Miraj de nașteri planetare
Din mreje întortocheate în linii frânte, curbe,
Ca un păienjeniș uitat în colb de colțuri,
Se întind din trunchiuri groase, din ierburile-n turbe,
Tot se ascuțind să crape pelicule verzi, moțuri,
Cât abdomen de-o muscă la început, crescând
Până ce parcă aripi se descrețesc 'n foi fine
Ce mâzgălesc crenguțele din fastul muribund,
Îl înveselind pe el și lumea întreagă în sine.
Pământ deja crăpase înțepat de lăncii dârze,
Firave, tari ca piatra, ce cuib au așternut
Să-și ia treziri din somn albi ghiocei caști, muze,
Ori toporași apoi, zambile... în renăscut.
Am colorat iar cer, în albastru, eu cu ochii-mi,
Să pară soare în șarjă de-un alb strălucitor,
Ca un jeleu încins, ce-l spăl cu lacrimi stropi-mi
D-extaz, că-s iar planetă se îndrăgostind de-un sor.
Se așază caldu-n puf din păr până la tarse
Și bolta-i ateneu de triluri dezmorțite...
Reînviate gâze joacă-n priviri ca arse
Și-albine lucrătoare zburdă printre flori, pitite
Într-un fel de reverie ce-a amețit o lume,
O îmbătând mai tare decât licori de poame...
Cadou perpetuat, fără să-și schimbe nume.
Le printemps, spring, primavera, sezonu' a vieții foame...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre planete
- poezii despre alb
- poezii despre început
- poezii despre zambile
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre uitare
- poezii despre somn
- poezii despre schimbare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.