Doar ploaia mai poate uni

când Dumnezeu răstoarnă lumina în oameni
te ascunzi în frica unei tenebre, prea toate-s în văz şi lutul
aleargă înaintea asfinţirii

rostogoleai cuvinte în
jelania păsării de a fi
pe uşa din spate a clipei de fiinţă evadează
insecte de suflet
roua moale a nemuririi apleacă petala gândului
raţiunea e o secundă a mirării

vorbeşti pe limbi de ceasornic
trezind emoţia copilului în ajun de mâine
îl aşteaptă fericiri de soare în zori
când se deschide corola luminii spre floare,
clipa aceea unică a dezlipirii dintre cer şi pământ

doar ploaia mai poate uni
ce s-a despletit între noi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Paparuda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori de ziuă astăzi

ca un animal de pradă ne pândeşte iubirea
smoala nopţii ne suie în cănile de cafea
avem puţin plumb topit pe buze în dimineaţa aceasta
când ni se naşte orizontul în văz

tu, ce colosal semn de întrebare...

eu sunt minciuna ce îţi răspunde mirării
în dimineaţa aceasta adevărul e pentru îngeri
nu-n sângele nostru unit în păcate

în demiurgia clipei
existenţele ne poartă corespondenţă cu Eternitatea,
apoi iar căzând în luturi
luptele dintre noi
emană într-o carnalitate mâine mormânt
parfumul florii lui Eros

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Eros
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacăra

e taină-n rugăciune cât e-albastrul
din apele luminii de la soare;
cu umbre leneşe mai fac prinsoare
furiş de nor de-acoperă iar astrul.

din lacrimă pe-obraz îţi curge sare,
din ochiul tău în amintiri sihastrul
mai plouă-n inimi uneori dezastrul
minciuna dacă între noi răsare.

ades privirea-n tine mi se-nfige
şi duhul meu acolo-i ca-n oglinzi
dar frigul nemuririi tale frige.

când adevăruri de tăceri colinzi
în piept ai aer moale, să te strige
o flacără-n cuvinte să aprinzi.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul de Pământ

adevărul face dragoste cu minciuna,
el e Luceafăr şi ea e femeie
înger de Pământ, omul
veghează mirarea
aici Dincolo e un dromader semn de întrebare
spre pustia necunoaşterii de mâine îngerul de Pământ
bea şi mănâncă
la masa sângelui şi a cărnii proprii
cocoaşa interogatoriului de Dumnezeu
o umple-n enigme

în zori de moarte moare somnul
îngerului de Pământ,
îşi va trezi toate rugăciunile
din lumânarea cu lumină etern
urcând în spinarea Domnului
crezământ

dintr-o coastă m-acostează femeia,
are brâu de dorinţă şi prunci,
are toate amorurile îmbătate de neexistenţă când viul
încă mai suceşte minţile cărnii

nu cunosc vorbele de la fântână
când şi unde
e nupţialitatea visului în secunde, fecioare de timp
în haremul sultanului Suflet

tihneşte-n cuvinte a-şi deschide sicriul
îngerul de Pământ

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Angel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica de frică

ieri şi mâine sunt în strai de nălucă,
plutim pe o clipă perpetuă
plătindu-ne timpului viaţa

ci totuşi este viitor
când clepsidra va avea sus oază
ci totuşi este trecut,
năruirea nisipului dedesubt şi cântec de lebădă

pe tine te ştiu din locuirea în frunză...
o, ce linişte-mi tace
în cauterizarea şoaptelor ce nu se poate face...!

nu mă lumeşte nimic
de miezul din ou stă să iasă
un ţărm de-ntuneric extirpând din sânge
sub lumina de nuntă crăiasă

tremur în haine a frică de frică,
îmbrac des grozăvii
un infern de cuvinte aşteaptă la poarta raiului
îngerul fusese înjunghiat în călcâi şi va muri dintre oameni
tu îţi cauţi de întrebări
în spinarea lor l-ai aşezat pe Dumnezeu

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

La trecerea ei

Ea trece pe culoarul unei păpădii
meditând. Ce elegant un greier îi deschide
uşa scârţâitului.
Toată iarba se apleacă
toată roua clipoceşte în zid
În urma ei nasc cărămizile
coloane portocalii.
Ea trece cu o linişte a coloanei
cu o suită de geamuri
cu arcade de văz
cu singurătatea în trena ei
fluierând
între aburi de trepte.
Ea trece iar noi ne ştergem la gură
de ziduri.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu devenea atingere

între noi era ascuţirea dragostei
în toxicitatea păcatului din perne
eternitatea părea clipa în care suiam
ca într-o caleaşcă având destinaţia visul
deasupra statuie sta cerul
învelindu-ne-n glăsuire a pietrei
adiam tăcerea aceea
cu urechea din spatele timpului
pe muzica aceea ne dansau toate flăcările şi
ochii noştri aveau straie lichide

ne piteam undeva între întrebare şi răspuns
între inimă şi duh poate
eram posibili drumeţi pe calea lui mâine
sângele ne venera minciuna
să se poată aşeza mai lesne
lângă adevăr
nefiindul

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După fustele vremii

locuieşti într-o clipă de ieri
ploaia amintirii şi-a ridicat fustele şi plouă cu bucăţele de timp
mâine îşi va aduce aminte de azi

fântâna sânului tău rosteşte alb sub cuvinte
eu n-am a face,
înmormântez rugăciunea în cer
într-o vreme pitită sub eternitate

spălându-mi apele duhului de noroaie,
de aluviuni de cuget, spre a nu cerceta pe Dumnezeu
multul tău e un puţin,
între tine şi mine aerul e ţesut cu şoaptă
în zborul îngerului între noi
în mine oglindită eşti, eşti icoană

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Jedi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penitenciar ideatic

E frica păsării să nu mai zboare
iar îngerul cu umbra lui se bate...
Din respirări mirarea ne străbate
aeriform amorul să coboare.

Pe chipul tău enigme ţii şi poate
vei deveni-n distanţei ierni o floare
pe geam la Dumnezeu, când nu mai doare
fiinţa, lut în negrele capoate.

Scăldaţi în apa dulce de mistere
cu întrebarea cea mireasă-n gând
ne este-n sânge strigătul negând
a noastre existenţe austere.

Mai trece vis, în viaţă făurind
din bezna grea de cuget hram jelind

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de noapte

Când noaptea e-mbrăcată-n clipei straie
pe alb de insomnii tăceri a scrie
ci lutul ne îndeamnă la sicrie,
la orizont mistere se-ntretaie.

Pe sânge duc povara purpurie
la Dumnezeu, din coajă de odaie
suind un miez ce-n linişti se-ncovoaie
spre a luminii coaptă mărturie.

A umbră-n stea, a îngerilor stirpe
cu ochi de cuget pare-n drum că văd...
E-al şoaptelor nocturn de stih prăpăd
un bisturiu de Sus să îl etirpe...

Că şi poeţii Puntea trec din carne
chiar de-a lor urmă zări or să răstoarne...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Nox
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

(eventualitatea atelierului)

Clipa e o femeie de stradă şi Timpul e peşte,
Eternitate cuprinde neclintirea de seamăn...

unii or zice că ţin doar truisme în perna albă de insomnii
şi-n hârtie duc baliverne feţilor ce-n mâine
or lăcrima poate-n vorbele mele privirea

Clipa e o curvă plătită uneori în aurul de lumină,
din ea se nasc fiori de grădină, a floare
din flori emoţii cât îi ajunge pleoapei să se aşeze pe văz
ridicându-se iute să şoptească ochiul spre zare

tu ştii toate acestea, cititorule din sevrajul de sânge de Clipă,
erotic drog al veşniciei în spaţii umane,
da' zic şi eu, să-ţi aduc aminte:
în vremea în loc Amor e-n sicrie...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Cronos
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajun de mâine 8

pe umbre trece clipa de nălucă
şi e-n a fi un vicleşug de mere...
pe calea apei lacrima îţi piere
în ochii tăi mirare să aducă.

se tot prelinge-n şoapta ta tăcere
de oameni şi de lutul lor uitucă
în şoapte ai un dor divin de ducă
femeie-n frumuseţe îmbiere...

ţi-e strălucirea inimii cometă
ce urma-şi lasă-n imn, sub labirint,
eternitate-n nuntă incompletă.

pe strada îngerilor mâine-alint
îţi stingi tristeţea, de senin poetă,
cobori din setea vorbei, de argint...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Piranhna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Lumina s-a strâns în buchet de culori,
Aleargă spre mâine, din fragedul zori,
Cu braţe deschise, pe braţe de stele,
Aleargă mireasa prin râuri de miere.

Pe tălpile-amiezii presară cu jar...
E-n taină, în ceruri, al clipei amnar...
În falduri se-aşaza pe umerii goi...
Îşi plânge pământul cu petale de ploi.

Vin îngeri, pe ceruri, aripile moi
În crema lăptoasă să-şi moaie apoi...
E-atâta iubire, mister, peste toate!
Dar iată! Lumina se-ascunde în noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele meu...

O floare se usucă-n vânt,
uşor se pleacă spre pământ,
e cotropită de dogoare,
de arşiţa venind din Soare.
Aşteaptă doar o mângâiere,
iar de la vânt o adiere,
cu briza lui răcoritoare
ce-i poate da viaţă, culoare,
că altfel nu s-ar numi floare,
iar floarea vieţii sunt chiar eu
şi tu devii Soarele meu
că-n suflet te-am purtat mereu.
În zori mă bucur de lumină,
la prânz de zumzet de albină,
amiezele cu drag petrec,
cu alte flori să mă întrec,
culori, parfum, arom', buchet,
te-mbată-n câmp, sunt berechet,
şi toate florile doresc
blagoslovit dumnezeiesc.
Iar la apus, către-nserat,
când intră toate în păcat
că ruga nu le-a ascultat,
pe mâine iar le-a amânat,
încep să facă temenele,
se ofilesc de dor şi jele,
că vine noaptea pe furiş,
iar vreun flăcău, pitiş-pitiş,
s-o tăvăli cu mândra lui
când dau frâu liber dorului
şi pân' la roua dimineţii
au ostoit tot rostul vieţii.
Eu, tandră şi încrezătoare,
rămân cea mai fidelă floare,
cultiv speranţa ce nu moare,
respectuoasă, răbdătoare,
aştept un răsărit de Soare!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lauda suferinţei

Atâţia dintre semeni nu prea ştiu
ce să înceapă-n zori cu suferinţa.
Ei nu-şi dau seama nici spre seară de prilejul
chemat să-nalţe mersul, cunoştinţa.

Suferinţa poate fi întuneric, tăciune în inimă,
pe frunţi albastru ger,
pe coapsă ea poate fi pecete arsă cu fier,
în bulgăre de ţărână
o lacrimă sau sâmbure de cer.

Nu mai calcă pe pământ
cine calcă-n suferinţă.
Ea schimbă la faţă argila, o schimbă în duh
ce poate fi pipăit, duios, cu stiinţă.

Tată, carele eşti şi vei fi,
nu ne despoia, nu ne sărăci,
nu alunga de pe tărâmuri orice suferinţă.
Alungă pe aceea doar care destramă,
dar nu pe-aceea care întăreşte
fiinţa-ntru fiinţă.

Fă ca semenii noştri,
de la oameni la albine,
de la-nvingători la biruiţi,
de la-ncoronaţi la răstigniţi, să ia aminte
că există pretutindeni şi această suferinţă,
până astăzi şi de-acum înainte
singura legătură între noi şi tine.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când viaţa aleargă ca o gazelă

Când viaţa aleargă ca o gazelă
Toate-s schimbate, si noi ni sunt toate
Trăim de o vreme-ntr-o lume tembelă,
Grăbindu-ne parcă spre eternitate.

Inchişi mereu ca într-o citadelă,
Ne amăgim, merg toate ca pe roate,
Când viaţa aleargă ca o gazelă
Toate-s schimbate, si noi ni sunt toate.

Telefonul în dreapta, în stanga-o umbrelă
Nici nu mai ştim, de e zi sau e noapte,
De ce n-am plecat pe o caravelă?
Să uit, să ascult ale-oceanului şoapte,

Când viaţa aleargă ca o gazelă.

rondel de Alex Dospian (decembrie 2014)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii au suflet de înger

Copiii au suflet de înger,
Când dorm în patul lor
Somn dulce şi uşor.
Când se roagă lui Dumnezeu
Să fie sănătoşi şi pacea să dăinuiască pe pământ mereu.
Copiii au suflet de înger când spun o poezie,
Despre un ghiocel, despre un puf de păpădie
Copiii au suflet de înger, noi asta bine o ştim,
Mai ales când ne cer iubirea şi noi nu putem s-o dăruim.
Copiii au suflet de înger când cerşesc pe stradă o bucată de pâine,
Dar noi trecem pe lângă ei fără să ne gândim la ziua de mâine!
Copiii au suflet de înger, dar poate şi îngerii au suflet de copii.
Cine ştie asta, poate tu, Doamne, ştii?

poezie de Vladimir Potlog (21 ianuarie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar

Sunt doar un om, atât, un om,
Sunt trecător, sunt căutător,
Sunt într-o piesă un actor,
A unora şi-a tuturor.

Sunt ca şi alţii, bun sau rău,
Sunt suflet tainic, visător,
Sunt când în cer sau când în hău,
Sunt muritor şi sunt un dor.

Sunt pentru tine... de contează,
Sunt cum e timpul, sunt o frază,
Sunt ploaia rece sau o oază,
Sunt rimele care-mi dansează.

Sunt doar un om şi el e pom
Şi ea-i o floare, nu-i oricare,
Şi el e râu, curge spre vale,
Şi-aceeaşi piesă, râde, doare.

Sunt noaptea umbră sau visare,
Simt dimineaţa nor sau soare,
Sunt cum e roua de pe floare
Cu dulce-i rece... dulce oare?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplă

visările la Punte ne-or fi faptă
când demiurg misterul s-a deschide
precum o floare-n văzuri trist lichide,
o lacrimă acolo veci aşteaptă...

când vieţii veşted adevăr divide
murire-n dimineaţa clipei coaptă
pe zboruri de iubire stinse-n şoaptă
ţi-atârnă-n chip luminile livide.

iar din ograda Domnului culese
corolele de leneşi trandafiri
ne vor purcede-n liniştile-alese.

când noaptea este-n pace s-o respiri
iar demonul din Rai e pe-nţelese
suim căzând genunii din sortiri

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Uraniu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofilită –
corola deschisă spre cer
aşteaptă roua

haiku de Constantin Păun din O cupă de rouă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deghizări

păşesc în glii, de zbor uitând penaje
eternităţi în oameni deghizate,
îşi făuresc în lutul stâmt cnezate
făcând la duhul lor pelerinaje.

au ploi de timp în văz, utilizate
la ale nunţilor prin veac miraje,
acele trei ce ducem în bagaje
de când ne nasc destine-n stele-n spate.

în zămislire soarta-n trai străpunge
apoi veni-vor nopţi cu plâns de carne,
în moarte-n urmă viaţa să ne-alunge.

când zei de piatră-n vis o să ne-ntoarne
cu lacrima-n sfinţire spre-a ajunge
vom aşeza vecie în lucarne.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!