Submarinul care-a scufundat Lusitania

Albe ca spuma spulberată peste ape,
Victimele stau pe cheiurile de fildeş necălcate
De paşii oamenilor vii, de Tărâmul Stafiilor aproape,
Vrând Domnului nava damnată să-i arate.

Bebeluşii de pe Lusitania,

Acei prunci rozalii cu gropiţe-n obrăjori
Aruncaţi cu vrăjmăşie-n mare,
Miraţi să vadă cădiţa lor neaşteptat de mare,
Căutând un sân, un genunchi, încrezători

Şi mult prea inocenţi ca să-nţeleagă
Ce înseamnă ură şi ce înseamnă moarte,
Însă uimiţi că mâna cea ocrotitoare, dragă,
I-a aruncat aşa departe,

Bând, în loc de lapte, spumă amară şi-albicioasă.
Consternaţi că nu le este permisă răsuflarea,
Micuţii noştri oaspeţi din Paradis se-ntorc acasă
În braţele Morţii, mai largi decât e marea.

O, tărâm al florilor, a brazilor de Crăciun minune,
O, iubit tărâm al Poveştilor cu Zâne Bune,
Pentru toate-acestea veţi suferi în fiecare zi,
Până când flacăra roşie-a războiului se va potoli!

Dumnezeu s-aibă milă-n anii care vor urma
De Germania, când ea, la lumina lumânării,
Cu cântece de nani-nani va chema
Toţi bebeluşii din adâncurile mării

*** "Lusitania a fost o nava de pasageri scufundată la 7 mai 1915 de către submarinul german U-20, pe timp de ceaţă, la numai 10 Mm în apropierea coastei Irlandei, la 6 zile după ce a plecat din New York cu destinaţia Liverpool. Au murit 1198 de oameni din cei 1962 aflaţi la bord." ( Wikipedia)

poezie de Katharine Lee Bates, 1859 – 1929, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!