Împăratul cerului
Dumnezeu ne-a dăruit
Fiul Lui, din trupul Lui,
Împărat peste pământ,
Împăratul cerului.
Tu, Marie, Sfânta noastră,
Bucuria omenirii,
L-ai purtat în trup și lapte
I-ai dat din sânul iubirii.
L-ai crescut, până pe cruce
Fost-a, Domnul, răstignit,
Să ne scoată din mocirla
Unde ne-am împotmolit.
Acum, Pururea Fecioară
Din icoane lăcrimează
Coronițe de lumină
Peste lumea ce-o urmează.
El, Hristos, o ia de mână
Și către Domnul o poartă,
Noi cu bucurii în suflet
Îi urmăm calea cea dreaptă,
Domnul, Domn, ne-a dăruit
Fiul Lui, din trupul Lui,
Împărat peste pământ,
Împăratul cerului!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.