(Dis)continuități
oamenii care privesc
din exteriorul sentimentului
până când muzica gravă se subțiază
trece în altceva/ un decor de duzină
fără minima repercusiune în realitate
oamenii despre care nu poți spune
dacă sunt triști... dacă doar răi... niște măscărici
dacă mâine se vor schimba văzând
copacii ăștia ca-ntr-un destin rătăciți în frunze
și câtă singurătate/ câtă strângere de inimă
când nepăsarea înăbușă glasul!
dar ei trec/ deocamdată trec
ai zice că n-au cunoscut vreodată sugrumarea plânsului
nici ravagiile fericirii aduse la un moment dat de durerea suportată
când bolnav fiind te-ai făcut pasăre/ ai intrat în cer
cu cântecul l-ai ținut de vorbă pe Dumnezeu
și înapoi a curs timpul în grădini cu magnolii și egrete
oamenii trec pe lângă
toți copiii aceștia care altfel vor crește
pentru că n-au avut cum
să-și recunoască mama
în clipa în care au văzut-o prima dată
și ea a plecat definitiv
oamenii ăștia poate sunt tocmai copiii aceia
și atunci copacii trebuie să-și poarte singuri de grijă
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre muzică
- poezii despre viitor
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre singurătate
- poezii despre schimbare
- poezii despre religie
- poezii despre realitate
- poezii despre păsări
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.