Astigmatism ideatic

[spunere albă]

În coaja mormântului creşte floarea unei singure clipe,
tu eşti o culegătoare de taine cu buzele, acelea vorbind întuneric,
la fântâna cu lumină Domnul decojeşte sicrie
până la absenţa cărnii din poemul nefiinţă
în sacrul tău e o tăcere de diamant, lucitoare în văzul sângelui,
cel ce în patimi răstignit e pe crucea lui Eros

Nu mă numi încă văduv,
pot face dragoste cu tine şi-n inexistenţa ta,
când voi muri Cenuşa va plânge,
resuscitarea nu mi se poate grăi în fiinţă
doar tu, Pasăre, femeie
vei urca din scrum şi vei face dragoste cu mine
într-o necrofilie puerilă...
aşchia nu sare departe de trunchi, pruncul se va naşte mort

***

Dumnezeu, amorezat de sine,
citind missive de rugă, Duhul i se umflă în pene
Hristos redevine Omul cu frunza,
Şarpele râde, i se vede dantura, muşcă şi-şi bea veninul propriu

Joint cu iarbă verde a tinereţe
construieşte tavan de fum în odaie,
afumat, umblu călare pe gânduri sparte,
din cioburile raţiunii zidesc în mine copilul

Adio, cuget de bătrâneţe, adio
drogul prunciei îmi răsuceşte stiletul visului la ţâţa stupefiantă
şi iarăşi nu mor, mormântul aşteaptă-n singurătate

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem schizotim

momente ţes arcuşul în suiş de ape la a existenţei fântână
noaptea miroase a întuneric
rugăciunea ne lichefiază a umple cocoaşa semnului de-ntrebare
din rana umbrei curge un firişor de pace, un puroi de lumină
îngerul beţivan e-mpuşcat în aripa aeriformă

sămânţa nefiinţă se decojeşte către mâine
miezul tăcerilor e cazat la hotelul minţilor rătăcitoare
tu eşti femeie cu fântâni în ochi şi-n ciutura tristeţii ai zări
orizontul e însă o păcăleală între cer şi pământ
ca o frontieră dintre două ţări din UE

la meteo zice de un front atmosferic siropos,
aere ce ţi le dai respirându-ţi sângele
a pofte

în rest erau aceleaşi păsări, era aceeaşi cenuşă,
Dumnezeu umbla nud ud de amorul de sine
eu sunt un megieş al căderii de frunză,
brâu dezrobit din ruşine,
pot să-ţi mărunţesc mărul în dantură de Şarpe

acolo puţin să-ţi curgă lapte
din ţâţa aproximativ statuară,
să stingi setea copilului din mine cu o duioşie de fiară

aproximativ seară,
lumânarea creşte la sân pruncul rădăcină de rugă
în grădina cu melci timpul conjugând clipa
dedesubtul unui veac
de carceră-n cuget

când noaptea e-n muget
nu mă trezi
doar aminteşte-mi în vis
că mâine e o nouă zi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem al cărnii cu viciu a nefi

Fiind, de cazi în umbre-a morţii viciu
Grăind un întuneric plumb a noapte
Ţi-s rănile din gând în chinuri coapte
Şi-n sânge ai de patimi edificiu.

Cu mine te-nvelesc şi bându-ţi şoapte
În tine intru prin sărut, indiciu
De cuget ce mi-l ţin pe drum de-ospiciu
În orizont stricat, în zări inapte.

Acolo-n plaga clipelor de piatră
Cu ochi din frunte-n răcnet te-am văzut,
Exişti a nefiinţă idolatră.

Din brâu a toamnă frunza ne-a căzut
Şi-n iarna de hârtie stih e-n vatră...
Amor, poem al cărnii, imn de lut...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Poesis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri puerile

sânge asurzind de flacără
în inima întrebuinţată spre a fi,
între coapsele ei pruncul nefiinţă aşteaptă
propria dimineaţă

citind pe chipul tău poezia zâmbetului
lumina mi se dezbracă de trist,
îmi intră în scheletul viselor impudice

fac dragoste cu umbra
ce se revarsă din tine-n ţărână
din pricini de soare ori lună

amor cu pământul ce se va deschide o singură dată
să intru însoţit de carne
duhul îmi va fugi cât va vedea cu ochii

&

până moartea ne va râde în luturi
tu eşti genunea în care cad
în iubire

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Yo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul de Pământ

adevărul face dragoste cu minciuna,
el e Luceafăr şi ea e femeie
înger de Pământ, omul
veghează mirarea
aici Dincolo e un dromader semn de întrebare
spre pustia necunoaşterii de mâine îngerul de Pământ
bea şi mănâncă
la masa sângelui şi a cărnii proprii
cocoaşa interogatoriului de Dumnezeu
o umple-n enigme

în zori de moarte moare somnul
îngerului de Pământ,
îşi va trezi toate rugăciunile
din lumânarea cu lumină etern
urcând în spinarea Domnului
crezământ

dintr-o coastă m-acostează femeia,
are brâu de dorinţă şi prunci,
are toate amorurile îmbătate de neexistenţă când viul
încă mai suceşte minţile cărnii

nu cunosc vorbele de la fântână
când şi unde
e nupţialitatea visului în secunde, fecioare de timp
în haremul sultanului Suflet

tihneşte-n cuvinte a-şi deschide sicriul
îngerul de Pământ

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Angel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, suflet scump, plin de mine, căci te cunosc: tu nu vei mai iubi a doua oară. Voi muri aşadar fericită, cu gândul care-o face fericită pe orice femeie. Da, mormântul meu va fi inima ta.

Balzac în Istoria celor treisprezece, Ferragus
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instantanee

[vopsite în alb]

Din larva lui astăzi fluturele mâine zboară spre Luntre
clipa lui ieri ţi-a întocmit banul de plată la Punte
când te-ai născut aveai deja Moartea în oase
existenţa e un pariu pierdut cu veşnicia

Uneori te locuiesc înţelepciuni
când noaptea e simbrie nesomnului, vopsită în alb
nenumele preacuvântului în hârtia cu tăcere,
în încă vieţuire doarme nefiinţa
pe tine te cunosc din pricina ţâţelor tale
ce-şi varsă imacularea dedesubtul poemelor de dragoste,
instantanee cu Dumnezeu, înrămate-n pereţii odăii,
cruci aduc pe bustul meu cu degetele de a ţine stiloul

Stiletul sângelui ne spintecă frunza-n brâu,
păcătuirea luturilor noastre
sufletele ni se adăpostesc în corola a tot de lumină
sub tenebra trupurilor însetând pofte lui Eros

În rest, mormintele nu ni s-au deschis încă
în cuibul acela carnea-n curândă nuntă,
în casa de piatră întuneric

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipsa

vine pe scara 7 Richter
din interiorul tău
singura dată
când
ai tăria să-l priveşti pe Dumnezeu
fix în ochi şi-i promiţi că
te vei schimba
e ca şi cum ai vedea în depărtare
o lumină şi ai vrea
să o prinzi cu mâna
speranţa creşte ca o flacără
luminând în interior dar
nu poţi face nimic
între tine şi Dumnezeu
e doar o rugă
un dangăt de clopot
ce urcă şi coboară
spre un cer fără margini
întunericul îşi resfiră umbrele
fără să ţină cont de nimic
în universul tău cu nume de om
se construiesc biserici
dintre mâinile întinse se înalţă o altă rugă
doamne, zici
sunt eu
cel făcut după chipul şi asemânarea ta
dă-mi tăria cuvântului tău şi
mai lasă-mă încă o zi ca să pot alerga
de la un capăt la altul al lumii iubind
apoi vino
fii oaspetele meu şi
învaţă-mă să mor câte puţin
în fiecare zi

ştiu
la capătul mormântului meu vei fi doar tu

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndepărtare

[file de jurnal afectiv]

într-o altă viaţă voi fi pasăre
la toate ferestrele mângâiate cândva
îmi voi aşeza cântecul aproape-amintindu-mi
într-o rătăcire/ într-o nelinişte... într-o aşteptare
când se vor fi oprit ceasurile ca pe spectacol
floarea îşi va creşte înţelepciunea personală
cu filosofia lor argintie şi fragedă
gâzele vor acoperi rănile şi pământul
răsucirea aceasta a ta înspre mine
punând în primejdie cosmosul

ca de orbire voi piguli ochii trecătorilor
într-o atingere tandră-fantomatică
se va apropia orizontul în fâlfâit vocalic
iertându-mi lipsa de stare... nepotrivirile stranii

la cumpăna destinului
voi pune semn
mâinile-ţi vor fi încătuşate
vei crede... de mine...
nostalgia va face cuvintele să izbească

intrată în tăcere
voi fi pasăre...

nu vei şti tu
să ajungi
la mine.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fleacuri autumnale

e toamnă, taină-argint lichid de ploaie...
străbat de prin seninuri mici şi rare
lumini cu aurul în destrămare...
cuţitul trist în carnea clipei taie

din ţel venind amorul tău îmi pare
să-mi locuiască-a sângelui odaie
şi zboruri cresc şi-n duh, sub vâlvătaie,
de Dumnezeu se naşte decupare

recad în vinul fiert şi nu te cuget,
femeie, vis pe-altar îndepărtat
pe mine azi acolo m-am iertat
în vremea asta cu al serii muget

te vând pe obeţie-n noaptea minţii
când demoni sunt şi oamenii şi sfinţii

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Atlantida
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti arborele...

Eşti arbore...
Sunt frunza ta
Şi-mi contenesc chemarea...
Sunt frunza ta
Şi nu am curajul să definesc...
iubirea dintre mine
şi fiinţa mea..
Sunt o frunză ca oricare alta
dar nu asemeni
Pentru că taina mă face să-mi
trag seva din tine.
Priveste în jurul tău şi vei vedea
Sute de frunze.. dar nu ca mine...
Un glas trist şi singur
se-aude de pe-o culme:
"Sunt singură dar sunt cu tine arbore"...
Frunza suspină, amorţeşte
dar sufletul nu moare!
Din cenuşa amorţelii,
frunza se va naşte
în primăvara următoare...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un om fără urmă

mi-am cauterizat umbra
sunt un om fără urmă
ţâţa ta alăptează orizonturi,
fugeam într-a patra dimensiune
cu piatra rugăciunii la gât

în rest ploua biciul vremii peste oameni
într-un timp murdar de secunde zugrăvind
în peretele din ost pe Dumnezeu,
era şi el, săracul, în fărădelegea ce însuşi o suise în Măr,
fecioarele se ţineau de poalele Lui
în falusul sacru să-şi piardă avuţia de virginitate

ştiu, rostesc perne de ascunziş din cuget a capetelor,
visul se umflă în pene de lebăđă,
pasărea nu a cântat încă deşi
nefiinţa se bate în piept cu pumnul
de ţărână, deasupra coşciugului

aşadar nu mă locui
sunt în noaptea cugetului tău coşmarul în viciu de infern
copt în vatra ce-n iarna sinelui scriu păreri,
bisturiul tăcerii taie lumini
le face bucăţele, merinde către nemaifost
eu însă nu pot umple ciutura aceasta
la fântâna cu zeamă de Hristos

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Shadow
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi în zori

din depărtări de clipe te-aminteşte
sărutul ce abia-i tăcut pe gură
ce-n preacuvânt e miez şi nefăptură
şi-n pieptul visului din taine creşte.

a tale stihuri ochii mei băură
acolo, pe hârtia-n albul cleşte
din pielea ta-n divin ce îmi grăieşte
o poezie-n zodia cea pură.

înspăimântându-mi sângele tu încă
îmi eşti ca de mormânt, având tăceri
când astăzi încă e un strop de ieri
dormind ca de sisif un somn de stâncă.

aleargă, de galop în rugăciune
ce-mi zici dar Domnului nu îi pot spune...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Atlantis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miazănoapte

aşa cum zilele se rostogolesc
bătute de vânt pe câmpia de sare
tot astfel voi pleca şi eu într-o iarnă
agăţată cu unghiile de mantia
zdrenţuită a crivăţului
înspre nord tot mai la nord
acolo unde cerbii cu nări de catifea
îmi vor sufla peste pleoapele obosite
peste fruntea împovărată de amintiri
peste inima pe care nădăjduiesc
că o mai am încă sub coaste
pulsând precum un far în calea celor
mai rătăciţi decât mine
va ninge va ninge
pe trepte de zăpadă voi urca
până la carul cel mic până la carul cel mare
până la calea lactee mult prea frumoasă
până la luna de filigran şi tăcere
de unde voi privi înapoi
cum ursul polar îmi face un semn de adio
în timp ce amândoi ne înghiţim lacrimile
de gheaţă şi diamant

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi iubi în tăcere...

Voi iubi în tăcere, voi striga nestrigând
Voi zbura în cădere şi zâmbi-voi plângând
Şi urla-voi la stele şi sufla-mă-vor ape
Şi spăla-mă-vor vânturi de iluzii deşarte
Şi voi arde în gheţuri îngheţând lângă ruguri
Voi bea vinuri din pietre ciugulite din struguri
Voi plana peste codri, voi pluti prin câmpie
Şi voi râde de moarte, fir-ar naibii să fie
Voi iubi bătrâneţea-mi, tinereţea-mi urând-o
Pe la mijlocul verii voi porni cu colindul
Auzind doar cu ochiul şi văzând cu urechea
Cioara albă pe ramuri - legănându-mi tristeţea
Voi ajunge la tine străbătând Universuri
Zgribulit ca un câine şi cu mine doar versul
Şi cu mine luceferi şi galactici astrale
Ce le-arunc cu tandreţe
La picioarele tale
Voi iubi în tăcere, voi striga doar şoptind
Voi cădea în zburare şi voi plânge zâmbind
Şi sufla-mă-vor vânturi şi-neca-mă-vor ape
În spumoase adâncuri de iluzii deşarte
Între mine şi tine - doar speranţe şi vise
Între tine şi mine - doar zăvoare închise
Între mine şi tine - doar troiene de vreme
Adorare în taină şi nescrise poeme
Între mine şi tine - obiceiuri şi datini
Între mine şi tine - generaţii de patimi
Între mine şi tine - doar chemările mele
Ş-ale tale surâse - arogante şi grele
Voi pleca de la tine suferind în tăcere
Resemnându-mă iarăşi cu destinele mele
Împletite din clipe ce vor toarce decenii
Rămânea-vei icoană dispărutului geniu...
Rămânea-vei, iubito, pur şi simplu femeie
Doar cu ochiul furând nebuloase lactee
Şi doar glasul vibrându-ţi recitând din poeme
Pentru tine culese prin livezile vremii
Şi în nopţi fără lună căuta-vei privirea-mi
Prin adânc de galactici să-ţi alini nostalgia
Încercând a-nţelege că o simplă femeie
Cum din stea printre stele ai rămas doar scânteie...

poezie de Iurie Osoianu (26 februarie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt

Sângele băut de existenţă
în interiorul rugăciunii e omul
la fântâna cerului sunt merinde de ploaie
mâncăm apa clipelor, curgătoare
pârâiaşul trecerii timpului în viaţa asta minusculă
cât o afacere cu Dumnezeu
pe banul de Luntre

Femeie, în nenumele tău fac nuntă
pe degete preotul Dumnezeu ne-aşază inele
veacul ne intră în piele
şi doarme cuvântul

Doamne, lumina Ta presară umbre
beţia nefiinţei canin adulmecă mormântul
când liniştea prin mine e să umble

Tăcere, doamnă a mea
ţi-am furat un zâmbet de tristeţe
pe unde
larva adevărului se-ascunde
şi-n pace-a diamant minţea
din politeţe

Doamneee, multul mi se-mpuţinează!

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Ozon
Comentează! | Votează! | Copiază!

După fustele vremii

locuieşti într-o clipă de ieri
ploaia amintirii şi-a ridicat fustele şi plouă cu bucăţele de timp
mâine îşi va aduce aminte de azi

fântâna sânului tău rosteşte alb sub cuvinte
eu n-am a face,
înmormântez rugăciunea în cer
într-o vreme pitită sub eternitate

spălându-mi apele duhului de noroaie,
de aluviuni de cuget, spre a nu cerceta pe Dumnezeu
multul tău e un puţin,
între tine şi mine aerul e ţesut cu şoaptă
în zborul îngerului între noi
în mine oglindită eşti, eşti icoană

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Jedi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

adio, roze
dulci, suave tuberoze
adio vise
vara trecea
şi nu ştiam atunci...
foşneau şi umbre printre frunze
căutam nebun un trupul prin petale de flori
mireasma ta lipsea
şi am trecut printre paşi
fără sens, fără rost
mă ardea sărutul uitat pe buze fierbinţi
zvâcneau în mine cuvinte nerostite
pluteai aivea pe aripi de vis
cuprindeam bucuria în palme
strângând doi sâni ce se zbăteau în căuşuri de dor
am păşit în gândurile tale
m-ai primit sfioasă în adieri de şoapte
şi ai ţipat, a chemare
erai lumină pură în odaie
eu rătăceam haihui prin stele
au trecut clipe, ani
printre plopii bătrâni şi castani
ai plecat femeie, în noapte...
azi adun amintiri
înrămând imagini într-o galerie a sorţii
şopteşte şi vântul în lacrimi
picură gânduri din ramuri frânte de suflet
în zori, pe pernă, un trandafir şi un sărut, atât
inima mea ascultă şi plânge
ce singură e camera în care am iubit odată, doar odată, o fată
dansul tău a rămas pe buzele nopţii
adio roză, adio...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În locul acela

în locul acela
ţigara îmi stătea de vorbă cu sărutul
ce mai faci? îi zicea din fumul de pe carnea ta,
eternitatea unei clipe-n zidiri de lene,
ceaţa de pe fruntea omului
şi puţin din ochii lui Dumnezeu

tu eşti un joint de femeie,
Amor îmi injectează lacrima
din drogul de trist
izgonit de pe cruce

exist într-un stih gunoier,
inserţia fiindului
în poezia de ploaie cu piatră Sisif

ţigara mi-a ajuns la filtru
prăjindu-ţi sărutul

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pârnaie

pe strada cu sensul unic fiinţă
clipa se prostuează cu Dumnezeu,
în iarăşi năvălirea curgerii
e un sânge întărind falusul timpului

de mă renaşti e tot spre a muri

cenuşa e rece, pasărea e-n adânc de cer,
respirarea-mi atinge-n aripă

eşti mai frumoasă când plângi dintr-o jale
în zemuri lacrimale fierbe taina
pe foc al privirilor spre zare,
distanţele se absorb în mine, coastă femeie

îţi scriu de la o margine
gata, gata de a mă arunca în hău
voi avea preoţi de întuneric lenos
şi poate pleoapele tale
cu genele ca de gratii
la temniţa cuvintelor folosite

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Medusa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama mea-i nemuritoare

Te privesc; din zi în zi
Cum te schimbi, îmbătrâneşti
Într-o zi, tu, vei muri
Şi văzută nu mai eşti.

Însă tu, nu vei muri
Vei trăi mereu în mine,
Pentru că, te voi iubi
Şi voi fi mereu: cu tine!

poezie de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (8 martie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!