Floare cu polen ceresc
La ora la care se termină zilei-n colac, ceasul
Aud iar morții, poemul, strigând strident pomelnicul.
Cântat de orgi-n oase de umbre cu ritmurile binare
Ce surâzând imi calcă în dans pianul in picioare
Legată cu sfori de fum, de păpusi trase de după uși
Unde văd maldăre puroi de foi-n recenzii necrofile
Având cod de bare in pupături pe cei sus puși
Incăltati-n prezervative sparte curgând hemofile.
Cu sânge! Nici gând! Cu salive curgând de substantive
In culori si mirosurile iele de adjective
Culcate pe pianul meu, unde moartea scuipă mereu
Cu critici de după usi ascultând hâzi cântecul meu
Făcându-mă că nu-i zăresc nebun să innebunesc
Cântând pe clapele negre-n pară având cuie in sus
Pe care apăs si le râdu-mi lor prea grifon, nesupus
Scriind cu sângele ce curge despre-mi neamul ce-l iubesc
Pe fețele umbrelor ce după usi cruzi mă privesc
Muscându-mi mâna ce are si o albă plânsă floare
Ce mă priveste cu ochii ei de polen quasar, ceresc
Lasând-o pe pian vibrând când voi fi ucis mut de umbre
Că ea poate v-a zbura, lumii surde să mă povestească
Cât a putut un grifon ronin, nebun să o si iubească
Având cutitele-n spate, cuie de tuș tălpilor batute
înfipte mercur si in trandafiri tricolori-nflorite...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sânge
- poezii despre pian
- poezii despre muzică
- poezii despre moarte
- poezii despre iubire
- poezii despre zbor
- poezii despre trandafiri
- poezii despre timp
- poezii despre substantiv
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Joc de petale
Oamenii dorm în peșteri de beton
Sefii de trib se lăfăie-n puf de cocon
Și câte un nebun face de planton
La focul lui Prometeu ca un grifon
Cântând vise interzise, promise,
De copii... în joc de petale astral
Ucise în al adulților ideal
Cu minciuna, trădarea, sus puse
Iertate de religii cu joc hamal
În care cine ucide pentru ea
Primește iertarile cu mir de stea
In corul copiilor cântând astral
Si nebunul priveste, răscoleste
Focul de stele, poate printre ele
Sau ascuns iar după Lună visele
Cum le țin in puf de cocon, măștile
Ș-abătut pleacă pe drumul netârât
De genunchi, ai foștilor copii
Ș-altcineva poate s-o mai rătăcii
După joc cu petale, de tine uitat...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre uitare
- poezii despre trădare
- poezii despre speologie
- poezii despre somn
- poezii despre religie
- poezii despre promisiuni
- poezii despre măști
Cer mai ceresc
În jungla existenței mele
printre liane de parfum
te caut ca un nebun
zâmbet cu iz măiastru
mireasmă de albastru
Și când te zăresc
păduri de umbre se topesc
în ochii ce-i iubesc
cer mai ceresc
și nelumesc
tuturor cerurilor
ce-n lumea poeziei le zăresc
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zâmbet, poezii despre păduri, poezii despre poezie, poezii despre ochi, poezii despre nebunie, poezii despre existență sau poezii despre albastru
Am un dor nebun
Piesele se mută singure
Jucând de printre amintiri.
Pe urmele pline-n doruri..
Pătratelor născute-n umbre.
Și asa am un gând de nebun
Să încalec pe calul negru
Să ies din decorul funebru
Eu, nebunul ce nu mă supun...
Să-mi schimb pentru o regină
Privind-o cu altul în brațe
Viața asta a mea ronină
Având iubirea hrană divină
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre dor, poezii despre viață, poezii despre schimbare, poezii despre negru, poezii despre monarhie, poezii despre gânduri sau poezii despre cai
* * *
Îi datorez ce sunt în poezie acum
Cu strigătul meu demonizat, ronin
Dar ea nu mă ascultă și mor în scrum
Căci vreau să-i fiu în piept, quasar nebun
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cenușă
Mă topește avatar
Pe un colț de filă neagră lumii
Ca o lacrimă de tuș vărsată,
Albastră, tristă și-ngândurată
Cursă din călimara inimii.
Stătea ascultând viori de tei
Printre iadurile ei cătrănite,
De răbdări ce par infinite
Să-i răsară un astru cu ulei..
Pentru candela privirii de miei
Ce asteaptă răstignire-n fire!
Să se înalțe iar în iubire
Cu focuri ambre de mir de tei.
Inchinată geniului prea iubit
Ce-i apare doar la asfințit,
Cu toiagul lui de raze moarte
Printre astre și vremi departe.
Pomenindu-l zi după zi
Poate o învia iar pe aici...
Să-i nască in priviri sclipici
De copil cu stele ambre de tei!
Ei, lacrimă albastră de înger
Care ma făcut din nou să sânger..
Din călimara inimii versul
Cu neasemuirea ei în universul
Poeziei mele de piatră rece
Pe unde ea, când zâmbind trece
Mă topește avatar în quasar
Din al meu zero absolut de ghetar
de mercur
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre astre, poezii despre îngeri, poezii despre vioară, poezii despre versuri, poezii despre tristețe, poezii despre tei sau poezii despre stele
Nebun la al lumii parastas
De-aș fi cum voi în versuri mă citiți
Ați înnebuni, văzând cât de nebun sunt
Căci uneori-s turbat precum un vânt
Dansând în omăt de argint ce-l adorați
Din care voi-n oameni vă modelați
Și nedorind să vă aud, mă-mbătați
Fugind printre necunoscuți-n parastas
Să beau din vorba lor "in vino e veritas".
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre vânt, poezii despre lectură sau poezii despre argint
Lebăda din călimară
Se închise în mănăstire
De călimară pentru fire
În tuș rece de pedepsire
Pentru a ei caldă iubire..
Trestii de gânduri crude
Tăiau aripi in fade umbre
Și se părea că are toace
În loc de-ntătoare vivace..
Smulgea penele caudin
Bătându-le in al ei chin
Pe toace-nfipte in gheață
De bătăi cu dulceață
Pe care o uitase ghiaur
In călimara mănăstire
De post negru de iubire
In tuș ce se albea pur...
Cu mireasmă de azur
Ce-l atrase pe un demon
Lumilor noastre ronin
Cu condeiul de katană dur..
Si minunat de mireasmă
Ce nu o simti-n fantasmă
In tot universul întunecat
Coborî să vadă incitat
Ce e in aceea călimară
Cu iz ce lui ii omoară
Aripile de grifon nebun
Ce nu aveau in lume stăpân..
Și doamne, a-ngenuncheat
Auzin glasul ei minunat
Ce-l albea cu fiecare
Șoaptă a ei de intrebare..
"Cu ce-am gresit oare
Că am iubit foarte tare
Ce acum dă să mă omoare
Cu gondolă iatagan în sare..."
Și demonul scoase katana
Si lovi cu puterea lui Satana
Și a tuturor celor ce-i țineau sutana
Să-i aducă o rază de soare...
Era atât de albă că albul
Pălea în fața sa-n umbră
Când auzea soapta pură
Dintr-o mănăstire călimară..
Unde ea după mult timp, iară
Zări soarele si culoarea ei
Și incepu să mire, uimească
Cum a putut să se pedepsească..
Și demonul grăi atunci
Cu șoapte adunate
Din ale iadului spelunci
Cărate în desaga lui cuvinte...
"Dragă lebădă i-a aminte
Eu sunt cel ce răsar cuvinte
Și de când umblu printre ele
Nu am văzut mai albe file
Cum ai tu penele, aripile
Atât de pură că de ar vrea
Să-i dea foc ielele, ispitele
In veci vecilor nu vor putea..
I-a si zboară așa pură
Simte lumea cu a ei natură
Esti pe lângă ei....
Lebăda de rouă cea mai pură..
Și nu spun asta să vrăjesc
Eu afirm totdeauna...
Cea ce aud și simțesc
Zboară,.. te asteptă Luna..
Soare stele codri mările
Să se minuneneze de tine
Albul cel mai alb din stele
Ce se albăstreste-n divine
Șoapte neauzite de mine..
Hai fugi, și ai grijă de tine..
Eu sunt un punct negru infim
Pe penajul tău alb de vers, sublim..
Și să mă asculti te rog
Uite,... katana-n șoapta ta
Sa transformat în condei de inorog..
Hai du-te și luminează șoapta
Lumii prea neagră acum
Unde ard mereu in scrum
Si reînvii in vers nebun
Biciut de stăpâna poezie chiaun..."
Lebăda rămase gânditoare
Cu demonul în genunchi cu o floare
Ce se va intâmpla în continuare
Nu știe nici un zeu și o zare..
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alb, poezii despre lebede, poezii despre aripi, poezii despre Soare sau poezii despre întuneric
Uneori cerul e prea luminos
Uneori cerul e prea luminos
Sau are prea mulți nori sau păsări,
Iar în depărtare-i un soare prea strălucitor
Care te face să te gândești la el.
De ce-i mâna mea prea tocită
Pentru a tăia propriile-mi imagini,
Mie însumi oribile,
Cu zâmbetele lor prea rodnice,
Aș vrea să cunosc
Imponderabila atingere-a buzelor
Pe care nu le pot ridica, dar pot;
Creatura cu chip de înger
Care-mi spune că doare
Și care vede cum trupul meu
Se pierde-n nemernicie?
Nu există nicio pauză. Pune surâsul
Acolo unde s-au uscat lacrimile.
A rămas durerea îngerului;
Cuvintele lui ard.
Uneori inima unei femei este sărată
Sau are prea mult sânge;
Îi sfâșii sânul
Și văd că-i sângele meu,
Curgând din ea, dar al meu,
Și-atunci mă gândesc
Că poate cerul e prea luminos;
Și-mi privesc mâna,
Dar n-o urmez,
Și-i simt suferința,
Dar nu mă doare.
poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință, poezii despre păsări, poezii despre nori, poezii despre mâini, poezii despre lumină sau poezii despre inimă
Testament scris cu curcubeu
Cu băjanie lumii să nu fiu
Pentru că-ntro zi, nu vreau să știu
Voi pleca, aici să nu ma fiu.
Dar totuși... mult mai mult o să fiu...
Decât am fost cu trupul de vânt
Ce lăsa curcubeu de tuș pe pământ
Din desaga de nouri de cuvânt
Ce-n senin nevăzut de voi-l cânt
Alergând după un puf de păpădie
Ce e a fericirii ciocârlie
După o picătură de ploaie
Ce cerul genunchiul il îndoaie
In sunet culori in mine
A sufletului rugăciune
Ca lacrimile lumii venine
Să fie curcubeie divine
Ce îngheată în cruzi spini
Adânci cât un abis, haini
Ca o haită mare de demoni
Ce par de-i vezi ingeri minioni...
Căci de-mi rămâne condeiul
Nu contează unde e bordeiul...
In vidul rece ori purgatoriul!
De am cu mine cu ce scrie versul
Pot arde in smoală de mercur
Voi înmuia condeiul chiar în el
Să scriu legat în orice fel
Ce e minciună și adevăr
De-ar fi chiar acolo-n paradis
Masca nu o suport ca derviș
Să acopere un chip prefăcut
Pentru un fir de praf de lut
Din care am fost plămădiți
Despicați să învătăm aici
Să ne simțim iar iubiți
Contopindu-ne senini, smeriți
In ceea de cer am fost sortiți
Intr-o lacrimă pură de rouă...
Să ne dea trup de curcubeu nouă
De intuneric în veci să nu fim robiți.
Și deci, să nu mă plângeti
Eu voi curcubeu pe ăst cer
Din lacrima tușului mercur
Sub trupul meu să râdeți
Eu demonul ronin lumii
Ce a învățat a iubii
In intunericul rece de aici
Mai rece decât toate ce vor fi...
Și când mă veți vedea din nori
Apărând cu sunet de culori
La mine să nu vă gânditi
Atât vă rog,"Să vă iubiți"
Căci ea doar ea, iubirea
E omului în veci menirea
Să-și simtă, sărute nemurirea
Să-i ucidă timpului preamărirea
Lâsând deoparte judecata,
gândirea, rasisimul, ura...
războiul aurului tevatura...
căci vor rămâne-n lumea asta...
De unde voi pleca acuș și eu
Devenind dintr-o lacrimă de cerneală
Ce mi-am dorit mereu, mereu!
Pe cer un curcubeu...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre învățătură, poezii despre testament, poezii despre sărut sau poezii despre sunet
Ecoul din urmă
Imi pun costum albastru de omag
Intâlnind moartea ce cântă ca un mag
Si nebun la un dans de rochie o trag
Prin păduri de stejari și de fag
Printre brazi ce-mi cântă-n piept cu drag.
Ducând-o în cuibul meu-n frunte de munte
Rugând-o să sară-n prăpastie-nainte...
Si-oi veni și eu zâmbind cuminte
După ce-oi-nalța-n zbor cuvinte
De piatră ce-mi șad sarge prin minte.
Aruncate-n inimă precum termite
Ce tu, domnișoară,.. le pui în minte
In plăci de slove știute dinainte...
De toți pe aici cuvântate
Că ne năștem, să te-ntâlnim moarte!
Precum nici nu ai scrie o carte
Și-i cunosti finalul cu deșarte
Povestiri în lume ascultate,
Părând că aproapele e departe...
Și depărtarea doar o moarte!
Ce eu o simt, o altă prăpastie
De unde să te înalți cu grație
Dansând aici fără să-nfingi cuie,
Căci le bați-n a zborului feerie...
Cu a morții.. ecou de prăpastie.
Căci unde-nfingi se naște piatră
Ce nu-i a celui ce pare vatră...
Cu ața vietii e legată dură!
Ca o lumină moartă-n găură neagră
Ce-și absoarbe ecoul din urmă...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre stejari, poezii despre sfârșit, poezii despre rochii sau poezii despre prăpăstii
Speranțe
Ascult, privesc și iar ascult
cum bate vântul dintr-o parte,
fără să știe de-al meu gând
care îmi spune că se poate.
Că pot să vină iar furtuni
în care să mă pierd cu totul,
în visele cu mari minciuni
care nu știu unde mi-e locul.
Zăresc pe dealul fără vârf
lumini arzând de călătoare,
sunt îmbătate de priviri
curgând din mine doritoare.
Ascult, privesc și iar ascult
lumea cu ea necruțătoare,
privesc cu ochii spre pământ
să văd acum cum crește-o floare
și văd pământul numai ars
de pașii mei strivind cărarea,
ascult la pietrele cu glas
spunând că nu știu unde-i zarea.
Și totuși merg spre nicăieri
dorind s-ajung cu mine însumi
știu că pot să prind iernări
și toamnele râzând plecându-mi.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre toamnă, poezii despre minciună sau poezii despre flori
Poate azi mă ucizi, cerule
Azi dacă aș muri
Aș fi fericit
Dar tu nisipule
Nu imi vrei așa un sfârșit
Stiu că vrei să mă chinuii
Că te-am topit
În versurile
Cu care ea ma fericit
Făcând din lume
O filă albă
Unde să alerg
În zar de punct
Nepăsându-i de fețele mele
De plumb, de glonț, de zâmbet
Ea mă priveste cum mă joc
Ca un copil fără îngrădiri
Silabe, critici și interes..
Și ce-aș mai vrea
Decât să mor azi...
Pe fila mea
Cu glas de stea
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zaruri, poezii despre prezent, poezii despre plumb sau poezii despre jocuri
Umbre... sumbre...
Umbre... umbre... umbre...
Și toate apar
Înfipte cu har...
Umbre...
Umbre... umbre... umbre...
Fără morminte,
Merg doar în ginte,
Umbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Căi cu altare,
Păsări călare,
Sumbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Păgânele punți
Ce trec peste frunți
Sumbre...
Umbre... sumbre... umbre...
De-atâtea culori
Pustii și fiori
Sumbre...
Sumbre... umbre... sumbre...
Raze slinoase,
Lumea își coase
Umbre...
Frânturi dintr-un zmeu
Înăuntru-l meu
Și-am să mai beu,
Umbre... sumbre...
poezie de Vasile Zamolxeanu (15 noiembrie 2005)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre depășire, poezii despre călărie sau poezii despre culori
Pian
În amurg se aude o voce blândă, o femeie cântând
Pentru mine. Mă întorc în trecut derulând filmul anilor, până când
Văd un copil așezat sub pian, în clinchetul corzilor vibrânde,
Lipit de piciorul mamei care, în timp ce cântă, surâde.
Deși nu vreau, farmecul insinuant al acelei muzici
Mă învinge, iar inima îmi cere să plecăm de aici
Spre serile Duminicii de-acasă, gătite cu zăpezi de altădată,
Cu cântece în salonul primitor, acolo unde pianul ne așteaptă.
Astăzi zadarnic marele tenor urcă octavă după octavă
Într-o izbucnire apassionado. Armonii vechi se revarsă-n mine ca o lavă.
Zilele copilăriei nu au început și nici sfârșit, adultul care sunt
Se pierde-n mareea amintirii și plâng ca un copil după trecut.
poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre început, poezii despre zile, poezii despre voce sau poezii despre victorie
Gust de tuș
Poetul rămâne nemâncat
De poezie înfometat
Să nu-ndrăznesti, galant
Să-i oferi un dumicat
Te respinge,.. rușinat.
Dă-i un pahar de liniște
Și o filă să muște
Hrana-i ce-i ajunge...
Când călimara-i plânge
Să-i fie plină cu sânge!
Ce-l scrie cu gând curat
In postul său prea nebun
Când arde-n puncte de scrum
Inspirației cu trup de fum...
Ce acum la săturat
Și imediat la-nfometat!
Negându-și creațiile
Ce i se par cu gust sărat
Degustate-n privirile...
Celui ce la invitat.
Să-i deschidă sufletul
De cititori devorat
Cu unul neîmpăcat..
Când dă lumii gustul,
Doar de el savurat
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre rușine, poezii despre plâns sau poezii despre muște
Pian
Deodată am simțit că mă prefac în pian,
Cum apa in Cana Galileei s-a fost schimbat în vin
Degetele tale, cîntînd, au scos venin
Diafan.
Nu, nu, să nu mai atingi
Nici în joacă pianul prăfuit din culise;
n-ai putea să-l invingi
încărcindu-l cu vise:
Pianul nu mai viseaza decît la moartea lui
Moartea sunetelor, tuturora,
Cînd se va intoarce acasă pianistul Ulise
Ucigîndu-i pe-aceia cărora
Moartea nu le venise.
Daca îl mai atingi pe negru, pe alb, pe clape,
Pianul din somnul lui mut
Se va desprinde și va merge pe ape
Pășind pe deasupra ca Isus la-nceput.
poezie de Viorel Ilisoi
Adăugat de Anca Unceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apă
Bat cuie în fum
Plumburiile minții tipăresc cuvinte
Reporteri ochii, urechiile scrijelite
Le scriu cenzurii cu scrâșnet de dinte.
Adevărul jărăște să urle, cânte,
Privindu-l pe cel ce mi-e mai înalt,... înainte.
Bătându-i cuie fumurilor din frunte
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tipografie, poezii despre fum, poezii despre dinți, poezii despre cuvinte, poezii despre cenzură sau poezii despre adevăr
Cuvinte de mercur
Cuvintele mă caută nebune
In versuri pentru ale pune
Demonice-mi devin stăpâne
Prin pelegrinarile caudine
Prin tărâmurile lor virgine
Unde mă luminezi Emine
Să alerg după cele de mercur
Cu greutatea adevărului pur
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre greutate sau poezii despre devenire
Violet
Prins în globul mercurului
meu înghețat
Doar de lupul albastru din când în când
mângâiat
A venit un înger din curcubeu cu culoarea care scria Luceafărul
Lumina poemului ce sunt eu..
Violet cu a fi sau nu a fi în gândul meu
O rostgolire a globului unde stăteam eu
De mercur greu al adevărului meu
Și la rostogolit Doamne!
In ninsori de petale de nuferi albaștri
si petale de maci Violet..
Și nu-mi venea a crede!
Și am vrut să fug cu lupul albastru al meu...
El a mârâit și ma oprit.
Și atunci o lumină orbitoare cu miros de tei
Mi-a șoptit cu cuvânt peste orice zei ai poeziei....
Ai grijă mare nebune poet
Ea e fila albă ce-o căutai mereu
Unde să fii un nou punct Violet de început a unui neasemuit poem
Ingerul Violet cu miros de tei
E poemul cuvânt înainte de primul cuvânt ce a creat Universul...
Ea ți-a renăscut versul...
Cu sângele de pe file a lui Eminescu
Violet.....
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuferi
Înflorea răsărit după răsărit
Dormea într-o floare
de pleoape
intredeschisă
atât cât să pară
închisă,
si c-un polen
de zâmbet tandru
unduit,
somnoros alungit
mă-nflorea
într-un răsărit
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!