Pian
În amurg se aude o voce blândă, o femeie cântând
Pentru mine. Mă întorc în trecut derulând filmul anilor, până când
Văd un copil așezat sub pian, în clinchetul corzilor vibrânde,
Lipit de piciorul mamei care, în timp ce cântă, surâde.
Deși nu vreau, farmecul insinuant al acelei muzici
Mă învinge, iar inima îmi cere să plecăm de aici
Spre serile Duminicii de-acasă, gătite cu zăpezi de altădată,
Cu cântece în salonul primitor, acolo unde pianul ne așteaptă.
Astăzi zadarnic marele tenor urcă octavă după octavă
Într-o izbucnire apassionado. Armonii vechi se revarsă-n mine ca o lavă.
Zilele copilăriei nu au început și nici sfârșit, adultul care sunt
Se pierde-n mareea amintirii și plâng ca un copil după trecut.
poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre muzică
- poezii despre pian
- poezii despre copilărie
- poezii despre început
- poezii despre zăpadă
- poezii despre zile
- poezii despre voce
- poezii despre victorie
Citate similare
Pianul
Blând, în amurg, o femeie un cântec îmi cântă
Și mă poartă-n trecut spre acei ani ce mă-ncântă
Iar eu văd un copil așezat sub un pian și-n acorduri privind
La picioarele mamei ce pedalele-apasă și cântă zâmbind.
Și fără să vreau, acest cântec subtil și atât de frumos
Mă duce departe, iar inima-ncepe să-mi plângă vârtos
Dup-acele duminici de-acasă când seară era și iarnă afară
Iar pianul vibra și odele noastre către cer se-nălțară.
Dar acum în zadar aș începe s-o aplaud pe cea care cântă
La pianul cel mare și negru, căci simt că mintea se-avântă
Spre a mea copilărie, așa că maturitatea acum s-a pierdut
În acest șuvoi de-amintiri, și plâng ca un copil după trecut.
poezie de D.H. Lawrence, 5Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre plâns, poezii despre trecut, poezii despre seară, poezii despre picioare sau poezii despre negru
Ghiocei de primăvară
Vise vechi, cu fin parfum,
Peste gânduri îmi coboară,
Într-un început de drum-
Ghiocei de primăvară!
Peste câmpuri cu zăpezi
Un parfum mă înfioară,
Ca și muzici de aezi-
Ghiocei de primăvară!
Urcă gândul înapoi
Pe a vieții mele scară
Și mă văd copil vioi
Ghiocel de primăvară!
Îi culegeam de pe deal
Și-aveam inima ușoară,
Viața fără nici un val-
Ghiocel de primăvară!
Chiar de anii au trecut
Și s-au dus pe-a vieții scară,
Încă mai culeg în gând-
Ghiocei de primăvară!
Ieri, plimbându-mă-n grădină,
Am zărit doi ghiocei,
Două raze de lumină-
Parcă sunt copiii mei!
poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre gânduri, poezii despre ghiocei sau poezii despre visare
Când spectacolul vieții e mut
Am grijă de mine deși se moare-ncet
încă de pe când eram vioară
când spectacolul vieții e mut
dă-mi voie sa plâng
sunt pe o urmă de rană...
nu-mi aminti cum am ajuns
femeie de foc din copilul de lut
Cât eram de frumoasă
știam de la tine,
astăzi nu mai știu de fel
dar învăț cum se moare-n picioare
de pe vremea când
aveam pe deget inel...
Și mă-ndepărtez de toate
să văd
până unde nu mă mai văd,
dacă vreau să uit,
să mă uit
nimic nu mă ține
am voie să plâng,
să mor în picioare,
și să strig istovită după mine...
poezie de Daniela Pârvu Dorin din de la Autor, Clipe (2 august 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre vioară, poezii despre prezent, poezii despre moarte, poezii despre lut sau poezii despre frumusețe
Tablou cu mamă și copil
În splendide ținuturi am umblat fără îndoială
în castele clădite de pictori
și am fost sigură că ele există
Am privit oamenii fără îndoială
și despre ei n-am aflat nimic
dar tu
te-ai aplecat peste mine ca arborele spre pământ
la înserare
când frunzele se întorc una spre alta
și strivesc între ele singurătatea
mă țineai în desimea răcoroasă a brațelor
ca să nu-mi rănesc mersul de asprimea lucrurilor
îmi sprijineai capul
să nu alunece în căutări deșarte
În splendide ținuturi te-am văzut
poveste de taină a oricărei lumi
îndoite asupră-și, după imaginea mamei
purtându-și pruncul trup în trup
Unde nu este spațiu nu este cădere în gol
pictorii au vrut să lase moștenire
acest fapt neîndoielnic
există orice lucru care poartă în brațe un altul
Ești aici și când
frunzele tale s-au așezat de tot în pământ
ca notele într-o simfonie
sub foșnetul lor galben îmi țin arborele în picioare
poți să îți sprijini capul de mine, mamă
între timp voi căuta să cuprind în cuvinte
odihna roditoare a aplecării spre sine
dar n-ai teamă
nu voi încerca nimic zadarnic
vreau să las moștenire doar
acest ergo sum,
n-ai teamă
te pot ține în brațe
și sub furtună nu se va cunoaște
care din noi a murit în picioare.
poezie de Alexandra Pârvan din Suflare peste păpădii (2013)
Adăugat de Alexandra Pârvan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pictură, poezii despre mamă, poezii despre arte plastice, poezii despre spațiu și timp sau poezii despre singurătate
Acolo
Vreau să plec acolo unde se termină cărările
acolo unde pot să ating cerul,
umbra unui stejar crescut din bătrânime
să-mi fie loc de casă și ramurile lui să-mi fie acoperiș,
liniștea să-mi fie prieten când singurătatea mă adulmecă ostil
iar vântul de amurg să îmi mângâie trupul
atunci când iți mai duc eu dorul acesta derizoriu chiar ridicol uneori.
Vreau să plec acolo unde să fiu doar eu cu marea
nemărginirea albastră să o respir, să o simt până în oase,
pe stănci negre din lavă nouă crescute să mă răcoresc,
valurile însetate să mă sărute-n ritmuri vii
primite cu surâsuri dulci pierdute-n infinit.
Vreau să plec acolo în pustietăți deșarte
unde lumina de alamă nu cruță niciun gând
topește minți mărunte, întunecate gata de teluricul stăpân
ce viața ne-o conduce cu un orgoliu de jupân...
Vreau să plec acolo unde chipul nopții îmi surâde
și-ntunericul mă acceptă ca pe un copil de al său,
acolo în pânza lunii să adorm neîmpovărată
prinsă-n vis să înot cu stele dansatoare
în valsul cosmosului infinit.
poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre dans, poezii despre creștere, poezii despre întuneric, poezii despre înot, poezii despre vânt sau poezii despre vals
Frumoasei mele absente
După despărțire, visele m-au luat în stăpânire
și am colindat... știi tu pe unde;
și am stat pe verandă
unde tu ai îngânat cântece dragi de altădată.
Apoi, m-am trezit și nu era nimeni lângă mine,
doar luna lucind ca atunci,
luminând petalele moarte
care ca și tine s-au trecut pășind încetișor în amintire.
poezie de Zhang Bi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre amintiri
Femeie cu un trecut
Era acolo femeie care și-a sfâșiat rochia roșie de catifea
Și care și-a lovit umărul drept, alb, și carminul unui semn
A mărturisit în zigzag graba unghiilor.
Era acolo o femeie care a rostit șase cuvinte scurte
Și a pus capăt unei vieți care devenise trecut
Pentru o viață nouă.
Era acolo o femeie care-a depus un jurământ
Și care, răgușit, a șoptit o rugăciune
Și totul a luat sfârșit.
Era o tâlhăriță și o curvă și o femeie întreținută,
Era un lucru care putea fi folosit și cu care te puteai juca.
Purta o eșarfă veche, de un roșu aprins.
Povestea este subțirică și ezitantă,
Albă ca un chip în momentul când merii abia dau în floare,
Albă ca un mesteacăn iarna sub razele de lună.
Povestea nu este niciodată spusă.
Acolo sunt buze albe care șoptesc în singurătate.
Acolo sunt buze roșii care șoptesc în singurătate
Între ziduri vechi și reci,
Între ziduri vechi și albe
Cântecul cel roșu s-a sfârșit.
poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu, poezii despre alb, poezii despre sfârșit, poezii despre rochii sau poezii despre religie
Imagini
Îmi bate iarăși ploaia-n geam
Cu stropi mărunți și amintiri
Din vremea când copil eram
Din vremea primelor iubiri.
Imagini tăcute în față mi-apar
Și inima îmi plânge de bucurie
Aș vrea să ating al ploii sfânt dar,
Dar ne desparte o veșnicie.
Anii au trecut și zadarnic încerc
Printre stropii de ploaie s-alerg;
Să mă întorc la ce-a fost demult,
La anii de vis ce-au trecut.
Anii s-au dus, dar în inima mea
Un loc pe vecie le voi păstra,
Și-n seri când ploaia iar va veni
Cu drag de ei îmi voi aminti.
poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre tăcere, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre prima iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Teama...
Ce întuneric... o... ce negură deplină
Aici, în inima se-așterne...
Nu sunt nici stele, nu-i nici luna...
E doar o voce care geme.
O voce stinsă, blândă, care plânge...
E-nchisă colo de mult timp.
Pe-obraz se scurg lacrimi de sânge
Și plânge pe același ritm.
Abandonată de-al său înger
Cu care a-nvațat să zboare
Privește tristă către cer
Și se întreabă: "De ce oare?"
Singurătatea o învinge
Și chiar de-ar vrea, nu poate spune
Ca suferință se va stinge...
Pentru că teama o răpune.
poezie de Marius Ionuț Andronache
Adăugat de Marius Ionuț Andronache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre tristețe, poezii despre sânge, poezii despre suferință sau poezii despre stele
Oare pot fi eu...
oare pot fi eu în apusuri
care cresc în ochii tăi, sau
în cerneluri de roșu
acolo, unde se deschid
zăvoare de lumină?
Oare pot fi eu, acolo sus...
unde pana vulturului fulgeră-n zări
sau în mine răscolind
tainice șoapte?
oare pot fi trecerea timpului
atunci când...
picur încet tăceri de copil
din timpul trecut prin mine?
sau oare...
când am adormit la sânul tău
dăruindu-mi vis de nebunii?
oare pot fi eu în...
ploi de curcubee, în furtuni
sau când scriu în seri tărzii
cuvinte cu picuri pe ferestre
gândidu-mă la tine?
oare pot fi...
clipa din căușul palmei tale
strâns întinse sau...
aburii treceri de după furtună?
oare sunt eu în clipe ce trec,
tăcute, ce nu știu răspunsul?
sau oare sunt eu sufletul tău
prin apusuri ce plecă
printr-un nou început?
poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulturi, poezii despre suflet sau poezii despre somn
Pământul ce m-a dat
Pământul ce m-a dat mereu îmi cere
Să viu să-l văd asemeni ca-n trecut,
Asupra mea e-ntinsă a lui putere,
Că el m-a dat și-aci el m-a născut.
Casa bătrână, vatra cea cu pruni
Și vuietul prelung ce-l cântă plopii,
Cu dorul cel rămas de la străbuni,
Le simt pe toate-n mine când mă-apropii.
Mă văd copil cu sufletul de floare
Pe ulița copilăriei mele,
Cu ochii blânzi, străluminând în soare,
În vraja lunii și-n lumini de stele.
Plecat din sat, dar niciodată rupt,
Ce cu duioase daruri mă cuprinde,
Mi-e gândul tot la el, neîntrerupt,
Iar de a lui ființă nu mă pot desprinde.
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sat, poezii despre ochi sau poezii despre naștere
Pe... trecut
Sunt câteodată doar trecut, ca o melasă
groasă,
atât de dulce, maronie de la patină,
în fundul de mine, de mină
și culmea-i lumină, deasupra e sumbru,
pe-acolo pe unde uzura îmi umblu...
și-mi tremură barbă
cu moralul în iarbă
și pieptul,
ce nu-l stăpâneam... mă credeam înțeleptul,
dar sunt vlăguit, impotent
în demult sub conștient
și mă scald în dulcele spus cu plăcere
printre atâția ei, printre ele,
iar dorul... s-o gust,
ca pe must,
să nu se acrească de cald
dau la o parte cu mâna fald
și vreau să văd real, iară locul,
poate-mi surâde norocul
să fie la fel,
măcar el...
și se vede că n-am, n-am avut rațiune,
naivul cu mintea-n delațiune,
pârâtul,
amărâtul
ce se întoarce în amar
-ce-i deasupra, prezent- chiar de rar,
tot mai rar, din intenție
nostalgic... fără de pretenție
mă întorc înspre singuru' avut...
Mă întorc în trecut!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre plăcere, poezii despre noroc, poezii despre naivitate, poezii despre mâini, poezii despre dor sau poezii despre barbă
Oare sunt eu?
apusuri ce cresc în ochii mei
în cerneluri de roșu
acolo unde se deschid
zăvoare de lumină?
sunt eu acolo sus
unde pana vulturului fulgeră zări
sau în mine șoptind
tainice colinde?
sunt trecerea timpului
atunci când...
picur încet tăceri de copil
din timpul trecut
prin mine?
când am adormit la sânul tău
dăruindu-mi vis de nebunii
oare sunt eu...
ploaie de curcubee în furtuni
când scriu în seri târzii
cuvinte cu picuri pe ferestre
gândidu-mă la tine?
sunt eu....
clipa din căușul palmei tale
strâns întinse
aburii treceri de după furtună
eu
clipe ce trec tăcute ce nu știu răspunsul?
oare sunt eu?
poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Decembrie
Se apropie iar ziua mea și iar n-o să-mi spui La mulți ani
Nici anul trecut nu mi-ai spus, deși, știi foarte bine:
Cu cât nu-mi vorbești cu atât te pironești și mai mult în mine
E un fel de metaforă a ta, un fel de viclenie a speciei
Gândurile tale sunt cuie care se bat singure mai ales pe
Încheiturile mâinilor, acolo unde-ți înrădăcinezi poveștile
În timp ce dorm, așa de dragul distracției la miezul nopții
Când tu crezi că nu știu ce vrăjitorii faci sub pielea mea
Îți lipești urechea de inima mea și începe să ningă
Îți place să auzi viscolul cum îți îmbată mintea
Și-atunci lupii din păduri, dar și cei din mine se mai domolesc
Doar mai scânteiază leneși a sfârșit de iubire
Te văd scotocind prin lada bunicii doar, doar
Mai găsești un crâmpei din mine pus bine de oamenii
Care chiar m-au iubit, păcat că toți aceștia sunt morți
Și-aș vrea să-i întorc așa cum se întorc zăpezile pe ulițele triste
Măcar o dată pe an, măcar o dată pe an să fie ziua mea
Cred că și ninsorii îi e dor de drumul pe care s-a topit cândva
poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre ziua de naștere, poezii despre vorbire, poezii despre viscol sau poezii despre urechi
Grădinile copilăriei
Grădinile copilăriei mele,
rămase-n amintire printre astre,
cu rădăcinile înfipte-n stele
mi-aduc fiori din zările albastre.
Pe aripile unui dor fierbinte
revin acum în fiecare seară
învăluindu-mă pe dinafară
cu ritmurile unei muzici sfinte.
Iar îngerii îndată mă-nconjoară
și mă ridică-n slava lor divină,
să mă îmbăt cu florile de vară
pe care le aștept smerit să vină.
Revăd în gând copilăria sfântă,
pridvorul de la casa părintească,
și în adâncul meu încep să crească
copaci vrăjiți, cu frunze care cântă.
În legănarea lor defragmentată,
ce se revarsă-n valuri printre stele,
mă văd plutind prin univers deodată,
copil rămas, în visurile mele.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție sau poezii despre smerenie
Gândurile bătrânului pescar
O, valuri limpezi, deși-mi atingeți trupul cu mângâieri de pluș,
Deși vă petreceți calm sau avântat ca în zbor o rândunea,
În verile de demult, mai calde, dansul vostru era mai jucăuș,
Iar eu, copil, n-aveam nicio rană-n inima mea.
Nici mareea nu mai aduce pește ca-n acele zile pline de candoare;
Sunt trist. Îmi lipsesc toate clinchetele făcute de căruța care trecea
Pe drum, spre Sligo,-încărcată ochi cu macrou și hering de vânzare,
Iar eu, copil, n-aveam nicio rană-n inima mea.
Iar voi, fete mândre, nu mai sunteți la fel de blonde, s-a pierdut și-acel fior
Încercat de fetele altor veri când vâsla, lovind apa, se-auzea
Sau când seara, printre năvoade, pașii lui călcau peste pietriș, sonor
Iar eu, copil, n-aveam nicio rană-n inima mea.
poezie de William Butler Yeats, 1865 - 1939, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre vară, poezii despre pescuit, poezii despre păr blond sau poezii despre pești
Amintirea e probabil o casă de zăpadă
A venit iarăși toamna iar eu am inima descoperită și dreaptă
îmi spuneai
că sunt băietul unchilor mei
și nu cad pe
genunchi
decât atunci când picioarele mele se înmoaie
pentru cea pe care o așteptam de foarte de mult timp
să vie
să steie
descoprit este umărul ei, căci taina nu este a nimicului,
căci toate, odată, se află,
și pentru că toate se află,
ai mei întârzie mult, nu mai îmi cumpără ceaiuri și ierburi,
și mereu este brumă în lume, toamnele nu se sfârșesc niciodată,
dar nici via nu cade la pământ;
semințele nu se sfârșesc niciodată, pentru că anii curg astfel,
pentru sănătatea ierburilor
și pentru cerbi;
și
atunci
... apari dumneata și îmi spui că toamna vine oricum,
pentru că
toamna e o catedrală
a vinului bun, și a bărbaților care își dau viața fără să cunoască regret,
poate doar frică și alte spaime mai mari. ca la oricare.
Deși sfârșitul trage frunzele după el, deși năucește toate frunzele,
vai, oda mea, îndrăgostită de iarnă,
îți spun:
pădurea de brazi e nesfârșit de frumoasă,
cetina e nemuritoare și îl vestește pe Domnul meu.
Sunt supt de teamă, tresar, căci pentru ea nu vor plânge stelele în noaptea aceasta,
dar ea va înmărmuri pentru fiecare stea nemuritoare, iar eu
cumva am așteptat-o
s-o văd
până târziu, să apară pe cer.
În toate lucrurile subzistă câte o taină ascunsă,
oamenii ajung, după ce mor, undeva dedesubt de stele
dar
undeva deasupra tuturor brazilor...
În curând se va lăsa o iarnă frumoasă,
nemaipomenita ninsoare se va umple de stele
- ca întreg cerul -
steluțele cad, dar nu mor,
ninisoarea și steaua ei albă
e taina nemorții.
Renii și câinii de pază vor rămânea unde este cel mai rece, anul acesta,
îmi e frică de stranietatea răspunsurilor mele
pentru că stelele pământului 'nost
sunt doar o imitație, iarna, a cerului viu.
Îmi pare, acum, cred că cunosc toate tainele și ele mă cunosc, pe deplin, pe mine, cum sunt -
dar pe ea, doar a trecut pe lângă mine, era toamnă și frig, ca acum -
toamna cred să fi trecut foarte repede,
am tras-o înspre mine și ea a început să surâdă,
cu îmbobociri de zăpadă.
Pentru că toate sunt ale noastre
zăpezile
hornurile murdare
casele
și zăpezile care cad peste noi;
și cad peste noi; amintirea este o casă de zăpadă.
iar acela cer viu,
e plin de tot felul de îndepărtări necunoscute,
acolo sus sunt, încă, stelele care m-au privit, curioase, într-o zi
căci pe ea am iubit-o altfel.
Ne cuprinde o frică foarte firească de tot, până când norii,
le acoperă pe toate, și peste noi cad zăpezi.
Nu ne e frică de zăpada care cade peste noi...
Să îmi construiți o mansardă frumoasă
imi este frig și o să treacă peste mine licori calde neîngăduite
să mă lase în viață și să mă vindec!
la iarnă
nu o să tai bradul din pădure prea repede, dar nici prea târziu,
vine EA?
poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre brazi, poezii despre toamnă, poezii despre păduri, poezii despre iarnă, poezii despre frică sau poezii despre cunoaștere
James Garber
Îți amintești, trecătorule, de cărarea bătătorită de mine
Peste terenul unde se află acum clădirea operetei,
Pe când grăbeam cu pași repezi spre serviciu, de-a lungul atâtor ani?
Înțelege-i semnificația cu înțelepciunea inimii:
Și tu vei trece la fel, iar dealurile de la Miller's Ford
Nu-ți vor mai părea așa de îndepărtate;
Asta se va fi întâmplat mult după ce le-ai văzut lângă tine,
Dincolo de cele patru mile de pășune
Și după ce dragostea femeii va fi amuțit,
Încetând să-ți spună: "Te voi salva";
Și după ce chipurile prietenilor și ale rudelor
Vor fi trecut deja în fotografii decolorate, îndurerat tăcute,
Având aerul acela care înseamnă:
"Nu putem să te ajutăm";
Și după ce vei fi încetat să reproșezi oamenilor
Că s-a unit împotriva sufletului tău nevinovat
Ei înșiși strânși la miezul nopții și la amiază
Pentru a vedea cu ochii ațintiți propriul lor destin.
După ce vei fi înțeles toate acestea, gândește-te la mine
Și la poteca mea, a celui care a trecut dincolo și care a știut
Că nici bărbat și nici femeie, nici chin
Și nici datorie, nici aur și nici putere
Pot ușura aleanul inimii,
Singurătatea sufletului!
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre femei și bărbați sau poezii despre serviciu
Ultimul voiaj
Într-o bună zi,-n amurg, la mareea joasă
Voi mola parâmele și voi pleca departe.
Nu voi răspunde la salutul prietenilor mei,
Plutind pe apa care de-aceste cheiuri mă desparte;
Cu stelele prinse-n catifeaua serii la catarg, cercei,
Mă voi evapora-n noaptea care peste zi se-abate
Când glasuri cheamă, iar valurilor li-i dor de-acasă.
Într-o bună zi,-n amurg, la mareea joasă
Voi mola parâmele și voi pleca departe.
Prin cețuri violete urmând umbrosul drum în toate cele
Pe valul la reflux al unei Mări Necunoscute, dar străvechi,
Voi avea tovarăși, pânza larg desfășurată-a unei vele
Și resaca-n bătaie sacadată depănând istorii vechi
Despre-un singuratic călător, navigând în depărtări
Spre Insulele Fermecate unde-ancorate se văd în patru zări
Navele-acelor care-au pornit, în trecutul astăzi mut,
Pe Mări Necunoscute spre țărmul nevăzut.
Celor puțini care m-au zărit plecând departe
Le va lipsi nava mea din rada-aceea foarte:
Unii c-au ancorat lângă mine vor fi spus,
Alții, inimi calde, care m-au iubit nespus,
În tăcere tristă-or lăcrima că lângă ei azi nu-s.
Dar eu, care la adăpost velele-mi voi fi strâns
La loc uscat, ferit de vânt și ploi, de lacrimi și de plâns,
Voi fi-întâmpinat de cei care-au navigat, în trecutul astăzi mut,
Pe Mări Necunoscute spre țărmul nevăzut.
poezie de Lizzie Clark Hardy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie
Mereu e o altă lume
mereu e o altă lume prin care trec
mereu e un cer care are bal
un altul netreaz
în altul iele dansează
o fericire e un scurt popas
o amăgire reluată iar și iar
dintr-o iluzie mereu pe ducă
pentru înalt visele mele sunt agățate de-o stâncă
și nu-mi văd nici mâinile
și nici dimineața prin care am trecut
zburând de lângă umărul tău cald
și câte sferturi de cuvinte mă bântuie
când se deschide amiaza desenată de copii pe trotuare
iar frunzele din mine mă urcă în clepsidră
în timp ce pietrele mă trag în jos
adun bucățele de duminică
lungindu-le ca pe-o frânghie pe care să merg
scuturând de pe mine scamele lumii de azi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre stânci, poezii despre miezul zilei, poezii despre frunze sau poezii despre fericire