Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Mirela Grigore

Destin și soartă

Ziua în care mi s-a scris destinul era înnorată,
Universul avea o vibrație de armonie sincopată,
Ursa Mică tăinuia cu Marte un trigon,
iar eu mă născusem să fiu doar Epigon.
Un bumerang cosmic mi s-a înfipt adânc în spate,
ca să port durerea pe drumul scris de Carte,
misterele Universului sălășuiau în străfunduri neștiute,
care se îndepărtau ușor nevăzute.

Tatuate în suflet, iubiri și regrete meschine
mă purtau pe cărări și poteci de neghine,
șoaptele sufletului fugar mă amăgeau,
iar vampirii lumii mele, de vlagă, mă sugeau.
Energiile furtunilor erau apocaliptice,
iar eu înaintam în căutări eliptice,
Orion și-a prins în centură o stea,
dar destinul o îndepărta să nu fie a mea.

Înfometat de mine, cel de mâine,
am înfipt mâinile în mărăcini ca într-un colț de pâine
și-am gustat din fructele deșarte ale vieții,
așezând prezentul nevolnic în Oaza Frumuseții.
M-am ridicat să prind o rază de lumină
și am căzut în Jungla Hienelor din Grădină,
care mi-au devorat trupul ce era deja stafidit...
Și nu mă durea, pentru că eu mi-am dorit!

Din pământul plin de sânge mi-am modelat alt chip,
apoi m-am oglindit în Fluviul Vieții un timp.
M-am aruncat într-un val să mă spăl de păcate
și am înotat zile-n șir, doar pe spate,
mi-am desprins bumerangul în pietrișul din mal
și-am domesticit din sălbăticie un Cal,
să-mi fie prieten în toate...
Și Credința în Tine mi-a arătat
că și-un Epigon poate!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

O stea ... căzătoare

O piatră de mormânt îmi este gândul,
Din gânduri mi-am alcătuit mormântul,
Din sute de idei mi-am construit giulgiul,
Iar din tristeți mi-am terminat sicriul.

M-am îngropat în răsărit de soare
Când nimeni nu era pe afară,
Doar eu, o mică și neînsemnată vietate,
Îmi răcoream picioarele în moarte.

Am colindat cu umbra spiritului luna,
Am poposit apoi la fiecare stea
Și aș fi vrut vă opresc pământul,
Căci nimeni nu a plâns la moartea mea.

M-am înfrățit în absolut cu Universul
Să născocim în doi o nouă stea,
În care să nu punem gânduri,
Iar eu să zac pe veci în ea.
*
Mi-am amintit fără vreau trecutul,
Când ți-am văzut în praf de stele chipul,
Și-n ziua când lucram un colț de stea
Am hotărât -ți vizitez ținutul.

Dar clipele se transformaseră-n ore
Și zilele se preschimbaseră-n ani,
Iar eu călătorisem mii de ani
Când am ajuns văd din nou pământul.

De sus, din cerul plin de stele,
Am căutat -ți văd iar chipul,
Dar fiindcă nu te-am mai găsit,
De întristare, m-am aruncat în mare.

poezie de din Drumul spre cer (2023)
Adăugat de Vasile ȘerbanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Îngerul albastru

Pe vremea când se întâmplau minuni
pe care, azi, le credem doar povești,
era un sat cu oameni harnici, buni,
pe care n-ai putea să nu-i iubești.

La margine de sat, curgea un râu
cu ape liniștite, iar pe mal,
treceau în șir căruțele cu grâu,
în râsete și cântec de caval.

În vara-ceea chiar, s-a întâmplat
tot ceea ce am să vă povestesc,
și-am să vă spun și cum de am aflat:
din textul vechi pe care îl citesc.

El pare scris de-o mână de copil,
e scris cu pana, și-i un scris frumos,
dar s-a mai șters în timp, și-i dificil
-i înțeleg limbajul curios:

"Trecâmd pe lângă râu, pe înserat,
mi s-a părut c-aud, de pe prundiș,
un sunet ca o zbatere, ciudat,
și-am vrut văd ce e, mai pe furiș.

Am mers tiptil și-am vrut să mă ascund,
dar l-am văzut și nu m-am îndurat
-l văd luptându-se, din greu, pe prund,
în pânza de păianjen încurcat.

Era de un albastru ivoriu
și strălucea-ntr-un fel de necrezut;
m-am aplecat spre el, și-am vrut să fiu
salvarea pentru îngerul căzut.

Văzându-, s-a liniștit pe loc
și-a așteptat, cuminte, -l salvez:
era întreg, căci a avut noroc
și-am reușit îl eliberez.

Abia atunci, încet, și-a îndreptat
antenele spre mine și-a vorbit,
spunându-mi, pentru că l-am ajutat,
va ține seama, și mi-a mulțumit.

Și-a arătat, apoi, un dar divin
și s-a-nalțat spre ceruri într-un fel
ce m-a uimit, Am zis, într-un suspin:
"Voi fi și eu un înger, ca și el."

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În luptă cu destinul

C-un ghiozdan de vise-n spate
M-am urcat în primul tren
Și gândurile-mi erau îndreptate
Către-al vieții dulce "refren".

În urmă nu m-am uitat
Drumul învingătorului e înainte.
Într-o dimineață rece-am plecat
Cu cei dragi în inimă și minte.

Nimeni nu mi-a întins o mână,
Singur m-am zbătut din greu.
Fără s-aud o vorbă bună,
Lângă mine doar Dumnezeu.

Nu m-am oprit la uși închise
Chiar de moralul era la pământ.
Am crezut cu tărie-n vise...
Îmi doream alt deznodământ.

Parte în parte cu destinul
Zilnic din greu am luptat
Și știam ce este chinul,
Iar asta mult m-a motivat.

Viața-i doar o melodie
Și-n grabă o fredonăm.
Cu supărări sau armonie,
Dar visul trebuie -l urmăm!

poezie de (11 iunie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana DrosuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-am dat seama, prea târziu

Mult prea repede-am căzut
Când din flori ai apărut.
Pe spate eu am căzut,
Toată viața am zăcut.
ridic, n-am putut,
Și m-am transformat în lut.
Poate tu, asta ai vrut,
Când din flori ai apărut.
De-atunci, mult timp a trecut.
Din cenușă-am renăscut,
Pe tine iar te-am văzut,
Pe spate, n-am mai căzut.
Acum, noroc am avut
Că tu mi-ai dat un sărut.
Viața nu mi-am mai pierdut
Și-am rămas pe acest lut,
Să trăiesc, nu ca-înainte,
Fiindcă m-am învățat minte.
Atunci când răsari din flori,
Tu nu vrei să mă omori.
Tu vrei doar să mă iubești,
Fericire să-mi dorești.
Viața vrei ne unim
Și-împreună trăim.
M-ai convins, acuma știu.
Mi-am dat seama, pre târziu.

poezie de (17 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mirela Grigore

Sunt ceea ce nu sunt!

Spun lumii ceea ce nu sunt,
Doar prin ce fac și ce rostesc,
Spun dimineții ce nu sunt,
Prin ce sărut și ce iubesc.
N-am mers pe unde merge drumul,
Am mers pe unde nu-i cărare
Și am lăsat în flori parfumul
Tot verdelui din larga zare.

În zile lungi am pus refren,
În nopți pustii am pus un cânt
Și-n suflet un copac peren,
Să-mi lase rodul pe pământ.
Nu mi-am uitat în vorbe ruga
Și-am prins în palme focul vieții,
Mi-am cufundat în verde fuga
Și-n roșu, clipele tristeții.

Mi-am construit un vis al meu,
Iar din căderi înalț izvor,
Din tot ce-a fost în viață greu
Deschid ferestre-n viitor.
Iubirilor le-am dat culoare
Și-am scris povești de dor, cu foc,
Iar în poeme-am pus cicoare
Și izul fin de busuioc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Vasile

Constanța viciilor

Am învățat cu timpul, apoi am prins ideea
nu pot avea tihnă fără deranjez,
Că viciile lumii sunt vinul și femeia,
Iar suma lor, constantă și nu pot trișez.

Am învățat că-n viață doar dracii înșală,
Făcându-mă să-l supăr mereu pe Dumnezeu,
Dar El e bun și iartă oricum, orice greșeală,
Iar eu ființa slabă am să greșesc mereu.

Atunci cu toate astea odată învățate,
Am încercat degeaba să mă opun și eu,
fiu în rând cu lumea cea plină de păcate,
Iar vinul și femeia le-am refuzat, dar greu.

M-am abținut cu brio o vreme, cu mândrie
Doar până când mustața mi-a răsărit sub nas
Apoi parcă deodată, așa a fost să fie
De vin și de femeie n-am vrut să mă mai las.

Și-am bântuit prin lume așa nemântuit
Pe-aripa vieții fără, întoarcere din sens,
Femeile și vinul m-au cercetat intens,
Dar inima și trupul curând au obosit.

În culmea deznădejdii m-am aruncat din mine
Păcatului iubirii -i supraviețuiesc
Rugându-mă din suflet la entități divine
Să-mi lase numai gura, beau și să iubesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Arghezi

Între două nopți

Mi-am împlântat lopata tăioasă în odaie.
Afară bătea vântul. Afară era ploaie.

Și mi-am săpat odaia departe sub pământ.
Afară bătea ploaia. Afară era vînt.

Am aruncat pământul din groapă, pe fereastră.
Pământul era negru: perdeaua lui, albastră.

S-a ridicat la geamuri pământul până sus.
Cât lumea-i era piscul, și-n pisc plângea Isus.

Săpând s-a rupt lopata. Cel ce-o știrbise, iată-l,
Cu moaștele-i de piatră, fusese însuș Tatăl.

Și m-am întors prin timpuri, pe unde-am scoborât,
Și în odaia goală din nou mi-a fost urât.

Și am voit atuncea sui și-n pisc să fiu.
O stea era pe ceruri. În cer era târziu.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pagini Alese - Versuri Proza" de Tudor Arghezi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -22.00- 13.99 lei.

Călătorie

Am plecat mereu de-acasă,
M-am risipit peste tot molecule,
M-am pierdut din loc în loc sânge, globule...
Am o călătorie primejdioasă.

Am lăsat întâi părinții,
Am lăsat orașul copilăriei
Îndrumat de simțul datoriei...
Am început periplul suferinții.

Am trecut, trecut din școli în școli,
M-am înbăiat timid adolescent,
M-am amorezat, am fost student,
Am umplut rafturi cu scris de mii și mii de coli.

Am lăsat vise, am schimbat oraș, matur
M-am epuizat, poate m-am și-nsurat
C-am avut timp de-așa, m-am dedicat,
M-am replicat, printre copii am dat un tur.

Mi-am schimbat țară dintr-o aventură,
Chiar două, una doar așa de trambulină...
... Era un timp când nu se mai găsea benzină
Și-am plecat... Ah doamne, ce mai tevatură!...

Am ajuns ajuns și-am înotat oceanul prin văzduh,
M-am prosternat, m-am umilit -neimportant de-i pleonasm-
Am înțeles definitiv cum soarta-i un sarcasm...
Și-am creat mult, aproape mi-am dat duh.

M-am reîntors, chiar dacă n-o mai recunosc, la țară
Ce s-a omorât ea însăși fără niciun rost
În preajma unui rece timp de post...
Și iară n-am benzină și-o să plec, reîntorc... afară.

Și cât o să mai tot călătoresc, așa pierdut în van, 'ntr-o doară?!?...

poezie de (24 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În timp ce Tenzing, îngrijorat, îl fila de jos, Hillary s-a strecurat într-un gol dintre pintenul stâncii și o muchie verticală din zăpadă, de la marginea acesteia. Apoi a început să se cațere încetul cu încetul pe ceea ce mai târziu va purta numele de Pasul lui Hillary. Urcușul era extenuant și Hillary înainta pe bâjbâite, dar a continuat până când, după cum avea să scrie: în cele din urmă, când m-am târât afară din gol, ajunsesem deasupra stâncii, pe o terasă largă. Mi-am tras sufletul câteva clipe și, pentru prima dată, am simțit nimic nu poate să ne împiedice ajungem pe vârf. Mi-am înfipt bine picioarele în stâncă și i-am făcut semn lui Tenzing urce. În timp ce trăgeam cu greu de coardă, Tenzing înainta în zigzag prin fisură, iar când a ajuns sus, a căzut epuizat ca un pește pe care tocmai l-ai scos cu greu din mare.

în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Into Thin Air: A Personal Account of the Mount Everest Disaster Paperback" de Jon Krakauer este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -65.99- 40.99 lei.

Ce-i roza?

Ce-i roza? Doar o adunare
De spini, de frunze și o floare?
Întâi, când am ales-o-n zori
Din rondul plin de alte flori,
m-am întrebat, ce-i trandafirul?
Unde povestea-ncepe firul?
.............
Iar el mi-a spus: ca o mandala
mi-am arătat întâi petala!
Simbol pentru perfecțiune,
Așa ieșit-am din genune,
Din apele primordiale,
Am răsărit cu cinci petale!
Sunt cupa vieții, a iubirii,
A inimii și-a nemuririi.
Am fost născut să fiu potir
Al mult iubitului Martir
Și simbol rozacrucian
Și altul mistic, feciorian.
Din rosul sânge m-am transpus
Venind la voi de la Iisus.
Ca simbol al peceții Sale
Pus pe destinele astrale.
El, semn al revenirii Sale
M-a presărat pe-a lumii cale.
..............
Numele roză mi s-a dat
Din roua-ros ce-a fost odat`.
Culoarea mea trandafirie
Din sânge sfânt a fost să fie.
Căci m-am născut din albul pur,
Frunze și spini având contur.
Și te anunț sunt dual,
Înțep, dar sunt și senzual.
Ca semn al dragostei curate
Și sentimente ce-s furate,
Din calde inimi de codane.
Dar pot stau și la icoane!
Mă vezi la ceasul înserării
Ca simbol pur regenerării.
.............
Asta mi-a spus minunea albă
Și eu l-am prins apoi în salbă
Iubitei, plin de gând curat,
Azi, trandafirul ce-am furat.

poezie de
Adăugat de Ovidiu OanăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Herta Muller

Am scris întotdeauna doar pentru mine. Încerc decriptez, în interior, ceea ce se petrece cu mine, ce s-a ales din mine. Mă trag dintr-un sătuc, am ajuns la oraș, unde m-am confruntat cu o minoritate germană conservatoare, apoi am scris prima mea carte, mi-am renegat mereu originile, am scris despre chestiunile național-socialismului, apoi despre modul de viață arhaic, de la sate, despre etnocentrism și mulți au caracterizat scrierile mele, din acest motiv, ca o literatură naționalistă, ceea ce eu nu cred că am făcut.

în interviu
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Fox Was Ever the Hunter Paperback" de Herta Muller este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -66.99- 39.58 lei.

Fenomen

Am vrut pentru o clipă să-mi ies din trup,
Dar m-am prăbușit mai rău în mine.
Senzație de gol...

Pășind încet, șovăielnic, m-am izbit de timp
Provocându-mi răni din care curgea netimp.
Suflet miop!...

Mi-am urnit neființa, în ciuda neputinței
Și-am obligat-o să înainteze.
Învins învingător!...

Plimbându- prin mine, mi-am zărit sufletul:
Călătorea prin tunelul obscurului.
Găteala aparențelor!...

Mi-am făcut curaj și am pornit înspre el;
L –am înșfăcat și mi l-am remontat în trup...
Am redevenit eu!...

poezie de
Adăugat de Rucsandra RizescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Tăcerea cuvintelor

Mi-am închipuit tristețea... o romantică corvoadă,
Avea părul strâns, codițe, vorbea singură pe stradă
Nu zâmbea, nu avea farduri, palidă, neîngrijită,
Parcă nu știa de sine, părea foarte chinuită

Mi-am închipuit iubirea, strălucea, o stea în noapte
Era cer senin întrânsa, erau zâmbete și șoapte,
Iar pe chip, bujorii vieții o-nroșeau fără știe,
Părea fără nici o grijă, părea sinceră și vie

Mi-am închipuit durerea, nici un zâmbet... o grimasă,
Era toată frământare, nu părea îi mai pasă,
Se chircise înăuntru într-o disperare mută,
Dintr-o fostă frumusețe... ajunsese doar o slută

Mi-am închipuit un suflet care le-a trăit pe toate,
Devenise ca o stâncă, unde vântul nu răzbate,
Iară lacrimile ploii îi păreau o mângâiere,
Era sufletul din mine... poezie și tăcere

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicole Sere

Copacul vieții

purtam o rochie ivoire.
spre seară, mi-am pierdut esența ființei
în bătălia din deșertul cărnii.
căutam cu înfrigurare chintesența vieții
și nu o găseam nicăieri,
te vedeam doar pe tine,
un tip imatur, cu ochi de noapte
și drama conștientizării neantului...

apoi, în acea dimineață de joi,
după ce mi-am înecat inima
în fluvii de lacrimi,
am descoperit arborele alb,
jumătate înfipt adânc în pământul din mine
și jumătate înălțându-se spre cerul speranței...

cireșii japonezi priveau
cu ochi de flori roz
și fără vreau, fără caut,
mi-am regăsit zâmbetul
într-un mesaj ultramarin:
,, mi-e tare dor de tine,
femeia mea cu trup de vânt!"

întinerită, m-am trezit învăluită în parfumul primăverii;

ascult universul.
iarba-mi șopteste un adevăr
care nu-mi aparține:
femeie, oprește-te, ascultă-ți viața!

așez.
e duminică și mă îndrăgostesc pe îndelete.

copacul vieții își regăsește rolul într-un târziu.
infinitul albastru scrie pe cer
o întreagă istorie, cu litere de-o șchiopă:
tu, fericire, sărută sufletul femeii!

și-atunci te văd și te strig -
auzi cum plânge austrul?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Silvia Goteanschii

A doua șansă

neîncrederea îmi ronțăia din răsărit
ca un șoarece din ușa de la casă
credeam limita mea e sobrietatea
și digestia
uneori panica și contrapunerea
cu lumea electrică din creierii mei
ascunși în cabluri și instrucțiuni
de utilizare a luminii și altor șocuri

nu voiam prea multe -
sparg niște nuci cu tocul
pantofului
să-mi fiu mie utilă

(alteori să-mi fiu mie dragoste)
deși

doar umbra mea era ceva sigur
iar în ultimul timp a prins și o crustă
galbenă
dureroasă
ca o rană chemătoare la tine
din primăvara lui botticelli
și dintr-o plăcută lentoare
în care m-am depersonalizat
fiindcă

în lumea noastră s-a exagerat mult

mi-am dat seama de asta
azi dimineață
când mi-am scos picioarele dintr-o
valiză

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioana Gărgălie

PRIN UNIVERS...

Astă noapte, pas la pas, m-am plimbat prin Univers
Pentru care deodată s-a deschis un interes
Și prin telescopul Hubble... ca și cum aș fi privit
Două sute miliarde galaxii eu am găsit...

Astă noapte-am străbătut miliarde ani lumină
Și-am ajuns până la Abell, roi de stele pe retină,...
Am vizitat Sagittarius, Ursa Major, Ursa Mică
Chiar și Galaxia Morții... de care îmi era frică

M-am plimbat prin galaxii până când am obosit
Și pe Drumul Robilor vrând-nevrând am poposit
Coborând din Andromeda, tot de prin Grupul Local
Ca și Calea Laptelui, am făcut un gest banal

Mi-am pus degetul pe-o tâmplă și așa m-am întrebat:
Oare Zeus pe Heracle când l-a dus la alăptat
Și l-a pus la sânul Herei, care dormea pe o parte,
A știut că o să facă o spirală ca de lapte

Când Zeița-l va respinge? C-o să împroaște-n jur cu stele
Patru sute miliarde,... nebuloase printre ele?!
... Dar nu are importanță, e bine că am aflat
Cine și de ce-a fost nașul Mylky Way... de-a botezat...

Și prin Calea Laptelui am trecut prin constelații
Ca să mă întorc acasă c-un bagaj de informații
Și-am trecut prin Gemeni, Vela, Aquila și Scorpion
Prin Săgetător, Perseus și pe Brațul Orion

M-am apropiat de Soare,... doar o rază am luat,
Și prin Sistemul solar cam o oră m-am plimbat....
M-am întors din nou,, acasă'' pe planeta mea, Pământ,
Unde m-am născut, am plâns și am spus primul CUVÂNT....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Închipuite regrete

Când m-a privit întâia oară
N-aveam nicio identitate;
Un anonim de-o zi fugară...
La braț c-un altu'... O zi, ca toate.

Când am zărit-o prima dată
Mi-a stat și inima, o clipă
Să aibă timp... Ce minunată!!!
... Dorea cu ea să se-nfiripă!

M-a revăzut, indiferentă
Din nou, o seară la terasă;
Surâzător d-impacientă
o priveam?! Spunea; "Mă lasă!..."

Am căutat-o, s-o văd iar,
Cum cauți raza-n întuneric
De zâmbetu-i ca de cleștar...
Cu trupu-i unduios, himeric...

... Într-un amurg, de-un colț de pleoapă
Mi-a aruncat sleit șuvoi,
Să-mi fie nesomn; vis s-adapă
Atinsul pur, de buze moi...

Am insitat, ținând -i murmur
Din depărtare un jurământ;
Dar n-a fost timp.. și-n gând îmi gângur
Tot ce-aș fi spus într-un cuvânt...

... A revenit, de-un bronz-sidef,
Sclipind un cald de dup-amiază
Și parcă ingeri i-au dat chef
Să-mi lunece un drog de rază...

... Și-am asecat suflet din mine;
M-am pierdut tot, timid, inert...
Încet mi-am stăpânit suspine
Și m-am întors... Plecase, cert!

Febril, nopți-zile am căutat
Și întâmplarea ne-a-ntâlnit;
C-un gest m-a salutat..."Ratat!
Salut! Vacanța s-a sfârșit!"...

Eram în gară pe-o banchetă
Cu ochii-n șine paralele;
Ca un oștean fără muschetă,
Tot răni zemând, sub plânsă piele...

E-o zi ca toate, singuratic,
Fugar, iubind o anonimă...
Rămânând gândul nebunatic;
S-o port mereu, suav, divină!...

PS
Am revăzut-o-n capitală;
Sublimă, c-un frumos student...
Eu... Un timid, tobă de școală!
În dragoste... un repetent!?!

poezie de (4 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Simetrie

Mergeam așa,
Când deodată în fața mea,
S-au desfăcut doua drumuri:
Unul la dreapta,
Și altul la stânga,
După toate regulile simetriei.
Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am țuguiat buzele,
Am tușit,
Și-am luat-o pe cel din dreapta
Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea.
Am mers pe el cum am mers,
De prisos mai dau amănunte.
Și după aceea în fața mea s-au căscat două
Prăpăstii: Una la dreapta. Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptușită cu puf!
Târâș, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Și deodată în fața mea
S-au deschis larg două drumuri.
V-arăt eu vouă! - mi-am zis -
Și-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmășie.
Greșit, foarte greșit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Și la prima răscruce
M-am dăruit cu toata ființa
Celui din dreapta. Tot așa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfârșite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârțâie și mârâie împotrivă-mi,
C-am ținut-o tot într-o greșeala...
Și iată în fața mea iar se cască
Două ceruri: Unul în dreapta. Altul la stânga.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trei dinti din fata" de Marin Sorescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -37.00- 29.99 lei.
Adriana Dandu

Îți scriu poeme din eternitate

Cu sufletul amorf îți scriu poeme
și cu cerneala cerului căzută în orbite,
miraculos, un înger de lumină
își lasă aripa peste cuvinte.

Îți scriu poeme ca și cum aș ninge
din tablouri scumpe ale vieții mele,
îți scriu poeme ca și cum de sânge
mi-ar izbucni din carne niște stele.

Îți scriu poeme ca dintr-o genune,
fluidizată în trupul meu febril,
în care ard serafic niște semne
din era unui cântec de copil.

În chip de plante, păsări, maluri, fluturi
mi-am modelat iubirea-n testamente,
ce m-a reinventat, din schitul minim,
într-un mausoleu de sentimente.

Pe tine, omule, te-am rupt din traiectoria
nisipului amanetat de-un gol de moarte,
și nu știu dacă-ți amintești, dar ție
ți-am scris poeme din eternitate.

Tu ce mai faci? M-auzi dintre cuvinte?
Tu-mi înțelegi această grea povară
de-a fi mereu și iar doar poezie,
ca o nesfârșită iarnă-primăvară?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Șlefuit de îngeri

mi-am văzut negenerația renunțând,
mi-am admirat eșecul,
o dorință/un parazit,
am încercat urc zidul,
trec de harta lor pe harta noastră...
am înțeles toți una suntem,
am coborât la prima, chiar dacă mai aveam bilet,
am făcut autostopul pe paginile resemnării,
mi-am scris autodenunțul, m-am condamnat:
nu pentru o lume mai bună,
nici pentru a-i elibera,
oricum nu m-a ajutat prea mult,
am rămas doar martor...
visam copaci desfrunziți,
nu era un coșmar, dar mă durea,
drept este dispăream
acolo unde se termină drumul...
apoi am deschis ochii încet
purtat de moartea placidă
într-un tunel al zorilor
unde se auzeau arhangheli,
desprins de mofturile mele,
"descărnat" de umbre,
umblam printre ezitări
ca un scroll de mouse într-un joc de strategie,
am debutat în pielea personei elastice
surprinsă gif pe legitimația divină,
căutam în listă începutul...
îmbătat cu libertatea jocului
am adormit istovit de ceruri
apoi m-am sucit în minunea asta...
m-au găsit pe marginea drumului,
mi-au pus întrebări despre cădere
văzându-se îmbrăcați în ochii mei
vorbindu-mi goi înspre rănile noastre,
m-au eliberat să mă ascund în tăcere
-i văd la nesfârșit în slăbirea lor,
doar că eu am simțit fugarul din mine,
m-am ascuns prin gropile din asfalt
prin ruinele orașelor părăsite
uimit de dansul umbrelor tunelului
printre iluziile mele de oameni
în transa trecerii prin tărăboi...
m-am predat unei cauze neinteresante
și-am înțeles că am nevoie de o zi
pentru a scăpa de rostul lucrurilor,
abia atunci m-am simțit complice
în tirania eșecului omenirii...
de aceea nu am putut uita arhanghelii
cântând senini libertatea,
iar lacrimile mi s-au transformat
în biblioteci de cântece de pace
plecat la drum,
niciodată pribeag...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook