pe-al așezării,
Nici ce-a notat căpitanul nostru-n jurnalul lui de bord
Pentru-a numi acea fugară năluca-a mării,
Fantomă trecătoare-n ceața brumărie de la nord;
Însă eu, la celălalt capăt al lumii, mă-înfior încă
Fermecată la amintirea-acelei licăriri venind din paradis,
A acelei săgeți de foc care-n vâltoarea anilor, adâncă,
A-îmbrăcat veșmântul miraculos al unui vis.
poezie de Katharine Lee Bates, 1859-1929, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre înălțime, poezii despre zăpadă, poezii despre visare, poezii despre somn, poezii despre secunde sau poezii despre imagine
Titanicul
În vreme ce naviga din zori până-n amurg, un palat pe apa de opal,
I-or fi șoptit oare valurile din prova-i mândră care va portul ei final?
Că voiajul de nuntă se va sfârși-ntr-un liman calm, adânc, coraligen,
Unde după șocul coliziunii va acosta la dana somnului etern?
Dar numele ei se va pomeni în veci, avertisment pentru alte nave,
Cum inima-i a fost spartă de loviturile topuzului de cristal, grozave,
Cum în maiestatea-i, fără egal încă, și-a plecat capul neajutorată
Și cu lumini și muzică în giulgiul mării a plonjat îmbujorată.
Oare strălucirea și visele, jumătate-mplinite,-n zilele care s-au scurs
Trezit-au gloria sădită-n sufletul omului de Divinitatea cea de sus?
Pentru că impregnați de harul iubirii, atinși de-un mir scânteietor,
Bărbații s-au regăsit în eroism ca-ntr-o normalitate a firii lor.
O, miezul acelei nopți stranii și solemne cu aisberguri la ferești
Când Moartea, rece și pală, privind drumurile noastre omenești
A văzut puterea Morții-nvinsă de-o Doamnă decât ea mai mare,
Viața veșnică deschizând ușa noilor sosiți de pe mare.
poezie de Katharine Lee Bates, 1859 1929, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre sfârșit, poezii despre porturi sau poezii despre palate
Marea nu pierde nimic
MAREA este întinsă.
Marea îmbrătișează țărmul din Chesapeake, sub soarele apusului,
și ultima stea, dimineața, deasupra culcușurilor de stridii,
și bărcile întârziate-n larg ale oamenilor singuri.
Cinci case albe pe-o fâșie îngustă de pământ... cinci zaruri în căutarea șansei.
Nu demult... marea era întinsă...
Iar astăzi marea nu a pierdut nimic... ea păstrează totul.
Sunt înnebunit după mare.
Fac cântece despre mare, plâng toate plânsetele mării,
am uitat atât de multe cântece-ale mării și-atât de multe plânsete-ale mării.
Sunt înnebunit după mare.
La fel, cei cinci oameni cu care-am împărțit, odată, un pește fript
într-un cort din prelată pe timpul unei furtuni de nisip.
Marea știe mai multe despre ei decât ar putea ști vreodată ei înșiși.
Ei știu doar cum îmbrățișează marea și că nu-ți mai dă drumul niciodată.
Marea este întinsă.
Marea trebuie să știe mult mai multe lucruri decât oricare din noi.
poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zaruri, poezii despre uitare, poezii despre prezent, poezii despre plâns, poezii despre pești, poezii despre nisip, poezii despre muzică sau poezii despre dimineață
În această lume există o mulțime de feluri în care poți fi curajos. Uneori, curajul înseamnă să-ți dai viața pentru un lucru mai mare decât tine sau pentru o altă persoană. Uneori, înseamnă să renunți la tot ce-ai știut vreodată sau la toți cei pe care i-ai iubit vreodată, pentru a realiza ceva măreț. Însă lucrurile nu stau mereu așa. Uneori nu înseamnă decât să scrâșnești din dinți pentru a suporta durerea și munca de zi cu zi, îndreptându-te cu pași mărunți către o viață mai bună.
Veronica Roth în Experiment (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre curaj, citate despre iubire, citate despre existență, citate despre durere sau citate despre dinți
Se-ntorc cocorii
Se-ntorc cocorii, pentru-a câta oară?
Cu o nădejde nouă în priviri,
Străbat văzduhul, cu-aripa ușoară,
În șiruri lungi, grăbite și subțiri.
Prin petice lucioase de zăpadă
Nerăbdători, micuții ghiocei,
Ies grabnic la lumină ca să-i vadă
Și-și clatină frumoșii clopoței.
Pădurile cu crengi înmugurite,
Scăpate-acum de nemilosul ger,
Stau și privesc, aproape încremenite,
Spectacolul care se dă pe cer.
Soarele blând, în graba cea mai mare,
Înlătură din fața lui un nor,
Și din înalt, cuprins de încântare,
Se uită cum plutesc în al lor zbor.
Din munți până la șes freamătă țara
Văzând atâția minunați cocori,
Căci ei vestesc că vine primăvara,
Așa cum au făcut de-atâtea ori.
poezie de Octavian Cocoș (12 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre păduri, poezii despre primăvară, poezii despre munți sau poezii despre muguri
Bebelușii gemeni
Stau frumos într-o burtică
La iubita lor mămică,
Bebelușii, doi băieți
Ce se joacă. Să vedeți
Piciorușele cum mișcă,
Pe mămica parcă-o pișcă.
Simte că băieții ei
Au crescut, sunt sprintenei
Și nu mai au loc acolo,
parcă vor să joace polo!...
Noaptea dorm îmbrățișați
Se simt bine, atașați
De pe-acum, unul de altul,
Până ce vor face saltul,
Ca să iasă din burtică
De la buna lor mămică.
Îi așteaptă drăgăstos
Un tătic ce-i bucuros
Că-o să aibă 2 băieți
Frumușei și iubăreți.
Bebelușii au acum,
La-nceputul unui drum,
O dilemă nu prea mică,
La mămica în burtică:
Cine-o să primească stimul
Ca să iasă-n lume primul?
...........................
Și-uite-așa se cumințesc,
Dorm mai bine și mai cresc,
Ca să fie sănătoși
Și în viață sănătoși!
poezie de Gabriela Gențiana Groza (15 iulie 2021)
Adăugat de GabrielaGențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre jocuri, poezii despre creștere, poezii despre sănătate, poezii despre picioare, poezii despre noapte sau poezii despre iubire
Nava vieții
Nava vieții, nava vieții
Mi s-a frânt.
Am avut catarg prea tânăr,
A fost vânt -
Nu-mi zâmbește de departe
Nici un far,
Vânturile tot mai aspre-mi par.
Și răcnește marea vieții,
Valurile mii...
Dimineață a credinții
Nu mai vii?...
poezie celebră de Emil Isac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre zâmbet sau poezii despre tinerețe
Lumină deasupra mării
Motto
"Din când în când toți ne pierdem câte un pic.
Prietenii sunt singurul drum pe care ne întoarcem acasă".
A fost o vreme când, pierdut și lipsit de apărare,
Viața mi se scurgea de-a dreptul la-întâmplare;
Neștiind încotro mă-îndrept în noaptea mare,
Eram cu totul la cheremul sorții.
De nicăieri, o rază de lumină, -n fața mea,
A spintecat noaptea fără lună, fără-o stea
Iar eu am putut, extrem de clar, vedea
Drumul spre liman, spre izbăvire.
Am întors nava cap compas spre coastă
Și, căutând scăpare de pe marea vastă,
Am urmărit, în clipa din toate cea mai fastă,
Mâna luminoasă care-mi arăta printre valuri calea.
Ajuns la mal, în miezul nopții de coșmar,
Drept în fața mea, sus, de pe coama unui deal,
Îmi făcea cu ochiul, zâmbind, lumina unui far...
Apoi, prietenii m-au dus acasă.
poezie de Robert S. Bise, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie, poezii despre ochi, poezii despre mântuire sau poezii despre mâini
Nevasta de la Ushers Well
Trăia acolo o nevastă,-n Ushers Well,
O femeie bogată, cu multă stare;
Avea trei feciori puternici și înalți,
Pe care i-a trimis pe mare.
Abia plecaseră din Ushers Well
De-o săptamână, numai una,
Când bătrânica a primit veste că fii ei
Sunt pierduți, pentru totdeauna.
Aș vrea să nu-nceteze vântul niciodată
Și nici lumina pe ape să se petreacă
Până când băieții mei acasă, în sânge
Și carne pământească,-or să se-ntoarcă.
Era în seara zilei de Sfântul Martin,
Când nopțile sunt lungi și întunecoase,
Când cei trei fii s-au întors la Ushers Well;
Aveau pălării din coajă de copac, scorțoase, *
Care nu păreau a fi din codrii noștri verzi,
Nici din livezile de nuc sau de cais,
Ci din partea dinspre miazănoapte-a mesteacănului
Care crește în Paradis.
Suflați, suflați în foc, vesele fecioare,
Aduceți apă proaspătă de la fântână,
În noaptea asta-n casă va fi ospăț mare,
Cei trei fii s-au întors la mama lor bătrână.
Apoi, roșu ca sângele, a cântat cocoșul
Și zorii se strecurau în zare, alb fum,
Iar fiul cel mare i-a spus mezinului,
"A venit vremea să plecăm la drum,
Iată, cocoșul cântă, ziua-i aproape, iar viermii
Așteptă să ne-ntoarcem, cum am promis,
Trebuie să plecăm îndată de la Ushers Well
Spre porțile cele mari de sus, din Paradis."
Aș vrea să nu-nceteze vântul niciodată
Și nici lumina pe ape să se petreacă
Până când băieții mei acasă, în sânge
Și carne pământească,-or să se-ntoarcă.
* Balada a apărut prima oară în antologia lui Walter Scott, cuprinzând balade de frontieră, Minstrelsy of Scottish Border, în anul 1802.
* Este vorba despre o veche credință conform căreia cei morți trebuie jeliți doar un an și-o zi; dacă-s jeliți mai mult timp se vor întoarce pe pământ, dar ca stafii, nu ca ființe pământești având carne și sânge. Pălăriile din coaja unui de mesteacăn care crește în paradis au rolul de a proteja pe cei morți când revin în lumea celor vii.
poezie de Autor anonim sec al XVII-lea, Scoția, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre soție, poezii despre căsătorie, poezii despre bătrânețe sau poezii despre apă
Atracție fatală
Eram un flăcăiandru la prima îmbarcare,
M-au numit mus și a doua zi-am ieșit pe mare...
Io-ho-ho, mardeiașii mei, trageți tare!
Deși nava abia trecuse dincolo de far,
Genunchii-mi tremurau, fața-mi era de-un gri-murdar;
M-am târât până la căpitan și, plângând ca idiotul,
L-am implorat să mă debarce-odată cu pilotul,
Pentru-a ajunge cu pilotina cât mai iute pe uscat,
Acolo unde pământul sub talpa omului stă nemișcat.
Căpitanul a râs în hohote și-a strigat în gura mare,
"De-acum, băiete, până la moarte te vei legăna pe mare;
Ei îi aparținem toți fulgii de spumă și bolta cea albastră,
Vântul și valurile vei simți curând că nava-i casa noastră."
Ajuns apoi timonier, am jurat cu mâna pe catarg
La fiecare voiaj că va fi ultimul pe care-l fac...
Făceam legământ după legământ, cu-ncredere și cu curaj,
Că nu voi mai fi vreodată membrul niciunui echipaj...
Cum, zici că nava "Castelul" va părăsi-n curând acest port
Cu destinația Puget Sound? E vreun post vacant la bord?.
"Ești bătrân!"... Dar cunosc marea bine, nu-s un veleitar...
Am auzit că pe "Bătrânul" e nevoie de bucătar!...
Da, pot pentru douăj de-oameni pune masa și găti...
Nu-i așa că, lăudat fie Domnul, mă puteți încă folosi?...
Oh, mi-au mai rămas puțini ani de trăit sub soare
Și-acolo vreau să mor și să fiu înmormântat în mare!
poezie de Harry Kemp din Cântece și balade marinărești, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre laudă sau poezii despre gură
Vindecări
Domnul Isus a iubit
într-atâta omenirea
că la noi El a venit
să ne aducă fericirea
ca pe palme ne-a luat
Domnul Isus pe vecie
și viață El ne-a dat
ca să-i fim mireasma vie
Domnul Isus ne-a-nvățat
să trăim neprihănirea
și pe atâți i-a vindecat
căci Hristos este iubirea
multora le-a întins mâna
și de Tatăl le-a vorbit
ca să umble-ntodeauna
într-un duh neprihănit
plin de milă și-ndurare
Domnul nostru a trăit
la oameni El vindecare
tuturor le-a dăruit
celor orbi le-a dat vedere
muților le-a dat cuvânt
căci din Sine o putere
ieșea atunci prin Duhul Sfânt
iar pe cei paralizați
Hristos i-a făcut să umble
de El au fost vindecați
Cuvântu să i-l asculte
pe leproși i-a curățit
iar curați El i-a făcut
pe săraci i-a-mbogățit
căci Cuvântu-au cunoscut
Domnul s-a-ndurat de toți
dând atâtor vindecare
a-nviat chiar și din morți
pentru slava Lui cea mare
când Iair veni la Sine
Domnul nu l-a refuzat
ci-a plecat să-i facă bine
după cum el l-a rugat
acasă când au ajuns
fica lui Iair murise
dar Hristos venit de sus
toate toate le știuse
nu mai plângeți fata doarme
ei vedeau că a murit
însă Domnu a vieții toane
El Însuși le-a deslușit
după ce a scos afară
toți străinii i-a vorbit
fetiței ce era moartă
talita cumi și ea s-a trezit
a-nviat atunci fetița
ba să umble a-nceput
inserând l-ai săi credința
minunea când au văzut
Domnul a făcut doar bine
și pe atâția i-a salvat
din moarte și din ruine
viață iarăși El le-a dat
pe ologi El i-a făcut
iar să fugă să alerge
pe cei care au zăcut
i-a făcut spre-a înțelge
că Mesia a venit
și le-ntinde iată mâna
omului nenorocit
El i-a dăruit lumina
pe când soarele apunea
mulți veneau la vindecare
Domnul Isus să le dea
multora pe veci salvare
peste cei bolnavi a Sale mâini
Domnul Isus le punea
și-adâncit în rugăciuni
El pe toți îi vindeca
din atâția îndrăciți
ieșeau duhurile afară
oamenii iar izbăviți
erau din starea amară
cădeau unii la pământ
duhurile când ieșeau
la al Domnului Cuvânt
căci de Isus ascultau
nimenea nu a mai fost
plin așa de o putere
omenirii să dea rost
și atâta mângâiere
numai Mesia Hristos
Unsul Celui Prea Înalt
din moarte pe om l-a scos
și viață-n veci i-a dat
El e stânca și iubirea
e izvorul de viață
și El dă neprihănirea
celor ce prin El învață
viața cum să-și înnoiască
oameni noi ei devenind
pentru patria cerească
Adevăru doar trăind
glorie dar Lui Mesia
cinste slavă și onoare
căci ne oferă veșnicie
și în veci de veci salvare
Doamne Tată-ți mulțumim
pentru Mesia Hristos
doar prin El noi azi trăim
și avem cerul glorios
poezie de Ioan Daniel Bălan (9 noiembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Iisus Hristos sau poezii despre salvare
Annabel Lee
În urmă cu mulți ani, în vremurile de demult,
Într-un regat la marea de la miazăzi
Trăia o fată, cum poate vă este cunoscut,
Cu numele Annabel Lee;
Iar fecioara asta avea un singur vis,
S-o iubesc și ea iubirea-mi să poată-împărtăși.
Eram un copil, iar ea o copilă
În acest regat la marea de la miazăzi,
Dar ne iubeam c-o iubire mai mare decât iubirea
Eu și frumoasa Annabel Lee
Cu o iubire la care chiar serafimii din Paradis
Ar fi putut râvni.
Din această pricină, demult,
În acest regat la marea de la miazăzi,
S-a lăsat într-o noapte-un vânt rece,-înghețând-o
Pe frumoasa mea Annabel Lee;
Apoi, au venit rudele-i de neam înalt
Și de lângă mine, cât ai clipi,
Au luat-o și-au închis-o într-o criptă
În acest regat la marea de la miazăzi.
Îngerii din Paradis, mai puțin fericiți,
Ne invidiau, iar pizma lor noi n-o puteam opri
Da! Din acest motiv (toți oamenii știu)
În acest regat la marea de la miazăzi
S-a lăsat dintr-un nor un vânt rece,-înghețând-o
Pe iubita mea Annabel Lee.
Dar iubirea noastră era mai presus
De iubirea celor mai în vârstă decât noi
A celor mult, mult mai deștepți decât noi
Și nici îngerii din cerurile de sus,
Nici demonii din adâncurile mării sidefii
Nu-mi vor putea despărți sufletul de sufletul
Frumoasei Annabel Lee.
Luna străluce doar pentru a-mi aminti
Pe frumoasa mea Annabel Lee;
Iar stelele răsar ca să-i revăd ochii
Frumoasei Annabel Lee;
Astfel, noapte de noapte, neclintit ca o stea,
Îmi veghez iubita, pe mireasa mea
Din cripta de lângă marea de la miazăzi
Din acel mormânt de lângă marea de la miazăzi.
poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre copilărie, poezii despre îngeri sau poezii despre vârstă
Șobolan pe navă
Cum ț'ar plăcea să fii șobolan în acea mohorâtă ocnă,
Făr'-un locșor numai al tău de care să îți spânzuri fesul?
Cu picioarele desculțe, umede și înghețate bocnă,
Pe-un cliper cu velele fâlfâind în vânt, în valuri cu bompresul?
Cum ț'ar plăcea să navighezi pe-o mare vânătă, unde-otrava
Apei saline te-năbușă, iar uraganul te izbește cu tâmplele de cer?
Unde-n omăt vrăjmaș corabia brăzdează troiene albe cu etrava,
Unde-ți înlemnește mâna pe cavila timonei înnegrite de-atât ger?
Cum ț'ar plăcea ca, după luni de zile,-ajuns la țărm, să vezi cum
În taverne oamenii se feresc de tine, ținându-se cât mai departe:
"Pericol, marinari, feriți-vă, nu le stați prin preajmă nicidecum!"
Cum ț'ar plăcea s-auzi cântecele lor marinărești, triste de moarte,
Undeva pe marea translucid-febrilă, tropicală,
Cu coasa de argint a lunii secerând lanuri pe cerul înstelat,
C-un camarad alături ciupind lăuta-n noaptea de cerneală,
Alinând în sufletele-nsingurate un dor de ne-alinat?
Cum ț'ar plăcea să-ți vezi cochipierul, căzut în valuri, înecat,
În tip ce nava zburdă cu vânt din pupa către Extremul Orient?
S-auzi, "Salvați-mă! Ajutor, Doamne!", știind că nu poate fi salvat?
Cum ț'ar plăcea s-auzi "Om la apă!",-n acel cumplit eveniment?!
Mi-accept soarta! Voi fi șobolan la bordul unui velier, pe mare!
Iată, înalț velele și-mi iau adio de la cei dragi, fluturând bereta!
La bord! Niciun marinar nu știe când îi va veni și lui ora-aceea mare,
Acolo unde-n vântul nopții poate moartea-și ascute-acum rașcheta.
A mea să fie marea! Din inimă-i mulțumesc lui Dumnezeu
Pentru fiecare val care se-nalță și se sparge înspumând teuga,
Fericit că respir și că am două mâini care trudesc din greu;
Voi fi, în numele Domnului, omul mării! Ăsta mi-i crezul și asta ruga!
poezie de Bill Adams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre marină sau poezii despre uragane
De-a lungul coastei, peste mare
De-a lungul coastei, peste mare,
În număr zi de zi mai mare,
Din orașe și din colibe izolate,
Din vâlcele, din munți cu coame late,
Ați venit să vedeți omul sau scânteia,
O, ignorante mulțimi din Galileea?
Trestia care se mlădie-n vânt?
Iarba care-i țese lacului veșmânt?
Trestii tremurând, ierbi plutind în liniștea posacă?
Un om tânăr predică-într-o barcă.
Pe cine vreți s-ascultați aici la mal de ape,
Voi, cei veniți din ținuturi de departe și de-aproape?
Un învățător? Mai degrabă căutați-i pe cei care
Stau pe scaunul lui Moise-n templul mare.
Mergeți și-i găsiți, lor închinați-vă umil,
Acolo, departe la Ierusalim.
Iar tu, care-asculți și-încerci, mă rog, să-i înțelegi
Pe competenții doctori în toate cele ale sfintei legi,
Ce cauți aici un drum, o viziune, o remarcă?
Un om tânăr predică-într-o barcă.
Un profet! Bărbați, femei, gata cu codeala,
Mărturisiți sau încetați sporovăiala;
Când oare, unde-a învățat el să vorbească-astfel?
Spuneți, cine-a pogorât doctrina lui din cer?
Un profet? De ce-a fost ales tocmai el
Din toate triburile lui Israel?
El învață cu autoritatea cu care înalță casele tâmplarii
Și nu așa cum predică în temple Cărturarii.
poezie de Arthur Hugh Clough, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre învățători, poezii despre viziune, poezii despre oraș sau poezii despre numere
Lupii și mielul
O haită de lupi
s-au năpustit în stână
să prindă mielul cu blană de aur
să-l jupoie, să-l pună pe frigare
și blana să o facă dar pentru diavol
merg tiptil, lupii în jurul stânei
doar or găsi o portiță
prin care să intre să smulgă mielul fermecat,
ca apoi să se sature și să se îmbogățească
în stână stau ascunși mulți paznici
cu blană albă și glas ascuțit
așteptând mișcarea brutală
a lupilor flămânzi
au reușit să intre, dar cum mai ies?
acei mișei de lupi
care până mai ieri erau flămânzi
și stăpânul turmei le-a sacrificat o scroafă
ca să-i sature pe lupii flămânzi de altă dată!
scroafa nu au mancat-o, au pus-o la îngrășat
pentru zile negre când este cazul de sacrificat
acum ei vor mai mult, vor mielul cu blană de aur
și cu sufletul, Lumină din Soare,
este greu pentru lupii diabolici
să poată distruge Lumina
ei câte blăni ar schimba, tot flămânzi și răi rămân
ajutați de către o vulpiță bețivă și hoață,
care face pui prin boscheți
și crede că-i verde bobul de strugure
când nu poate ajunge la el
și uite așa timpul trece,
ei sunt doar resturi care fură nuca altora
spunând în gura mare "năravul din fire nu are lecuire"
și nici "așchia nu sare departe de copac"
totul s-a transformat în scrum
de la un muc de țigară
aruncat de vulpea cea șireată și beată!
lupilor perverși și sluți, stați ascunși în coadă Satanei
așteptând Lumina de apoi ce bate scurt
la poarta morții
spunând cu glas de vis "nu au loc în Paradis,
ei stau în Purgatoriu"
așa cum le stă bine lupilor ce schimbă blana prea des!
fabulă de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lupi, poezii despre schimbare, poezii despre porci, poezii despre alcoolism sau poezii despre verde
Va veni iarăși Mesia
când va veni iarăși Mesia
mireasa Lui de aici să-și ia
ce mare va fi bucuria
ce va-ncolți-n mireasa Sa
căci toți acei ce-au ascultat
și au trăit Cuvântul Sfânt
o haină nouă li s-a dat
și-or părăsi acest pământ
nu se are în vedere
de ce moarte au murit
ci doar ce Cuvântul cere
de a fi neprihănit
la răpire așa va fi
toți acei neprihăniți
alte haine vor primi
și la cer vor fi răpiți
ei mireasa Lui Hristos
cu acei ce-au ascultat
nu vor mai rămâne jos
căci Fiul de Împărat
de aici îi va lua
și în ceruri îi va duce
împlinind atunci Scriptura
prin izvorul de pe cruce
Mirele cu-a Lui mireasă
în cer se vor bucura
căci Isus cu-a Lui aleasă
sus în cer s-or așeza
însă vremea va veni
când Ei iar se vor întoarce
Mirele spre a domni
pe pământ Însuși în pace
după ce Ierusalimul
va fi iar eliberat
la luptă porni-va Domnul
cu pământul răsculat
cea mai mare bătălie
va fi la Armaghedon
Mirele din veșnicie
urât de al morții domn
atunci El va trebui
cu-a pământului oștiri
să lupte spre-a birui
toate aceste rătăciri
iar armatele planetei
atunci vor fi nimicite
de-Mpăratul veșniciei
și lucrurile-noite
după ce va birui
oștile de pe pământ
Domnul iar va răsplăti
pe cei care a Lui Cuvânt
l-au iubit și-au ascultat
trăind în neprihănire
și morții au înviat
pentru marea răsplătire
cei uciși aici de fiară
pentru Mirele Hristos
la viață atunci iară
vor fi aduși aicea jos
va fi întâia înviere
a martirilor ce-au fost
morții dați spre-njunghiere
pentru Isus a lor rost
pe scaune de domnie
din mireasă cei aleși
îi vor judeca să știe
cum de moarte au fost culeși
ce răsplată să primească
de Hristos c-au ascultat
pentru patria cerască
ei ce viețile și-au dat
și morții aceștia iată
de la-ntâia înviere
vor primi întâia dată
dreptul de-a fi la vedere
de a fi la-mpărăție
împreună cu Hristos
și în anii cei o mie
vor domni aicea jos
glorie dar Celui Sfânt
Mirelui din veșnicie
ce-a schimba acest pământ
ca un rai întreg să fie
și mireasa cu martirii
împreună cu Hristos
despărțiți de jugul firii
vor trăi aici frumos
iar cei care în viață
vor rămâne pe pământ
vor avea o altă față
dup-al Domnului Cuvânt
și ei se vor înmulți
viața lor fiind schimbată
ani cu sutele-or trăi
dintr-o inimă curată
raiul va fi pe pământ
cu Hristos și-a Lui domnie
sub puterea Celui Sfânt
Împărat ce o să fie
fericirea abia atunci
omenirea o să trăiască
nu-n păcatele adânci
ci-n lumina cea cerească
căci Hristos va stăpâni
tot pământul de sub soare
și-Mpărat doar El va fi
fie-i slavă și onoare
duminică balcon mănăștur 22 iulie 2018
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă, poezii despre vestimentație sau poezii despre răsplată
Se făcea apelul morților. În concepția legionară, care este cea creștină, existența nu se termină în moarte, ci continuă mai departe, sub o altă formă. Legionarii cred că morții lor, aceia care și-au dat viața pentru idealul care ardea în ei și care trebuia revărsat peste întreg poporul românesc, stau alături de cei vii, într-un front nevăzut, dar real, și ajută cu prezența și rugăciunile lor Mișcarea Legionară și pe camarazii rămași în viață, ca să ducă mai departe, până la limitele existenței lor, gândul unei Patrii mai bune, mai curată, mai dreaptă și mai iubitoare de Dumnezeu.
Nicolae Roșca în Ce este Frăția de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre moarte, citate despre religie, citate despre patrie, citate despre mișcare, citate despre limite, citate despre idealuri sau citate despre gânduri