Moartea pe bucăţele

Cu orice moarte, a altuia, din mine se tot moare,
În gânduri, amintiri, palpabil, vise spuse, chiar iubiri;
Rămâne un vid, cum golul în stomac şi-n mintea schizofrenic...
Nu mai e timp s-anini pe-un spaţiu! Numai remuşcare
Apare brusc, tardiv pierzi zilnic contur firii,
Ce-o mutilezi în conuri de retină, în nodul frenic.

Se pierde din ce e, ce-ai adunat cu tine, ce-ai,
Lăsând încet, încet, un fluviu cumulat în amnezie,
Căci cei ce pier, te ştiu, te iau fărâme, pleci,
Eşti tot mai rar în vorbele-n eter; doar "vai,
Pe unde-o fi şi el, nu l-am zărit de mult, de-o veşnicie"...
Se strânge cercul pân-a fi doar "mine", te tot treci.

În straniu paradox te izolezi, cu ştiinţă, n-ai repere,
Că nu mai e punct, sprijin, glume nu-s la fel, nici drame
Şi trena-n urma nemişcării reci e tot mai scurtă, introvertită
În resemnare surdă, lacrimi seci... Îţi pierzi avere,
C-o dai -şi-ai alergat-o o viaţă- vrei doar ceva drame,
Atât cât să-ţi faci ultimul voiaj, fără împrumut... că lumea-i oropsită!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 octombrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!