Glossă fluturelui rănit

E-ntâia oară când am prins să zbor -
Un fluture pe-o aripă de nor,
În zborul meu flămând după lumină,
Cu aripi de argint şi muselină.
Şi m-am născut un fluture de soare
Sub pulberea de stele şi ninsoare.
Văd în zadar cum s-a deschis petala...
În pâlpâiri de foc se-ntoarce seara.

E-ntâia oară când am prins să zbor
Şi-am înţeles, nimic nu e uşor!
Ni-i viaţa noastră fluture în vânt,
Dar nu-n zadar ne naştem pe pământ.
Un rol universal şi sfânt îl are
Pe-acest tărâm, prin sine, fiecare.
Trăim spre-a ne-mplini făgăduinţa,
Iubirea şi speranţa şi credinţa.

Un fluture pe-o aripă de nor
Am fost adesea şi-am dorit să zbor.
În lumi pudrate cu luciri de stele
Miresme m-au furat şi-au dus cu ele
Mierea din lanuri, pacea din ogoare
Şi limpezimea stelei căzătoare
Ce-n legământ cu moartea, ca o noapte,
A coborât în unduiri de şoapte.

În zborul meu flămând după lumină,
Purtând ca voi, mereu, aceeaşi vină,
De a avea ce nu îmi aparţine -
Munţi de granit, vulcani, păduri virgine,
Oh, mi-am pierdut esenţa şi aripa mi-e frântă,
Mi-e sufletul în cârje, căci ţip în zarea mută
Şi soarbe-nsingurarea mâhnirea mea... Ridică
Un munte de durere în lumea cea de sticlă.

Cu aripi de argint şi muselină,
Cobor şi plâng... Sunt trepte de rugină
Ce scârţâie sub plânsul de sub gene.
De-aţi stăpâni întregul cer, cu stele,
Tot n-aţi avea dorinţele-mplinite
Şi tot veţi plânge... Însă luaţi aminte!
Ucide-n lumea asta ce străluce
Şi-ngenunchiaţi, osânda vă veţi duce.

Şi m-am născut un fluture de soare,
Uitând de strălucirea care doare.
Credeam în zborul meu... A fost să fie
Decât firav surâs de păpădie...
Nu m-am oprit pe frunze, nici pe creste,
M-am avântat spre culmile celeste,
Apoi însângerat, către ţărână,
Am poposit pe-a pruncului tău mână,

Sub pulberea de stele şi ninsoare
Am învăţat că, iată, se şi moare...
De-aceea rog să măsuraţi cu gândul
Şi visul şi mărirea şi pământul.
Iar ochiul tău de le-ar putea cuprinde,
Zborul să-ţi fie lent, să iei aminte
La zborul meu, la biciuirea sorţii,
Căci ruginite-s lacătele porţii.

Văd în zadar cum s-a deschis petala.
Pe aripi frânte, azi, se pleacă seara.
Ce rost, (vă-ntreb), de-acuma frântul zbor,
Când într-o clipă trebuie să mor?!
Ce rost puteri şi avuţii? Vezi bine
Chiar dacă lupţi, nimic nu-ţi aparţine.
Eşti în decor, o rană sângerândă,
Deci ia aminte! Nu pleca la luptă!

În pâlpâiri de foc se-ntoarce seara...
Străin pribeag, a ta să fie rana?!
Ce-ai adunat?! Ce rost în lume, dacă
Din pumnul tău nimeni nu se adapă?!
Câţi oameni i-ai hrănit cu-nţelepciune?
Vin prunci recolta vieţii să-ţi adune?!
Poate-ai trăit un fluture-n zadar...
Din drumul tău greşit te-ntoarce dar!

În pâlpâiri de foc se-ntoarce seara...
Văd în zadar cum s-a deschis petala
Sub pulberea de stele şi ninsoare.
Şi m-am născut un fluture de soare
Cu aripi de argint şi muselină.
În zborul meu flămând după lumină,
Un fluture-s, pe-o aripă de nor...
E-ntâia oară când am prins să zbor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!