Pârnaie

pe strada cu sensul unic fiinţă
clipa se prostuează cu Dumnezeu,
în iarăşi năvălirea curgerii
e un sânge întărind falusul timpului

de mă renaşti e tot spre a muri

cenuşa e rece, pasărea e-n adânc de cer,
respirarea-mi atinge-n aripă

eşti mai frumoasă când plângi dintr-o jale
în zemuri lacrimale fierbe taina
pe foc al privirilor spre zare,
distanţele se absorb în mine, coastă femeie

îţi scriu de la o margine
gata, gata de a mă arunca în hău
voi avea preoţi de întuneric lenos
şi poate pleoapele tale
cu genele ca de gratii
la temniţa cuvintelor folosite

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Medusa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altul la fel

spre sus zvârlind privirea ta cea castă,
spre cerul plâns, tenebre de robie
la temniţa din lacrimă te-mbie
în imprecaţii venerând năpastă.

pe zări, în a zadarului fobie,
ţi-e zborul tot o linişte fantastă,
morminte-n orizont îmi naşti din coastă,
aceea ce ţi-am dat sub stea zglobie.

acolo demiurg a smuls din mine
în sânge de cerneală să-mi exişti
femeie, către nunta care vine...

ci în peniţă port, în hram de trişti,
havuzul ochilor pe stih, în sine
doar pierdere de clipe să asişti...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtătoarea de coastă

toate liniştile tale mi s-au vărsat în maţe,
femeie, acolo au prins a-mi creşte fluturi roşcovani
ca nişte zbateri de flăcări,
dedesubt cenuşa iubirii renaşte omida
şi iar îmicresc fluturi
până interiorul mi se face locuitor într-un altul

pacea de tine nu va exista,
doar vezi că îţi rostogolesc zilnic rotundul clipelor
pe muntele cuvintelor abstinente de la luciditatea zadarului
beţiv al cernelii, în ebrietate de tine

şi totuşi eşti o inexistenţă,
carnea ta e o ceaţă în plaiuri montane de idealuri
când fac dragoste cu tine îmbrăţişez văzduhul orizontal al odăii
din omida închipuirii fluturii omida de deasupra
maţele mi se sfărâmă în aşteptarea venirii tale, carnată

poţi fi oricare purtătoare-mi de coastă

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Loky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudo flămând pe corabia serii

Îţi povesteşte-n sânge clipa viul
Şi-n vârf cu azi e-al vieţii tale scondru
Iar gândul tău spre mâine, ipohondru
Din vise-n piept îţi strică poeziul.
În rugăciune-s îngeri, tot norodu',
Iar Tatăl Om îşi recunoaşte-n Fiul
Tu îmi înveţi cu liniştea târziul
Femeie de iubit, de taine codru.
La mijloc eu şi-n mine timpul zbiară
Ci spre mormânt mi-e veşnicie-n dinţi
Tabloul tău, cel înrămat cu sfinţi
În duh îmi dă merinde-n ceas de seară.
Că mult mai flămânzesc, doar Domnul ştie,
În suflet alb ca-n patimi de hârtie...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Ganymede
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trivialitatea visului

Lumini a tot, infernice, de ceară
Mă înveleau a rugă în silabă...
Ploua, dar fără veci în taina slabă
Şi iar Pământul sta precum să piară.

Un cer de sânge, către smoală-n grabă
A nopţii feciorie-adună-n seară...
Ne este viaţa toată necesară
Pe clipa-n care frunza-n duh întreabă.

Mi-e soră luna, soarele mi-e frate,
Or nărui şi ei în flăcări stingeri
Că din născut spre a muri sunt toate.

Da'n zodie-a eternului atingeri
Un mâine nins sub vorbă se mai poate,
Din început spre nesfârşit învingeri...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia interioară

meteahna tristeţii tale încape într-o poezie de ploaie
când îngerii mor deasupra mormintelor de apă
fântâni, invers, pe cer ţin zeamă
în existenţa lichidă a tăcerii spre şoaptă,
de acolo spre strigăt
tu, femeie de casă-n odaia sufletului meu
îmi ştergi praful din umbră, de pe tăişul răcnetului,
o mică fărădelege-n albastru
seninul are lumina în cioburi,
picături din ruga ce plouă invers, spre cer

azi pe lacrima ta s-a strâns praful,
pe-afară ploaia a supravieţuit
cu apa clocotind de cădere
unde tu
eşti cuvânt
şi carne de-amintire,
pasărea are cântecul astupat
în sicriul târziu

în toate literele mele-i cuib de morminte,
nu ştiu a scrie
ce toţi poeţii au uitat să spună
despre tine, femeie
cu nimbul aşezat, ca o pălărie pe creştetul lui Dumnezeu,
pe vis omenesc spre eternitate

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Afrodita
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mine nu e atâta cruzime cum crezi

în mine eşti tu
cu toate nefericirile adunate pe buze
gata să rotunjeşti plânsul
şi totul să se prăbuşească
oare ce ai cu tine
suflete
cât de mult te urăşti

în mine nu e atâta răsfăţ cum se vede
în imagini trucate
în mine e strigătul tău
gata să ne coboare în infern
dar eu nu am atâta cruzime pe cât crezi
eu am o mână întinsă spre tine
şi dragostea la fel
cât a mai rămas din ea
după amputările succesive

în mine nu e atâta întuneric şi nici atâta răutate
încât să te las în mijlocul unei sinucideri
în mine eşti tu
şi voi lupta
chiar şi aşa pe jumătate
să îţi arăt ce înseamnă
să dormi în mintea unei poete
care îţi iubeşte fiecare clipă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

(eventualitatea atelierului)

Clipa e o femeie de stradă şi Timpul e peşte,
Eternitate cuprinde neclintirea de seamăn...

unii or zice că ţin doar truisme în perna albă de insomnii
şi-n hârtie duc baliverne feţilor ce-n mâine
or lăcrima poate-n vorbele mele privirea

Clipa e o curvă plătită uneori în aurul de lumină,
din ea se nasc fiori de grădină, a floare
din flori emoţii cât îi ajunge pleoapei să se aşeze pe văz
ridicându-se iute să şoptească ochiul spre zare

tu ştii toate acestea, cititorule din sevrajul de sânge de Clipă,
erotic drog al veşniciei în spaţii umane,
da' zic şi eu, să-ţi aduc aminte:
în vremea în loc Amor e-n sicrie...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Cronos
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abis ce eşti

Abis ce eşti,
Eşti rece, şi de ceaţă-nvăluit
Eşti drumul fără de sfârşit,
Mă chemi spre tine, chemarea ta e rece,
De al tău hău, nimic nu poate trece.

Mai stau o viaţă şi cu riduri multe,
Mai stau un veac, chiar şi pe stânci abrupte,
A ta prăpastie cu vrute şi nevrute,
A tale stânci în pietre fie rupte.

Nu-i timp, nici ceasul nu va bate,
Doar vântul aprig încet mă dă pe spate,
Voi fi tot lângă prispa mea de-o viaţă,
Nu m-aştepta, mai am un pic speranţă.

Îngeri sublimi, veniţi de mă luaţi,
Spre cer, Tu, Doamne, doresc să mă înalţi,
Te las abis, rămâi hain şi rece,
Nu am nimic cu tine de-oi petrece,

Aici e doar iubire printre stele,
Rămân o stea, rătăcitor cu ele,
Rămân o stea

poezie de Petru Hadbavnic (24 decembrie 2014)
Adăugat de Petru Hadbavnic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare

- voiculesciană -

femeie poezie, pe gând în neaflare
duc duhul tău în palme prin iaduri de cuvinte
în limpede-ale vorbei mi te aduc aminte
trecând prin ceţuri, umbră pe căile stelare

cenuşa grea de cântec e-n păsări cu travaliu
în tine prunci de pace în lupta-n pat respiri
pelerinaj la sfântul, un viciu în detaliu
ce-n umbletul pe sânge adie de răpiri

e-n cugetul luminii mirarea că exist
deşi cu taina-n spate mi-e drum de întuneric,
suavele morminte-n adaosul de trist
trăiesc în carne, abur şi rânduit eteric

la tine în odaie m-am cuminţit, ibovnic
sub ale tale fuste, tăcerilor duhovnic...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astigmatism ideatic

[spunere albă]

În coaja mormântului creşte floarea unei singure clipe,
tu eşti o culegătoare de taine cu buzele, acelea vorbind întuneric,
la fântâna cu lumină Domnul decojeşte sicrie
până la absenţa cărnii din poemul nefiinţă
în sacrul tău e o tăcere de diamant, lucitoare în văzul sângelui,
cel ce în patimi răstignit e pe crucea lui Eros

Nu mă numi încă văduv,
pot face dragoste cu tine şi-n inexistenţa ta,
când voi muri Cenuşa va plânge,
resuscitarea nu mi se poate grăi în fiinţă
doar tu, Pasăre, femeie
vei urca din scrum şi vei face dragoste cu mine
într-o necrofilie puerilă...
aşchia nu sare departe de trunchi, pruncul se va naşte mort

***

Dumnezeu, amorezat de sine,
citind missive de rugă, Duhul i se umflă în pene
Hristos redevine Omul cu frunza,
Şarpele râde, i se vede dantura, muşcă şi-şi bea veninul propriu

Joint cu iarbă verde a tinereţe
construieşte tavan de fum în odaie,
afumat, umblu călare pe gânduri sparte,
din cioburile raţiunii zidesc în mine copilul

Adio, cuget de bătrâneţe, adio
drogul prunciei îmi răsuceşte stiletul visului la ţâţa stupefiantă
şi iarăşi nu mor, mormântul aşteaptă-n singurătate

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie operă de artă

Când ne iubim femeie eşti opera de artă,
Sculptată-n gheaţa cărnii de-un foc interior
Dezvăluită unic în sensuri ce te poartă
Din inimă prin minte în suflu creator.

Când ne iubim femeie, sunt palmele şi ochii
Ce-ţi modelează lutul pe buze şi pe sâni,
Cu sărutări fatale în transă mă apropii
Şi-ţi convertesc vorbirea în încleştări de mâini.

Când ne iubim femeie se tulbură eterul,
Cutremurat în sine de tandre oscilaţii,
Îşi schimbă noţiunea şi taina şi misterul
Şi-a timpului măsură se pierde în ecuaţii.

Se mântuie ştiinţa când ne iubim, femeie
Şi Universul însuşi o clipă stă în loc,
Oprindu-şi expandarea ca flamă şi scânteie,
Particule de slavă, de apă şi de foc.

Când te iubeşti femeie, eşti operă de artă,
Imagine sublimă şi unic fenomen,
Fragment de inefabil cu gust de pâine coaptă,
Eşti hrană pentru spirit şi vis eterogen.

poezie de Ovidiu Vasile din Sărutul Înflorit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înflorire în sânge...

Mi-e atât de amară luna pe buze,
iar ochiul de ape, adânc mă priveşte,
când arde în mine urma lăsată
de mâna ce-a scris, cu spinii cei lungi,
cuvinte cu iz de primăvară-ngenuncheată...
Pe umerii-mi reci, fluturii îşi dau ultima sărutare,
iar apoi, cenuşa din ei, în carne, adânc mi-o presez...
Dumnezeu, de la un capăt de cer,
o ploaie-mi va trimite,
să şteargă din mine păcatul nenăscut,
ce din străfunduri mă doare!

Nu-i noapte fără de-o stea aprinsă,
nici zi să nu doară înflorirea în sânge
când fierbe trupul în jar răstignit
de dor, în suflet, mijeşte o uşă deschisă...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nălucă pe zare cu trist de femeie

îţi locuiesc a lacrimi ochii minimi
şi moarte bând la birtul de sub aştri
vedenii vin şi înfrunzind sihaştri
ni-s arbori cugetând a mere-n inimi

&

a existenţă amăgirii dintru
cu pasul de enigmă-n iaduri intru...

&

în sânge ni se răsturna minciuna
ce omenesc sub zodii ne cufundă
fiind s-ascult în pieptul tău secundă
ploua cu mine văzul tău întruna

&

aceleaşi vorbe-s însă-n zare scundă
pe alb de zic, de lepăda-mi-aş struna
că tot nu eşti, nici suntem clipei una
tu, nălucire, taine să te-ascundă

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Sussy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Phoenix cu lebădă

Din amintiri vopsite în lumină
Renaşti ca pasărea din scrum fierbinte
Mi te aşezi în rană şi cuvinte
Şi-alint ţi-e-n zbor, statuia e-n ruină.
Rostogolind o clipă înainte,
Sperându-te, un vis mi te închină
Pe-sdânc de sânge bând alean, pricină
A curge înăuntru, pe-oseminte.
Zidind pe ieri biserici de tăcere
Aceleaşi vorbe am ebrietăţi
Iubirea tot morminte să-mi ofere.
Tu, oglindită-n ochi de gând mi-arăţi
Eternitate, dar pe-a ei mistere
E lebăda-n muţie, stih bucăţi...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Atena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înflorirea în sânge

Mi-e atât de amară luna pe buze,
iar ochiul de ape, adânc mă priveşte
cum arde în mine urma lăsată
de mâna ce-a scris, cu spinii cei lungi,
cuvinte cu iz de primăvară-ngenuncheată...
Pe umerii-mi reci, fluturii îşi dau ultima sărutare,
iar apoi, cenuşa din ei, în carne, adânc mi-o presez...
Dumnezeu, de la un capăt de cer,
o ploaie-mi va trimite,
să şteargă din mine păcatul nenăscut,
ce din străfunduri mă doare!

Nu-i noapte fără de-o stea aprinsă,
nici zi să nu doara înflorirea în sânge
când fierbe trupul în jar răstignit,
de dor, în suflet, mijeşte o uşa deschisă...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar ploaia mai poate uni

când Dumnezeu răstoarnă lumina în oameni
te ascunzi în frica unei tenebre, prea toate-s în văz şi lutul
aleargă înaintea asfinţirii

rostogoleai cuvinte în
jelania păsării de a fi
pe uşa din spate a clipei de fiinţă evadează
insecte de suflet
roua moale a nemuririi apleacă petala gândului
raţiunea e o secundă a mirării

vorbeşti pe limbi de ceasornic
trezind emoţia copilului în ajun de mâine
îl aşteaptă fericiri de soare în zori
când se deschide corola luminii spre floare,
clipa aceea unică a dezlipirii dintre cer şi pământ

doar ploaia mai poate uni
ce s-a despletit între noi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Paparuda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verdictul timpului

fântâna ochilor tăi a înspăimântat toate lacrimile
oamenilor ce se închină la zeiţa tristeţii
la cină mai înfuleci o bucată de moarte
adormind în braţele nopţii

dimineaţa o întrebuinţezi la speranţă

asupra apelor cărnii însă
pletele tale de gând se apleacă asemenea unor sălcii,
pe ramul cugetării de Dumnezeu
înmugureşte-ntunericul necredinţei
nu cerceta, îţi zic!
coboară din spinarea întrebării acolo

în coajă de minciună adevărul aşteaptă existenţe-n crepuscul
aşa că tacă-ţi mintea-n lumină,
sufletelor doar Dumnezeu le vine la interogatoriu

tăcerea e un obiect al gurii de obicei,
cu el îţi astupi vorba neînţeleaptă

veneam la tine să-mi înfierbânţi sângele rece, de şarpe,
mă serveai cu mere şi dulceaţă
de-mi urla hipervascularizarea-n brâu
iar în piept inima îmi făcea gălăgie

dar din toate câte or mai fi fost
în vremea aceea ciudată
când îmi ziceai că miros a Ştefan
amintirea mi-e temniţa pe viaţă
din verdictul timpului

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispita

Să nu te laşi pradă cercării mişele!
E doar ispitire! Fii demn! Fugi de rele!

Priveşte altarul, alt pas îţi prepară:
Mai rumen obrazul, mai clar îţi e harul!

Trezeşte-ţi privirea şi văzul din hău,
Şi poartă- înainte frumos chipul tău!

Dă vlagă-n suflare spre clipa frumoasă,
O nouă lucire spre tine se lasă!

Îţi cere prezenţa, te cheamă-n hazard,
Aleargă, primeşte-o! E scumpul tău dar!

De ce să te ţină grea clipă în loc?
Vezi, alta curată renaşte cu foc!

Ridică privirea, la tine priveşte!
Pe tine te caută! Spre ea, tu, porneşte!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firescul stării

... la margine de cer înmormântez un soare
sfidând firescul stării de a fi
şi timpului din ea îi poruncesc să zboare
şi dorului din mine de-a muri

iar inimii - mereu să toarne lacrimi
la moara vântului ce tinde-a o strivi
să nu mai simt cum cresc aripi din patimi
sfidând firescul stării mele de a fi

în colţ de cer înmormântatul soare
aşteaptă clipa când mă voi trezi
iar clipa - dorul interzis să zboare
iar dorul - starea firii de a fi...

poezie de Iurie Osoianu (14 iunie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi tăcere

Cine ştie dacă mai ţii minte
Vocea care ţi-a ascultat viaţa
Şi îţi îmbracă în poezie
Paginile goale ale zilelor tale...
În timp ce vremea se scurge spre seară
Vântul a luat timpul ca un fum...
În apropierea tăcerilor mele
Eu voi fi cea pe care
O vei vedea cu adevărat.
Când vei fi gata să te uiţi şi
Ce vei răspunde timpului
Care încă mă întreabă?
Azi te-am putut auzi din nou
În ecourile cuvintelor care mă caută
În acele lucruri în care ai fost
Şi-n care ai devenit zgomot
Şi apoi tăcere...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!