Verdictul timpului

fântâna ochilor tăi a înspăimântat toate lacrimile
oamenilor ce se închină la zeiţa tristeţii
la cină mai înfuleci o bucată de moarte
adormind în braţele nopţii

dimineaţa o întrebuinţezi la speranţă

asupra apelor cărnii însă
pletele tale de gând se apleacă asemenea unor sălcii,
pe ramul cugetării de Dumnezeu
înmugureşte-ntunericul necredinţei
nu cerceta, îţi zic!
coboară din spinarea întrebării acolo

în coajă de minciună adevărul aşteaptă existenţe-n crepuscul
aşa că tacă-ţi mintea-n lumină,
sufletelor doar Dumnezeu le vine la interogatoriu

tăcerea e un obiect al gurii de obicei,
cu el îţi astupi vorba neînţeleaptă

veneam la tine să-mi înfierbânţi sângele rece, de şarpe,
mă serveai cu mere şi dulceaţă
de-mi urla hipervascularizarea-n brâu
iar în piept inima îmi făcea gălăgie

dar din toate câte or mai fi fost
în vremea aceea ciudată
când îmi ziceai că miros a Ştefan
amintirea mi-e temniţa pe viaţă
din verdictul timpului

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În exclamarea întrebării

[alb oleacă]

puţinul e un mult al absenţei
de fiecare dată când îţi deschideam amintirea intra puţină umbră
şi îngerii ne bârfeau despre oameni

tu eşti o tăcere-n departe
ochii mei miopi nu mi te pot apropia
tu, propria
cerului meu adâncire-n fântâna ce plouă invers
pe zare chipul tău

uneori, când însetând de vinul nopţii deschid morminte
şoaptele-mi sărută gura peniţei,
ibovnică visului...
atunci îţi descui enigma
din spinarea întrebării,
semn de exclamaţie arcuit

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar nu găseam cuvântul

(vorbe goale)

ţi-am învăţat liniştea până în oasele tainei
schelet de umbre umblător
udat puţin de sângele de a fi
pe cale umbla goana
icoană în lumi de lumină erai
din sufletul tău făcut bucăţele
suind în cocoaşa întrebării

îmi creştea uimire în destinaţii de morminte
îmi erai astâmpăr pe zare
ochii îmi erau plini
de implozia în duh a frumuseţii tale,
aceea ce făcea casă de piatră cu eternul
divinul venea, fruct de zbor
cu miezul pe ape

erai o noţiune despre tristeţe
intrând în lacrima încovoiată-n destin
unde toate-s în flăcări ude,
nisipul de cântec şi mâine nu e
pasărea are piept din pânză de moarte

nicăieri era o noapte astrală
noi ne uneam acolo nimicurile
într-o căutare ce ne ermetiza, devenind singuri

în rest, aceeaşi lume luminată de minciună,
de raze de-ntuneric rânced
sleindu-şi untura în oameni

asuprit de adevăr
iar nu găseam cuvântul

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Discordia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul de Pământ

adevărul face dragoste cu minciuna,
el e Luceafăr şi ea e femeie
înger de Pământ, omul
veghează mirarea
aici Dincolo e un dromader semn de întrebare
spre pustia necunoaşterii de mâine îngerul de Pământ
bea şi mănâncă
la masa sângelui şi a cărnii proprii
cocoaşa interogatoriului de Dumnezeu
o umple-n enigme

în zori de moarte moare somnul
îngerului de Pământ,
îşi va trezi toate rugăciunile
din lumânarea cu lumină etern
urcând în spinarea Domnului
crezământ

dintr-o coastă m-acostează femeia,
are brâu de dorinţă şi prunci,
are toate amorurile îmbătate de neexistenţă când viul
încă mai suceşte minţile cărnii

nu cunosc vorbele de la fântână
când şi unde
e nupţialitatea visului în secunde, fecioare de timp
în haremul sultanului Suflet

tihneşte-n cuvinte a-şi deschide sicriul
îngerul de Pământ

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Angel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul fără cititori

la umbre întrebuinţezi lumină
în piept ţi-e aerul zburat de îngeri
şi-n miezuri duci minciunii dese-nfrângeri
eres din nopţi crepuscul să deţină...

că vine dimineaţa-n veci, de plângeri
a căror oameni le vei râde-n cină
ce-ţi caută în lutul tău pricină
da'n duh sunt ale Domnului răsfrângeri...

oglinda a icoană te arată,
dintâi murind, devin un necrofag
şi-n putrezire gândul mi-e-n erată...

doar vis rămâne, însoţit de drag
de tine,-n amintirea înserată
şi lumii mersu-i de-adevăr beteag...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te-ntâlnesc

În vii culori de curcubeu mi-e zugrăvită viaţa,
Pe cer îmi stă plutind, mereu, iubirea dimineaţa -
Un nor pufos, mai alb, mai gri ce-mi picură în gene,
Iar pace-n gândul c-o să vii, uşor mi se aşterne.

Alerg ades, imaginar, de splina stă să-mi crape
Să-ţi dau o inimă în dar, în piept de îţi încape ;
În visu-acesta mă strecor în nopţi dar şj în zile,
Deja îmi sângerează dor din tălpile umile.

Un zbucium fără fus orar şi fără de cuvinte...
Fiece zi din calendar mi te coboară-n minte ;
Mai ieri, în ea eram doar eu, dar azi îmi stai în poală
Şi gura-ţi e tributul meu şi ochii tăi de smoală.

Alerg să te-ntâlnesc mereu în prag de curcubee
Să-ţi fiu în toate numai eu, tu unica-mi femeie.
Pe-o rază te coboară lin, zâmbindu-mi în amiază,
O viaţă doar să îţi închin, iar tu o luminează

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (16 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

întrupare

în maţele duhului tău Dumnezeu desenează fluturi-îngeri
carnea aeriformă a sufletului nu are năravul amorului
iubirea ta-i vopsită-n lumină

la fântâna cu apă de poezie
îţi e sete de mâine
acolo poate că nu or mai fi
necesităţi de speranţă
şi speranţa se va face trup,
trupul lui Dumnezeu

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Atlantis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte fără atingerea ta

Ce înseamnă noaptea asta, fără ochii tăi?
N-ar fi ferestre albe şi adiere de vânt
M-ar ispiti un demon cu trâmbiţe deşarte
Şi n-aş putea să dorm
Cuvânt şi necuvânt.
Şi vin cu dimineaţa privighetori celeste
Şi sângele îmi vine, se naşte ca la prunc
Dezleagă, caii minţii să poată colinda!
Până-n pridvorul gurii tale, ce suspină de sete
Cum laptele îşi cere iarba
Miroase iasomia a mure, a gutui, a toamna şi a iarnă
Şi sânii tăi miros a mere, a verdele iubirii, a apelor durere,
Simt cum te strâng în brate pe tine, doar pe tine.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, vis sau realitate

m-a privit în ochi şi
mi-a numărat bătăile de inimă
ca şi cum aş fi pierdut câteva
semnificaţia gestului
făcea parte
dintr-un
scenariu ascuns ochilor
privirea sa mută mă trecea
dintr-un gând într-altul
traversând pustietatea din mine
am avut impresia că am murit
era prima oară când
m-am văzut
alergând prin copilărie
pe un drum către ceea ce am fost
l-am văzut pe tata punând
ţigle pe casă
mama întindea rufele la uscat
fratele cel mic
îmi fura din bomboanele
puse sub pernă
Dumnezeu
cocoţat pe un nor
îmi vorbea din priviri
eu îmi ţineam inima în mână
şi zâmbeam

sunt sigur că am fost eu
dialogam cu mine
cu tata cu mama
cu fratele cel mic
şi cu Dumnezeu

sunt eu
mi-e dor de atunci
mi-e dor de mine
mi-e dor de ai mei
mi-e dor de voi
mi-e dor de Dumnezeu
trist
îmi pândesc amintirea
timp în care
citesc pe silabe iubirea şi
neputinţa de a mai fi
ceea ce am fost...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburătoarea

mâncam reciproc pâinea trupurilor noastre
lacrima venise la pachet, era promoţie la tristeţe
în lanţul de magazine din cuşca Pământului,
acolo se vinde robie
lanţul social însă ne întemniţează animalitatea
sub coajă mai erau vreo doi îngeri, demoni pe-atâta

nu-ţi pot vorbi despre iubire, ţi-aş nega misterul
fustelor tale amărui
şi veştejirea frunzei întru Domnul

dragostea mi-e o luptă cu bulgări de-omăt de hârtie
în dimineaţa morţii
să las vie bezna ce-mi străpunge-n cuvânt,
amorul tău a urca în lumină

fără tine, femeie de niciodată,
carnea mi-e o cale ciudată,
exişti doar în sensul zborului,
respirând carnalitatea ta aeriformă
zău, Zburătoareo,
îmi strici odihna sângelui

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Hefaistos
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie singur printre umbre

băiete,
nu lăsa gurii tale de celuloză
rostirea degeaba,
îţi va geme urletul
cuvintelor interioare
udând cu cerneală de clipă
nefericirea unui timp zăvorât,
când s-or zidi toate la singur Dumnezeu Tatăl,
tată,
sunt bătrân, sărutmâna dumitale
mama are osteoporoză
nu mai poate ridica să-ţi verse voma
din ligheanul cu ebrietate
sângele cristului te aşază pe crucea beţiei
tot mai des,
invers
făceai o beţie cruntă
cu laptele mamei tale,
ironic decedată de inimă
când de fapt îi urla
un cancer nu ştiu de care prin carne
superlativ,
Dumnezeu a ţinut-o încă două decenii jumate
şi a încetat din pricini de inimă,
pur şi simplu i-au plesnit aortele
ca nişte artificii de an nou,
din anul acela mi-a început şi mie
să nu mai plâng la morminte
mai mult decât o singură dată

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Egoistul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele căzătoare

Mă stinge tăcerea, mă arde cuvântul,
Mă-nalţă văzduhul, mă-ngroapă pământul,
În brazde de cuget, în susur de ape,
Suspină şi gândul, suspin e în toate

Şi cad mii de fluturi din dor de lumină,
Răpuşi de-ntuneric, de griji şi de vină,
Bătaie de aripi în umbră apune,
Când nori de tristeţe mă strigă pe nume

Doar ochii tăi tandri mai pot să-mi arate,
Că sigur iubirea există în toate,
Şi poate de-aceea alerg înspre tine,
Când teamă îmi este că nu vei fi mâine

Îmi strigă tăcerea, îmi plânge cuvântul,
În suflet mi-e rece şi bântuie vântul,
Atunci când nu eşti, universul dispare,
Cad stele din cer şi lipsa ta doare

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă umărul meu cald îţi chemi tăcerea

ca pe un animal singuratic
o laşi să-mi adulmece trupul firav
apoi o înveţi să se strecoare sub piele
departe
tot mai departe
să se strecoare printre organe
să ajungă în sângele cald din plămâni
să-mi taie respiraţia
apoi să adoarmă
în tusea convulsivă

da
lângă umărul meu
tocmai acolo
tăcerea ta adulmecă
şi nici nu ştiu de ce
tusea convulsivă
are legătură cu tine

chiar aşa
dragul meu
după atâta vreme
îţi pui tăcerea să doarmă
în sângele care se va amesteca
până la sfârşitul nopţii
cu toate dorinţele ce vin
din adâncul fiinţei tale

da
dragul meu
lângă umărul cald îţi chemi tăcerea
şi-o laşi să iubească
pentru că
nu-i aşa
într-o iubire perfectă
chiar nu există dezlegare

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă umărul meu cald îţi chemi tăcerea

ca pe un animal singuratic
o laşi să-mi adulmece trupul firav
apoi o înveţi să se strecoare sub piele
departe
tot mai departe
să se strecoare printre organe
să ajungă în sângele cald din plămâni
să-mi taie respiraţia
apoi să adoarmă
în tusea convulsivă
da
lângă umărul meu
tocmai acolo
tăcerea ta adulmecă
şi nici nu ştiu de ce
tusea convulsivă
are legătură cu tine
chiar aşa
dragul meu
după atâta vreme
îţi pui tăcerea să doarmă
în sângele care se va amesteca
până la sfârşitul nopţii
cu toate dorinţele ce vin
din adâncul fiinţei tale
da
dragul meu
lângă umărul cald îţi chemi tăcerea
şi-o laşi să iubească
pentru că
nu-i aşa
într-o iubire perfectă
chiar nu există dezlegare

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mâini de mâine

priveşte sângele nu miez, doar coajă
eternitate mică-n zei de lume...
cu mâini de mâine te zidesc anume
să-mi fii altar ce ruga îşi degajă.
când pe hârtie stihurilor drum e
îmi eşti puţina lirei mele vrajă
paiangul Dumnezeu când ţese mreajă
iar tu mă naşti, ci iar în piept cu hume

statui veghează-n linişte umplute,
dar zarva-n oameni curge-n gând prelat
şi lărmuiesc, se-nchină-n pofte slute.
doar noi plutim pe visul dantelat
s-atingem ţărm de clipe absolute,
în Oul cu enigmă har aflat

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fizică aplicată

În frumuseţea ta e-atâta gheaţă
încât privirea către tine face
ca sângele să îmi îngheţe-n vine,
iar inima să-mi zică: "Fugi în pace!"

Şi, nu-ţi mai spun, de cele picioruşe
ce n-au astâmpăr –parc-ar sta pe ace!-
c-ar sfârâi-ncotro-ar vedea cu ochii,
dar nu prea au, şi asta nu le place.

E-atâta marmură crescută-n tine,
că te-aş ciopli bucată cu bucată,
dar mi-este foarte frică de finalul
cu un gunoi din piatră sfărâmată.

Şi, poate, totuşi, eu aş fi în stare
să îţi topesc şi gheaţa din privire,
dar, la o încălzire foarte mare,
mi-e teamă că apare... aburire,

Şi-mi amintesc de sticla ce se sparge
iar ochii mei sclipesc şi... nu-i de bine,
aşa că te-ncălzesc mai de departe,
căci fizica, nu viaţa, ne desparte.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânge surd

zaharul nopţii interogând surd de sânge
spre tine nu ştiu pe unde a mai scoate cămaşa întrebării
rana venea dedesubt
alcoolul era la juma de preţ jumătatea de eternitate
icoana avea chipul întors către asemănarea
celeilalte jumătăţi

în jumătatea dinspre tine a gurii mi-am aşezat carnea
să o pot striga pe nume de frunză
tu să intri în dărăpănătura aceea, locuindu-te Dumnezeu
în crepuscul de lumânare feroce
ruina să se şteargă la gură de cuvânt

moartea naşte

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Rikky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia mirări spinarea întrebării duce

(sonetivală)

***

mirări spinarea întrebării duce
sinceritate de lumini a cere
pe umbre, unde-s imnuri de tăcere
şi preacuvânt pe a hârtiei cruce.

a şti cu vorbe însă-i drum de mere
lumeşti cunoaşteri, fumegând năuce
din rugă, vând a lor de lut cauce
pe frunţi călugărind sub veac himere.

***

sub ploaia cu morminte-abia de eşti
un dumnezeu ţinând la braţul stâng
femeie, har în visul meu nătâng,
abia de clipă-n veşniciei cleşti.

***

din primăvara ninsă de candoare
mai cade alb şi viu şi zău! ne doare...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte

Mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte

miroase a rânced
în împrejur
tăcerea se răzvrăteşte
nici fluturii nu mai zboară
în acest decor de întuneric
îmi joc ultima reprezentaţie
cineva îmi şopteşte că-s
prea bătrân să mai învăţ
repertoriul
încerc să-mi închipui plecarea
ca pe o toamnă văduvită de păsări
şi un cer sub care groparii
au marcat o bucăţică de pământ
pe întunericul din care a plecat şi tata

adevărul e că mi-e frică

dorm cu lumina aprinsă şi
mă hrănesc din singurătăţi
ce-nmuguresc în mine
toamna
din când în când
decupez o gaură în cer şi
mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte
până când prin inima mea
vor mai trece odată toate anotimpurile

poezie de Teodor Dume din Azil într-o cicatrice (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altul la fel

spre sus zvârlind privirea ta cea castă,
spre cerul plâns, tenebre de robie
la temniţa din lacrimă te-mbie
în imprecaţii venerând năpastă.

pe zări, în a zadarului fobie,
ţi-e zborul tot o linişte fantastă,
morminte-n orizont îmi naşti din coastă,
aceea ce ţi-am dat sub stea zglobie.

acolo demiurg a smuls din mine
în sânge de cerneală să-mi exişti
femeie, către nunta care vine...

ci în peniţă port, în hram de trişti,
havuzul ochilor pe stih, în sine
doar pierdere de clipe să asişti...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet îmbibat în nimicuri

Tu te-ai născut odată cu-a ta moarte
Eşti lebăda ce va cânta-n crepuscul
Tăcere-ţi este viaţa, drum minuscul,
Spre mâine amintirea să şi-o poarte.

E cartea existenţei tale-opuscul
Cu ale clipelor luciri de arte
E Dumnezeu aici enigmă foarte
Pe zare-n dimineţilor corpuscul.

La numărarea banilor de Punte
Suindu-ţi sângele pe eşafod
Ţi se deschide ochiul cel din frunte.

Minciuna e un demon ce-i apod
Când înger adevărul din grăunte
Se mai întinde leneş în izvod...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Grinch
Comentează! | Votează! | Copiază!