Psalmul 353 (după numărul unei celule din închisoare)

Doamne,
Cei care vor din cer să te răstoarne
Ne-au rupt din oase şi ne-au smuls din carne
Ne-au pus obloane grele la fereastră
Să nu vedem zidirea Ta măiastră.

Flămânzi şi goi ne-au aruncat în hrube
Încovoiaţi de boală, roşi de bube
Şi zilnic scurmă în acest gunoi
Să vadă, câţi au mai rămas din noi.

Dar noi, din fund de iad şi de pe brânci
Ne aplecăm pe tainele adânci
Cu sufletul călcăm pe legi şi fire
Şi ne-mbătăm c-un strop de nemurire.

Iar când groparii vin în ţintirim
Noi din morminte le strigăm: "- Trăim"
Fiindcă aici nu ne hrănim cu pâine,
Ci cu nădejdea zilelor de mâine.

Şi-asupra lor apasă un blestem:
Ne au în mână şi, tot ei, de noi se tem.
Să tremure! Că noi, cei din morminte,
Vom trece peste ei! Vom merge înainte!

poezie celebră de Petre Strihan
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprentele timpului

Trecut-au multe primăveri
Şi vor mai trece încă.
Vom obosi în multe veri
Sătui de-atâta muncă.

Toamnele ne vor bruma.
Va trece timpul peste noi.
Anii ce-i vom aduna
Amprente vor lăsa pe noi.

Cu iernile ne vom lupta
Fără să ştim cine învinge.
Să ne opunem n-om putea
Şi peste noi, ele vor ninge.

În zbor trec multe primăveri.
Verile o iau la goană.
Trec toamnele parc-au fost ieri.
Iernile vor da năvală.

Primăveri, ne-au înflorit,
Verile ne-au ofilit,
Toamnele ne-au cărunţit,
Iernile ne-au zăpezit.
Sufletul a obosit,
Corpul a îmbătrânit,
Ajunge cât am trăit.
Timpul nostru s-a sfârşit.

poezie de Dumitru Delcă (21 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre Morminte!

Oameni care au fost şi nu mai sunt,
Cei care au rămas le-au făcut câte un mormânt.
Ei sunt morţi, şi nu-şi mai aduc aminte,
De cei vii, care merg printre morminte!

Au adormit într-un somn adânc şi nu au vise,
Noi am rămas să visăm în continuare la uşi deschise!
Cei ce au dispărut ne-au lăsat câte un gând,
Noi am rămas ca să le ducem flori la mormânt.

Suflete vii ce acuma nu mai sunt,
Iar unii dintre noi îi vom urma curând.
La câţiva dintre ei istoria le păstrează amintirea vie,
În timp ce unii dintre noi se pregătesc să nu mai fie!

Noi, toţi ne-am născut rând pe rând,
Ei au plecat dintre noi vrând-nevrând.
Cei care au rămas vor să umple şi să conducă pământul,
Iar pe cei care sau dus i-a înghiţit mormântul!

poezie de Ovidiu Kerekes (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trădătorilor

Flămânzi şi goi, fără cuvânt,
Încovoiaţi pe-acest pământ,
Pe-acest pământ ce-al nostru e,
Furat de voi şi - ntreb, de ce?
Când el e sfânt!
De-a sila voi aţi tăbărât
Dar noi pe brânci ne-am tot târât,
Prin promisiuni de false firi
Şi îmbătaţi de amăgiri,
Ne-aţi zâdărât!
Şi vom striga toţi într-un glas,
Căci viaţa - n noi ne-a mai rămas,
La moarte voi ce ne-aţi vândut,
Străinilor ne-aţi dat tribut,
E negru ceas!
De vin groparii, le grăim,
Că noi şi în mormânt trăim,
Cu pâinea ce-am mâncat-o ieri
Speranţei ne-am dat prizonieri,
Nu ne căim!...
Pluteşte-n aer un blestem,
Căci pentru voi, teamă suntem,
Vom trece peste rău curând
Chiar ţara de-om reface-o-arzând,
Noi asta vrem

poezie de Vasile Zamolxeanu (18 noiembrie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litanie

zilnic se înfruptă din noi
cu colţii ascuţiţi şi noi, ei, fiare de soi
ne pun pe umeri greutăţi
asteptând să le cărăm,
cu umerii sfâşiaţi şi goi
noi, pleavă şi gunoi
ne aşezăm la masă flămânzi
mâncăm gunoaie şi noroi
noaptea ne lingem rănile din noi
ne urmăresc cu ochi sticloşi şi goi
cu colţii muşcă din sânul secătuit de lacrimi
trăim într-o lume îmbâcsită..
cu deseuri umane şi morale
am rămas să mergem prin cotloanele deznădejdii
tânjind după un suflet curat
Doamne, ai milă de noi...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

timpul de l-am da înapoi
vom avea regrete
dar ne-amintim de stele
ce-au privit la noi
şi ne-au ascuns greşelile secrete
timpul de l-am da înapoi
voind a ne renaşte
vom fi din nou doar noi cu noi
şi nu ne vom cunoaşte

poezie de Elena Tibrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă urbană

Ne-am plimbat odat' mână-n mână
Ca doi cetăţeni liberi, când
Ne-au trădat pietonii din umbră
Şi pe mâini de poliţişti ne-au vândut.
Nu ştiu de aveam paşaport sau nu,
Eram tânăr, ea doar o copilă.
Ne urmară interogatorii
Bătăi şi control pentru viză.
Ce putem să le spun despre mine
În ochii lor eram un hooligan
Mână-n mână şi-n gând cu o fată
Despre care nimic nu ştiam.
Turnătorii rânjeau din umbră
Iară noi ne priveam făr' să ştim
Gândind dacă vom mai fi liberi
Sau dacă va fi dat să murim.
Într-o clipă văzui viaţa-n cioburi
Lăfăind în bancnote pătate
Ce curgeau printre gânduri ca râul greu
Spălând pietre însângerate.
După cinci zile de carceră eram
Morţi de foame, nesomn, sânge, plâns
Pumni în faţă şi-n nas încă fumegau
Şi tot nu le era de ajuns.
Plini de vânătăi ne-au dat drumul
Dar n-avem nici un ţel spre-napoi.
Nu făcusem vreun rău, la nimeni,
Dar ne-au rupt sufletele din noi.
Păsări albe zburau peste aer
Eram liberi, dar drum nu-aveam.
Spre ce lumi de atunci ne-ndreptam mereu
Din ce lume veneam şi mergeam...

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Noi am rămas aici, uitaţi în ţară,
Noi, disperaţi de toate şi avizi,
Cu balele curgând la ce-i afară,
Noi, toţi, suntem - de fapt - cei apatrizi.

Mai prieteni cu maghiarii ca-ntre noi,
Mai buni la meserii peste hotare,
Pe străzi privim cu teamă înapoi,
Să nu ne luăm chiar noi din buzunare.

Atâtea dependenţe ne-au vândut,
Încât la chioşc dau viaţă pe caiet,
În timp ce ninge negru şi urât
Pe ţara mea, obiect de amanet.

Noi, cei mai şmecheri din această lume,
Noi, care i-am prostit mereu pe toţi,
Noi bem şampanii şi tocăm alune,
Uitând că-n cur nu mai avem chiloţi,

Noi, la volanuri de maşini luxoase,
Noi, care facem banii dintr-un foc,
Am mai rămas cu pielea de pe oase
În sălile de jocuri de noroc,

Noi, condamnaţi la propria mândrie,
Ne-mprumutăm ca proştii pe la bănci,
S-avem ce cheltui la farmacie,
Sau să plătim ghicitul la ţigănci,

Noi am rămas vânduţi pentru vecie,
Acestei ţări jignindu-i amintirea,
Copii murdari, în ninsa Românie...
Noi. Dezbinaţi acum... când e Unirea...

poezie de Alexandru Mogoşeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom urî, ne vom ierta şi vom uita...

Au trecut anii peste noi, străino...
Şi, deşi credem că te-am cunoscut,
Azi, realizez c-a fost doar timp pierdut.
"Du-te", tu, fiind, iar eu fiind "vino"...

Au trecut anii, şi-au trecut degeaba,
Cu investiţii ce nu-şi aveau rostul.
Au trecut ani, pe lângă noi frumosul...
Din noi, rămânând doar cocioaba.

Au trecut ani, lăsându-ne pustii
Şi vor mai trece şi-alţii, din păcate...
Vor trece peste răni nevindecate
Şi nu ne vom putea adăposti...

Vor trece ani punându-ne în faţă,
Tot ce a prins, urât, viaţa din noi...
Vor trece ani, aruncând la gunoi,
Tot ce am investit fără speranţă!

Vor trece ani şi nu va mai conta,
Nici cine-a fost străinul şi nici prostul.
Vor trece ani şi îşi vor cere costul.
Ne vom urî, ne vom ierta şi vom uita...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (19 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziduri

ne-au zidit în concepte cu cărămizi de timp furate
ne-au pus drept monede cu chipurile şi vieţile noastre
credite pentru viitor, în buzunarele lor

ne-au pus cămaşa timpului hoţiei din ei, răpindu-ne încă odată libertatea
şi-au construit castele călcându-ne pe suflete
ne-au golit viitorul, chiar şi pentru copii care nu sau născut

în săli uriaşe stabilesc doar destinul găştilor, sub semnul crucii întoarse
semn fără Dumnezeu
Palatul Poporului a fost şi este cea mai groaznică pagină de istorie, din noi
în subteranele lui sunt înlănţuite şi strigă două epoci
cei morţi, cei vi şi fără libertate până în 90 şi cei de după, fără viitor

din realitate au făcut o mass-media uriaşă mincinoasă pe ecranele ochilor tuturor
au pus un film nesfârşit cu minciuna lumii lor în culori pastelate
cu falşi duhovnici şi măşti de circ, cu analfabeţi
cu saltimbanci îmbrăcaţi în politicieni
cu magistraţi din lumea lor

au decapitat suflete transformându-le în gunoiul oraşelor
dincolo pe străzile tuturor
le-au prostituat copilăria, fetiţe care încă nu au uitat păpuşile
au deschis cimitire pentru cei furaţi de organe ca să fie îngropaţi goi
au pictat cu sânge şi moarte sensuri fără drumuri
vânzând iluzii care nu există
au furat şoselele şi au îngropat în asfaltul ciocnirilor
lacrimi şi suflete fără voia lor

în haznale mulţi copii se joacă cu moartea care i-au răpit
înecaţi
multe şcoli au rămas fără ei
doar satele părăsite strigă la dealuri şi văi
unde sunteţi voi, copii din noi?

doar pământul a rămas şi cocioabele care stau să cadă
vorbind cu nopţile
cu zidurile dintre noi

poezie de Viorel Muha (iulie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divorţ sentimental

Divorţ sentimental

Adulţii din noi de azi şi-au semnat actele de divorţ,
Nu se mai potrivesc.
Cel puţin, aşa ne-au spus doctorii corectitudinii politice.
Tot ei ne-au învăţat să ne aşezăm cu spatele, unul despărţit de celălalt;
Şi stând aşa spate în spate, nu am observat
cum copiii din noi, îşi întindeau disperaţi mâinile,
unul către celălalt...
Dar cine să le culeagă lacrimile? Noi nu am învăţat niciodată să ascultăm cu inima!
Noi eram prea preocupaţi cu semnarea actelor de divorţ,
doar îngerii ascultau cum din locul aripilor,
picura sânge pe podea.
De aceea păşeau desculţi în urma noastră, ca nu cumva să strivească şi ultima picătură de viaţă din noi...
Copiii încă plâng, dar noi nu avem inimi ca să-i ascultăm!

epitaf de Cătălin Varga
Adăugat de catalin_varga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ne salvează? Memoria fotografică... din ce a fost, din ce s-a vrut, din ce-am trăit ori am iubit, din cât am dăruit şi ce sperat avea, din fericire dăltuită cu suspine, din cum ne-am strâns la piept când ne-a durut, din ce n-am îndrăznit şi n-am putut, din visele gustate dimineaţa la cafea, din noi în alţii şi din alţii-n noi, din gânduri ce ne-au frământat ca pe eroi. Rămane ce-a contat iar restul e "uitat".

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

e cerul plumburiu şi cerne lacrimi
din ochii celor duşi devreme dintre noi
ne plâng povara mult prea grea de patimi
ne plâng că am ramas în suflet goi.

e haos si multa necredinta
sunt farisei mai multi cu chip de zei
azi Dumnezeu ne cere pocainta
azi Dumnezeu ne-arata cum sunt ei.

si ne-nchinam asa-ntr-o doara
numai atunci când ranile ne dor
suntem supusii celor ce omoara
suntem straini de cei ce ne-au crescut si mor.

uram altaru-nchinaciunii
nu stim ca ingerii ne sunt mereu
parintii ni-i uitam la fel ca si strabunii
credinta lor ne este scut la greu.

obrazul lor sarat si vested de durere
ne smulge-o lacrima din când in cand
uitam de tot ce-i sfant, ca Dumnezeu ne cere
sa fim mai buni, sa fim noi ingeri pe pamant.

Vecernia-i pustie, in nopti se-asterne teama
coralele de Sus se-aud neincetat
cei, ce ne sunt inca, moartea lor isi cheama
si multi ii vom striga pe cei ce ne-au plecat.

un petec de lumina poate ne-ar ajunge
sa arda pâlpâind departe pentru noi,
o ruga in tacere din rana ce ne curge
de-ar mai ingenunchia vreo unul, doi...

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La crucea de ciozvârte

La crucea de ciozvârte a neamului meu
Dumnezeu din ceruri se închină,
Noi am purces să ştergem visul greu
Şi ne-necăm în lacrimi şi-n ruină.

Ne-au mângâiat cu verbul linguşirii,
Ne-au mirosit şi măduva din oase,
Ne-au ţepuit şi sângele iubirii,
Ne-au pârjolit câmpiile mănoase.

Nici munţii nu respiră-n univers,
Nici marea nu-şi mai potriveşte valul,
Coloana existenţei e pusă pe invers
Şi convertit în rugi e idealul.

Ţara-n haturi e miros de moarte,
Clopotul de-otravă o poartă peste vreme,
Oare ne-am născut s-avem păcate
Alăptând nelegiuiri extreme?

Curajul se închide sub lespedea tăcerii,
Ne ascundem în mormânt durerea,
Sudorile sunt roadele plăcerii,
Sărăcia ţării ni-i avere?

La crucea de ciozvârte a neamului meu
Dumnezeu din ceruri se închină,
Noi am purces să ştergem visul greu
Şi înflorim cu lacrimi din ruină!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă respectul nostru de români...

Ne-au sărăcit, ca peste tot în lume,
Un neam de trădători şi de hapsâni.
Ne-au murdărit, ca naţie şi nume,
Din tot ce-am fost odată, ca români.

Dar nu ei sunt români adevăraţi.
Nu ei se ţin ca ţara să nu piară.
Noi stăm aici de griji împovăraţi
Şi suferim şi ură şi ocară.

Să ducem veşnicia de români
Şi plaiul mioritic să nu moară.
Ei doar în mintea lor se cred stăpâni,
Dar nu mai au nici inimă nici ţară.

Nu ne-am vândut copii şi nici părinţi,
Să căpătăm arginţii, precum Iuda.
Când te-om primi, sunt sigur, ai să simţi
Că-n palma noastră, odihneşte truda.

Şi chiar dacă acum suntem stăpâni
Doar peste sărăcia din hambare,
Lângă respectul nostru de români,
Te vom primi cu pâine şi cu sare.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria

Vom mai vorbi de-această întâmplare
când vor mai trece către sud cocorii,
lăsând pe cerul toamnelor barbare
poveştile ce mor, nescrise în istorii.

Dar noi, fără să vrem, vom ţine minte
cum ne-au distrus măreţele speranţe,
cu tot ce am crezut mai înainte,
lăsând în loc doar false circumstanţe.

Vom povesti, cu sufletul la gură,
tot ce-am trăit cândva într-o mansardă,
doar cu durere, însă nu cu ură,
din tot ce-a fost, nimic să nu se piardă.

Veţi înţelege ce nu ştiţi din şcoală,
nu poţi aşterne viaţa pe hârtie,
tot ce s-a scris în cărţi e vorbă goală –
metafore orfane..., într-o poezie!...

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin, Ed. MATRIXROM, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii, Doamne, bun!

Români adevăraţi, la noi în ţară
Ne-au pus străinii jugul pe grumaz
Şi ne-am făcut în lume de ocară,
Uitând c-am fost cândva popor viteaz.

Ne-au confiscat ce-am dobândit cu sânge,
Istoria şi trupul ţării mici,
Iar graiul nostru suferă şi plânge,
Când e vorbit de nişte venetici.

Ne-au interzis şi sfinţii-n calendare,
Să fim atei şi să ne pierdem seva,
Căci spiritul ar vrea să ni-l omoare,
Să nu mai ştim de Sfânta Parascheva.

Iar pe alt sfânt, care ne-a fost aproape,
Dimitrie cel Nou din Bucureşti,
Ar vrea-n uitare-adâncă să-l îngroape,
Ca şi pe feţele bisericeşti.

Fii, Doamne, bun şi arată-ţi Tu puterea
Şi fă-ne iar de glorii s-avem parte,
Nu trece toate-acestea cu vederea,
Deşteaptă-ne din somnul greu de moarte!

poezie de Octavian Cocoş (11 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn uşor, România!

Bolşevicii, cu priviri piezişe,
ne-au colectivizat satele
şi ne-au frânt sentimentele,
pe cand vesticii, cu zambetul pe buze,
ne-au administrat la inceput un drog uşor,
iar acum, redefinind colonia,
îşi îndreaptă tentaculele avide
spre noi teritorii.
Al patrulea Reich a început, în vreme
ce semeni de-ai noştri, mor în războiul
altora.
Iar noi, ca şi in cazul Yaltei,
peste câţiva ani, vom gasi vreo
localitate obscură, ori vreo
berarie muncheneză, şi invocând-o,
ne vom lamenta pentru destinul nostru
tragic.
Somn uşor, România! Ştiu că nici măcar
n-o să protestezi.

poezie de Alex Dospian (mai 2013)
Adăugat de Stefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, te iubesc!

Românii-au suferit după război,
Când ruşii ne-au luat şi pielea de pe noi:
Ne-au luat şi grânele, şi vinul, dar şi vita,
Şi nouă ne-au rămas doar coada şi copita.

Cei ce-au trecut în timp prin astă ţară,
Toţi ne-au luat... şi n-au plecat cu mâna goală.
Românii au răbdat de foame şi amar
Şi-au renăscut ca Phoenix, din cenuşă, iar şi iar.

Acest popor n-a fost îngenunchiat!
Cum a putut, cu greu el s-a luptat.
Chiar dacă n-a găsit nicicând dreptatea,
Nu s-a lăsat învins, nu şi-a pierdut identitatea!

A stat în vânt şi ploi ca stânca în picioare,
Când mulţi au încercat să ne doboare.
Câţi s-au jertfit!.... ne trebuie un munte de colivă!
Pentru al nostru scump pământ şi dulce limbă.

De-aceea îmi iubesc portul şi glia!
Aici vreau să trăiesc: în România!
Pe-acest pământ udat de sânge strămoşesc,
Strig să audă lumea-ntreagă: România, te iubesc!

poezie de Nicanor Casandruc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când noi nu vom mai fi
De mult
Şi şterse urmele vor fi
Pe unde am trecut
Noi doi,
Cei ce vor trece după noi
Vor tresări...
Vor crede că li s-a părut
C-aud ceva ce vine de demult,
Din veşnicie.
Şi şterse urmele de-or fi
Pe unde am trecut
Noi doi,
Cei ce vor trece după noi
Se vor iubi...

poezie de Ernest Maftei
Adăugat de El
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

zilnic ne îndeasă pe gât zoaie şi lături
învelite în auriu staniol
le este teamă să îşi păteze manşetele cu mizeria din sufletele lor
durerea şi moartea nu interesează pe nimeni
mai este încă un subiect de cancan
nu construim nimic, ardem crucea din suflet
ucidem copilul din noi şi este atât de trist
supremaţia rasei lor, creată din nimic şi din nimicuri
doar suflete urâte, doar suflete murdare
în loc de nepăsarea lor, într-o zi, vom aşeza un strop de iubire şi umilinţă pentru cei ce au plecat dintre noi
pentru copiii ce vor răsări într-o zi
Doamne, întoarce faţă către noi

rugăciune de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!