Anotimpurile

Magnolia –şi deschide şi înalţă către cer cupele albe, roz, violacee
Şi se lasă mângâiată de căldura blăndă a evantaiului de raze.
Ploaie de flori în nuanţe pale, se aşterne apoi peste întinsuri,
Odori suave inundă casa şi grăndina-n sărbătoare.
O armonie –i totul, culoarea cea de întâi a lumii,
Farmecul naturii -l defineşte şi ochiul –l linişteşte.
Freamătul de pretutindeni în solfegiu se transpune
Ascultat fiind din zorii străvezii ai dimineţii până-n amurgul purpuriu.

Şuvoi de metal topit, se revarsă din azur apoi,
Culoarea spicului pârguit rumeneşte fructul pomului rodit,
Coace pâinea şi rostul vieţii se desluşeşte-n luna lui cuptor.
Faldurile rochilor diafane ale forilor de mac,
Maiestuos se unduiesc în lanuri pe câmpii.
Curcubeul defilează cu ale lui culori pe bolta -nvolburată
Şi-şi oglindeşte chipul pe pajiştea-înflorită.
În liniştea deplină, zumzet de albine se-aude în stupină
Şi pe înserat greierul nu conteneşte din cântat.
Trupul încălzit se tămăduieşte cu balsamul înăsprit
Şi izul pătrunzator de iod la umbra nucului bătrăn.

Pâlpâie lumina ce cade pe flori, pe iarbă şi pe pomi
Şi viaţa lor se stinge-ncetişor, până mor sau până la anul viitor.
Artistul –şi pregăteşte şevaletul şi -n al lui tablou
Surprinde metamorfoza frunzelor de iederă şi de viţă de vie-n brumărel.
Foşnetul oţelit al frunzelor de plop diapazonu-l acordează
Şi –n văzduh dansul ploii-îi jucăuş, sublim.
Rodul copt, parfumul culorilor şi aromele de gutuie îmbie
Trecătorii la delicioase savurări şi degustări.

Obloane plumburii se trag la porţile cerului,
Şi în somn profund, imaculat, natura a intrat.
O fantă de lumină din când în când supraveghează
Visele de-odinioară ale vieţii, pe acest pământ.
Fiori reci surprind sufletele calde –n nostalgii de iarnă
Cusute-n fire arogante din alb şi negru.
Bradul drept, semeţ şi secular legământ cu nemurirea face
Şi spulberă tristeţea nopţii lungi ce s-a lasat.

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de Iarna

Lăsăm în urmă toamna cu ale ei culori,
Ruginiul viilor, galbenul frunzelor, focul fagului
Şi ploaia parfumată ce aerul respiră.
Paşii noştri pe alei se duc, se duc precum frunzele de nuc.

Ca-ntr-o magie, la bacheta ei, bruma se aşterne şi
Deodat, copacii rămân goi, săraci,
Obosiţi şi întristaţi de tot ce li se-ntamplă,
Un strop de tihnă parcă îşi doresc.

Dar, ea, Natura, o noua haină –mbracă
Şi ale noastre visuri zboară iară,
Se înaltă spre porţile plumburii ale cerului,
O adiere rece inundă al nostru suflet.

Ninge, steluţe mii zglobiu dansează,
Se-aşterne neaua cât se vede-n zare.
Un fulg uşor în palma mea se stinge.

Flori de gheaţă, geometrice, în forme mii,
Strălucesc pe ochiuri de ferestre.
Ţurţuri atânând la streşini stau să cadă
Şi în picuri se topesc la văzul lui, al Soarelui.
Pomii împodobiţi în straie ţesute-n fire albe,
Vestesc recolta, pentru anul care vine,
Obiceiuri pe care de la străbuni le ştim.

Liniştea, iertarea şi -mpăcarea se coboară peste noi,
Ca sfântul duh la sfânta lui treime.
Decor de vis şi de poveste albul şi negru împleteşte.
Totul este-o simfonie şi clapele sufletului nasc armonii.

In lumea ta, a florilor de gheaţă, noi regăsim iubirea,
Mai buni, mai darnici suntem şi generoşi devenim.
Un cor magic se aude colindând a noastra casă,
Cu el purtând acel mesaj divin, "O ce veste minunată"

Şi-n noaptea undrei spre gerar, anul se-noieşte, când,
Speranţe şi dorinţe multe curg în miez de noapte.
Să privim încrezători la orizontul fără de sfârşit
Şi fericiţi să -mpărtăşim străbuna noastră urare,
" La mai multi ani sănătoşi şi buni! "

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul

Pe sevaletul din imensa zare, Creatorul zambetul din ochi picteaza,
Din raze de lumina si picaturi de lacrimi ce pleoapa o imbraca.
In hora a strins culorile intr-o ordine de EL stiuta
Si acestea -si danseaza jocul scurt intr-o tacere muta.
O poarta catre alte lumi din univers parca se deschide.

Ma uit la opera-i mareata si cu amutire asist la a lui lucrare,
Perfectiune geometrica intruchipeaza.
Farmecul lui, al curcubeului, sporeste cand, cateodata se mai si multiplica,
Ma las invaluita de faldurile calde ce vazduhul l-a cuprins,
De jocul umbrelor in graba norilor purtati de vant.
Privesc in jur si fermecata sunt de dansul lor usor pe pajistile inverzite,
Pe culmile de deal, de munte strajuite de arbori seculari in plina vara.
Si ca rasplata primesc soptit si un straniu si de binete salut.

Incerc sa ma apropii, cu mana sa -l ating,
Pe sub cupola lui, al curcubeului, as vrea sa trec,
Ma apropii, zadarnic insa, mirajul lui se stinge in desertaciunea lumii.
Caut umbra lui si ma rotesc in juru-mi fara vreo dovada ca ar fi,
Efemer e totul, ca ziua cea de azi si bucuria pentru ce a vrut sa fie,
A ramas in urma precum toate amintirile.

Ea, Natura, cea dintaii va fi mereu si lauri poarta in spectacolul luminii si al ploii.
Canta fara glas, si -nveseleste al meu suflet ce vibreaza la ale ei acorduri fine.
Ma intreb ce semn divin ar vrea sa imi transmita?
Vibratiile campurilor de flori din al meu suflet susotesc,
Ca si eu, viata in culori o scriu ce in aura mea se ascunde.

Singurul raspuns pe care mi-l pot da, rece si la obiect ar fi,
De milenii poate si mai bine se cauta secretul lui, al curcubeului,
Abia acum vreo 300 de ani, a fost descoperit si verdict s-a dat,
Fenomenul optic de refractia luminii intre picaturi de ploaie si razele soarelui,
Al carui acronim il stim, ROGVAIV a vrut sa fie, 7 litere il definesc,
In limba lui Dumnezeu vorbeste, 7note muzicale, 7 virtuti ale omului,
7 minuni ale naturii, 7 zile ale saptamanii si cate si mai cate-or fi...

Sa fie simple coincidente? Ma-ndoiesc, cand universu -n matematica se scrie,
Mister ramane totul, desi ca un copil as vrea sa stiu,
De ce-uri multe tot imi pun si las ca timpul poate,
Peste ani si ani sa-mi dea raspunsuri la ale mele incertitudini.

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miraj

Din zările îndepărtate ale orizontului nesfârşit,
Când se –ngână noaptea cu ziua,
Pe cadranul mirific cu culori celeste ale cerului boltit,
În urcuş pe drumu-i lung şi calculat,
Plimbă ciclic clipa de la mijire până la asfinţire,
Ducând cu el timpul drămuit al noastrei vieţi.

Pământul îl îmbrăţişează cu ale Lui braţe calde,
Lumina alb gălbuie ce radiază -n fascicul,
Ne înfaşoară în ai ei matie stelară,
La pieptul Lui încălzeşte văzduhul şi natura,
Şi stimuli calzi, optici şi dinamici,
Fac ca viaţa să germineze, să-nflorească, să rodească,
Spre bucuria şi împlinirea omenească.

Proiecteză-n lungu-I drum neântrerupt,
Respectând proporţii fizice universale,
Umbrele, ca secundare, minutare sau orare
Pe cadranul imaginar al ceasului universal,
Un miraj al armoniilor cosmosului de fapt ar fi.
Şi viaţa-i într-un dans oglindă a jocului umbrelor.

Spectrul Lui se metamorfozează-n alunecarea -nceată
Spre amurg, când îngemănarea zilei cu noaptea-i iminentă.
Cum e cerul e şi marea, pastelul toamnei cuprinde zarea,
Apune apoi, umbrele se pierd în neantul cosmic
Şi-n ondulaţii genţiene în dans ritmic, sincronizat,
Pe luciul apei, se-oglindesc astrele nopţii.

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De atâta primăvară

În lumina dimineţii, soarele şi-a pus cununa
Bucuriei peste oameni, să-le arate că-i iubeşte;
Şi cu raze de speranţe, a rugat până şi luna
Să-şi întârzie venirea, până somnul... se iveşte.

Ploile cu flori inundă inimile adormite,
De atâta frig în noi rătăcit-am printre umbre,
Ne trezesc din hibernare sentimentele-amorţite
Şi tristeţile ivite în culori de gheaţă sumbre.

A-nflorit până şi cerul de atâta primăvară
În culori de liliac şi magnolii albe, roz,
Totul este-o simfonie ce-n arpegii de vioară
Dirijată e din ceruri de un mare virtuoz.

poezie de Angelina Nădejde (28 aprilie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antonimi

Toamna
ce se aşează, o desenezi abstract,
cu maci prin lanuri de porumb,
în flori de primăvară o îmbraci,
când frunze ruginite
doinesc suave spre pământ.
Îmi spui ca sunt copacii plini
cu flori de liliac,
mirosul lor te-mbată prin suspin,
eu văd doar crizanteme,
nuferi roz pe lac,
o toamnă blândă ce se aşează
iar primăvara ta
ecou cu sunet antonim.
Din negrul cât era în jur,
am strâns lumini
şi dorurile le-am împletit cu alb,
iar tot ce văd
că-i toamnă şi-i sublim acum,
tu vii să-mi spui
că din rugina frunzelor
a înflorit din nou
alb liliac pe ram...

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brumărel

Brumărel şi-a aşternut un covor de stele albe
Ce lucesc în zorii zilei peste iarba de smarald
Iar pe frunzele arămii a-nşirat perlele-n salbe
Ca un dregător destoinic cu insigne de herald

Coborât de prin văzduh lasă urme ale Doamnei
Cu o mantie de-aramă şi parfum de struguri copţi,
Curcubeu de crizanteme pune-n baierele toamnei
Şi deschide printre nouri lungi şi fermecate nopţi

Îi dă vântului aripi să se-agite printre frunze,
Le desprinde de pe ramuri ca pe fluturii în zbor
Şi aşterne pe alei un păienjeniş de pânze
Desenate în pasteluri, pe sub talpă viu covor

Între zile şi-ntre nopţi brumărel iscă-o dispută
Zilele se micşorează cu apusuri violet,
Astrul vieţii tot mai slab din lumină împrumută
Zânei nopţii să inspire un artist şi un poet

Nopţile sunt tot mai reci şi cern brume în,, creuzet"...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buchet...

picături de timp strâng
în mici flori de tristeţe
din apusuri iau culori
înrămate în raze de lumină
sculptez pictez şi în cuvânt
pun gândurile lumii
culori adun din tot ce este
rază albastră din pământ
primăvară prin semn de roşu
toate pictate pe trepte de cer
galben de pădure cioplit
violet din roz secular
seară portocaliu din corn de lună
toate cu ochi de lumină
buchet adunat
să scalde chipul tău
în câmpuri de lumină

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul e pe câmp

A îmbrăţişat pământul
Şi l-a sărutat,
Că îi e aşezământul
De unde a plecat.

Roua din ceruri coboară,
Aburii ies din pământ,
Şi tot ca odinioară
Ţăranul e pe câmp.

Vrea ca să înfrunte vântul,
Că el aşa e deprins.
Îl va răcori pământul
Când arşiţa s-a încins.

A făcut un legământ
Pentru veşnicie,
Să lucre acest pământ
Până cade-n glie.

Are şi un jurământ
Către moşii lui,
Că va scoate din pământ
Bogăţia rodului.

Iar când pământul îl cheamă
Lasă la copii cuvânt,
De muncă să nu se teamă.
Să scormonească-n pământ!

Că în pământ vor găsi
Elixirul vieţii.
Astfel vor putea trăi
Precum zorii dimineţii.

poezie de Dumitru Delcă (27 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăresc iubirea

Flori albe în vis coboară-n miezul nopţii,
Cu stele argintii în lumina dimineţii,
Visând iubirea-n locul ce aşteaptă
Şi mireasma plăcută a zorilor ce se îndreaptă.

Cerul se zăreşte cu albastru imaculat,
Părul meu zboară în vântul neregulat,
Şi ca o boare strigătul tău coboară,
În liniştea zorilor din această vară.

Te văd în zare cu-n buchet de flori
Şi simt parfumul trandafirilor din zori,
Sufletul-mi saltă voios de fericire,
Când eu zăresc iubirea în a lui privire.

E aşteptarea-n cea mai mare parte,
Când eu văd făptura lui aparte,
Cu calm şi umilinţă-n glas,
Ce ne-aduce visul-n fiecare pas.

poezie de Eugenia Calancea (17 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte lucie, albastră

Când luna pe cer apare
Întunericul păleşte.
Lumina zilei dispare,
Sufletul se odihneşte.

Noapte lucie, albastră
Peste sat încet se lasă.
E linişte-n casa noastră
Şi-n pădurea răcoroasă.

Somnul e stăpân pe toate
Câte-n cer şi pe pământ.
El în fiecare noapte
Ne-apropie de Domnul Sfânt.

Îngerii din cer coboară
Să vegheze somnul dulce,
Cu vise ne împresoară
Şi la pernă ne fac cruce.

Îmbrăcaţi în alb veşmânt
Ne veghează până-n zori.
Apoi urcă la Cel Sfânt,
Până dincolo de nori.

Nu ştim când se odihnesc,
Fiindcă în grădina lor,
Multe suflete-ngrijesc,
Ale celor care mor.

Asfel, porunci împlinesc.
Asta e menirea lor.
Pe Dumnezeu îl slujesc,
Al lor, şi-al nostru creator.

Împreună cu Isus
Multe vise împlinesc.
Ei, veghind acolo sus,
Multe, alte, plănuiesc
Pentru omul muritor,
Pentru-al lumii viitor.

poezie de Dumitru Delcă (1 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

În ochi aş vrea să te privesc
Şi chipul meu să-l oglindesc,
Să-ţi rămână o suvenire dragă
Şi când pleoapa cade într-un vis
Eu să izvorăsc din paradis
Şi împreună în liniştea nopţii
Să alungăm monotonia singurătăţii

Mă pierd, în deşert mă rătăcesc,
Când în adâncul sufletului tău,
Vreau să citesc. să scotocesc
Şi alunecând în aşteptare
Caut cu sârguinţă şi ardoare,
Să descopăr în a ta pustietate,
Zarea liberă si largă-n care,
Pasărea –şi întinde aripile
Şi-n al ei zbor, trilul să răsune cu dor.

Port cu mine-n sufletul pustiu
Dorinţa –mi pură şi profundă
De-a fi eu acea femeie
Ce inima-ţi acordează, armonizează
Şi vibrează şi- n ale ei
Unde-n valuri care se revarsă
În universul nostru astral.
Şi valsând, să plutim în paşi uşori
Duşi de ai noştri dalbi fiori.

Din abis, pe culmi să ne-nălţăm
Până la margine de nori,
Şi -mpreună s-ascultăm într-o simţire
Muzica –n surdină până la asfinţire
Şi-ntr-o singulară răsuflare
Să trancedem viaţa pasageră
Şi-n lumini cromatice mai apoi,
Pe tainice şi misterioase cărări,
Să ne continuăm viaţa-n doi.

poezie de Georgeta Ganea (23 august 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vor fi războaie şi până când vor fi cetăţeni de categoria întâi şi de categoria a doua în orice ţară şi până când culoarea pielii va conta mai mult decât culoarea ochilor. Şi până când drepturile fundamentale ale omului nu vor fi garantate pentru toţi, de toate rasele, vor mai fi războaie. Şi până în acea zi, visele de pace durabilă, de cetăţeni ai lumii, de legi ale moralităţii internaţionale vor fi doar dorite, dar niciodată atinse... acum sunt războaie peste tot.

citat din Haile Selassie I
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpurile Vieţii

Înmuguresc zorii vieţii în era smaraldului,
A primăverii tandre şi înmiresmate.
În fragedă pruncie, lăstar firav creşte în pomul vieţii
La adăpostul mamei şi cu dragoste se hrăneşte.
Are fragezimea petalei albe a bobocului de floare
Şi puritatea de cristal al lacrimei dimineţii
Chicotul gângurit al sufletului înviorează
Chipul mamei, crispat de-atâta duioşie şi candoare
In lumina născătoare, bobocul se deschide
Etalându-şi splendoarea fluorescenţă pastelată
În, sute, mii şi mult mai multe calde şi dulci culori
Şi-şi poartă cu mândrie ancestrală portul.
Identitatea lor e una şi eternă vrea să fie.
Tinereţea este o harfă acordată să cânte la orice adiere
Şi păşeste în tăcere –n dimineţi prin ale ei cărări rătăcitoare.

În ambra galbenă a chihlimbarul, anii maturităţii se grăbesc sa vină
Şi vara definesc, când se coc la focul de jăratec al soarelui usturător,
Când în clocot dau dorinţele ascunse şi cantecul se cantă pe sine însuşi
În înalturi se ridică şi-n uniune dansantă cu natura se îmbrăţişează,
Se călesc cu izbândă, purtaţi fiind în drumul către libertate,
În plenitudine, destinul –îi poartă pe aripi de vânt
În căutarea misiunii divine pe acest pământ.
La amiaza zilei însorite răstălmăcesc rostul vieţii în tăcere
Şi în sufletele –ncinse mijesc tainice furori.
O canţonetă se revarsă ca un râu învolburat
Peste viaţa voluptoasă traită-n şoapte –n anii de apogeu.

Gonesc anii în amurg, spre toamna rece şi feerică
Înţelepciunea vieţii strânsă cu chibzuinţă şi migală
În movul ametistului se aciuează.
Sub cupola pălăriilor, jurăminte se reânoiesc
În semn de biruinţă, de recunoştinţă, în lupta cu viaţa dăruită
Si pe ritmul melancolicei romanţe o poveste renaşte
Şi paşii-i plimbă pe alei garnisite de arbori desfrunziţi
În anii boemi ai celei de-a doua primăveri.
O nouă tinereţe în ceasul cel din urmă abia începe,
Să fie doar o frunză-n vântul toamnei ce-o parcurg?
Mulţam firesc aduc acum, în amurgul vieţii
Pentru tot cea fost bun şi trainic în drumul parcurs
Cu sudori şi lacrimi sincere ce de fapt au curs
Pentru agoniseala ce-o au şi au putut păstra
Şi admirabil pregătesc solemnul adagio al iernii ce se-ntrezăreşte.

Devreme se face târziu în viaţă când diamantul străluceşte
Şi multă lumină în sufletele blajine adună
În noaptea luminată doar de stele de şi de lună.
Agale curg firele de nisip în clepsidră şi
Spre o altă destinaţie, eternă, anii se duc
Meditând în tihnă la cea fost ieri
Şi judecând astăzi cu dreaptă măsură
Efemeră-i viaţa şi spectatori rămânem în decoru-i minunat!
O simfonie mângâie anevoie sufletele încălzite
De amintirile ce dau năvală în mintea odihnită
Poveşti de iubire, tristeţi şi multe încercări
Se perindă în ochii limpezi, de mărgăritare
Nobleţea-i virtutea anilor ce-au mai ramas
Când Creatorul încă-şi mai revarsă harul;

Pietre preţioase sunt anii din salba vieţii
Sclipitori, în culori distinse, ce natura -a zămislit.
Pietrele strălucesc armonios în anotimpurile vieţii!.

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubim aroganţa celor puternici

copacii ştiu ce-i închisoarea
cu rădăcinile înfipte bine în pământ
iar frunzelor le este dată libertatea
să plece către alte zări – sau în mormânt
dar cei din închisoare-s mai puternici

în visele mele casele sunt verzi
de la preaplinul vieţii care izbândeşte
ferestrele sunt cupe mari de flori
în care soarele în asfinţit se oglindeşte
şi luna-în taina nopţii străluceşte

cerul din ochii mei este mereu albastru
şi luminos, chiar dacă norii trec să-i cureţe obrazul
mi-e sufletu-însetat de-a lui tăcere
aştept să cearnă ploaie să împrăştie urâtul
uitărilor ce săpa temelia vieţii

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altarul Naturii

În templul Tău zi de zi trăiesc
Şi mi se pare atât de firesc,
Să mă trezesc în al tău decor,
Plin de limină şi culoare
Să admir fiecare floare,
Să respir aerul proaspăt, curat,
De verdele frunzelor curăţat.

În fiecare zi Ai ales să-mi oferi
Altceva decât a fost ieri,
Mai ieri firul ierbii încolţea,
Pe pajişte copiii zburdau,
În grădini era mare zor
Pentru pregătirea peluzelor
Cu flori multe şi colorate
Care pe care în frumuseţe să se întreacă

În pământ sămânţa germinează
Şi ciclul vieţii îl urmează,
Creşte, înfloreşte şi rodeşte
Şi al ei secret bine capsulat
Se dezvăluie încetişor
De la început, prin citirea frunzelor.

Multe flori, plante şi copaci cresc
Şi a noastră nevoie o servesc,
Îţi voi aduce mereu mulţam
Că în fiece zi, pe masă, pâinea o am.

Astăzi, la plimbare am plecat
Şi pe-un covor de frunze am călcat,
Vremea lor pentru acest an a trecut
Nu pentru că ele aşa au vrut,
Dar resemnate ele se supun
Voii Tale, Stăpână doamnă,
Care ai poruncit să fie toamnă
O toamnă veselă, cuminte
Îmbracată-n ale ei veşminte,
De-o măreţie aurie, regească,
Ca nouă, privitorilor să ne priască.

Mâine, decorul funest din altarul Tău
Cu steluţe dalbe, mătăsoase Îl împodobeşti
O emoţie austeră sufletul îl cuprinde
Şi-ntr-o dulce melancolie, visează
Pe muzica lui Bach sau o simfonie
Gânduri nestăvilite pe solfegiu aleargă
Şi –o linişte vindecătoare se lasă
În al meu trup îngheţat de o vreme geroasă.

Însă în a Ta adormire, legea divină
Cu ale ei cosmice, binefăcătoare influienţe,
Perpetuă viaţa prin regenerare
Şi la trezire nonculorile se sting
Şi culorile curcubeului se reaprind.

poezie de Georgeta Ganea (12 noiembrie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste flori se culcă Luna

Peste flori se culcă Luna, ca-ntr-o lume de poveşti,
Când aleargă vântul leneş şi sunt nopţi de Sânziene,
Stele-aruncă peste lume raze lungi şi nefireşti,
Dând mister şi dulce farmec vieţii noastre pământene.

Calc alene pe covorul ierbii adunate-n perii
Şi mă-ntreb dacă-i aievea sau e umbra unui vis,
Sunt doar eu cu-a mele gânduri, n-am de ce să mă pot sperii,
Într-o noapte aşezată între cer şi între abis.

Mii de ani i-a trebuit de pe bolţile senine,
De când Luna, galben astru, din oceanul plin de stele,
Lungul drum ca să-l străbată şi s-ajungă pân᾽ la mine,
Pătrunzând cu dor şi vrajă şi în gândurile mele.

Cerne vraja de mătase peste câmpul alb de flori
În mireasma nopţii sfinte, în sezon de Sânziene,
O imagine se scaldă-n armonie de culori,
Într-un zbor înaripat, căzând pe pământ alene.

Timpul, singurul tovarăş, peste mari singurătăţi,
Stă cu mine să admire taina bolţilor cereşti,
Din a vremii caier toarce tot la fel ca-n alte dăţi,
Când pe flori se culcă Luna ca-ntr-o lume de poveşti.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spectacolul Mării

An de an, în sezonul estival,
O invitatie de vacanţă negreşit primesc
De la tine, mare îndrăgită şi iubită,
Să –mi dai din energia şi farmecul tău
Să mă ţină până la anul viitor.

Un spectacol natural tu îmi oferi,
Din zori de zi când soarele se arată
Şi desenează pe-al tău luciu mişcător
Tabloul bucuriei şi –mplinirii vieţii,
Până-n noaptea târzie, cand astrele nopţii
Se oglindesc şi chipul şi-l privesc
Ce nepătat râmâne a lor surâs strălucitor.

Te învălui cu privirea-mi şi ochii mi-i clătesc
În verdele ce se-mpleteşte cu azurul, la orizont
Şi inima-mi tresaltă în ritm cu undele
Ce-şi danseză jocul trepidant, stătut
Şi freamătă în cântul dragostei profund.

Falduri albe şi spumoase
Se desprind din trupul tău,
Te aprinzi şi fosforecent tu luminezi
Ţărmul tău străjuit de spectatori,
Dansezi necontenit până-n toiul nopţii
Şi mai apoi, valsul tău ce pare a fi o legendă vie
Se propagă-n valuri până la al meu suflet.

Într-o forfotă nebună, eşti,
Şi liniştea necontenit o cauţi,
Dar o adiere sau un mic vânt
Te agită şi neastâmpărul tău,
În zbuciumul meu te regăsesc
Şi-o nelinişte surdă mă cuprinde
Când puterea ta cu prisosinţă o resimt.

Simt al tău parfum de alge ozonat,
Briza ce-mi mângâie obrazul,
Gustul apei tale cam sărată
Şi-al tău tumult ce cu putere
Loveşte nisipul ce-l fierbinte.

Datoare eu îţi sunt şi-ţi voi rămâne,
Pentru darul tău de suflet şi nepreţuit,
Îţi promit că tu pentru mine
Vei râmâne o amintire vie,
Acum, mereu şi până la asfinţit.

poezie de Georgeta Ganea (27 august 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul cerului

Dumnezeu ne-a dăruit
Fiul Lui, din trupul Lui,
Împărat peste pământ,
Împăratul cerului.

Tu, Marie, Sfânta noastră,
Bucuria omenirii,
L-ai purtat în trup şi lapte
I-ai dat din sânul iubirii.

L-ai crescut, până pe cruce
Fost-a, Domnul, răstignit,
Să ne scoată din mocirla
Unde ne-am împotmolit.

Acum, Pururea Fecioară
Din icoane lăcrimează
Coroniţe de lumină
Peste lumea ce-o urmează.

El, Hristos, o ia de mână
Şi către Domnul o poartă,
Noi cu bucurii în suflet
Îi urmăm calea cea dreaptă,

Domnul, Domn, ne-a dăruit
Fiul Lui, din trupul Lui,
Împărat peste pământ,
Împăratul cerului!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de câmp

Am strâns astăzi curcubeul în buchet cu flori de câmp,
Am pus vara în clepsidră să se scurgă-ncet în timp,
Din nuanţe tricolore ROGVAIV-ul am făcut,
O speranţă de căldură pentru sufletu-mi pierdut

Şi am strâns în albăstrele un azur luat din cer
Să mi-l pun iarna la grindă când se cântă Lerui-ler
Şi când plouă sau când ninge şi e totul trist în jur
Să-mi ascundă norii negri paravanul de azur...

Iar din soare-n sânziene am pus raze aurii
Pentru când lumina moare noaptea-n orele târzii
Şi din albe margarete aripi îngerilor pun
Să-mi aducă pacea-n suflet când se zbate în taifun

Macii ard ca nişte torţe cum a ars iubirea-n piept
Cu-n buchet de flori de câmp ţes un curcubeu........ şi-aştept!
Hai să împletim cunună, eu te-oi aştepta sub tei
Tu să-mi faci inel din lună, să pui stele-n ochii mei!

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cânt de ploi pe flori de liliac

E primăvară verde, din pământ,
Prin firul ierbii, viaţa urcă-n cer.
Umbre de nori... pe adieri de vânt,
Mai lasă câte-o lacrimă de cânt
Peste cenuşa iernii... din eter.

În mugur, vezi, tăcerea din zăpezi.
Bobocul vieţii stă să iasă iar.
A mai trecut o zi către amiezi,
Privirea ei... îndeamnă, să te crezi
Un călător, prin foi de calendar.

Povara florii, este iar... miros.
Blândeţea din petale s-a desprins,
Din când în când se leagănă spre jos,
Frumos ca un balsam... dar dureros,
E semn că timpul iarăşi a învins.

Un flutur se hrăneşte din culori,
Mantaua lui o spune grăitor.
Trecut, prin cine ştie câte flori...
Dar să-l lăsăm, oricum destui fiori
Ne calcă pe privire, izbitor,,,

Parcă s-a scurs un colţ de paradis.
De-atât frumos şi gândurile tac,
Ferestrele din ceruri s-au deschis,
Curg rătăciri pe margine de vis
Şi cânt de ploi,,, pe flori de liliac.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!