M-am născut spre-a fi pământ
M-am născut spre-a fi pământul
Peste care, în surdină,
Voi călcați... Cu toate astea
Nu m-ați smuls din rădăcină.
Insipidă-mi este ființa!
Un cockteil din cioburi, care
S-au unit în neființa
Permanent risipitoare.
Pașii voștri îmi sfărâmă
Numai setea... Ce adâncă
E prăpastia tăcerii!
Trupu-i adâncit în stâncă...
Leg cu funii de lumină
Lumea voastră de a mea...
Oropsiți de ne-odihnă
Veșnic mă veți căuta.
Eu va voi pătrunde-n suflet
Ca un clopot de cuvinte,
Voi pierduți și reumatici,
Nu mă veți mai ține minte...
Fi-voi doar o amintire -
Praf de stele-n lumea mea.
Voi veți plânge -umbre stranii,
Fiindcă nu mă veți avea.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre suflet
- poezii despre stânci
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre plâns
- poezii despre naștere
- poezii despre lumină
- poezii despre cuvinte
- poezii despre amintiri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.