Am gustat
Am gustat din furia iubirii
Și m-am înălțat pasăre de lumină,
Căutând uitarea ce te-a rănit...
Tu, femeie, ești zborul de lacrimă,
Labirintul tăcerii ce mă va duce
La altarul divin.
Și lacrima ta este frumoasă... și dulce...
Dar... când m-am oprit spre odihnă
Din zborul meu,
Am fost prins cu lanțuri de umbre
Și închis în colivia luminii.
Cineva mă păstra ca pe o nestemată!
Nu cunoștea că îmi voi răni aripile
Cu necuvinte...
Apoi ușa coliviei a fost deschisă...
Aveam mâncare și apă, iubire, lumină.
Dar nu mai aveam forța de a te căuta
În necunoscut.
Mi-am scuturat aripile de cenușa uitării
Dar mă dureau de tăceri.
Vino tu, căci căutarea mea
Și-a sfârșit drumul.
Copacii s-au plecat în rugi
La marginea sufletului meu...
De aici se naște pustiul...
Semnalmentele
Sunt limpezi râuri pe harta de sentimente
Arsă la capete de vulcani.
Sunt aici! Vino!
Nu voi mai putea pleca niciodată...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre zbor
- poezii despre vulcani
- poezii despre suflet
- poezii despre sfârșit
- poezii despre râuri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Abatorul... de sine
Nu citiți titlul! Dăunează grav sănătății...
Mai cu seamă unui suflet bolnav
De lacrimă și singurătate...
Aici nu vorbim despre moarte.
Mi-am incinerat iluziile
În abatorul de sine
Și fluturi și-au luat zborul din inima mea.
Călătoresc spre necunoscut,
Dar aripile gândului meu
Au crescut.
Nu mai stau cu sufletul prins în lanțuri,
În închisoarea tristeții,
Mi-a scimbat dintr-o dată cărarea,
Spre rădăcinile vieții.
M-am născut dincolo de naștere,
Pe rugul luminii
Și lumina a izvorât vulcanic din mine...
Sunt secunda de fericire
Ce aleargă printre clipe,
Împărțind existența în vechi și nou.
Sunt ecou, caleidoscop de cuvinte,
Sunt roșul intens al iubirii...
Sunt eu!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre naștere, poezii despre vorbire, poezii despre viață, poezii despre tristețe, poezii despre timp sau poezii despre sănătate
VI
Pasărea domesticită sta în colivia ei - iar pasărea liberă în pădure.
Întâmplarea le întâlni când vremea apropierii lor se născu.
Pasărea sălbatică strigă: "O! Draga mea prietenă - hai să zburăm prin largul pădurii".
Pasărea din colivie șoptea: "Vin-o aici, aici amândouă trăi-vom în astă colivie".
"Oare între zăbrele - putea-voi să-mi întind larg, larg, aripile mele?" - spunea pasărea liberă.
"Vai! - n-aș ști în ce loc să-mi fac cuib sub întinsul acestei bolte înstelate" - spunea pasărea întemnițată.
Draga mea - vino să cântăm - cântarea pădurilor.
Apropie-te de mine și te voi învăța vorbirea celor știutori.
Pasărea pădurilor răspunde: "Nu - niciodată cântecele nu se pot învăța".
Pasărea din colivie spune: "Vai! deloc nu cunosc încă al pădurii cânt".
Sunt dornice de atâta dragoste - dar niciodată în zborul lor nu-și vor putea atinge aripile.
Printre zăbrele se privesc și dorința de a se pătrunde le e zadarnică.
Își flutură aripile și neîncetat își cântă: "Vino lângă mine, dragostea mea!".
Cea cu aripile libere strigă: "Nu - nu pot - mi-e teamă de porțile zăvorâte ale coliviei tale".
Cea întemnițată rostea: "Vai! cât de vlăguite și pline de moarte-mi sunt aripile!".
poezie celebră de Rabindranath Tagore, traducere de Silvian Lorin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre muzică, poezii despre păduri, poezii despre libertate, poezii despre învățătură, poezii despre păsări sau poezii despre prietenie
Înger-fecioară
Fecioară cu aripi de înger,
Și buze de sânger,
Te-ai așezat în inima mea
De când ai plecat spre înalt...
În umbre te-ai strecurat
Și când ai plecat
Am suferit și am plans.
Am o povară de dus!
Tu ai dorit libertate,
Iubire, speranță, dreptate...
Acum ești felie de soare,
Apunând în sălbatia mare.
Te-au ucis câinii tenebrelor,
Dar te vei naște din nou
În colțul drept al ochiului meu.
Al Macedoniei mele erou,
Te voi căuta până la sfârșit
În altarul din sufletul meu reclădit.
Ne vom îmbrățișa sufletele într-un târziu.
Te aștept, fiica mea...
În noapte,
Să-mi mângâi tâmpla ce doare,
Cu adieri de ninsoare...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre îngeri, poezii despre virginitate, poezii despre ochi, poezii despre noapte sau poezii despre ninsoare
Dacă aripile-mi sunt rupte
În zborul meu bezmetic, spre lumină,
aripile s-au rupt și m-a durut.
Atât de mult m-am înalțat din tină
de am ajuns ranită, iar în lut.
Aripile s-au frânt și m-a durut.
Mi-acopăr ochii, îmi acopăr capul
de oameni neputința să-mi ascund.
Atâtea răni ce sunt deschise încă
mă dor și nu s-au vindecat.
Dacă aripile-mi sunt frânte
sunt doar un vierme într-un măr stricat!
poezie de Dorina Stoica (noiembrie 2008)
Adăugat de Dorina Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viermi, poezii despre mere, poezii despre lut, poezii despre dor sau poezii despre aripi
VI
Pasărea îmblânzită se afla în colivie; pasărea sălbatică era în pădure.
Soarta a făcut să se întâlnească.
Pasărea sălbatică strigă: "Vino, iubito, să zburăm în codru."
Pasărea îmblânzită murmură: "Vino aici, să trăim alături în colivie."
"Printre aceste gratii unde aș avea loc să-mi întind aripile?" spuse pasărea liberă.
"Vai! strigă prizoniera. Nu știu unde m-aș putea așeza pe bolta cerească."
"Draga mea, vino să îngânăm melodiile pădurii."
"Rămâi lângă mine! Te voi învăța o muzică savantă."
Pasărea pădurii răspunse: "Nu, nu! Cântecele nu se pot învăța niciodată."
Pasărea din colivie grăi: "Vai, eu nu cunosc cântecele pădurii."
Le este sete de iubire, dar niciodată nu vor putea zbura aripă lângă aripă.
Prin gratiile coliviei ele se privesc, dar zadarnică li-i dorința de a se cunoaște.
Ele bat din aripi și cântă: "Vino mai aproape, dragostea mea!"
Pasărea liberă strigă: "Nu pot, mi-e teamă de ușa închisă a coliviei tale."
"Vai, spuse captiva, aripile-mi sunt neputincioase și moarte."
poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul (1913), traducere de George Popa
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre cunoaștere
Poemul iubirii eterne
Iubirea ta mi-e cunoscută! Nu pot și nu vreau s-o contest.
Te am în gândul meu recrută, izvoarele îmi șușotesc.
Eu m-am aprins, în dar de nuntă, pe drumul vieții să te am,
Mireasă, spre dumnezeire... Și flori de măr să-ți prind în ram.
Te voi iubi ca-ntotdeauna, vulcanic, simplu, dar și cast...
Fii vânt și-nalță-mă cu Luna! Doar tu, acum, mi-ai mai rămas.
Aș lua din nuferii albaștri înțelepciunea... Și ți-aș da
O sărutare de lumină, dacă vei vrea să fii a mea.
Apusul ți-a ascuns privirea și vântul pașii ți-a furat.
Hai s-adunăm nemărginirea pe care-n noapte am călcat!
Mi-am prins copacii de aripa acelui vis ce ne-a unit
Și uite! Azi îmi caut clipa când dintre îngeri te-ai ivit...
Am strâns inele de lumină, în lumea mea să te zidesc,
Dar tu, mireasa mea virgină, te-ai smuls din raiul cel lumesc.
Am strâns inele de lumină, pe deget să ți le-nfășor,
Dar tu-mi ești încă rădăcină și sânii tăi pe piept, mă dor.
Voal gri din umbrele uitării coboară peste chipul tău.
Te-ai smuls din valurile mării, iar eu te voi iubi mereu.
Cearșafuri reci ne înfioară iubirea care ne-a rămas,
Când te sărut întâia oară pe sâni, pe buze... pe obraz.
În gând de ploi se nasc deșerturi și depărtarea-i tot mai grea.
Sunt tot mai des hoinar, iubito! Mă tem că nu te pot avea...
Sunt frunza tălpilor de sticlă ce-n visele-ți se-nghesuiesc.
Vino și trupul mi-l ridică! Tu nici nu știi cât te iubesc!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă, poezii despre vânt, poezii despre sărut, poezii despre sâni, poezii despre gânduri, poezii despre înțelepciune sau poezii despre visare
Să nu întrebați
Să nu mai întrebați de sufletul meu!
Nu vă voi recunoaște.
Între noi s-au înălțat munți de ceață.
Mă voi reîncarna într-un alt trup
Și îl voi investi cu forța visului meu.
Da-ți-mi înapoi timpul
Și timpul vă va aparține!
Chiar dacă voi purta un alt nume aici, pe pământ,
Voi nu veți cunoaște
Faptul că mă voi ascunde în el,
Devenind frază divină
Ce acoperă cu sine cenușa trecutului.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre trecut, poezii despre reîncarnare, poezii despre munți sau poezii despre forță
Actul final
Îmi scufund pașii în nisipul încins.
Nimeni nu-i mai salvează,
Nimănui nu-i pasă
De existența mea sinuoasă.
Tu te-ai oprit...
O altă zare ai concesionat
Și te-ai adâncit în foamea lucrului pământesc.
Eu m-am înălțat... am picat -
Fluture de argint pe marea de stele...
Nu am decât însingurarea
Și nemărginirea ce desenează
În mine
Brațe de deznădejde.
Sufletul mi s-a ascuns
În inima ta...
Dar tu nu cunoști acest lucru!
Nu ai ușa deschisă spre stele...
Mă hrănesc cu gânduri despre tine,
Cu amintirile noastre...
Iar când voi pleca
Voi fi quasar pe cerul inimii tale,
Tristețe și o nemărginită lacrimă -
Actul final.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre stele, poezii despre salvare, poezii despre nisip sau poezii despre fluturi
Ochii de rouă
Cenușa sfântă a strămoșilor
A fost spălată de roua
Din ochii românilor prigoniți.
Schiază lacrima pe oasele gri,
Căutând eliberare, într-o rază de soare...
De aceea lumina se strigă precum un clopot...
E vuietul inimilor ce plâng!
Arat cu gândul prin cimitirul iubirii,
Cenușa tăcerii scuturată de la tâmplele cetății!
Aici a rodit pomul morții
Dat martirilor rod de lumină!
Nu-i izgoniți din mormântul sufletului vostru,
Ignoranți ai neamului românesc!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rouă, poezii despre România, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre schi sau poezii despre plâns
Glossă fluturelui rănit
E-ntâia oară când am prins să zbor -
Un fluture pe-o aripă de nor,
În zborul meu flămând după lumină,
Cu aripi de argint și muselină.
Și m-am născut un fluture de soare
Sub pulberea de stele și ninsoare.
Văd în zadar cum s-a deschis petala...
În pâlpâiri de foc se-ntoarce seara.
E-ntâia oară când am prins să zbor
Și-am înțeles, nimic nu e ușor!
Ni-i viața noastră fluture în vânt,
Dar nu-n zadar ne naștem pe pământ.
Un rol universal și sfânt îl are
Pe-acest tărâm, prin sine, fiecare.
Trăim spre-a ne-mplini făgăduința,
Iubirea și speranța și credința.
Un fluture pe-o aripă de nor
Am fost adesea și-am dorit să zbor.
În lumi pudrate cu luciri de stele
Miresme m-au furat și-au dus cu ele
Mierea din lanuri, pacea din ogoare
Și limpezimea stelei căzătoare
Ce-n legământ cu moartea, ca o noapte,
A coborât în unduiri de șoapte.
În zborul meu flămând după lumină,
Purtând ca voi, mereu, aceeași vină,
De a avea ce nu îmi aparține -
Munți de granit, vulcani, păduri virgine,
Oh, mi-am pierdut esența și aripa mi-e frântă,
Mi-e sufletul în cârje, căci țip în zarea mută
Și soarbe-nsingurarea mâhnirea mea... Ridică
Un munte de durere în lumea cea de sticlă.
Cu aripi de argint și muselină,
Cobor și plâng... Sunt trepte de rugină
Ce scârțâie sub plânsul de sub gene.
De-ați stăpâni întregul cer, cu stele,
Tot n-ați avea dorințele-mplinite
Și tot veți plânge... Însă luați aminte!
Ucide-n lumea asta ce străluce
Și-ngenunchiați, osânda vă veți duce.
Și m-am născut un fluture de soare,
Uitând de strălucirea care doare.
Credeam în zborul meu... A fost să fie
Decât firav surâs de păpădie...
Nu m-am oprit pe frunze, nici pe creste,
M-am avântat spre culmile celeste,
Apoi însângerat, către țărână,
Am poposit pe-a pruncului tău mână,
Sub pulberea de stele și ninsoare
Am învățat că, iată, se și moare...
De-aceea rog să măsurați cu gândul
Și visul și mărirea și pământul.
Iar ochiul tău de le-ar putea cuprinde,
Zborul să-ți fie lent, să iei aminte
La zborul meu, la biciuirea sorții,
Căci ruginite-s lacătele porții.
Văd în zadar cum s-a deschis petala.
Pe aripi frânte, azi, se pleacă seara.
Ce rost, (vă-ntreb), de-acuma frântul zbor,
Când într-o clipă trebuie să mor?!
Ce rost puteri și avuții? Vezi bine
Chiar dacă lupți, nimic nu-ți aparține.
Ești în decor, o rană sângerândă,
Deci ia aminte! Nu pleca la luptă!
În pâlpâiri de foc se-ntoarce seara...
Străin pribeag, a ta să fie rana?!
Ce-ai adunat?! Ce rost în lume, dacă
Din pumnul tău nimeni nu se adapă?!
Câți oameni i-ai hrănit cu-nțelepciune?
Vin prunci recolta vieții să-ți adune?!
Poate-ai trăit un fluture-n zadar...
Din drumul tău greșit te-ntoarce dar!
În pâlpâiri de foc se-ntoarce seara...
Văd în zadar cum s-a deschis petala
Sub pulberea de stele și ninsoare.
Și m-am născut un fluture de soare
Cu aripi de argint și muselină.
În zborul meu flămând după lumină,
Un fluture-s, pe-o aripă de nor...
E-ntâia oară când am prins să zbor.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte sau poezii despre recoltă
De câte ori?!
De câte ori să te strig, înger de catifea?!
Cu aripile penetrând plus infinitul,
Cu privirea modelând curcubeul
Și âmpărțindu-l în cioburi sângerii de lumină,
Cu buzele înfometate de fotoni și de pace,
Cu mângâierile liane de stele...
De câte ori să te privesc
Orbindu-mi tihna și albastra tăcere?!
Sunt aici! Vino!
Din suflet îmi curg râuri
De lapte și miere...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu, poezii despre pace sau poezii despre miere
Rugă
Prin vremuri aspre eu străbat
Cu jale frământând țărâna,
Din când în când mai fac popas
Să mângâi stelele cu mâna.
Și cad și mă ridic și sunt
Precum o lacrimă ce șterge
Obrazul tristului pământ
Întemnițat de sacrilegii.
Iar îngerul mi-l țin aproape
Dar mai greșesc umblând pe cale,
Îți cer azi, Doamne - îndurare
Și pază gurii și iertare.
C-am rătăcit cărări spre Tine
Și am rănit cu-al meu cuvânt
Și tot mai des am fost înfrânt
De ură și de răzbunare.
Dar azi - voi răsădi iubire
În drumul meu spre mântuire
Voi unge răni adânci făcute
Cu mirul lacrimei durute.
.............................
Și când o fi să ajung la Tine
Să mă primești ca pe tâlharul
Ce a dorit să Ți se-nchine
Făcând din crucea lui altarul!
rugăciune de Angelina Nădejde (8 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre înfrângere, poezii despre sacrilegiu, poezii despre prezent, poezii despre mântuire, poezii despre mâini sau poezii despre iertare
Pe altarul iubirii
Pe altarul iubirii am presărat liliac.
Voal de petale de crini îmi acoperă tâmplele...
Cercei de stele își unduiau trupurile
În dulcea așteptare a mirelui.
Chiparoase îmi înveleau gleznele
Și aripi de catifea îmi crescuseră,
Spre a mă înălța
Și spre a atinge cu buzele
Cereasca iubire.
Acum... sunt aici,
Dar mirele s-a stins în universal lăptos,
Lăsând în urmă durere și lacrimă.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tuberoze, poezii despre glezne, poezii despre durere, poezii despre crini sau poezii despre cercei
Căutarea
Orbi au cutreierat
Prin carnea cuvântului meu
Răstignit pentru iertarea
Prematură a versului.
Îmi bat la ușa sufletului dureri
Și acuze.
Nu am plagiat nici un suflet!
Aici este doar sufletul meu
Ce își hrănește durerea
Din fântâna prieteniei.
Am închis fereastra!
Bate vânt dinspre inima încărcată de ură.
Mă închid în tăceri,
Nelăsând nici o urmă...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre poezie sau poezii despre plagiat
Nu m-aștepta!
Nu m-aștepta când nici în depărtări
Nu se mai vede pasul meu ca-n ceață!
În viață poți ierta... dar uneori
Nici din iertări nimic nu se învață.
Nu-ți risipi oceanul din priviri
În lacrimi fiind la unison cu valul,
Eu nu pot fi un buletin de știri
Repetitiv la anul... și la anul.
În catedrala sufletului meu
M-așteaptă iar altarul ființei tale...
Să îngenunchi la el?! Dar tare-i greu
Să mai ofer lumină și iertare.
Întâmpinarea umbrei diavolești
Ce lăcrimează-n urma mea, e falsă.
Nu tu ești cel ce-mi spui că mă iubești
Și dintre toate eu sunt cea aleasă.
S-a stins lumina sufletului meu...
Nu m-aștepta, oh nu, sunt prea departe!
În depărtări voi pendula mereu
Și între noi va exista o moarte.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știri, poezii despre religie sau poezii despre ocean
Mi-am dat inima...
Tăiată-n felii de lumină,
Mi-am dat inima ție,
Să-ți fiu hrană de șoapte
Și sângele-ți să mă adape...
Sub unghiul credinței și al sentimentelor,
Atunci când m-ai privit prin caleidoscop,
Mi-am schimbat, în dansul luminii
Și farmec și joc.
M-am aruncat în oglinda timpului
Și m-am născut particulă albă de artă...
Tu m-ai văyut o fărâmă de piatră...
O piatră ce,
Când ploaia luminii a alunecat din ochiul meu către tine,
M-am transformat într-un munte.
Un suflet vulcan alergând spre divina sclipire,
Un suflet de jar...
Nu ai căutat lumina ce minte
Visele fiecărui bărbat.
Ți-ai adus, printre clipe, aminte,
De ce-am însemnat.
Da, sunt piatra ce am devenit munte -
Un plăpând dans de flacără de lumânare
Ce pâlpâie fraged, dar
Lumină în a sufletului albă odaie...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dans, poezii despre schimbare, poezii despre ploaie sau poezii despre particule
Dedicație pentru cei mai frumoși miri
Pe cerul vieții mele fluturi zboară...
Ază îți voi fi mireasă-ntâia oară,
Un vis frumos, un înger de lumină,
Ce-a prins prin tine, Gigi, rădăcină.
S-a așezat lumina-n diademă...
Azi mi-a jurat o dragoste eternă.
Eternitatea ne va înfia,
Căci tu vei fi al meu și eu a ta.
Ești cea mai frumoasă, femeie!
Femeie, astăzi ești cea mai frumoasă,
Strălucitoare stea din Carul Mare,
Căci Gigi te-a ales să-i fii mireasă...
Să-ți fie viața cânt și sărbătoare.
Ești Soarele și viața pentru care
A-nmugurit lumina la altar,
Ești vis, lumină, pace, sărbătoare,
Ești dragostea cea fără de hotar.
Ești trandafirul prin în diadema
Eternului. Căci azi te-ai cununat
Și stelele vor răsări pe trena
Ce cu iubire-n suflet ai brodat.
Promisiune
De azi cu tine-alerg prin visul meu,
Sunt și voi fi mereu îngerul tău...
Promisiune, adevăr, dreptate...
Vom fi același pas până la moarte.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe sau poezii despre superlative
M-am născut spre-a fi pământ
M-am născut spre-a fi pământul
Peste care, în surdină,
Voi călcați... Cu toate astea
Nu m-ați smuls din rădăcină.
Insipidă-mi este ființa!
Un cockteil din cioburi, care
S-au unit în neființa
Permanent risipitoare.
Pașii voștri îmi sfărâmă
Numai setea... Ce adâncă
E prăpastia tăcerii!
Trupu-i adâncit în stâncă...
Leg cu funii de lumină
Lumea voastră de a mea...
Oropsiți de ne-odihnă
Veșnic mă veți căuta.
Eu va voi pătrunde-n suflet
Ca un clopot de cuvinte,
Voi pierduți și reumatici,
Nu mă veți mai ține minte...
Fi-voi doar o amintire -
Praf de stele-n lumea mea.
Voi veți plânge -umbre stranii,
Fiindcă nu mă veți avea.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stânci, poezii despre prăpăstii, poezii despre cuvinte sau poezii despre amintiri
Palmierii sufletului
S-au înălțat palmieri
În sufletul nostru de ciocolată...
Sângele cade-n cascade... Așteaptă!
Pe platoul cerebral al cunoașterii
S-au creat conglomerate de gânduri.
M-am oprit printre rânduri...
Cuvintele sunt la reanimare.
Sună sirenele plângeri carnale.
Le-am croit din lumină, altare.
În jur se simte durere și jale.
Sentimentele veghează starea de fapt...
În tăcere m-am reîncarnat.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge sau poezii despre promisiuni
Ești Iubirea
Cândva, într-un demult al demultelor mele
când zorii-mi seduceau primăveri
Ursa Mare s-atingă,
aici, în milimetrul universului meu,
m-am temut...
m-am temut de luceferi... de nori...
sau poate de brumele toamnei...!
M-am temut și vroisem să fug...
să ies din propriul meu vis...
și apoi... să m-ascund...!
Ci Tu (?) m-ai oprit...
m-ai tras înapoi și mi-ai spus:
"Nu! Aceea e ușa din dos...
departe de Astru...
de înalt... de adânc...
departe de Calea Lactee...
aceea-i o poartă-n abis...!"
Și-atunci, am rămas...!
Am rămas dar apoi, ne-mpăcată de însămi,
de rostiri nechemate...
de chemări nerostite...
vinovată de dor inutil risipit,
din nou am pălit...
am pălit precum floarea ce tulpina i-o rupi...
și, cu suflet înfrânt,
am vrut să cobor de pe propriu-mi altar...
să alerg în neant...
ci Tu (?) m-ai certat:
"te-așteptă un semen -mi-ai spus-
nu vrei să-i alini un durut?"
și-am rămas...
Am rămas dar, în urmă, din nou m-am oprit...
m-am întors în confuz...
am fugit spre-ntuneric...
m-am dus către Stix...!
Rânduism steluțe-n cununi pentru talerul toamnei,
dar, nimic n-am mai vrut!
Ardeam de dorință să-mi smulg din ființă averea-mi
și apoi să mă-mprăștii pe lespezi îngropate-n prihană,
jertfă să m-aduc inerției...
dar Tu (?) mi-ai surâs: "nu, mai rămâi, am nevoie de tine!"
Iar eu, am rămas!
Am rămas și acum sunt aici, din nou către nimb de lumină,
din nou în zenit, din nou ocrotită de vis!
Sunt aici! Sunt Prezent și, în zâmbet șoptit, te întreb:
cine ești? nu ești înger? nu ești propriul meu cuget?
atunci știu, ești mai mult de atât:
Ești Iubirea!
poezie de Iulia Mirancea (6 martie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre vinovăție sau poezii despre toamnă