Înflorirea în sânge

Mi-e atât de amară luna pe buze,
iar ochiul de ape, adânc mă priveşte
cum arde în mine urma lăsată
de mâna ce-a scris, cu spinii cei lungi,
cuvinte cu iz de primăvară-ngenuncheată...
Pe umerii-mi reci, fluturii îşi dau ultima sărutare,
iar apoi, cenuşa din ei, în carne, adânc mi-o presez...
Dumnezeu, de la un capăt de cer,
o ploaie-mi va trimite,
să şteargă din mine păcatul nenăscut,
ce din străfunduri mă doare!

Nu-i noapte fără de-o stea aprinsă,
nici zi să nu doara înflorirea în sânge
când fierbe trupul în jar răstignit,
de dor, în suflet, mijeşte o uşa deschisă...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înflorire în sânge...

Mi-e atât de amară luna pe buze,
iar ochiul de ape, adânc mă priveşte,
când arde în mine urma lăsată
de mâna ce-a scris, cu spinii cei lungi,
cuvinte cu iz de primăvară-ngenuncheată...
Pe umerii-mi reci, fluturii îşi dau ultima sărutare,
iar apoi, cenuşa din ei, în carne, adânc mi-o presez...
Dumnezeu, de la un capăt de cer,
o ploaie-mi va trimite,
să şteargă din mine păcatul nenăscut,
ce din străfunduri mă doare!

Nu-i noapte fără de-o stea aprinsă,
nici zi să nu doară înflorirea în sânge
când fierbe trupul în jar răstignit
de dor, în suflet, mijeşte o uşă deschisă...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mi-e atât de dor
de iarba copilăriei mele,
mi-e atât de sete de roua ei
că fulgeră cerul prin mine
şi simt cum îmi scârţâie o uşă în suflet:
Dumnezeu privindu-mă din ea...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar voi trece

Mă zbat să scap
din ochiul tău de jar,
căci prea vânat mi-e sufletul
de un timp încoace;

zadarnic îmi săruţi
arsura de pe tălpi,
voi trece iar prin iarba
în care Dumnezeu
sparge lacrimi într-un clopot;

sunt maci presaţi pe cer
sau amurgul
e pătat de sânge?

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu eşti setea
ce sapă tot mai adânc
fântâna din mine,
peste care
luna îşi aşterne fruntea
în fiecare noapte
scrijelindu-mi pielea
în mod repetat
ca şi când ar face cărare
îngerului meu păzitor...

Eşti străinul acela care
cândva
mi-a dăruit cele mai gustoase mere,
păstrând şi acum
pe buze
gustul dulce-acrişor
ce a prins crustă
pe sufletul meu...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă Magdalena

Aripi de vecernie îmi cad peste umeri
şi ochii îşi fac semnul crucii
la sânul lui Dumnezeu,
iar eu, precum un copil, cu pumnii plini de cireşe,
calc peste cioburi de icoană spartă
şi nu mă rănesc...

Atunci când lipseşti din mine, nici poemul nu-şi deschide ochii să lumineze,
iar prin sânge parcă mi-ar trece lebede somnambule
şi oasele prind să-mi înflorească
în gura uscată a tăcerii
ce muşcă din noapte...

În visele mele curg apă neatinsă,
ca o rugăciune mă preling,
o altă Magdalena la piciorele lui Iisus,
acea jumătate de măr
ţinută între palmele tale...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisori întârziate

E atât de crudă iarba în mine,
nici gând ca toamnă să apară,
când din venele-mi de jar
îngerii îmi dau pe-afară!

Îţi spun că frunzele ce cad
îmi sunt scrisori întârziate,
le voi citi mai pe îndelete şi
nu îmi vor părea icoane sparte.

Te simt cum vii, ţi-s ochii păsări
ce au ciugulit din cer:
mă văd în ei ca într-o oglindă
şi par fâşie ca de fulger.

Hai să ne zidim într-o făptură,
păgâna carne să ne-o lepădăm,
inel pe degetul lui Dumnezeu-
ah, va fi ca raiul să-l gustăm!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strugurii din rai...

Tu umbli atât de încet prin mine
că luna uită să răsară,
mă sorbi din ochi, pierdut de tot,
de parcă aş fi cireaşă amară.

Cu mâna mea te-mbraci frumos
şi-n buzunarul de la piept
îţi pun duminici cu trupuri goale
şi rugăciuni în care te aştept...

Când ploaia muşcă pieptul ierbii,
ne trec fiori prin carnea tremurândă:
ah, ce aripă de rug ne taie
când noaptea e de noi flămandă!

Ne cad pe buze strugurii din rai,
şarpele iubirii ne-ncolăceşte în lumină,
nici nu mai contează de acum,
cine-i ram şi cine-i rădăcină...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Şi azi mai trec
pe unde ai trecut şi tu,
iar pietrele-mi zâmbesc
în felul lor mai rece,
privesc spre cer,
fereastra e deschisă
şi simt cum toată-s ramuri-
din lacrimi înfloresc!

Şi azi mai scriu
cu mâna ta de iarbă,
cuvintele au chip de înger:
nu mai dor,
nu mai plâng,
nu mai fulgeră...
Totul e atât de viu!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de "La mulţi ani!", doar o rugăciune îţi putem rosti, Octavian... Fie lumina de partea ta! (Trei ani de când cerul îţi este "casă"...)

Te-ai scurs printre zăpezi de vis
şi ne-ai lăsat cu lacrima pe faţă...
Credeam în zilele cu tine, cu noi,
în ochii tăi prea plini de viaţă!

La masă, e o farfurie în plus
şi poate un înger ne vei trimite
să stea cu noi, vorbind de tine-
icoană a amintirii în cele sfinte.

Ne doare şi ne arde dorul,
iar copacii când ne ies în cale,
ne dau bineţe, apoi ne întrebăm:
va mai creşte iarba palmei tale?

Cămaşa albă pe care-i îmbrăcat-o
e de acum un roi de fluturi,
un colţ de cer ce te-a înfăşat,
ridicându-te din grele luturi.

Ştim că prin rostiri de rugăciuni
ne vom face sufletele scară
şi Dumnezeu, în fiecare iarnă,
ni te va trimite ca pe o primăvară.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi am scris un poem cu mâna lui Dumnezeu, iar dintr-un colţ de timp a coborât din icoană un copil râzând...

aforism de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor ...

Mi-e dor de tine soare,
Mi-e dor de strălucirea ta,
De stoluri de cocoare,
Când vine primăvara.

Mi-e dor de luna plină
Din nopţile de vară.
Mi-e dor de-o zi senină
Sub nucul de la ţară.

Mi-e dor de toamna ruginie
Când îşi revarsă rodul.
De strugurele copt în vie,
De grâul care umple podul.

Şi de iarnă-mi este dor,
Când arde focu-în vatră,
Când fierbe oala pe cuptor
Şi-i cald în casa toată.

Mi-e dor de anu-întreg, se pare,
Şi nu de unul, de mai mulţi.
Aş vrea să mai trăiesc sub soare,
Cât vieţuiesc munţii cărunţi.

Nicicând din viaţă n-aş pleca,
Dar e lăsat de Dumnezeu,
Când la ceruri voi urca,
Cu drag sărut pământul meu.

poezie de Dumitru Delcă (11 martie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochi, poate încolţi raiul

Dumnezeu scutură frunze în mine,
apoi le adună în palme
ca pe nişte copii rătăciţi...

Ca pe o rană
simt toamna aceasta,
mă doare ca şi cum
ar ciuguli păsări din mine
şi noaptea m-ar strivi
între pleoapele ei grele,
iar eu, te strig pe tine, iubite,
să mai treci cu mângâierile-ţi
prin iarba crescută pe tălpile mele,
unde stelele îşi lasă jarul din când în când.

Te strig, ştiind că în doi,
în ochi, poate încolţi raiul,
minunându-ne cât frumos pot trece ploile prin noi,
netulburând clepsidra vieţii...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna noastră

În fiecare zi îţi scriu
cât e de frumoasă toamna,
cum îngerii o pictează pe prispa raiului
şi degetele mele o pipăie tandru,
până la ultima frunză...

Îţi mai scriu că mi-e dor
să îmi spui că miros a mere culese de mâna lui Dumnezeu,
că ploaia e o biserică cu braţe coborând din cer...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te gândeşti la mine

Când te gândeşti la mine şi ţi-e dor,
Din gândurile tale mă coboară,
Sărută-mă... i-atâta de uşor
Şi-n aşternutul moale mă doboară.

Ia-mi părul şi pe perne mi-l răsfiră,
Gustă mireasma trupului de foc,
Eşti ca şi marea care se înşiră
Pe-o plajă goală, când îşi face loc.

Caut obrazul pentru... sărutare,
Pe jar pun pasiunea drept zălog,
E gura ta, cea mai fierbinte, oare!
Sau va rămâne doar un biet prolog.

Dezbracă-mă de vorbe-n mângâieri,
Deschide uşa templului când bat,
Nimic nu-i azi, aşa cum a fost ieri,
Din noaptea asta, parcă-s mai bărbat.

Tine-mă strâns, căldura dă-mi-o toată,
În inimă şi-n pori vreau să te simt,
Adânc pătrund în trupul tau de fată,
Eşti viaţa mea şi nu pot să te mint.

Ca şi nebunii... ne iubim sălbatic,
În noaptea vieţii... ceasul e oprit,
Luceafărul, pe cer, e singuratic,
Amorul... două trupuri... a unit.

Şi dacă risipiţi vor fi fiorii,
Iar patima să o strunim e greu,
La pieptul tău, trezit voi fi de zorii,
Ce adevărul l-au ştiut, mereu.

Doar tu şi eu... în patul ca o floare,
Mi-e dimineaţa dulcele păcat,
Pe trupu -ţi gol mai pun o sărutare
Şi-apoi iubito, iaraşi, am plecat.

poezie de Constantin Triţă din Trubadur prin dragoste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi râde luna în păr...

Spune-mi cum e când îţi umblu prin suflet,
sărutându-ţi toate încăperile
cu inima
şi stelele râd atat frumos
pe cuţitele nopţii?
Ştiu că e o taină
toată împletirea sângelui nostru,
când ne iubim
îmi râde luna în păr
şi tu îmi spui că sunt cea mai frumoasă,
că suntem singurii amanţi
ce nu îşi ascund urmele,
chiar dacă fluturii ne dau pe afară
şi trupurile ne scâncesc într-un dulce păcat...
Dacă aş muri în braţele tale,
i-aş cere lui Dumnezeu
să mă îngroape în tine,
atunci aş încolţi din nou,
mirosind a primăvară
toată carnea ta bolnavă de mine.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă gândesc la tine, Dumnezeu îmi ia mâna şi scrie cu ea până la ultima picătură de sânge...

aforism de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O limpede fântână...

Eu mă privesc în albele poeme
cum luna în palmele de ape reci
şi simt cum arde-n sânge-o cruce,
ce sfarmă zidul gândurilor seci.

Mi-e iarna asta ca o rugăciune
în care sunt ca un copil plăpând,
săpând în cer o limpede fântână...
Apoi, mi-apare Dumnezeu râzând.

Te văd cum mă aştepţi îngenuncheat
lângă un colţ ce liniştea îngână:
şi-ţi jur, decât să nu te scriu,
mai bine-mi bat piroane în mână!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de toamnă

mi-au fost grele aripile
de pământ într-o toamnă
în care te-am scris te-am plâns sau ceva
în care nici luna aproape nu putea
să lumineze decât amară

coboram ori urcam către cer pe pământ şi invers
mă rătăceam deseori într-un vers
se cocea în mine un măr
dar sub carne
cu dor de mirosul pielii tale

mi-a fost toamnă de sus şi de-a rândul
şi nimic concret despre tine
când strigam în fântâna din mine

până când m-ai îmbrăţişat cu coaste cu tot
şi-mi simţeam trupul mic
ca din copilărie
şi-n umbra noastră aveau să vie
iubirea dimpreună cu uitarea
să îşi dea mâna
fireşte

pe vecie.

poezie de Ştefania Puşcălău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor să văd copilul din mine desenând primăvara pe obrajii mamei!

aforism de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi rănile ştiu să râdă

Da, eşti ploaia ce cade în mine,
jucăuşă ca un copil desculţ în iarbă
care înalţă zmei,
hohot de dumnezeire
şi laptele dulce din sânul poemului.
Îmi înfloreşte urechea când îmi şopteşti
că ai vrea să-mi mângâi macii din sânge,
că aşteptarea din trupul tău
nu mai are spaţiu pentru a-şi întinde braţele,
doar sărutul dornic să ni se lipească pe buze
ca aripa de cer,
când noaptea se va încolăci pe trupurile noastre,
fără să ne pese că jarul stelelor
ne va lăsa urme adânci
cât degetul unui înger.
Apoi ne vom spune
că si rănile ştiu să râdă frumos...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!