Peste noapte (2)

se trezise în toiul întunericului
nu ştia dacă de afară venea cald... frig...
sau de la sine?!

pasăre uitată împrăştia fără milă memorii afective
cineva se pregătea să confunde golul
cu acea contopire în infinitate
o doamnă în vârstă se aplecase să adune o mână... un picior
un suflet în formă de cireş odrăslind în creştet început de zăpezi
îi ţinea hangul ţâncul de la 7

în somn mimica ei se schimonosise
probabil din cauza sinuzitei cronice acutizate
– se consolase ea într-un prag de ziuă
ca-ntr-un prag de moarte
legată la ceafă pusese
într-o parte ardeii mici-pricăjiţi
în alta – specimele mai de soi ca şi cum
ar fi despărţit grâul de neghină, caprele de oi

o coropoşniţă traversase aria prin centrul destinului
şi ea!
se lăsase acaparată de chinurile facerii

insecta uriaşă o înnodase ireversibil înapoi:

îmbătrânise!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiam că o să vină

şi zilele acelea în care o să trec
pe lângă cireş fără să-l suspectez
de posibilitatea florii
de trecerea ei de o parte şi de alta
ca un ştreang oblăduitor al rănilor mele

într-un gest reflex o să mângâi
locul pe unde au plecat atâţia înainte-mi
cu irisul întors spre ceva... cine ştie?!... poate spre pajiştea de păpădii
miraculos răsărită de sub şinele tramvaiului

am să-mi amintesc într-o doară de tine
ca şi cum niciodată nu te-aş fi cunoscut altfel
decât printr-o sticlă groasă monocromă
păstrând gâtuit sufletul... distanţele ireconciliabile

în tentativa grotescă a păsării albe
născute subit din marea barieră afectivă
temerară deasupra nimicului

şi inima mea avea să staţioneze
în turla cu ecou şi mireasmă de mărgăritare
într-o seară înnoptându-se luminat
când porţile s-au deschis în iluzie

şi oamenii
s-au îmbrăţişat
în sfârşit!
fără de măşti
fără de teama
că insidios
îşi vor da
moarte.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penitenţă

o vreme ne vom mulţumi fără glorie
ne vom înfrânge complexele
sentimentul nonsensului
vom fi eroii anonimi
incognito vom planta
hectare de bulbi până vom ajunge
la floarea virtuţii
îi vom distribui razele
fără să cerem ceva în schimb

vom intra în acest voluntariat
cu acea cămaşă de unică folosinţă
cândva urâta cămaşă de forţă
nu vom pretinde compătimire
despuiate trupurile noastre vor scrijeli
ingratitudinea rece a terrei

nu vom lăsa pe nimeni să ne identifice
vom da asigurări temeinice de confuzie
acoperindu-ne cu o frunză
semn al recunoaşterii Vinei

între timp
se vor scrie file victorioase
ale norocoşilor sorţii sau poate
ale bieţilor impostori asumându-şi inconştient
triumful chior asupra destinului orb

trecerea in absentia
ne va durea suficient cât să ispăşim
o pasăre îşi va împrăştia puii
împotriva sufletului ei
împotriva propriilor convingeri

... frumuseţea mea te va durea nevăzută... netrăită...
lumina mea pusă sub obroc sau poate
procurând altuia starea de graţie
numai prilejul ordinar pentru satisfacţia de sine

cel mai greu va fi atunci când vom înţelege
cum nici cel mai umil dintre cuvinte nu ni se va mai supune
îndurat în muţenie chinul va trece paroxistic în blestem

contextual vom deprinde coduri preistorice
disputându-ne peticul de posesiune gestuală
cu fiarele întunericului

ceva din afara noastră ne va-mpinge să continuăm...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonie

oamenii ăştia subetajaţi plimbându-se
în cămaşă de forţă... într-o lesă
prin faţa ferestrelor prăbuşite
dintr-o inimă

cu amintiri parţiale şi spasme
bâiguie prin albul tristeţilor de magnoliu

această rămânere în tăcere ca-ntr-un surghiun
din care numai iubirea te scoate

ei pun un fel de afişe
automat îşi conectează
golul tâmplelor
la surzenia mută
a cuvântului

nu îndrăznesc
să aprindă lumina
nici s-o stingă
pentru totdeauna

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restanţe

ploaia sau vântul...
sentimentele cuiva
scuturau florile de cireş
la o masă a timpului
nu aveam noi vreme!

! tramvaiul 12 îşi schimbase radical traseul

tu rămâneai

undeva la graniţa aceea
imperceptibilă uman
dintre văz şi irealitate
nu ştiu dacă voiam cu orice preţ
să te caut... să te identific
în dreptul inimii mele vreo 2-3 vrăbii
suficient de muzicale cât să acopere
eventuale trădări ale aproapelui

nu mai ştiu...
o doamnă în vârstă îşi făcea loc printre copaci
de nu vor fi fost oameni!?
nicio bancă liberă!

vietăţi preistorice revendicau simţurile când

caruselul a început să împrăştie cu amintiri
toate aceste memorii atemporale ale cosmosului nenăscut încă
neputincios nutrind nostalgia lui pentru iubirea care avea să-l germineze imperfect

chipul meu îţi rămânea

într-o lumină plină de irealitate
şi ziua de azi nu începea cu stol de porumbei
nici nu se încheia în dreptul intenţiei de continuitate

între noi

se consuma supermarket de inutilităţi
bonsai din plastic cu livrare en gros
lalele de Grecia învelite din indiferenţă
cu mâini grăbite de femeie ancorată... nu aici
până şi chipul copilului de viu împăiat într-o vitrină...

numai un destin care ne excludea

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzioniştii

ieşisem aproximativ la plimbare
aşa cum ieşi pe o poartă mică
spre o lume mare

din profil păream calmi oarecum trişti
puţin adusă spre verdele tău
suficient de înclinat spre poemele mele
făceam minore exerciţii de adeziune
optam în continuare pentru versul liber

frunzele se acomodau / necomplexate
îşi trosneau micile drame familiale
deprinsesem într-un fel coduri stranii:
eram de-ai casei!

în tandem aveam să întreţinem
iluzia toamnei interminabile
atâta vreme de acum înainte urma
să ne zgâim la fosforescenţele caruselului
să testăm argintiul metaforei nefrigul conservat
într-un lemn desuet cu memorii

ieşisem aproximativ la plimbare...

niciunul nu punea punctul pe i
lumea trecea barbar de răvăşită
plictisul... depresia riscau să acapareze
conexiunile

prudenţi livram
octombrie paşnic
încercam à la longue un soi de paliative
nu strigam cât ne ţinea gura:
suntem pe moarte!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(pseudo)imunizare

atinseserăm probabil
punctul acela paroxistic
al suportabilităţii durerii
în ordine umană
de aceea poate ne permiteam
să existem firesc, ba chiar cu urmele
unei fericiri tâmpe incrustate
în felul de a aşeza o gutuie
rufele pe culme

undeva

acelaşi lup sta la pândă
aceeaşi pasăre îşi reprima negaţia
simulând şi ea marea normalitate
văzut din afară tabloul era banal
cu nonşalanţă distribuindu-se
în rândul produselor în serie
se prognoza fenomenul globalizării
acea uniformizare plictisitoare de moarte

dar cartofii înfloriseră din nou
purtau aceiaşi gândaci insistenţi de Colorado
numai ochii le crescuseră suspect de mult
pâine era suficientă
pentru o euharistie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inamicii

calcă suveran peste sufletul lui făcut trup
furtunoasă parfumată în alai de magnolii
codobature insolente îi ţin hangul

el moare!

îi incizează centrul masculinătăţii

aruncă peste inima ei nişte chestii
declamându-şi hiperafectivitatea... neputinţa de-a continua viu

ea trânteşte geam opac în faţa verdelui de la iris

el merge orb mai multe secole:
cerşetor. interpret ambulant. vânzător de vată-pe-băţ şi iluzii cu nemiluita

intempestiv
o vede pe ea
cum pune culoare
cum Îl ajută pe Dumnezeu în ziua a 7-a

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De o parte şi de alta

distanţa asta dintre mine şi tine
trecută cu vederea de restul
atât de bine simţită de noi
fără a fi fost măsurată vreodată
nici măcar comparată cu ceva
într-o noapte târzie de anotimp straniu când mucul de lumânare a suplinit lipsa de prezenţă a lunii şi toate maşinile cosmice au oprit în faţa liniei ferate.

să fi trecut o veşnicie!

şi Dumnezeu era liniştit
nu se îndoia că n-am avea fiecare
pe cineva suficient de aproape

*
eu atât de aproape de viaţă
tu atât de aproape de opusul ei

eu atât de aproape de moarte
tu atât de aproape de opusul ei

sufletul tău/ meu ca un firicel traversând clandestin să ajungă la mine/ tine
zdruncinătura!
oameni cu priviri novice
spunându-şi că timpul nimerise
în şoseaua ciuruită
pe care odată şi odată
avea s-o astupe cineva

**
nimic nu ne-ar fi putut apropia mai mult
decât felul acesta subtil de-a te face părtaş vieţii
decât felul acela cutremurător de-a mă face părtaşă morţii
[sau invers... ce mai contează?!]
într-o simbioză aparte
numită iubire

dovadă
floarea de cireş incapabilă
de acte discriminatorii.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paralel(isme)

pronunţi copac
şi se face frig ca şi cum
universul ar găzdui sine die
o pădure de semne cu înţelesuri în jos

cuprinzi dimineaţa aceasta într-un enunţ
prin care oamenii umblă ca şi cum ar fi urmăriţi
din când în când tramvaie galbene le iau în posesie privirile:
prin geamuri: nişte păsări surghiunite

rupi o silabă în două... în trei... în nimic

te situezi centrifug
şi vulturii se reped
să prindă bucata cea mai bună

cu ultima resursă de vigilenţă mă faci atentă
cum de luni în şir îmi vorbeşti
despre iubire

cu toate strădaniile mele
aud numai sin/gu/ră/ta/te

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unul singur

habar nu am
ce simţi tu
când rosteşti aceleaşi cuvinte
ca şi mine
când te găseşti
în faţa aceluiaşi copac
când te rostogoleşti şi dai să te prinzi
de o margine iluzorie
de un cântec

şi câte întâmplări ai ratat
din încăpăţânare din copilărie din neşansă
care a fost combinaţia de taste
fericita intuiţie echivalând
ControlSave-ului

dacă
te ia cu început
cu această ridicare a fiinţei din arest
luna de miere a omului lipindu-şi
cu superglue monologurile
cu acea infimă voinţă
de a fi

sau cu sfârşit te ia
şi simţi pe propria piele
miros de tămâie arsă
dimineaţa în care eşti somat
să te întorci la origini

cum fiecare
într-un fel sau altul se naşte şi este

mai ales

cum se moare

de unul singur.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un divorţ metafizic (extras, "Cu plugul la arat peste oasele morţilor")

Stăteam acolo-n frig, în camera jilavă, în vacuumul îngheţat stăpân
acelei ore fade, cenuşii, din noapte; şi mi-a trecut prin minte că chestia
aia care părăseşte trupul absoarbe o parte din lume şi,
indiferent cât de bună sau de rea, cât de vinovată sau de inocentă
a fost, lasă în urmă un gol mare.

M-am uitat afară pe fereastră. Se crăpa de ziuă şi fulgi lenevoşi
Începeau încet-încet să umple neantul. Cădeau fără grabă,
împletindu-şi drumul prin aer, rotindu-se în jurul axei ca nişte pene.

De-acum Picior Mare nu mai era, aşa că era greu să fi simţit vreun
fel de milă sau de resentiment pentru el.
Tot ce mai rămăsese era trupul lui, fără viaţă, îmbrăcat într-un costum.
Arăta calm şi împăcat, ca şi cum spiritul era mulţumit că în sfârşit
se despărţise de materie, iar materia era mulţumită că se despărţise de spirit.
În acest scurt interval de timp avusese loc un divorţ metafizic. Sfârşitul.

poezie de Olga Tokarczuk, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ultimă instanţă

[file de jurnal afectiv]

nu aveam un cuvânt viu
sensurile se luaseră la harţă
trăgând într-o parte şi alta
până la implantarea nimicului

se apropia august
timpul ieşise din sine
salahor cu braţe zdrelite
savurând mirajul unei plaje
marele copil proiectându-şi naivităţile
într-un scenariu lăsat pe seama omului

arşiţa mi-a îmbrăcat lipsa de imaginaţie
într-o geografie aleatorie
un pescăruş accidental s-a atins de mine
preluându-mi o parte din vina personală

eram înaltă şi palidă
treceam ca o Femeie
dovadă dârele de lumină parfumată
felul graţios de a-şi întoarce capetele al narciselor

silueta mea se sustrăgea
tentativelor tale poetice
cochetând cu versuri prozaice

copacul se dovedise o invenţie unilaterală
cântec sugrumat implorase mila călăului
în faţa agoniei interminabile

nu crescusem o pasăre
nu schimbasem un scutec
floarea avea alt habitat

de aceea poate

oceanul ne lua şi ne scufunda în ere contradictorii:
o mână nu ştiuse vreodată s-o spele pe alta

în instanţă am dat fiecare răspunsuri diferite
n-a fost loc pentru procese de conştiinţă
într-o doară s-a lamentat urma de ploaie nimerită
pe apropierea fantomatică dintre-un-mine-şi-un tine

la ieşire purtam valsul lebedelor
incorigibil rămâneai marele amator de nimicuri

adversari sau intruşi
pur şi simplu cunoştinţe întâmplătoare
reciproc ne-am repudiat numele

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă apropiasem de tine... 3

aşa într-o doară
ca o vietate fără de ochi
fără prea multă imaginaţie
fără pic de personalitate
spaţiul perfect vid gata să fie locuit
ceva / un fel de instinct (... vreun demon?!) îmi spusese
acolo / pe partea aproximativ stângă / aproximativ înaltă
era cald / era bine / era.
[cel mai probabil acolo se petreceau vacanţele cele mai reuşite / tot de acolo se lua secunda aceea când timpul era pe sfârşite...]

hipnotizată şi singură
discontinuă literă F
căutasem adăpost
[şi la mine / cumva pe stânga / aproximativ sus..........]
n-am mai ezitat
m-am tot desprins din mine...
o îndepărtare stranie ce nu mai sfârşea...
oraşul capitula... / nu înţelegeam
liniştea aceea devastatoare
mă lovea
golul
de undeva
aproximativ din stânga / aproximativ de sus...

Pasărea m-a smuls în ultima clipă.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sindrom reflex

ochii ei se făcuseră mari
traversau continente/ timpul zero-spre-infinit
rezolvau memoria albă a lacului/ spaima lui
în singurătate/ de-a lungul erelor depusă
în angoasele pescăruşilor fără de chip

desculţă şi vie traversa
odiseea păsării de la punctul acela
când nu era nici măcar ideea de zbor
mai apoi cineva desenase aripi
ieşirea în lume a timpului

traversa
fieful dropiei
tristeţea ei rămasă împăiată
în arsura îngheţată a dunelor
pretext pentru oameni să se neliniştească
spre sine convinşi să se reverse fericiţi

uimirea ei uriaşă
decojea cuvintele
crusta aceea a oului cosmic
până la ultimul semnificat
matrioşka dicta filosofia de viaţă
a big bang-ului

copilăroasă ea traversa
o mare de corali/ o pădure de begonii
casa fiarelor roşii îmblânzite
această frumuseţe amplă
simţurilor comune sustrăgându-se

undeva/ nevăzut de nimeni
doar la răstimpuri într-un fel de ea ghicit
el îi ţinea într-un pumn cu iubire inima

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţi sau vii?...

Moarte în viaţă sau viaţă în moarte?
Cum e acum şi cine socoate?
Dacă plătim trai într-o dată?
Prin izbăviri înseamnă spre-o poartă?

Unde ne-aflăm şi unde-i mai bine?
Dacă înviem prin moarte în sine?
Dacă amăgim pe-atâtea suspine?
Doar de-a trăi în moartea de mâine.

Viaţă şi moarte şi invers se poate
Lumina-ntuneric cum se împarte?
Dacă ne-aşteaptă o altfel de rimă?
Dacă e-aici morţi naşterii vină?

Naşteri din moarte, murim a ne naşte,
Dacă-i aceasta poarta spre toate?
Dacă-i continuu în cerc repetate?
Timpuri de-acum cu ce-i pe-altă parte.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea noastră

aparent fără nicio legătură cu scenariul biblic
această derizorie contorsiune de destine
unul împotriva celuilalt ca şi cum
reciproc ne-am fi privat de locul binemeritat
în fantomaticul paradis
acelaşi imbold preistoric ne îndeamnă
fiecare pe sine să se salveze
înainte ca celălalt să o facă!
uităm infinit cât de înjumătăţiţi
cât de bolnavi suntem!

să fie vis?!... aproape-realitate?!

eu în rochie retro şi coafură asortată
în privirile unui public cenzurându-şi aplauzele... poate înjurăturile
... păşesc... păşesc într-un viitor niciodată de tine anticipat
de undeva din afară încerc să spun lucrurilor pe nume

chiar dacă tu... chiar dacă...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Il existe toujours un ange gardien

oamenii miroseau a bomboane mentolate
nimeni n-ar fi putut spune
cât de conştienţi cât de mândri cât de indiferenţi
erau ei la frumuseţea degajată

se opreau în dreptul bazarului cu iluzii
mimau negocierea afişau expresia achiziţionatorului de succes
oricând îşi puteau permite investiţii în trecut

ieşeau... briza împingea pe scenă
siluete valencia eşarfe galbene prelungind
fragilităţi minore în aria aceea unde părea
că îngerul se uneşte cu omul

dansau-dansau!
nu era vina lor!
străzile pocneau de reacţii chimice!

râzând îşi asigurau porţia poate eronată de endorfine
călcau terenuri minate se aventurau scăpau ca prin urechile acului

din instinct din convingere
o pasăre le purta hainele aruncate
trecându-le iertătoare prin vămile cerului
ca printr-o zonă a memoriei afective

ei treceau
miroseau constant
a bomboane mentolate

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă chinuia o angoasă de care nu ştiam cum să scap. Sună cineva la uşă. Deschid. În prag, o doamnă mai în vârstă, pe care chiar că n-o aşteptam. Timp de trei ceasuri m-a tocat la cap cu asemenea tâmpenii, încât angoasa mi s-a transformat în furie. Eram salvat.

Emil Cioran în Mărturisiri şi anateme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pasăre uriaşă (Confratelui Bradoski)

O pasăre uriaşă cu aripi lungi
s-a aşezat pe gândurile mele,
de-o parte şi de alta,
stăm la taifas,
îi simt chiar răsuflarea-ntretăiată,
e pasărea ce zămisleşte viaţă.
ea zămisleşte viaţă,
ea are străluciri albastre,
în timp ce noi
purtăm orice şi locuim oriunde,
ea este visul din copilărie
şi speranţă
de-a lungul unei treceri fără vise.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

În punctul acela

chipul mamei se scufunda
n-aş fi ştiut să spun
cum îi erau ochii
dacă îi ţinea deschişi... înalţi
sau pătrunşi de un somn

bradul era viu
lângă o vitrină
poate în unghiul acela
unde uimindu-se un copil
îşi aşezase hotărât desaga cu fericire

un altul se trezea
intempestiv umplea aerul
cu sperietură de aripi
fuga lui în picioarele goale
impregna cosmosul
cu atâtea lecţii neînvăţate

supusă mâna desena
formule chimice alambicate
numai dorul de altceva

se simţea parfum de levănţică!

din abisul unui balcon
doboram cu viteza iubirii
mai toate necunoscutele

până la floarea-de-măr
de nu va fi fost
Mama.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din O Leoaică îmi traversează centrul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!