Nevasta de la Ushers Well
Trăia acolo o nevastă,-n Ushers Well,
O femeie bogată, cu multă stare;
Avea trei feciori puternici și înalți,
Pe care i-a trimis pe mare.
Abia plecaseră din Ushers Well
De-o săptamână, numai una,
Când bătrânica a primit veste că fii ei
Sunt pierduți, pentru totdeauna.
Aș vrea să nu-nceteze vântul niciodată
Și nici lumina pe ape să se petreacă
Până când băieții mei acasă, în sânge
Și carne pământească,-or să se-ntoarcă.
Era în seara zilei de Sfântul Martin,
Când nopțile sunt lungi și întunecoase,
Când cei trei fii s-au întors la Ushers Well;
Aveau pălării din coajă de copac, scorțoase, *
Care nu păreau a fi din codrii noștri verzi,
Nici din livezile de nuc sau de cais,
Ci din partea dinspre miazănoapte-a mesteacănului
Care crește în Paradis.
Suflați, suflați în foc, vesele fecioare,
Aduceți apă proaspătă de la fântână,
În noaptea asta-n casă va fi ospăț mare,
Cei trei fii s-au întors la mama lor bătrână.
Apoi, roșu ca sângele, a cântat cocoșul
Și zorii se strecurau în zare, alb fum,
Iar fiul cel mare i-a spus mezinului,
"A venit vremea să plecăm la drum,
Iată, cocoșul cântă, ziua-i aproape, iar viermii
Așteptă să ne-ntoarcem, cum am promis,
Trebuie să plecăm îndată de la Ushers Well
Spre porțile cele mari de sus, din Paradis."
Aș vrea să nu-nceteze vântul niciodată
Și nici lumina pe ape să se petreacă
Până când băieții mei acasă, în sânge
Și carne pământească,-or să se-ntoarcă.
* Balada a apărut prima oară în antologia lui Walter Scott, cuprinzând balade de frontieră, Minstrelsy of Scottish Border, în anul 1802.
* Este vorba despre o veche credință conform căreia cei morți trebuie jeliți doar un an și-o zi; dacă-s jeliți mai mult timp se vor întoarce pe pământ, dar ca stafii, nu ca ființe pământești având carne și sânge. Pălăriile din coaja unui de mesteacăn care crește în paradis au rolul de a proteja pe cei morți când revin în lumea celor vii.
poezie de Autor anonim sec al XVII-lea, Scoția, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre soție
- poezii despre noapte
- poezii despre muzică
- poezii despre lumină
- poezii despre căsătorie
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre apă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.