Lebăda din călimară
Se închise în mănăstire
De călimară pentru fire
În tuș rece de pedepsire
Pentru a ei caldă iubire..
Trestii de gânduri crude
Tăiau aripi in fade umbre
Și se părea că are toace
În loc de-ntătoare vivace..
Smulgea penele caudin
Bătându-le in al ei chin
Pe toace-nfipte in gheață
De bătăi cu dulceață
Pe care o uitase ghiaur
In călimara mănăstire
De post negru de iubire
In tuș ce se albea pur...
Cu mireasmă de azur
Ce-l atrase pe un demon
Lumilor noastre ronin
Cu condeiul de katană dur..
Si minunat de mireasmă
Ce nu o simti-n fantasmă
In tot universul întunecat
Coborî să vadă incitat
Ce e in aceea călimară
Cu iz ce lui ii omoară
Aripile de grifon nebun
Ce nu aveau in lume stăpân..
Și doamne, a-ngenuncheat
Auzin glasul ei minunat
Ce-l albea cu fiecare
Șoaptă a ei de intrebare..
"Cu ce-am gresit oare
Că am iubit foarte tare
Ce acum dă să mă omoare
Cu gondolă iatagan în sare..."
Și demonul scoase katana
Si lovi cu puterea lui Satana
Și a tuturor celor ce-i țineau sutana
Să-i aducă o rază de soare...
Era atât de albă că albul
Pălea în fața sa-n umbră
Când auzea soapta pură
Dintr-o mănăstire călimară..
Unde ea după mult timp, iară
Zări soarele si culoarea ei
Și incepu să mire, uimească
Cum a putut să se pedepsească..
Și demonul grăi atunci
Cu șoapte adunate
Din ale iadului spelunci
Cărate în desaga lui cuvinte...
"Dragă lebădă i-a aminte
Eu sunt cel ce răsar cuvinte
Și de când umblu printre ele
Nu am văzut mai albe file
Cum ai tu penele, aripile
Atât de pură că de ar vrea
Să-i dea foc ielele, ispitele
In veci vecilor nu vor putea..
I-a si zboară așa pură
Simte lumea cu a ei natură
Esti pe lângă ei....
Lebăda de rouă cea mai pură..
Și nu spun asta să vrăjesc
Eu afirm totdeauna...
Cea ce aud și simțesc
Zboară,.. te asteptă Luna..
Soare stele codri mările
Să se minuneneze de tine
Albul cel mai alb din stele
Ce se albăstreste-n divine
Șoapte neauzite de mine..
Hai fugi, și ai grijă de tine..
Eu sunt un punct negru infim
Pe penajul tău alb de vers, sublim..
Și să mă asculti te rog
Uite,... katana-n șoapta ta
Sa transformat în condei de inorog..
Hai du-te și luminează șoapta
Lumii prea neagră acum
Unde ard mereu in scrum
Si reînvii in vers nebun
Biciut de stăpâna poezie chiaun..."
Lebăda rămase gânditoare
Cu demonul în genunchi cu o floare
Ce se va intâmpla în continuare
Nu știe nici un zeu și o zare..
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre alb
- poezii despre timp
- poezii despre poezie
- poezii despre negru
- poezii despre lebede
- poezii despre iubire
- poezii despre aripi
- poezii despre Soare
- poezii despre întuneric
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Demon ronin iubirii
Și vă zic vouă măști oglindă
Ce pe lângă mine se perindă...
Ce mi-ati arătat ce am dorit
Și-n vortex ascuns subit
Mi-ați smuls culori de zenit
Să vă recolorați prea amăgit...
Credeti voi oare că ati reușit
Să îmblânziti demonul ivit!
Din abisul fără de sfârșit
Cu o cădere de sunet târșit..
Unde-ți răsari mugur de aripi
Pentru a iesi din nou să țipi...
Vă inselați cum vă înșelați
Cu amăgiri reflexii-ntre voi!
Eu sunt din infern cu trifoi
negru de acei-n veci damnați!
Ce voi nu puteți in veci
Să-i atârnati-n lilieci!
In turle de nisip vechi
Ce nu poti să-i deochii.
Căci demonul nebun, ronin
Nu are in efemer stăpân
El de iubeste nu decade
Cum poate îngerul în infinitate...
El viata și-o dă pentru ea
E singura care poate
Să-l albească în noapte
Și să-l albăstrească-n ea
Iubirea ce e hrana, apa
Totul aici... in cruda, casapa.
Lume de iaduri de lut
Cu urlete de umbre-n rut
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iad
- poezii despre îngeri
- poezii despre sunet
- poezii despre sfârșit
- poezii despre religie
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre noapte
- poezii despre nisip
Poem cu un nume la sfârșitul poemul ce eram eu... ce m-a renăscut
Când nu mai aveam nici o speranță
A apărut ea, ultima culoare din curcubeu
De care stăteam atârnat în piatră
Să cad in nesfârșitul abis de"eu"
Și ma învăluit, fără să știu, ma topit!
Intr-un abur dintr-o piatră, și mirat!
Am strigat."Nu se poate niciodată!
Cum să topești în adiere o piatră!"
Unde e praful? A întunericului lavă?
Ceva e neobișnuit spunea inima.
Ce nu simte păcatul și patima
Și... râdea minunată prea suavă!
Mintea nebuna, alb negru amestecat...
In cenușiul mâl unde am stat, scufundat...
Muțise ca o piatră ce asteaptă o daltă
Să fie in strop de rouă sculptată!
Și început să curgă atât de cald
Cu surâs nemaivăzut în nici un soare
Cu a tuturor florilor nemaisimțită boare
Ea, o culoare ultima din curcubeu, unde-n bold
De păpădie, atârnam eu, o piatră mai grea
Decât cuprindea Universul în materia sa
Cu intuneric ce biciuia și venin mă agasa
Cum cântă floarea când ii cad petale... tristețea.
Ce sa topit dintr-o piatră într-o culoare
Dar ce culoare, ce a scris poezii nemuritoare
Cerneala cu care scria mereu Luceafărul
VIOLET,... culoarea ce va deveni infinitul...
Tuș,.. cu care voi scrie mereu poemul meu.
Al pietrei agătată de ultima culoare din curcubeu
O ultimă culoare ca un puf de păpădie
Ce tine pe el și duce Universul în zbor, de cineva nu știe!
VIOLET... esti tușul punctului ce sunt eu
Unde în soare nemaivăzut mereu
Te rotești în singurul soare, VIOLET
Ce a născut din acest punct,
Ce nu era decât o umbră de punct
Inainte de a se termina primul cuvânt
Ce a dat Universului viată, culoare, cânt
Deasupra "I-ului" de la "iubire" sfânt
Ce tu l-ai transformat într-un poem
Ce pe talpă ție rouă de zâmbet acum
Sărutându-i in curcubeul poetului ronin
Neînchinat nimănui în al Unversului chin...
Pe care tu, VIOLET, l-ai auzit tânguind
Când bântuia în piatră de cuvânt, infinitul dorind
Și l-ai mângâiat intr-o culoare, nu cerului senin
A quasarului ronin poet cu vers ucigaș și iubitor...
VIOLET
Poemul renașterii mele
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zbor, poezii despre flori, poezii despre curcubeu, poezii despre început, poezii despre zâmbet, poezii despre versuri sau poezii despre tristețe
Luminătorul și lebăda de rouă
Mergeam lângă măști oglindă
Cu privire ce părea prea senină
Cu soapta reflexiei mele blândă
Neștiind că mă uitam la a mea ocnă..
Si le intrebam "am eu pereche"
Hoinarul nebun într-o ureche
Ce nu-i pasă de nisipul ce curge
Dacă talpa obosită-i plânge
Nevoit cu un trandafir să alerge
Cercul pământului și-ncă o leghe
Să stea la geam cu gerul de veghe
Iubita-năuntru poate-l întelege.
Ce trufasă mândră rece-mi zice...
"Esti trecător lumii ce trece"
Ce mă îngheată in cocon rece
Cu poezia arzând în foc atroce...
Ea,.. care ma salvat de la moarte
Făcându-mi pat din a ei carte
Hrănindu-mă-n blid de stele ciobite
Mângâiat doar de fluturi cu lăute...
Ce mi-au adus în roi de quasari
O lebedă de rouă din curcubeie
Ce mi-a dat iarba șoaptelor, zeie!
Poeților! Pentru a lor samsari!
Șoptind tandru poemul poemurilor!
Metafora avatar a versurilor!
Piatra filozofală a poeziei!
Dându-mi strălucire întuneciei!
Cu glas mai alb decât orice alb
Ea, lebăda de rouă din călimară...
In acest Univers fără vreo umbră.
Ce mi-a soptit tandru-n înger dalb
"Esti poetul nepereche în veci
Prin toate lumile ce o să treci!
Nu te uita-n oglinzi perfide...
Privește roua ce mă cuprinde
Ea te auzit și sa evaporat
Intr-un miros nemaisimțit aici
De când a plecat Luceafărul
Ce acum ție-n vers Luminătorul"
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre rouă, poezii despre ger, poezii despre urechi, poezii despre trandafiri sau poezii despre salvare
Testament scris cu curcubeu
Cu băjanie lumii să nu fiu
Pentru că-ntro zi, nu vreau să știu
Voi pleca, aici să nu ma fiu.
Dar totuși... mult mai mult o să fiu...
Decât am fost cu trupul de vânt
Ce lăsa curcubeu de tuș pe pământ
Din desaga de nouri de cuvânt
Ce-n senin nevăzut de voi-l cânt
Alergând după un puf de păpădie
Ce e a fericirii ciocârlie
După o picătură de ploaie
Ce cerul genunchiul il îndoaie
In sunet culori in mine
A sufletului rugăciune
Ca lacrimile lumii venine
Să fie curcubeie divine
Ce îngheată în cruzi spini
Adânci cât un abis, haini
Ca o haită mare de demoni
Ce par de-i vezi ingeri minioni...
Căci de-mi rămâne condeiul
Nu contează unde e bordeiul...
In vidul rece ori purgatoriul!
De am cu mine cu ce scrie versul
Pot arde in smoală de mercur
Voi înmuia condeiul chiar în el
Să scriu legat în orice fel
Ce e minciună și adevăr
De-ar fi chiar acolo-n paradis
Masca nu o suport ca derviș
Să acopere un chip prefăcut
Pentru un fir de praf de lut
Din care am fost plămădiți
Despicați să învătăm aici
Să ne simțim iar iubiți
Contopindu-ne senini, smeriți
In ceea de cer am fost sortiți
Intr-o lacrimă pură de rouă...
Să ne dea trup de curcubeu nouă
De intuneric în veci să nu fim robiți.
Și deci, să nu mă plângeti
Eu voi curcubeu pe ăst cer
Din lacrima tușului mercur
Sub trupul meu să râdeți
Eu demonul ronin lumii
Ce a învățat a iubii
In intunericul rece de aici
Mai rece decât toate ce vor fi...
Și când mă veți vedea din nori
Apărând cu sunet de culori
La mine să nu vă gânditi
Atât vă rog,"Să vă iubiți"
Căci ea doar ea, iubirea
E omului în veci menirea
Să-și simtă, sărute nemurirea
Să-i ucidă timpului preamărirea
Lâsând deoparte judecata,
gândirea, rasisimul, ura...
războiul aurului tevatura...
căci vor rămâne-n lumea asta...
De unde voi pleca acuș și eu
Devenind dintr-o lacrimă de cerneală
Ce mi-am dorit mereu, mereu!
Pe cer un curcubeu...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre învățătură, poezii despre vânt, poezii despre testament sau poezii despre sărut
Cuvânt promis vouă cu emin sfânt
Nu m-ați crezut voi zei în cuvânt
Că sunt doar ceea sunt să-mi cânt
Și mi-ați arătat ce as putea pentru voi, fi
Să fiu ce în veci nu as putea fi...
Și de aceea vă promit cu emin cuvânt
Vă voi sterge de pe file cu a voastră amăgire
Ce-o vindeți lumii prin teorii despre iubire..
Acest cuvânt cu sărut atât de sfânt...
Ce nu poate fii averea nimănui pe pământ
Căci in palme nu poți prinde o adiere de vânt..
Și totuși dorit de oricine pe pământ
Ce voi ati vrut să mi-l omorâți în cuvânt..
Și de aceea nu vă iert cât aici voi trăi
Căci voi nu știți cum să trăieși fără iubire
Să fi doar întunecime de umbră în prăpăstii
Să auzi doar șoapta de soare...
Intr-un tuș de umbră în abis de călimară
Cum ai sta în mormânt privind afară
Cu urlet în suflet și inimă de fiară
Ce vrea o bucată de carne de lumină...
Sătul de intunericul hoiturilor găsite
Cu viermi ce colcăie în ispite
Dorind să guste sânge de rouă proaspăt
Să simtă că poate să o ia de la capăt...
Să alerge hoinar derbedeu pe curcubeu
Neînchinat bucătii de lanț ce o aruncă un zeu
Să pari că esti sătul inchinat lui cu totul
Să-ti ardă el pentru a se incălzi sufletului, mirul...
Și de aceea cuvântul meu va fi eminul sfânt
Cu care voi tăia cât voi trăi în cuvânt
Și după, când nu voi mai fi... mă veți auzi în adierea vântului
Când îmi veți răscoli filele...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre promisiuni, poezii despre cuvinte, poezii despre viermi, poezii despre viață sau poezii despre sânge
Dorintă Avatar
Hai să fugim de tot și toate
Să ne lăsăm grijile în spate
Pe un munte-nalt de fericire
Să inspirăm ozon de iubire
In căsuță din pietrele noastre
Ce le aruncau a lor cutume...
Adorate aici în crez de lume
Să ne privim zâmbete albastre!
Sub ploii de tămâi de sus din astre
Sorbind izvoarele de curcubeie...
Să-mi fi a liniștii tandră zeie
Hrăniți de privelisti măiastre.
La focul săruturilor noastre
Intr-un cojoc de file duioase,
Incălziti de aceste angoase
Ce smolesc acum viețile sihastre..
Intr-o mănăstire doar de iubire
Pe un vârf ce se-nalță spre nemurire,
Cu dangăte de metafore jerbe
Să-ti răsar aripile superbe.
De heruvimă ce mă albește
Ca o zăpadă pe-nalte creste..
Topită in fluviul ondulat
Pe trupul tău sublim, minunat.
Pe tărâmul unde tu tanină
Imi vei fi in inimă regină,
Precum un lampion de quasar!
Samuraiului ronin dorit avatar
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre ploaie, poezii despre ozon, poezii despre monarhie sau poezii despre metafore
Prostie în poezie
Campionatul mondial de poezie
Mi se pare cea mai mare prostie
Dintre prostii ce nu are ce căuta-n poezie
Poetii suntem noi niște jucători
Pe terenul unde alergăm al filei
Cu spectatori ai noștri cititori
Scârbiți de trucajele arbitrajului
Criticilor supusi argintului și rutului
Pentru a desemna cel ce dă gol în gol
Când toti aplăudăm, fugim după o călimară
Aruncată de ai poeziei promotori
Să obtină averi din versuri
Și nejucând propria călimară pe file
Cu proprii ritmuri in zigzaguri
Cu foarfeci de metafore în zbor de fluture
Ascultând doar de antrenorul
Ce pare stăpân pe poemul
Nostru,.. numit și editorul.
Ce a vândut jocul cu poemul
Pentru ași mări argintul
Si fals în altii ochii prestigiul
Ce ar trebui să fie al tău poete
Ca un jucător de golf cu condeiul
Ce aruncă cu versul pe file
Simțind abisul sau nufărul
Unde o fi, jucând călimara
Cu propria lovitură pe file
Nu cu condeiul legat de lanțul
Cel fad al argintului dorit
De editorul ce te vrea robit
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prostie, poezii despre argint, poezii despre superlative, poezii despre sport sau poezii despre ritm
Mă topește avatar
Pe un colț de filă neagră lumii
Ca o lacrimă de tuș vărsată,
Albastră, tristă și-ngândurată
Cursă din călimara inimii.
Stătea ascultând viori de tei
Printre iadurile ei cătrănite,
De răbdări ce par infinite
Să-i răsară un astru cu ulei..
Pentru candela privirii de miei
Ce asteaptă răstignire-n fire!
Să se înalțe iar în iubire
Cu focuri ambre de mir de tei.
Inchinată geniului prea iubit
Ce-i apare doar la asfințit,
Cu toiagul lui de raze moarte
Printre astre și vremi departe.
Pomenindu-l zi după zi
Poate o învia iar pe aici...
Să-i nască in priviri sclipici
De copil cu stele ambre de tei!
Ei, lacrimă albastră de înger
Care ma făcut din nou să sânger..
Din călimara inimii versul
Cu neasemuirea ei în universul
Poeziei mele de piatră rece
Pe unde ea, când zâmbind trece
Mă topește avatar în quasar
Din al meu zero absolut de ghetar
de mercur
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre astre, poezii despre vioară, poezii despre tei sau poezii despre stele
Vers de lup nebun
Cântec de cuci, năuci
Ai grijă pe unde o apuci
Să nu dai peste lupul căpcăun
Cu gheară de vers nebun...
Ce-ți scoate din minte fum
De rămâi cu față de scrum
Spulberat de coada lui
In fața ingerului și zeului
Cu doină de urlet chiaun
De cerneala "de vă spun"
In mine sa aciuat
Si mă hoinărește neîncetat
Fără pat inimii
Și cu spini tălpii
De condeie plebeie
Cu susur de șerpărie
Ce se încolăcește în poezie..
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lupi, poezii despre șerpi, poezii despre nebunie, poezii despre muzică, poezii despre inimă, poezii despre fum sau poezii despre cenușă
Vă rog, secera jos
Celor ce lingeți tușul de pe
Filele mele
Apoi lingând file cu limba
Pentru a căpăta laurii
De reflexie a ceea ce vă doriți
Atât vă spun
Sunt condei ronin
Nu sunt legat de nici o umbră
Care murdăreste fila literaturii române...
Ferițivă....
Si incercați să vă folositi
Inspirația proprie
Nu ceea salivată de pe alte file
Pline de sudoarea sangvină
A poetului ce se usucă
Cu fiecare vers pe care il scrie
In scrum din condeiul trupului
Arzând doar pentru a simți
Că poate zbura de aici
In fum nor ce-o fi
Numai să zboare
Din noroiul tușului
Ce-l radeți lingând alte creații...
Vă avertizez fără să glumesc!
Satira mea e cea mai dură
Din câte se pot găsi
O scot cu vârf de diamant
Al răbdării frământării mele
A cărbunelui cu care scriu
Din scrumul muiat cu cerneală
Ars mine din condeiul meu
Din lava creatiei
Unde turbam când vedeam
Ce faceți din literatura noastră
Cu
P ile
C unostinte
R elatii
Asa că vă rog frumos
Laba jos de seceră
Care taie iarba slovelor
Ce răsare din file
Ce o tăiați voi
Pentru a vă impleti
Cununi de lauri....
Căci voi intra in voi
Si nu cred că vreți să-mi cunoașteți
Fata demonică a roninului menestrel
Ce taie până in lava poeziei
Pentru a scoate diamante
De cuvinte...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre literatură, poezii despre dorințe, poezii despre diamante sau poezii despre umor
De vrei să mă cunoști
De vrei să mă cunoști
Cu tuș să mă împroști..
Să mă scald în el nebun
E mercurul cel chiaun.
Ce nu mă lasă să si dorm
Nu-mi dă voie să torn,
Apă și zoaie în blide
Să-mi ostoiesc hâde
Nevoi, aici de nisip!
Un lant uman de tertip
Ce uneori mă leagă
C-un vin într-o bodegă..
Să uit de nebunie
De beția de poezie
Ce altii o fac erezie
Cu măsti ce râd mie...
Trezindu-mă mahmur
C-un condei prea marmur,
Si incep să scriu fresc
Ce e firesc, nefiresc.
Și-n abis mă adâncesc
De călimară, drăcesc!
Si cuie tuș crud rănesc...
Palma... și o hăituiesc.
Pe câmpuri de file
Printre hiene cuvinte
Serpi ce curg din minte
Muscând inimii petale
Ca intr-un joc de copil
Mă iubeste sau nu
Scuturând prea infantil
Din sânge delfini boutu
Ce eșuaează pe plaja
Clepisdrei unde sunt
Un fir de praf in vânt
Ce nu vrea a deranja
Floarea, lupul, pădurea
Căci e aici mirarea
Nu eu, viermele de lut
Cu scâncetul pietrei mut
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre râs sau poezii despre păduri
Poem Nazteca
Condeiul am să-l bag în buzunar
Pe fila lumii să plec hoinar...
Lăsând în urmă, poemele cărare
Spre muntele ce se vede-n zare.
Unde am să aștept cu o floare
Să apari poem de mirare!
Cu șoapte de metafore
Să dai lumii mele culoare.
Căci acum sunt conturul de tuș...
In lumea lui Gopo în rostogol
Un cerc de ochii fără tine gol
In vortex de nisip prea nesătul.
Ce lasă in urmă doar pietre
Cu numele tău scris Nazteca...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi sau poezii despre munți
Oricât ai incerca
Nacela de inimă îndrăzneață
Balonul visului te prea înalță
Și te ridici și iar ridici
Nestiind, tu,.. sărmană că o să pici.
Și cazi și spini te zgârie caudini
Rugându-te să te opresti în ei..
Cu rugi neauzite de chiar Dumnezei!
Ce-or să fie mulți în infinit, buni..
Dar fără tine, Luciferi vor fii venini!
Ce nu au milă de ale tale căprioare
Bătăi ce mor, voind să fie iubitoare
Căci puterea ta nu are-n veci, nimeni!
Nici ingeri, nici Dumnezei, nici eu
Să te opresc să cazi în abisul tău...
De unde renaști cu cea mai mare minune
Iubirea ce la muiat pe Dumnezeu cu fiul său..
Ce a unit două culori alb și negru
In doi oameni, ce sunt cele mai crude fiare
Intr-o haită de lupi și un pui de om, mirare!
Iubire esti pasărea de lumină care...
Oricât ai incerca să o innegresti
Nu faci decât mai tare să o strălucești
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre păsări sau poezii despre moarte
Doamne, dac-ar fi să-i spun
Doamne, dac-ai vrea să-mi spui
cât de dragă-i sunt eu lui
mintea n-ar mai fi un chin
ci doar rouă-n pat de crin
știu că mi-e sărac cuvântul
când nu palmele-s veșmântul
ce-i îmbracă trupu-n noapte
în strânsori cu voluptate
Doamne, plouă-mi gând decis
peste tâmple-n păru-mi nins
varsă-mi har și-nțelepciune
doar atât, să-nvăț a-i spune
scriu cu fir de dor nebun
țesând șoapte ce nu-i spun
gura lui cum încă-mi este
anotimp, din timp poveste
Doamne, spune-i că nu plâng
lacrimă din ochi curgând
ci mă zbat într-o căință
dezmierdând cu neputință
știu că-n consacrată vină
sorții i-am fost rădăcină
da-n copacul dat în floare
simt tulpina cum se-ndoaie
Doamne, fă-mă doar ce știi
că mi-e dat, să-i pot a fi
nici mai mult și nici puțin
cât din dragoste mă-nclin
fă-mă, Doamne, rază-n zori
să-i strecor lucirea-n pori
și din pielea-i ca mărgeanul
să sorb, Doamne, tot aleanul
Doamne, sunt ce m-ai făcut
cuget viu c-un chip de lut
port lumină-n ochi candoare
doar că-n piept inima moare
și-atunci Doamne, fă-mă glas
scoate-mi șoapta din impas
fă-mă foc, și dor, și ploaie
ia-mi tăcerea ce-nconvoaie
Doamne, dac-ar fi să-i spun
cât aș vrea să-i fiu surghiun
i-aș picta în ochi, poeme,
fără vers! de vers se teme
spune, Doamne-n câte porți
cumpănind astfel de sorți
ai pus lacăt ce n-au cheie
pentr-un suflet de femeie?
Doamne, dezrobește-mi firea
nu-s poet da-mi știu menirea
cât să știu că, prin cuvinte,
îl iubesc! sfințind aminte!
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre tăcere sau poezii despre sărăcie
Filă de iubire
te aștept să vii
să vii, să vii femeie, într-o zi
printre duioase șoapte și tainice suspine
să strâng cu dragoste, cu dor nebun
un vis, un sân, un gând
să fii o stea în nopțile târzii
să fim un doi, doar noi
pe fluvii întinse de dor
să ne dezbrăcăm de prejudecăți
să ne azvârlim în ape
să plutim apoi, goi, nebuni și puri pe aripile iubirii
să îți spun cuvinte duioase, line
să te pierd printre șoapte
să te trezesc în zori cu un sărut
zorii vântului în țipătul pământului
mi-e dor nebun de tine
știi iubire, știi...
eu sunt nebunul ce îți cântă
sub balconul sufletului tău
în fiecare noapte al meu dor
mi-e dor să te dezbrac de stele
să te învelesc apoi cu ele
ele, cele
să te trezesc
din clipa pătimașă de iubire
goală de gânduri, lângă mine
nemărginirea iubirii mă cheamă
iar și iar, la tine
în cascade de amor
ce plâng, ce ard, ce dor
da, te doresc, fiindcă iubesc
e vina, e păcatul meu
iubirea mea pășește către tine
te vreau mereu, te vreau cu mine
tu ești fila existenței mele
născută de a fi iubită și dorită
iubește-mă femeie așa cum te iubesc și eu
ce va mai fi, de va mai fi
vor scrie cronicarii, într-o zi...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri
Masca
Realitatea visului tău
E o mască întoarsă pe dos,
Negru pe alb, negru pe alb
Iubire peste durere, iubire peste durere.
Îți strig:
Hai, chiamă-mă înspre sinele tău.
Visul realității mele
E dosul întors al măștii,
E dosul dosului.
Alb pe negru, alb pe negru.
Durere peste iubire, durere peste iubire.
Îmi strigi:
Hai, chiamă-mă înspre sinele tău.
Înspre sinea sinelui
Acolo unde
Totul devine
Negru în alb când ne este luat;
Sau alb în negru când ne este dat;
Iubire în durere când ne este dat;
Sau durere în iubire când ne este luat.
Uitate-te la fețele măștii
Sunt intangibile.
Eu
Și
Tu
Suntem la fel.
Eu mă regăsesc în sine
Prin tine
Tu te regăsești în sine
Prin mine
În acel loc unde
Totul poate deveni
Câteodată
Negru fără alb și alb fără negru
Sau iubire fără durere și durere fără iubire
În agonie și extaz.
poezie de Marieta Măglaș din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre măști, poezii despre realitate, poezii despre devenire sau poezii despre durere
Basmul culegerii tuturor forilor din lume
Într-o sală de cetate
Cu ochii într-o batistă
Stătea o prințesă prea tristă
Tatăl său se ducea spre moarte
Anunțând in lumea mare
Că fiica vea să si-o-nsoare
C-un prinț cu osti si avere
De dușmani săi să se sperie
Căci poporul si-l iubeste
Si la poarta acum jelește
In timp ce printesei privirea-i mijejește
Cu toată sarea valurilor triste
In mări multe de batiste
Când cerului scrie acatiste
Poate s-o imbuna cumva
Si pe-mpărat în viată l-o lăsa
Să-si mai trăiască copilăria
Ce trăia punându-si pălăria
Hoinărind prin câmpii si păduri
Alinând răniți fiare in codri
Ea, cu buclele cele aurii
De năstea lunii gelozii
Cu priviri calde solare
De-l mânia chiar pe soare
Când in zare ea-mi privea
Și ploaia în secetă aducea
Curcubeie din nori răsărea
In furtuna cea mare și grea
Ce pare acum impietrită
Cu genele de stalactită
Cu pleaoapa de banchiză
Și inima intr-o valiză
Asteptând să-i vină sorocu
Căci părea c-o lăsa-se norocu
Auzind că dupa ea or să-i vie
Toți lăstari de regală seminție
Și viata o să-i fie in colivie
Căci regate în lume le stie
Pe toate cu mintea lor cenușie
De război și plină de mânie
Ce nu iubesc păduri și flori
Râuri și ale curcubeului culori
Ce-i sunt averi neprețuite
Nu aurul și nestemate
Ce din sânul ei le scoate
Si le dă la vreun om sărac
Ce-i iesea priviri inainte
Uscată ca vrejul pe arac
Fiindcă-i sosise vremea
De nu a mai alerga pădurea
De a urca sus la lună culmea
De a numai-nsenina zarea
Ce acum avea gust ca sarea
Privită de la ei fereastră
Unde! Mirare intr-o seară
Se așeză o pasare măiastră
Albatros cu cioc și gheare
De harpie din stele sosită
Ce-i șopti cu voce celestă
De-i aduse prințesei fericire
In a ei-nghețată privire
Ce fugea acum neobosită
Să-i spună tatălui că acceptă
Să se însoare până moare
De cineva o putea in lume
Să-i-ndplinească o cerință
Foarte simplă cu putință
De avea inimă și chibzuință
Nu mintea rece cenușie
Ce să o inchidă in colivie
Unde ea ar muri îndată
Ca pasărea sălbatecă
Prinsă in laț de coroană
Să cânte ca o zorzoană
Urechilor ce sunt in lume surde
Câmpii si păduri cele verde
Ce acum răsuna cu surle
Cu tobe și adia flamuri
Prinților de prin lume veniti
De frumusetea ei uimiți
Ce plecau cu a lor alai
Rupând floarea de pe plai
Căci printesa le spuse-se
Că va fi a celui ce culege
Toate florile din lume
Plină de rele și cutume
Să-i facă cărare prințesei
Până la cetatea de colivie...
Si umblară luni chiar ani
Si rupeau tot ce inflorea
Dar in urma lor alta inflorea
De multi-ncepură a nebunii
De atât umblet în codrii pe câmpii
Si-ncepură a fi copii
Resimtând iar a ei bucurii
Intorcându-i in lor țări
Să le schimbe legi de zale
In viețuiri mult mai simple
Si acestea toate datorită ei
Prințesa curcubeului și ploii
Ce acum auzea o doină
Nemaiauzita in lumea de moină
Cu vers albastru de zare
Cu ritm de briză de mare
De lăsa in urmă mirare
Căci era un om cu o floare
Trandafir alb ce lumina tare
De orbea si stele și soare
El, nu prea înalt și subțirel
Cu desagă de cuvinte
Imbracat in file de menestrel
Fără cușmă și-ncaltăminte
Ce mergea spre poartă inainte
Să bată la aceea cetate
Unde prințesa cu priviri mirate
Fugi să mi-l întâmpine
Cu călăi mulți după ea
Căci acela ce nu-i aducea
Toate florile din lume
Capul repede și-l pierdea
Că asa era dorinta in hrisov
Scrisă de împărat pe moarte
Ce fu ingropat intr-un ostrov
Nu cu mult vreme m-ai-nainte
De a sosi el, alb si negru
Menestrel ce cânta cerul
Pasărea marea și codru
Inmuindu-i si fetei sufletul
Ce nu putea trece dorinței
Lăsa-tă de tată pedeapsă
Cel ce nu răspundea cerintei
Părând acum grea pentru prințesă
Ce vedea cum se apropie el
Un trandafir c-un menestrel
Ce-i spuse la ureche ușurel
O șoaptă cu aură de cercel
De ea rămase împietrită
Ca o nestemată strălucită
Ce se topi in adiere de tei
Când el luă mâna ei
Si fugiră prin codrii si câmpii
Si domnesc si acum in pace
Caci nici moartea nu are ce le face
Pe undeva după stele și nori
Iubire născută de-o șoaptă
Spusă de el un simplu menestrel:
"De vrei toate florile lumii
Cu mine trebuie să-mi vi
Căci cea care ți-o place ție
Poem o voi scrie pe hârtie
Si ea nu va muri ofilită
Si tu vei fii auzind-o în feerie
Cu parfumul inimii, fericită
Că o vesnicie ea floarea
In poemul meu există
Si aceea floare vei fi tu mereu
Draga mea"
Și am încălecat pe inorog
Căci e timpul să iau din loc
Să mai culeg basme cerești
Pentru tine cel ce vrei să le citești
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poeme suspendate
Mă afum cu o lumânare
De aceea a iadului, tare..
Clipa trecând șerpuitoare
Nu te aud culoare-n zare.
Nisipul sa oprit se pare!
Privind în dune de umbre,
Să te zărească mirare
Ce-n trupul lui răsare
Oaze ochilor mei orbi
Mirajelor timpului robi
Până ai apărut deodată
In zbor pe filă fermecată
Mângâindu-mi călimara
Precum Aladin lampa
Să mă scape de vampa
Singurătate selenară
Ce-o duceam in zi și seară
In desaga mea de cuvinte
Pe cămile de fum în minte
Ca un beduin de ceară
Ce se topea în soare
Renăscând în frig de noapte
A deșerturilor fără metafore
Ce mi le-ai născut tu poveste
Cum în o mie una nu mai este
Prin grădini nemaivăzute
Semiramidă de șoapte
Prin poemele mele suspendate
De curcubeie-nfipte-n stele
Să legene-n cuiburi de flori
Când tu spre mine zbori
Răsfind rouă in versuri
Să naști din fiecare punct
De nisip câmpuri de maci
Albaștri si rosii și violet
In metafore de curcubeie
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre singurătate sau poezii despre seară
Scrum de puncte
Delfini de vers au eșuat în călimare...
Cangele grele, a mâinilor... mi-au scufundat
Pana, în abisuri de tuș... de necutreierat.
Necălcate de trupuri de metafore..
Demonul fumează, strap, slovele
Într-o țigară de file, pe trup rotite.
Arzând, inspirația, în scrum de puncte
De final... pentru cuvintele invizibile
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre fumat sau poezii despre delfini
Noapteo
noapteo, cântă-mi cu stele acum
când filozofia nu mai este pe masă
și câinele refuză lătratul lângă casă.
hai cântă-mi doar cu stele
și rămâi în cerc pe un butuc pe care stă luna
și cele câteva înfricoșări ale mele.
ia-mi luna de pe față!
refuz să fiu aprins și văzut când sărut
țărna umbrei mele
ori amintirea răsturnată pe fila toamnei târzii;
te rog ia-mi luna de pe față,
asta fă-o mai întâi!
hai dă-mi mâna acum!
o joacă să începem,
pe după timp, vise și poezii...
de harnicul sunet al zadarului noi vizavi.
ai grijă cum strângem fluida iubire între noi
am putea neca oricând ispita de a fi
și strigătele laterale
când povestii noastre se împreună,
de se sperie degetul captiv inelului de cerneală
și încoronat de tăcerea nebună.
hai cântă-mi cu stele!
dă-mi mâna să ne jucăm
pe un vers ce ne înconjoară țarc
până când pe masă voi găsi iară filozofie
și o șoaptă alungată de pe o coapsă arc.
te rog noapteo, apropie-te, vino-mi și mă atinge,
de aspirații eu atârnat, mi-e teamă prelungă,
că ș-o aripă de fluture acuma m-ar învinge.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre jocuri, poezii despre filozofie, poezii despre câini, poezii despre încoronare sau poezii despre victorie