Lecția de șah
Încerc să sparg din capete pătrate
Se crezând fiecare-n rol
C-o demnitate
Peste-un spațiu gol...
Titulatură parcă de-o antichitate
De sacrificii
Cu mișcări deja prestabilite,
Fără artificii;
O-mpărțeală de elite
Straniu înșelătoare în potențe
Când tocmai capu-i limitat
Și nu sunt eminențe,
Niciun învățat.
O damă ar fi suprema piesă
Ce-și ia trofeele,
O prințesă
Sărind paveele
Ștergând pe tabla-ncarerată
Orice oponent,
Neînduplecată,
Admirator fervent
De-o dinastie simulată, crudă,
Cu apoteoza în eliminare
De mulți plebei cu mintea nudă
Sacrificați cu-nfrigurare,
Trimiși în față
Zdrobindu-se printre călări
Ce-și schimbă gând când frâu înhață
Și pintenii se-nfig în scări,
Iar minți pierzându-și rațiune
Alergă strâmbe pe la colțuri
Lovind pieziș cu-nșelăciune
Scurtând din capete, luând moțuri
Să-și urce-ntre pereți de fildeș
Ambiții-n labirint, creneluri...
Un joc simbol cu crez în leș
De miliarde de dueluri
Falsificând realitate
De culori;
Alb doar o castitate
Cu-ntunecimea de fiori
Când totu-i gri
Cu șterse tonuri
Și-n viață nu-i doar a muri
Și nu din "tabula rasa" nasc tronuri...
Dar l-am uitat
Pe unicul
Încoronat
Pitit în spate, pudicul,
Inertul răsfățat ce-nfige șișul
În tot ce-atinge
Fără niciun scrupul, crud,
Fetișul propriei imagini de-a învinge
Chiar cu ascunzișul de-un trecut feud
Învățat, el cu slugi,
Să nu știe de "doare"
Pân' la tipu-n blugi
Ce a ieșit din dogme ca magicianul
C-o mișcare iute...
Îi dejoacă planul,
Spiritu-și ascute
L-învățând cuvântul; că tot ce-i... și moare!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sacrificiu
- poezii despre moarte
- poezii despre mișcare
- poezii despre învățătură
- poezii despre încoronare
- poezii despre șah
- poezii despre virginitate
- poezii despre victorie
- poezii despre viață
- lecții de engleză
Citate similare
Restanță de... loc
Mă scald cu trup și minte într-un torid octombrie-n final,
Reîntors pe cheiul studențesc de-o Dâmboviță, apă
Ce spală încă oraș de tranzitu-mi de-o viață, spartă-n bal
De școală, într-o escală de amintiri șuvoi, ce gându-mi scapă.
Sunt parcă pictorul ce-și cerne văz în trecătoare chipuri,
Ce parcă îmi transpun din corpu-mi timp trecut
Și atâtea nostalgii m-afundă din real în filme, scurte clipuri...
Sunt cum e actorul care-și joacă rol în filmul din retină, mut.
Nu mai tânjesc priviri, ocheade, lumea-i ca o scenă
Ce-și scrie actele perpetuu, îmi calcă trup trecând,
Doar eu mă înfrupt frugal, din mintea-mi ce gunoi mi-aruncă de-a sa benă,
Cu crez că perimarea îmi va fi o lungă, peste orice gând.
Mă întreb afilozofic cast, de asta-i lumea crudă,
Felii de euri care zac în straturi cum poteci de oase?...
Și-o zi voi ști ce-i totul, când n-oi fi, doar liniștea cea nudă,
De ce-oi fi fost, de e vreun rost în loteria numerelor scoase?...
M-am luat din nou cu melancolic, cu "amănuntele" lumești,
Scăpând esența iar, restanțier de-o toamnă, în București...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre filme
- poezii despre școală
- poezii despre trecut
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre studenție
- poezii despre sfârșit
- poezii despre pictură
Viscol
Ghețari topiți, oceanele fărâmă în nori de fulgi,
Lăsându-i moi să pice, să înghețe în alți ghețari,
Dar hulă se răzbună, cum suflet vrei să smulgi,
Când poartă blândul, moale în țepi, de rocă, tari.
Alergă tot, nebun, ce-i numai alb fâșii,
Tot ce era o apă, ce-a uitat gravitație
Și-o duce vâjâind, nebună, fără a ști
Unde s-ajungă mal, troian de-o aberație.
Zici că natura nu-i din păsări, pomi, din ciute,
Să fie atât de crudă, să-și urle răsuflare
Până a frânge trupuri, din viforul ce-ascute
Tăișuri, brăzdând câmpuri, s-acopere cărare.
Alergă praf de gheață, ca de călău secure,
Să înfigă în carne vie pumnal de harakiri,
Răbdat pân' la prăsele, răcind și oase dure...
E iarna ce-și vrea alb... cristalele ei, mirii!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viscol, poezii despre gheață, poezii despre uitare, poezii despre trup și suflet, poezii despre suflet, poezii despre roci, poezii despre păsări, poezii despre ocean sau poezii despre nuntă
Din când în când
Ultim zbor de cules floare,
Îmbătări de polen, nectar
Și-ac smuls din pântec, insectar;
Așa din când în când se moare!
Cuib de ciocănitoare
Cu pui în pomul găunos
Ce hulă îl prăvale jos;
Așa din când în când se moare!
De-abia născut ce stă-n picioare
Pe stepa-n răgnete arzând
În lins ce nu-i al mamei, blând;
Așa din când în când se moare!
Doar dăruire-n așteptare
Și înșelat de suflet cast
Plângând de nenoroc nefast;
Așa din când în când se moare!
Sublim amor cu violare
De vis și trup pur neatins,
Cu gust amar de viață stins;
Așa din când în când se moare!
O dragoste, când totul doare
Orbul rănit, ce nu o știe
Și singur stingere-și îmbie;
Așa din când în când se moare!
Ochi plânși înălțați la altare
Cu semn întretăiat de mână
Ce-și pierde pereche-n țărână;
Așa din când în când se moare!
Părinții duși rămași o boare
De-o lumânare aprinsă arar
Ce plâng și-acum și n-ai habar;
Așa din când în când se moare!
Îi-este ultim apus de soare,
Noapte eternă stând să-nceapă
Fără de gând că zori nu crapă;
Așa din când în când se moare!
Când nu mai e nimic, uitare,
Mai mult decât de trup prezență,
Nici gând de urmă, de esență...
Așa din când în când se moare!
Totu-i o apă trecătoare
Ce spală timp de umbre duse
Ce nici n-au fost de n-ar fi spuse...
Așa din când în când se moare!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre plâns, poezii despre visare, poezii despre picioare sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nevrut adiooo...
Refuz de amintire, de tristă consonanță,
Cutremurând profund, organe-n rezonanță,
Cu prăbușiri în spargeri de roci zidite stâncă
Până mai ieri... ce-un straniu refuz, la tot, cuvântă.
Se înșurubează sfredel spusa ce lasă gol,
Când fapta-i se succede, destramă, tragic rol;
Se sfâșie scenaric, precum cortina trasă...
Grilaj de deținut, sub mantia de-o rasă.
Rămâne os bolând sub carne tăbăcită
Ce împrăștie toxine prin inimă zdrobită
Înspre mintea ce se pierde în psihomatic hău,
Cum șiș făr-anestezic durere împlântă, rău.
Înmoaie brațe, tonus, ambiție, voință
Nefiind din propriul sine, intrus e, neputință
Ce lunecă avalanșă măturând tot, trecut...
Anoxic dând sfârșit, nesperând reînceput.
E-un patru de la școală nespus nici la părinți
Cuvântul "ad", de la, de scoatere din minți
Cu rondurile puștii, găuri de glonț și-un "i"
Vizor, ce înfige țeava "mortal", în loc de "a fi".
Un ultimatum scurt, de-o lungă ezitare
Tot zămislită-n gând, uitată, reîncercare
Fără răspuns, când nu-i nici un palpabil bio;
Se pare că și flutur din stern și-a luat... adio!
Doar unul e călău; el, ea... noaptea de-o ziuă...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre tragedie, poezii despre stânci, poezii despre prăpăstii sau poezii despre noapte
Mesaj
Un capilar, ieșit din picătura, spălând bob de piatră,
Ce se-nmâlește înrădăcinând un fir cât calvul puf
Și umflă, efilând sămânța cât un glob, ce părea seacă...
El știe, ca o Terră, să se împartă frunză, floare, fruct-burduf!
Și ou de gâză zămislește omidă pururi târâtoare,
Ce-și țese fir din ața-i pân' la moarte, un cuibușor
Și crizalidă naște, sparge a ei celulă pentru soare,
Ce-i face pene dintr-un voal și târâtoru-i zbor.
Și tot din oul spart, ca varul din odaie, zvârlit ca pe-o relicvă,
Șopârla de nimic devine crocodil și-un puișor erete;
Din bucățele, din la fel, este și pană, colți și tigvă
Și culori nestemate de cameleon, flamingo, ibiși, cuci, egrete.
În pântec de-un alt ou, dintr-o ciocnire fără vrăjmășie,
Se alipește corp pe corp, își face propria sa scaldă
Amfibien; ce-și pierde coadă-n cap imens de-o genealogie...
Un "eu", din tot ce-am înainte; din cotiledon, albină, broască, mamă caldă.
Simplist, cuvintele "mesaj", "înscris în cod", " o întreagă programare",
"Instinct transmis", "bagaj", sau plic trimis către destinatar!
Oare de cine-s scrise, unde-i sursa, mintea, cine asigură învățare?
Doar veșnicul ales între rău-bine; niciun maestru, niciun avatar...?
Și lanțul de catene, cele ce om mă fac... pe cine are fierar?
Și dintr-un zero scris, de ce-am ajuns și laptop și ierbar?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre mamă, poezii despre instinct, poezii despre genealogie, poezii despre frunze sau poezii despre flori
Nelimitat...
... sunt un dezorientat,
din fericire,
de atâtea gânduri fără limită;
pot plana nevăzutul,
ce-l ador ca pe orice nu ai,
când nu mai există niciun întâmplat,
un fel de împuternicire,
de nu știu care oferită
și doar mă folosesc de împrumutul
de-o viață, ce și tu tot la fel o ai... s-o porți un pic și-apoi s-o dai.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre limite, poezii despre gânduri, poezii despre fericire sau poezii despre existență
Culori stem
Ce simplu-i peisajul lumii;
doar câteva culori perene
de-albastru, verde, cafeniu
și gri, că-n rest liliachiu
e doar frugal în flori, petunii,
cum roșu-i când se sparg din vene
și vinețiu e nor năvalnic...
cum goldu-i aurul, de falnic.
Ce simplu, e făcut din tonuri
de nuanțe sacre, demodate,
ce doar subtil... melanj se fac
în floare, fructul din copac,
înmiresmând de gust palate
le parfumând 'n extazic, drog
din flori ce în amor se rog
reginele să-și facă tronuri
de miere... sângele din must.
Natura-i liniște, în simbol
ne pictând mintea-n acuarele;
spectral ușor în game largi
lăsând labili, vicleni fiori
de roșu, galben semn de rele,
sau suav etericul din fragi...
Ne-a lăsat oare să fim sol
de-amestec, mâzgălind culori?
Negrul îi e doar o închipuire,
ascuns făcut ca să ascundă;
pare-un final nedeslușit,
maia din care naște fire
făcută numai ca să plângă
ecranul ultim, de sfârșit
... ce în natură-i doar o dungă
între minus, plus infinit...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre sânge, poezii despre simbolistică, poezii despre roșu, poezii despre petunii sau poezii despre peisaje
Mistic
Mi-am depășit deplin credința-n mine
Ce o gândeam că-i de nezdruncinat;
Cuvântu-i cel puțin... dezesperat
Când doar zadar e... mistic intervine.
Greu explicabil; n-am niciun control
Nici plan să fac, chiar dac-am mai făcut!...
Împiedicat mereu să-l execut
De convergențe din neant, fără vreun rol.
Nu sunt în niciun fel carieristic
Cu crez că totu-n viață-i avuția
Și vrutu-n viață-i tot... D-am inerția
De crez, în "trend", că sunt... Irealistic!
Mă am exemplul cel mai concludent,
Al involuției pe scara de uman;
Orice credință pare-se-i în van...
Sunt neîncetat erou de accident!
Sunt parte de-un întreg interactiv,
N-am prin predestinat nicio prerogativă;
Tot se decide hazardat... Inițiativă
E doar o farsă de-amăgit fară motiv.
Deci crez profund e doar eufemistic,
Că rezolvările dorite nu-s alese;
Depind d-inexorabile sensuri perverse
În haos controlat... de științele de mistic!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știință, poezii despre superlative, poezii despre involuție, poezii despre eroism, poezii despre dorințe, citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre dorințe, poezii despre depășire sau poezii despre accidente
Sanatoriu
Ochii își țintesc inexpresivi printre carouri reci de gard
Și mâinile și le întind -ai nu știu cui- mai mulți copii;
Mai mici, mai mari, cu palid chip ca din mânjit de-un gros de fard,
Speriați privind în juru-le ca-n curțile de pușcării.
Cer bani puțini, pentru un suc sau fum de vis de o țigară
Și se lovesc din când în când disimulând o dușmănie
Fără a crâcni chiar dacă doare în frigul, cruntul de afară...
Până ce apare-un gardian... "Iată, iar vine sărăcie!"
Din când în când trec se ținând în apatie mână-n mână
Cupluri-femei; una matură-n halatul lung de asistentă
Cu mersul ferm preocupată de rolul ce-are de stăpână
Tăcând sau 'n dialog-mister c-o mică, fină adolescentă.
Și brusc din nevăzut apare din fundul, lungul de alee,
La brațul sigur simulat sub haina-n plușul greu maron
Un chip de-o zână înfiripată în începutul de femeie
Își profilând sublim-suavul ce-i ațintit de-un vârf de pom.
Oh câtă frumusețe-i este se-ncătușând într-o privire
Ce-și pierde perindându-și-o spre-un orizont de neștiut,
Lăsând ce inimă o vede într-un zvâcnit de-o tresărire
Se aninând de corp splendid cu profil fin... Doar ce-a trecut!
Uimire doar rămâne-n urma care se șterge neînțeleasă
Când dup-un timp târziu apare nesigur, parcă același cuplu...
Dar gând nu zboară acum; e cap, ce-i greu de păr ce-o apasă
Înfipt în piept în nemișcarea înspre pământu-i de periplu!...
Cu greu răzbate acuma finu-i; doar amintindu-se făptura
Ce stă în spastică-ncruntare neînțeleasă, fără voie,
Egal pășind în sacadat ritm zdruncinându-și tot, figura
Ca din poem de pe alt tărâm de neuitatul Alan Poe.
Și aer parcă e-n cutremur și sol de atât de mult nedrept
Și mintea sană-i răzvrătită se răzbunând într-un nevrând;
De ce oare-i atâta rău ce doare-n minte, în suflet, piept
Și Dumnezeu de s-a născut... de ce nu s-a născut mai blând?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre sărăcie, poezii despre sperieturi sau poezii despre ritm
Civism, nedevoalat
Atât extaz pe-asfalt și-n noapte,
Ascuns sub umbra de-o pancartă,
Cu strigăt doar în cor, în șoapte...
Așa, printre mulțimi se poartă!
Online pe facebook, like divers
Cel mai ades sub avataruri,
E greu de dezvăluit pervers...
Când nu se-mparte nimic, daruri!
Invitați ziua, în unicat
Un, câte unul, pe vedere,
Doar sub fular, pe gât urcat
Și-adăpostesc... pân' și plăcere!
E diferența-ntre truism
Și adevăr în enunț pe față,
Când doar pitit este civism,
În lumea noastră... de paiață!
Rămânem tot în misticism,
Creduli că-i îndeajuns doar greață
Sau, poate-i numai pesimism,
De-atât neadevăr... de-o viață?
Dar, civism e... O țară, în piață!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plăcere, poezii despre pesimism, poezii despre minciună, poezii despre internet, poezii despre credulitate sau poezii despre cadouri
Holograme
Se perindă mistere de timp pe trotuar,
enigmatic,
crâmpeie de singuri, de cupluri,
lăsând gândul să vadă,
să creadă măcar
fără țel al său propriu, apatic,
imagini mănunchiuri...
în intim, nu paradă.
Atât de bogat se răsfață extazul
de mult de divers,
de profund neștiut,
bănuit
făcut din povești inventate, talazul
de simț fără noimă din gândul pervers,
ce stoarce visat din real refăcut...
tălmăcit.
Rămâne romanul nescris, necitit,
doar file prelinse
de-un deget pe tâmplă, în amprentă
lăsând doar fantome, fantasme,
ce-o noapte se scoală din vag adormit,
reale pretinse
de-o minte de mistic ardentă,
crezând c-o altă viață ai avut-o vreodată... ori crezi pleonasme?!
O fi mintea, doar ea, lipind firile în chiasme???
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre răsfăț, poezii despre inventatori sau poezii despre imagine
Conjugare
Parcă-s trecut compus, fusesem,
fără să știu că voi fi fost,
de atâtea ori, simplu anost
parcurs... ce nu mi-l alesesem.
Că timp era doar viitor,
nesigur, nesfârșit ce-o fi;
multe culori, lipsind doar gri...
ca cerul cu albastru nor.
Căci este, nu se mai sfârșea,
aninat zilnic de-o oglindă,
de tot uitat... uitând să prindă,
din tot ce-a fost, ce nu era.
Restrâng mereu din conjugare,
de timp, ce n-ar avea sfârșit;
tot loje, doar un pic lipit,
cu mine... în curs de întâmplare.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre culori sau poezii despre albastru
Rata, sau maxi-taxi
Merg iar cu spatele-nainte, stând visător, pe asfaltul gri,
Că-n fond nu merg, stau impasibil, deodată parcă stors de vlagă,
Să mă transporte-un neștiut pe-o rută a lui; fără s-o știi,
Cu alți, mulți alții, se lăsând duși tot la fel, cu mintea bleagă...
E amețitor, cu gust de rău, traseul cu frânări adese,
Lăsând senzații de impotență; supus pentr-un fugar destin,
Fără garant de exces de zel și inevitabile accese
De-un pilotaj de-un raid parcurs, periplu ce îngerii îl dețin!
Conduși în voia soartei îs chipuri în nesimțiri aievi, diverse
În dialoguri fără șir, nimic spunând, sau doar tăcute...
Mă îngândurând la rândul meu, în leagăn pe fațade șterse
De-o lene goală... doar priviri pe geamuri, de arbori întrerupte.
Se schimbă unii cu alți-n ciclu, tresărind pentr-o revedere
Și-apoi revin tot la amorf, topind în masa legănată
Pe-un zgomot peste decibelic, în nor grunjos; preț de putere
Ce dă din spatele din față, să împingă sute, caii... Rată!
Doar puf de gând mai zboară greu spre alte lucruri paralele
De timp, ce parcă-i ieri, ce-i azi, cu gloata-n spațiul mic de maxi,
Călcând picioare și-apăsând coapse, fermoare, sâni, bretele,
În hardughia tăblăită a abonaților... de-un maxi-taxi!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre tăcere, poezii despre sâni, poezii despre spațiu și timp sau poezii despre schimbare
Trecut întors în viitor
M-am întâlnit cu mine-n viitor
Peste milenii, fără să mai "mor",
Fără să știu c-am fost cândva, vreodată...
Pe-un alt "pământ", "planetă" regretată.
Nu mă știam, din lumea de ciudați;
Amestec, plastic cu metal... robotizați.
Eram în zbor, că n-aveam gravitație...
În planaj de gând, profund în levitație.
Un nanobit din sânge mi-a dat semn
De-un strop de-o genă cu memorie de "lemn"...
Din tatăl meu -ce-l avea "meșteșug"
P-ecran-breloc; lângă un "cal"... și-un "plug".
M-a luat aiurea, ceva nou, un "sentiment",
Cum că m-aș ști pe undeva, pe-un "continent"
Ce nu mai e, din masa uniformă
De-o sferă-n zbor, ce-și schimbă mereu formă...
Mi-am dat un clic pe-album de holograme
Și mi-am luat timp să le disting din mii de "arme"
S-ajung departe-ntre figuri de-arhi-umani
Din trupuri "zale", ce-și vindeau carnea pe "bani".
I-am luat un tot, în electronică analiză
Și-ntuitiv m-am pregătit pentru surpriză,
Căci ramul-cip mi-ntrase "in"-ul în alertă
La gând de virus neștiut... prezență certă.
Nu cred c-am regăsit clona-mi de om
Dar m-am "îndrăgostit" de "floare", "mugur", pom"...
Am mers-alunec pe-un imens de "gheață";
M-am îmbătat printre "licori", cu-n pic de greață.
Necaz mi-au dat ființele "carnale"
În veșnic "chalenge" de ambiții goale
Fără valoare, simple speculații,
De-a mult avea și... drepturi de creații.
Sunt "turmentat" de-atât pierdut în "simțuri"
Ce nu le-aveam de mult, sursă de zimțuri
Ce-mi-mpiedică existu-mi rectiliniu
Trecut, în zbuciumat, "nefericit" continuu.
Sunt deci eu ființa top-rațională
Pusă de-acum în veșnică-ndoială;
De-a mă teleporta din când în când să văd un "pom"
Sau de-a uita cu tot, c-am fost odată... "Om"?!
PS
Am învățat o groază de cuvinte
Ce-am pus în ghilimele, le țin minte
Că-s de pe-un loc numit cândva... Pământ,
Ce redescopăr de-un voiaj, întors în sfânt...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre valoare, poezii despre surprize sau poezii despre simțuri
Moartea pe bucățele
Cu orice moarte, a altuia, din mine se tot moare,
În gânduri, amintiri, palpabil, vise spuse, chiar iubiri;
Rămâne un vid, cum golul în stomac și-n mintea schizofrenic...
Nu mai e timp s-anini pe-un spațiu! Numai remușcare
Apare brusc, tardiv pierzi zilnic contur firii,
Ce-o mutilezi în conuri de retină, în nodul frenic.
Se pierde din ce e, ce-ai adunat cu tine, ce-ai,
Lăsând încet, încet, un fluviu cumulat în amnezie,
Căci cei ce pier, te știu, te iau fărâme, pleci,
Ești tot mai rar în vorbele-n eter; doar "vai,
Pe unde-o fi și el, nu l-am zărit de mult, de-o veșnicie"...
Se strânge cercul pân-a fi doar "mine", te tot treci.
În straniu paradox te izolezi, cu știință, n-ai repere,
Că nu mai e punct, sprijin, glume nu-s la fel, nici drame
Și trena-n urma nemișcării reci e tot mai scurtă, introvertită
În resemnare surdă, lacrimi seci... Îți pierzi avere,
C-o dai -și-ai alergat-o o viață- vrei doar ceva drame,
Atât cât să-ți faci ultimul voiaj, fără împrumut... că lumea-i oropsită!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 octombrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre umor, poezii despre paradox sau poezii despre iubire
La mulți ani, omenire!
Linie o să tragem iară
Din mai tânăr... în trecut,
Parcă viața-i mai ușoară
Cu-an pierdut dintr-un avut
Și tot credem înnoire
Când în fond ne perimăm
Și orice brad e-o răstignire
De-un fost verde, ce-l ornăm
Plin de vise repetate,
Ce dispar, tot mai timide
De iubiri, doar sănătate
Și îndrăzneli tot mai cupide...
Din copiii încântători
Ne machiem în moși, cu daruri,
Fericiții impostori
Că minciunile sunt haruri...
Lumea întreagă-i prinsă-n mreje,
Se scăldând într-o himeră
Mai firavi, din trunchi... găteje,
Gândul devenit apteră.
E psihoza milenară
Că n-ar exista uzură,
Dimineața-i etern iară,
Fără timp, ce-n fond o fură...
Dar e-așa de-o existență,
De când timp e feliat,
Fericirea-i apetență,
Spiritualul e un dat
De când s-a creat credință
Că ce-i, nu-i îndeajuns
Și an de anu-i numai ființă
Cu neființa întrepătruns,
Tot mai mult... pe timp, că trece.
Deci rămânem grav naivi
OMUL, ce nimic nu întrece,
Un conviv printre convivi,
O creație imensă
De-un indus crezut în sine,
Ce din trecerea adversă
Își preface rău în bine
Și alt An venit, cel Nou
E-o sublimă înălțare
Ca un strigăt cu ecou
Că speranța, ea, nu moare...
Și mă înlănțui lângă voi
Beat, sătul de fericire
Căci suntem cel puțin doi
An ce vine, iar... Iubire!
La mulți ani, mulți... Omenire!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre sănătate sau poezii despre naivitate
Miraj de nașteri planetare
Din mreje întortocheate în linii frânte, curbe,
Ca un păienjeniș uitat în colb de colțuri,
Se întind din trunchiuri groase, din ierburile-n turbe,
Tot se ascuțind să crape pelicule verzi, moțuri,
Cât abdomen de-o muscă la început, crescând
Până ce parcă aripi se descrețesc 'n foi fine
Ce mâzgălesc crenguțele din fastul muribund,
Îl înveselind pe el și lumea întreagă în sine.
Pământ deja crăpase înțepat de lăncii dârze,
Firave, tari ca piatra, ce cuib au așternut
Să-și ia treziri din somn albi ghiocei caști, muze,
Ori toporași apoi, zambile... în renăscut.
Am colorat iar cer, în albastru, eu cu ochii-mi,
Să pară soare în șarjă de-un alb strălucitor,
Ca un jeleu încins, ce-l spăl cu lacrimi stropi-mi
D-extaz, că-s iar planetă se îndrăgostind de-un sor.
Se așază caldu-n puf din păr până la tarse
Și bolta-i ateneu de triluri dezmorțite...
Reînviate gâze joacă-n priviri ca arse
Și-albine lucrătoare zburdă printre flori, pitite
Într-un fel de reverie ce-a amețit o lume,
O îmbătând mai tare decât licori de poame...
Cadou perpetuat, fără să-și schimbe nume.
Le printemps, spring, primavera, sezonu' a vieții foame...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre planete, poezii despre alb sau poezii despre zambile
Percepții matinale
Epuizat 's în dimineți, de-s premature,
Când soare nu-i, sau peste-i al meu văz,
Când ochii ar vrea lumina să și-o fure
Și-n țepi de cetini se înfig... în spice de ovăz.
Sunt visele întrerupte, ce nesfârșiri și-adună
Și, stau ca pedepsite, trase, nemoarte, în suliți
Lăsând să curgă sânge injectând ochii de-o brumă
Împăienjenind privirea... ca la alcoolici uliți.
Parcă și mintea-i lentă, cuvinte nu se leagă
Și-un gust metalic naște din piept, ca o cocleală,
Iar pasu-i vaccilant, pân' cortizon să dreagă
Și cap buimac și trup... din sor de poleială.
Atunci de-abia, din luciul ce-și varsă mângâiere
Din dincolo de vid, de negru și de rece,
Se împrospătează aer de-o cosmică plăcere
Din neîmpliniri de oniric... până ce zi, iar trece.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre ochi, poezii despre negru, poezii despre dimineață sau poezii despre cuvinte
Crez
Nu cred, n-am cum să am credință,
Când nu de crez destin depinde
Nici pentru mâine s-ai merinde...
Nici făcut bine-i elocință.
N-am cum să cred nicicum minuni
Că sunt doar spuse, prefăcute
Din adevăruri în minciuni
De Guri... cu însemne ca de mute.
Nu pot să cred "de necrezut",
Căci niciun crez nu se explică
Doar să iau tot ce-i nevăzut
De evident... că e, se aplică.
Nu poate fi loc de crezare
Când promotori ce-o promovează
Fac din credință o arătare...
Pe crezul meu, se exersează!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oratorie, poezii despre gură, poezii despre adevăr și minciună sau poezii despre adevăr
Suflet
E adevăr că suflet este și pleacă doar când viața trece
După ce-a stat în hibernare, ieșind arar din al său fald?
Și de la ce se-ntâmplă tot și-n urmă lasă corpul rece?
Atunci, de ce o fi la toți; doar că sunt vii? De ce-au trup cald?!
Și n-are, suflet, greutate? Cum poate singur, el, să zboare?
Și de-i așa ușor, cum poate să stea cu trupul la un loc?
O fi mister, doar lângă viu, fără materie; o mișcare
Ce-ar vrea inertul, în cutremur să-l facă din ghețar un foc?!
Oricum și fum de-ar fi, nu poate să iasă dincolo de ceruri,
Ca să privim noi neștiutul, crezând că el pe noi ne știe
C-avem trimiși, fuioare multe ce ne privesc calde, din geruri
Și-i doar o mistică plăcere, de-avea ce noi vrem cum să fie!
Deci dac-ar fi minunea dragă, așa cum credem, numai bun,
De ce nu mai răspunde-n veci, chiar de chemată-i, de-i în aștrii
Și lasă răul în neștire de cap să-și facă, căpcăun,
Pe noi, pierduți corpul de suflet, de vii... Sărmanii de sihaștrii?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre hibernare, poezii despre greutate, poezii despre ger sau poezii despre fum