Între două nopți
Mi-am împlântat lopata tăioasă în odaie.
Afară bătea vântul. Afară era ploaie.
Și mi-am săpat odaia departe sub pământ.
Afară bătea ploaia. Afară era vînt.
Am aruncat pământul din groapă, pe fereastră.
Pământul era negru: perdeaua lui, albastră.
S-a ridicat la geamuri pământul până sus.
Cât lumea-i era piscul, și-n pisc plângea Isus.
Săpând s-a rupt lopata. Cel ce-o știrbise, iată-l,
Cu moaștele-i de piatră, fusese însuș Tatăl.
Și m-am întors prin timpuri, pe unde-am scoborât,
Și în odaia goală din nou mi-a fost urât.
Și am voit atuncea să sui și-n pisc să fiu.
O stea era pe ceruri. În cer era târziu.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ploaie
- citate de Tudor Arghezi despre ploaie
- poezii despre vânt
- citate de Tudor Arghezi despre vânt
- poezii despre noapte
- citate de Tudor Arghezi despre noapte
- poezii despre negru
- citate de Tudor Arghezi despre negru
- poezii despre creștinism
- citate de Tudor Arghezi despre creștinism
- poezii despre albastru
- citate de Tudor Arghezi despre albastru
- poezii despre Iisus Hristos
- citate de Tudor Arghezi despre Iisus Hristos
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.