În luptă cu destinul
C-un ghiozdan de vise-n spate
M-am urcat în primul tren
Și gândurile-mi erau îndreptate
Către-al vieții dulce "refren".
În urmă nu m-am uitat
Drumul învingătorului e înainte.
Într-o dimineață rece-am plecat
Cu cei dragi în inimă și minte.
Nimeni nu mi-a întins o mână,
Singur m-am zbătut din greu.
Fără s-aud o vorbă bună,
Lângă mine doar Dumnezeu.
Nu m-am oprit la uși închise
Chiar de moralul era la pământ.
Am crezut cu tărie-n vise...
Îmi doream alt deznodământ.
Parte în parte cu destinul
Zilnic din greu am luptat
Și știam ce este chinul,
Iar asta mult m-a motivat.
Viața-i doar o melodie
Și-n grabă o fredonăm.
Cu supărări sau armonie,
Dar visul trebuie să-l urmăm!
poezie de Alina-Georgiana Drosu (11 iunie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Viața e doar o luptă
Ca s-ajung cândva departe
Eu am plecat de nicăieri.
C-o singură dorință-n spate:
Să fiu mai bun azi decât ieri.
Nu m-au oprit ușile închise
Am luptat chiar de-mi era greu.
Credeam doar în ale mele vise
Și în bunul Tată, Dumnezeu.
poezie de Alina-Georgiana Drosu (21 ianuarie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămâi OM
După cum bate vântu' niciodată nu m-am dat
Și nici nu am să uit de unde am plecat
Fiindcă mereu mi-a spus mama:
"Doar cei slabi se pierd când întâlnesc faima."
Destinul e mereu gata să te surprindă,
Iar hienele pregătite o cursă să-ți întindă
Și încă nu știu care va fi drumul meu
Asta știe doar bunul Tată, Dumnezeu,
Dar am să rămân la fel, tot o fată din mulțime
Cu vise-n ghiozdan care face rime.
poezie de Alina-Georgiana Drosu (19 noiembrie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu

Comentează! | Votează! | Copiază!
În luptă cu viața
Am principii pe care nu le voi încălca niciodată,
Nu o să mă vând pentru o mai bună soartă
Sânge de campion mi-a curs mereu în venă
M-am ridicat și după ce am vărsat lacrimi în pernă
Și nu am vrut să depind de cineva anume
Am fost pe cont propriu, singur prin lume.
Am căzut, m-am ridicat și-am mers mai departe
Așa e în viață, te călești, treci prin toate.
Ar fi prea simplu să primești totul de-a gata
Trebuie să lupți zilnic parte în parte cu soarta.
poezie de Alina-Georgiana Drosu (7 ianuarie 2018)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Același drum
Buzele mele poartă doar al tău nume
Și-n fiecare por rapid mi-ai pătruns
Nimeni nu călătorește singur prin lume
Pe drumul vieții mă ții de mână strâns.
Dumnezeu ne-a dăruit aceleași destine
Inima mea e doar acolo unde tu ești.
Râsul tău este muzică pentru mine,
Iar în minte... întreaga zi tu-mi domnești.
poezie de Alina-Georgiana Drosu (10 august 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu

Comentează! | Votează! | Copiază!
I.O.R
m-am tot gândit dacă să te caut
instinctul mă ținea însă strâns de mână
îmi spunea să ne mai plimbăm un pic înainte
mă ademenea cu acadele și vată de zahăr
am prins un moment când nu era atent
și am fugit
m-am oprit după doi pași
mi-am dat seama că nu am unde fugi
m-am uitat în urmă și
erai acolo
lângă instinctul meu
îl țineai strâns de mână
poezie de Iulia Ardelean
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamne, ai venit la mine
Curiozitatea mea e mare
când la Tine eu privesc.
Nu-ți cer apă, nici mâncare.
lasă-mă să-ți povestesc:
Am adunat atâtea-n viață
și m-am bucurat de stele.
Dar s-a rupt firul de ață,
nu mai sunt legat de ele.
Am cunoscut ce este răul,
am cunoscut și ce e bine.
Într-o noapte am văzut hăul,
cel pregătit pentru mine.
Despre el, mi-a spus destinul
că mă-înghite fără apă.
Speriat precum copilul,
chiar am căzut într-o groapă.
De-acolo, privind la Tine
m-am închinat și m-am rugat.
Ai venit Doamne la mine
și din groapă m-ai salvat.
Știam că-ți pasă de mine.
Când mi-e greu, Tu îmi dai bine.
Lângă mine stai oricând,
ești Tatăl meu, ești Tatăl Sfânt.
poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am uitat
Am uitat de mine într-un vers
M-am ascuns într-o lacrimă
Și-n cădere lentă m-am prelins
De sus în jos într-o sferă infimă.
Am uitat să trăiesc și am adormit
Pe caldarâm, cu fața în sus și am visat
Într-un dor mereu nemărginit
Am pierdut, mai apoi și ce-am sperat.
Am uitat să mai respir în zborul căzut
Și în propria-mi nimicire am atins
C-un cuvânt, un tărâm nevăzut
Dar oarbă fiind, l-am pierdut și s-a stins.
Am uitat să dispar dintr-un vis în zori
Și am văzut o lacrimă ce m-a topit
Transformând clipa mea în vapori
Într-o frunză veștedă m-am risipit.
Am uitat că trebuie să mai și gândesc
M-am ascuns într-o cochilie de melc
În secret, am abandonat tărâmul lumesc
M-am cuibărit în lună-n patul semicerc.
Am uitat de un vis, dar și el m-a uitat
Prin firul vieții ce mereu se-nnoadă
Mai am minutul ultim ce l-am așteptat
Ce vis ar mai putea să se-ntrevadă?
poezie de Violeta Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul învingătorului e doar înainte. Nu privi în urmă, nu are rost, știi ce ai lăsat!
aforism de Alina-Georgiana Drosu (10 octombrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Și tot mergând înainte, am ajuns într-o pădure mare, mare, fără seamăn, și m-am rătăcit prin bungetul acelei păduri, de nu mai știam pe unde să ies la oameni. Când, o dată văz înaintea mea un moș, fleoș de bătrân, uitat de moarte și de Dumnezeu. Eu îi spui după ce umblu și cum m-am rătăcit. Moșul, încărcat de zile cum era, se pune jos, stă de vorbă cu mine și, cu un grai blajin, îmi arătă drumul pe unde să ies acasă, și îmi zice să mă întorc, căci râvna noastră a ascultat-o Dumnezeu.
Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
M-am născut în Bărăgan
De pe câmpul cu verdeață,
de pe-întinsul Bărăgan,
de mult am plecat în viață.
Viața mi-a fost un roman.
Când am căzut m-am ridicat.
Nu m-am lăsat doborât.
Cât am putut m-am tot luptat.
Privirea n-am coborât.
Ce-am dorit, am împlinit.
Am familie, am casă.
Acuma sunt fericit.
Viața mea este frumoasă.
M-am născut în Bărăgan
și-n Bărăgan am rămas.
Am adunat grâul din lan
și poeziei am dat glas.
Cu ea am pășit în lume
și mi-a fost prieten bun.
Prin ea am avut ce spune
și am devenit tribun.
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!

Loc în suflet
La drum de seară am plecat
Căci dorul inimii mă arde
Prin albia de rău secat
Călc prin pădurile aride
Te-am căutat eu pretutindeni
Tu nu erai niciunde-n gând
Si m-am uitat apoi în mine
Trairile din inima mea râzând
Te-am găsit la loc în suflet
Si m-am întors pe drumul unde
Erai o melodie, un sonet
Si gândurile-mi erau crude
Mergeam acum desculță
Simțeam pământul cum mă frige
Sufletul luminat de o steluță
Iubirea nimeni nu ne-o înfrânge
Nu-mi este teamă de singurătate
Te am cu mine pretutindeni
Si gândurile nu-mi mai sunt umbrite
De norii ce se plimbă liberi
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Bolnav de moarte
Cât de greu îmi e să-mi car, anii adunați în spate
Până-n ultimul hotar, până unde scap de toate
Simt piciorele uscate, sângele îl simt uscat
Curge sec, napoi, nainte, greu la vale, la urcat
Ceasul trage limbile, orele alergătoare
Cum se scurg secundele, cum sunt ele sfidătoare
Îmi sunt scurte zilele, nopțile-s lungite tare
Nu-mi sunt albe zările, prea puțin mai îmi e soare
Sacul meu e tot mai greu, câte toamne car în spate
Câte ierni și câte veri, câte primăveri uitate
Urc cu ele către cer, pe o scară nevăzută
Mă dor zilele de ieri, mă dor tâmplele și-mi urlă
De când sunt pe-această lume, zi de zi și ceas de ceas
M-am îmbolnăvit de moarte, mă îndrept spre ea la pas
Unde duce drumul ăsta, eu nu știu, doar bănuiesc
Bănuiala e în mine și nu vreau s-o răvășesc
M-am îmbolnăvit de moarte, nu m-am vindecat de ea
Chiar din prima zi de viață, boala asta îmi e grea
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
M-am gândit
M-am gândit într-o zi
la ce aș fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsurați, pașii vorbei m-au
dus uneori către tine și ți-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat și eu,
pierdută prin el, nu mai știam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau și mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea și cu mine,
credeam că trăiesc.
Și s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Și nu mai știam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simțeam penele
vântului zburând peste nori...
M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc
din nou rază
și cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruș străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăți
egale cu noi.
M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
pașii ar bate doar pe loc,
urmele ar păși înainte și
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braț cu zâmbetul lor.
M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?
poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

... și era duminică
când m-am trezit era dimineață
îmi amintesc
o mare de oameni
se îndestulau din lumina
unei lumânări
era și Dumnezeu printre ei
de undeva dintr-un colț
mă privea ca pe un străin
mi- a scanat trupul gol
întins pe masa acoperită
cu un cearșaf alb
mi-a contabilizat bătăile de inimă
și pe fundalul acela de liniște deplină
s- a aplecat peste mine
și mi-a șoptit
"nu e foarte rău
linișteste-te..."
când am deschis ochii
instinctiv
m-am uitat pe fereastra întredeschisă
cerul era plin cu păsări...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am pierdut
C-o damă trăznet azi m-am întâlnit
Și m-am pierdut la primul "iubițel!"
M-am căutat apoi, m-am re-găsit
Dar nu de tot ci... fără portofel.
epigramă de Dan Norea din Epi... Gramatica, Femeia, chiar și fără haine, e-o prăpastie de taine (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am oprit lângă tine
Am căutat mereu umbra genelor
pe un obraz. Am căutat-o prin geografia răsăritenelor și apusenelor
basme. Și n-am găsit-o.
Numai târziu am găsit-o aci. Aci,
în patria mea, la seminția mea.
M-am oprit lângă tine, când tăcerea ta
mi-a spus: "Nu mă atinge!"
M-am oprit lângă tine,
descoperind că părul tău e o flacără
pe care vântul n-o stinge.
Și lângă minunea cea mai simplă
am stat cum se cuvine.
poezie celebră de Lucian Blaga din Poezii (1963)
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Azi noapte te-am visat
Noaptea a trecut
În visuri grele m-am zbătut
Și nu pot visul hoinăresc
Să-l tălmăcesc
Gânduri mă cuprind
Lumini în suflet mi se-aprind
Și fiindcă gândul mi-e pustiu
De-aceea-ți scriu
Azi noapte te-am visat
Și m-am trezit din somn plângând
Visam că ai plecat râzând
Și-apoi m-ai înșelat
Minciunile din vis
Eu niciodată n-am crezut
Dar noaptea asta m-am temut
De-aceea eu ți-am scris
Răspunde-mi tu sau să-mi răspundă orișicine
Care din voi, visul sau tu, mințiți mai bine
Azi noapte te-am visat
Și m-am trezit din somn plângând
Visam că ai plecat râzând
Și-apoi m-ai înșelat
Răspunde-mi tu sau să-mi răspundă orișicine
Care din voi, visul sau tu, mințiți mai bine
Azi noapte te-am visat
Și m-am trezit din somn plângând
Visam că ai plecat râzând
Și-apoi m-ai înșelat.
cântec interpretat de Titi Botez
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

...și a fost duminică
când m-am trezit era dimineață
îmi amintesc
o mare de oameni
se îndestulau din lumina
unei lumânări
era și Dumnezeu printre ei
m-a privit ca pe un străin
mi-a contabilizat bătăile de inimă
pe fundalul acela de liniște deplină
a coborât în mine
și mi-a șoptit
nu e foarte rău
liniștește-te...
când am deschis ochii
instinctiv m-am uitat în sus
cerul era plin cu păsări
poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
O iubire românească
M-am născut în cel mai frumos loc aflat pe Pământ
România reprezintă pentru mine ceva sfânt!
distih de Alina-Georgiana Drosu (23 mai 2019)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Revedere...
Codrule, codruțule,
Să mă ierți, drăguțule
Că de când nu ne-am văzut
Te-au tăiat cât ei au vrut...
Și de când m-am depărtat
De tine nu prea mi-a păsat...
Ia, eu fac ce fac de mult
Sunetul drujbei îl ascult
Și sunt tare supărat
Fiindcă de mine ai uitat...
Codrul parcă-ți era frate
Tu te-ai dus așa departe...
Complice ești la-acest omor
Chiar de n-ai pus mâna pe topor.
Codrule cu râuri line
Plânge sufletul în mine.
N-am oprit măcelul, am ales să tac,
Când multe pentru tine puteam eu să fac...
poezie de Alina-Georgiana Drosu (7 noiembrie 2019)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu

Comentează! | Votează! | Copiază!