Miraj de naşteri planetare

Din mreje întortocheate în linii frânte, curbe,
Ca un păienjeniş uitat în colb de colţuri,
Se întind din trunchiuri groase, din ierburile-n turbe,
Tot se ascuţind să crape pelicule verzi, moţuri,
Cât abdomen de-o muscă la început, crescând
Până ce parcă aripi se descreţesc 'n foi fine
Ce mâzgălesc crenguţele din fastul muribund,
Îl înveselind pe el şi lumea întreagă în sine.
Pământ deja crăpase înţepat de lăncii dârze,
Firave, tari ca piatra, ce cuib au aşternut
Să-şi ia treziri din somn albi ghiocei caşti, muze,
Ori toporaşi apoi, zambile... în renăscut.
Am colorat iar cer, în albastru, eu cu ochii-mi,
Să pară soare în şarjă de-un alb strălucitor,
Ca un jeleu încins, ce-l spăl cu lacrimi stropi-mi
D-extaz, că-s iar planetă se îndrăgostind de-un sor.
Se aşază caldu-n puf din păr până la tarse
Şi bolta-i ateneu de triluri dezmorţite...
Reînviate gâze joacă-n priviri ca arse
Şi-albine lucrătoare zburdă printre flori, pitite
Într-un fel de reverie ce-a ameţit o lume,
O îmbătând mai tare decât licori de poame...
Cadou perpetuat, fără să-şi schimbe nume.
Le printemps, spring, primavera, sezonu' a vieţii foame...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie printanieră

Se îmbracă răzoare pe rând; ghiocei,
Viorele, zambile, cărnoase lalele.
Imaşuri se zburdă în saltul de miei
Şi bleu liliac parfumează stradele.

Se scutură pomii de ninsul de flori
Şi mâţii pufoşi vânt de cald îl mângâie,
Lăsând loc la nuci, ciucuri verzi în culori
S-atârne-n ghirlande de iod... gust să înfrâie.

Pe câmp e salteaua de-un verde de grâu,
Ce adie ca valul când luciu, răspăr
Şi, apele-n ploi din pâraie fac râu...
Pisicile au noi mogâldeţe de păr.

E cerul brăzdat, când şi când, ca de suliţi
Penate, lăsându-şi în urmă din triluri
Şi fete, de-un proaspăt sclipind, umplu uliţi...
E-un aer, ce iar primeneşte iz, stiluri.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructul Unirii

Mă pipăi să mă simt din cine, ce-s făcut
Şi degetul pe frunte l-apăs până la scoarţă,
Ce-i doar cotiledon ce crapă plai, să scoaţă
Dor din străfund şi vis de-o mare ce sărut.

Pe sternul fremătând pun palma-n jurământ
Să nu-mi pierd echilibrul ce de-un podiş mă leagă,
Că pot să stau să-mi mângâi privirea tot pribeagă
Cu piscuri împrejur şi dealuri, de-un pământ...

... Ce braţe îmi întinde cum aripi de-un cocor
Avid mesaj să ducă; pe ape curgătoare
S-adune, de sunt lacrimi, să le usuce-n soare
Şi să-mi întindă suflet pe-un curcubeu, în zbor.

Şi tălpile-mi înfig în delta de-un mâl scurs
Ce-a adunat demult amarul de-o sudoare
De-ai mei ce s-au trecut muncind până ce doare
Să-şi lase miere în trunchiuri, hrană la neam, la urs.

Adie de răsuflu -ce-i cald şi peste oprelişti
Unde mai sunt de-ai mei- acelaşi grai ce-l scriu
Să pot să-i am din nou alături, să reînviu
Ce-a fost mereu o glie sfinţită de privelişti.

Sunt tot, un adunat şi port nestins iubire
Ce mi-a fost dat să duc, cum frunza ce înverzeşte
Să nască din căuş o ţară ce înfloreşte...
Dacă ţin pumnul strâns, să-i întregesc Unire!

Pios, cinstesc trecut de castă întocmire!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ş Mai... ploios

Se scurge ploaia iar, în mai, sfârşit de-un început de vară
Şi ating cu ea gheţari topiţi, aisberguri, Arctic pe-a mea ţară,
De aceea gând călătoreşte, se diluează în ape, în picuri
Ca diamant, pe sticla casei, de la maşină, 'n lichizi licuri.

Băltoaca îşi ridică ţepi pierzându-se-n halou de cercuri
Topind diluviul, nesfârşit de-o sâmbătă, început cu miercuri,
Iar lumea toată e ascunsă, în loc să-şi spele din păcate
În şiroiul vechilor milenii, evaporat, lacrimi vărsate.

Mai sfârâie din când în când un treacăt de automobil,
Sau sub umbrelă, strâns de mână, răzbate glas de... eu, copil...
Pământul, parcă tot ar fierbe spărgând baloane efemere,
Rotunde, mici pe praf muiat, făcut un mâl de sparte sfere.

Numai copacii nu se ascund ca iarba, grâu în câmp, ori flori
Ce-au învăţat să rabde nor de atâtea ori, de atâtea ori.
O vrabie, în bătăi grupate de aripi, zboară în acolade...
Şi eu, topit în dor de muză visez, să las poem, balade...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aversă

Se vede în zare clăbuc alb, se învolburând ca neaua-n avalanşă
Ce creşte, se avântând împins de-o mare în plumb topit, paloare vineţie
Şi din inertul de copaci, parcă aşteptând în linişte un dezastru,
Încet, încet frunze se mişcă şi parcă aer greu, mai greu, balanţa o declanşă,
Iar albul tot se face valuri de un asfalt ce linia nu o mai poate ţie,
Urmând, ca din neant, o hulă ce parcă ar rupe din Pământ, să-l facă meteor, un astru.

Întâi sunt flash-uri de sudură, de un roşu-alb, în linii iuţi şi frânte,
Ce dispar cum au apărut, lăsând un gol de sunet în impas, de aşteptare
Ce lasă brusc în urmă un zgomot, ca bloc se prăbuşind etaj după etaj,
O învălmăşeală crâncenă de lemn, cu tolele vibrând, se-arcuind, bătăi ca să înspăimânte...
E tunetul, ce rostogol se plimbă-n boltă, parcă-s mii de caleşti şi care,
Ca apoi să spargă în case, geamuri, plici de picuri, în tot mai iute ropotit tapaj.

E-o boare peste tot, incinte, până şi aerul e un vapor înăbuşit de rouă,
Crăpată într-un torent dezlănţuit de cer, se prăvălind pe lume... Plouă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestionar de inepţie

Săpăm pentru antichităţi, deci şi Pământ îşi creşte masă,
Că tot depune peste ce i-a fost demult, odată, coajă
Şi tot mă întreb, ce e în loc de iarba ce se taie-n coasă...
Deci ce la fund se pune-n plus, din frunzele de-un verde-vrajă?

Şi munţi, de ce nu se tocesc, chiar de pâraie mâl îi fac,
Căci chiar de cresc din încreţire, rămâne gol din ce încreţeşte,
Iar apa din oceane, mări, cum de nu scade cât un lac,
Curgându-se-n pământ, pe fund, că doar metalic... cert, nu este?

Iar dacă masa tot ar creşte, Planetei, de la cosmic praf,
Nu se va întâmpla o zi să-şi piardă drumul pe orbită
Şi, doar atunci periplu începe şi ce-a fost scris vechi, caligraf,
Se va împlini... vis călător. Vom fi alţi, lume, o desinepţită?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incert amor

Să îmi spui dulci cuvinte
să m-amăgeşti din nou
că dragostea-i în minte
cum tonul de-un tablou
ce-ar fi la fel, totuna,
de n-ar fi o scânteie
s-aprindă Soare, Luna
şi străluciri să deie
de-un geniu de nebun
ce-şi uită raţiune
pictând inima-n scrum
să creadă ficţiune...
şi să mă-mbeţi cu zisul
că tot e-un curcubeu
din lacrimi, iar promisul
e fiu de Prometeu
ce dă culori de foc
în irişi s-arcuind
din efemerul joc
se amăgind iubind...
şi se topeşte apoi
în aerul mustind
plouându-se-ntre noi
şi suflete minţind
că vorbele-s deajuns,
da-s sunete deşarte
din fund de nepătruns...
Or fi iubiri pe Marte?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căldură sătească

Se bate clopotu' asimetric, numai bangul,
S-audă de odihnă sparge caldul, caldul
C-un cer senin, senin, cu dâre-n rândunele
Şi-n şine de-alb-traseu, îs metalic, păsărele...
Ca de sidef, argint, despică azur fumoar
În linii, ce crenel dispar, se-nchid fermoar.
Cotcodăceşte alene o pasăre de curte
Şi doi pisici se joacă-n umbră, 'n salt, în curte.
O muzică pe-un post se aude în surdină
Şi arar, arar, mai trece un scuter, o maşină.
O viespe cercetează în zbor un loc, să-şi facă
Un fagure-n hârtie... Un muget scurt de vacă
Mai sparge calda lene, pielea e toată apă;
Şiroaie din broboane, în păr, suvoaie sapă.
Câţiva băieţi pe stradă-n bustul gol se cheamă,
La râu... Şi-i cald, e cald, adie nu destramă,
Doar frunzele pe crengi cu poame verzi le mişcă
Şi tresari din visat; ţânţar, sau muscă, pişcă!
Iar totu-i ignorat de ce, din cin' se trage;
E-un neprivit, stingher... Un foc, ce ochiu-ar sparge!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iulie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fecioară

Din tija de sevă se înalţă sfioasă
'n mirosul de crud, cu obrajii de roză,
Cu dulcele buze ce sparg fildeş-tenul...
Mlădie, ţinută în ghiveciul din casă,
E-n rochia de bal, la liceu, pentru poză
Şi auz ce-l rosteşte în şoapte, îi dezvăluie genul.

Se învăluie în cald, într-un umed fuior
Ce-i mângâie braţe cu degete fine
Şi paşii-i plutesc pe sub rochia de zână...
E toată un colibri, ce vrea numai zbor
Să-şi ia înspre etern, din nectarul din vine
Să umple pământ, cu visări stând de mână...

E cum zi se naşte de-a fi prima oară,
Din noaptea de-un ieri, doar o dată... Fecioară.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul

Firu' îşi trage din fusu' existenţei de sine,
De-a fi... cum şurubu' în filet de mişcare.
Erg e lumii în secunda din unu, se pare...
Deci cu totu' e-un dans, din balans tot provine.

Şi piatra în statuie mişcare-i, nucleul,
Iar floarea-nspre soare-i dans zilnic, o horă...
Albina e-n luping-extaz drag de-o floră
Şi, păsări 'şi dansează în penaj curcubeul.

E dansul de rut între mii lighioane,
Să încânte anturaj, să atragă privire,
Să-şi lase perpetuu gamet, moştenire...
Instinct pân' la urmă, natura-n canoane.

Doar omul, îşi face din dans o plăcere
Să-şi unduie corp, fără a spune cuvinte...
Diziac, Afroditei, asprimea dezminte,
Or maniile nimfei femeii... de-o vrere.

E mai mult de atât, e sublimul spectacol
Pe scenele lumii, estrade, în iatac.
E dansul emulului 'n săbii, în atac...
Un vis că atingerea-i gaj de oracol.

E anticul artei, din corp doar făcut
Aşa cum e el, dezgolit în expresii...
Limbajul mişcării să-şi spună obsesii
C-un iz de fluid... de-un frumos început.

E corpul, de corp alipit, ca-n sărut...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori pierduţi

E-o dimineaţă iar plină de searbăd, de singurătate,
Când din înăuntru' nu-i niciun jalon, nicio chemare,
Căci din ce-a fost, ce-au fost, e aproape fiecare
Un răzleţ, poate la rându-i, în timp... pustietate.

E pofta neîmplinită de un nesfârşit taifas
De scene recitate într-un trecut scenariu
Din alt sălbatic timp, azi sticla de-un acvariu
Privit cu mult nesaţ... cu visele în impas.

Se va petrece, iar plictisitor, etate,
Ce se adună în fire, nisipul pe clepsidră,
Din plaje ce mă întind la soare, ca o vidră
Ce ştiu că-n ape adânci îmi stă, eternitate...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lavabil

Mă curg, că-s apă şaizeci la sută,
începându-mă din capilare fine, fine,
izvorât
mă prăvălesc peste pietroaie,
bolovani
şi culmea ei rămân,
înconjuraţi de-o spută,
ce le-o scuip, răul din mine,
cel urât,
că doar aşa din suferinţa-mi mi se-nmoaie,
mă spăl cu timpul, peste ani,
dintr-un păgân...
m-adun, lungit în lacrimi
înspre pleoape strânse,
să pătrund pupile,
s-adăp întuneric
-poate o să răsară conuri
de lumină
din retină-
să se ducă vorbe, zvonuri
că va fi cândva un extaz, împrăştiat feeric;
nu se vor mai vinde, viola, copile,
nici mamele, la naşteri, nu vor mai fi moarte, plânse
şi voi sfârşi şi eu într-un ocean de patimi...
Picătura poate, ca să spăl din el, lavabilul; tarele datini!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expansiune

Mă apropii iar timid, vertiginos, de soare,
Ca un bolid pe pista la Nascar, în şablon
Într-un complot mecanic cu Sirius, Orion...
La rându-ne pe-o boltă de-alţi ochi de admiratoare.

Parcă aş fi tot elan de-o praştie romană
Într-un căuş de piele, tot plin nisip, grăunţe
Încă încorsetate în inert, fără s-anunţe
Descătuşat probabil, din strâns... de pică în pană.

Infinitatea-mi certă, cât la Pământ proton,
Îmi lasă totuşi spaţiu să-mi întind timp elastic
În nanofemto curs, ca proba în salt gimnastic...
Să judec, în scurt zbor, ursit de infim pion.

Mă întreb de-a mea mişcare e-n cumul rezonanţă,
Ce-o zi în neştiut va creşte apocaliptic
Să poată împrăştiere contractual, chiar scriptic...
Deznodământ să-şi schimbe, să pier cu importanţă.

La "gaura de vierme" pot găsi poartă, clanţă?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geriatric

E ascuns subtil călăul şi zilnic mutilează,
Ca paraşuta-n salt, ce cade nedeschisă,
Cu corzile încâlcite. E duşman ce veghează,
O avalanşa albă; măturând tot, neprezisă.

Firul nu mai mlădie şi-i tot mai rar, caduc,
Se şifonează pielea şi muşchii pierd din moale
În zgârci fileu şi-n gheme, din efilaţi, se duc...
Din piept se lasă sfârcuri, se mai lărgind din poale.

Abrazivi, albi tulei, îs în palma cercetaşă
Şi gestu-i pocnituri de oase aparente
Din ce în ce, să spună că finiş e în faşă
Şi tot e doar carcasă, de ţevi... preponderente.

Văd ochii totul, crud şi nu găsesc remediu,
Nu mai e nici stăpân, îşi face de cap haos,
Pe sinele iubit, ce se topeşte-n mediu,
Se răzbunând să ia, ce-a dat... aşteptă naos.

Doar minte-şi ţine gând, trezit parcă mai mult,
Să-şi vadă cuib ştiut, pe cale să destrame...
Şi inimos parcurs devine un bun de cult
De frumuseţi, trecute, ţesute-n fin... cu scame.

E sigur -pentru lanţul încolăcit catene
În cifrul său ermetic- o cheie, cât de mică,
Să schimbe sensul bandei, spiralei, toată gene...
Să-i fie remontor, de-un ceas ce nu se strică...

Şi ştiinţa ştie tot, deja... Doar "eul" abdică!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viscol

Gheţari topiţi, oceanele fărâmă în nori de fulgi,
Lăsându-i moi să pice, să îngheţe în alţi gheţari,
Dar hulă se răzbună, cum suflet vrei să smulgi,
Când poartă blândul, moale în ţepi, de rocă, tari.

Alergă tot, nebun, ce-i numai alb fâşii,
Tot ce era o apă, ce-a uitat gravitaţie
Şi-o duce vâjâind, nebună, fără a şti
Unde s-ajungă mal, troian de-o aberaţie.

Zici că natura nu-i din păsări, pomi, din ciute,
Să fie atât de crudă, să-şi urle răsuflare
Până a frânge trupuri, din viforul ce-ascute
Tăişuri, brăzdând câmpuri, s-acopere cărare.

Alergă praf de gheaţă, ca de călău secure,
Să înfigă în carne vie pumnal de harakiri,
Răbdat pân' la prăsele, răcind şi oase dure...
E iarna ce-şi vrea alb... cristalele ei, mirii!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiul alb

S-a prăvălit luciul de stele din întreaga boltă
Din cele mai îndepărtate colţuri, se făcând fărâme
Pe-o coajă de telur cu vântu-n vele şi parâme
Ce şi-au pierdut busolă... Sau seceriş ne vor, recoltă?!

E câmpul plin, că totu-i plin de ace îngheţate
Boldind în pielea caldă, se-ncercând s-o crape
În prăvăliri criotice lăsând priviri crispate,
Vrând tot ce nu-i alb pur, geros... friant să-ngroape.

Până şi dâre-s albe, ce erau uliţi, drumuri
Şi casele-s igluuri, maşinile-s doar fiare.
Reper nu mai există, pe coş ies albe fumuri
Şi mintea-i îngheţată... Neputinciosu' o doare.

Doar trecători-s negri de-un negru trecător
Şi pomii-s piscuri sure din loc în loc; ce scutur
Cu mâna-ntinsă aripi, c-am gândul zburător
Şi-s plin de vise încă... N-aş vrea să mor, sunt flutur!...

... Este şi ziua mea; feb' paişpe ce-ncă bucur...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâie vară

Mi-au crescut iar frunzele peste petale,
Ce erau prea albe de la zăpada ce le pătase
Şi parcă mă 'nalţ sevă din pământ de angoase,
Până mai ieri îngheţat... Îmi simt iar suflet moale.

Mă cotropesc triluri de florii, mă paşte iar Paştele,
Mi se descreţeşte fruntea în palmele brăzdate,
Iar în piept simt ceva ce uitasem, inima-mi bate...
Aş orăcăi ca un nou născut, ca-n heleşteu broaştele.

Mă ung din nou de soare, de pus tot pe piele, raze
Şi, mi se evaporă, necontrolat, ce-aveam minte
Ca într-o explozie de bucurie, anapoda fierbinte,
Iar vorbele-mi prind un tupeu nebun de propoziţii, fraze.

E încă o dată vară, de început, ea prima,
Râvnită pe-un meleag ce s-a obişnuit cu ea,
Ce-o mângâie şi ghiocel, cais, pui de-o căţea
Şi, pe care-o iubesc iar ş-iar, mi-e partenera, rima...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se crapă pământul, să nască

Se crapă-n ramuri neaua iernii din albul scurs, regenerând
La primele răcori de cald ca un porumb de floricele
Şi parcă mintea scapă frâie, visând călătorit arzând,
Iar inima ar plezni nebună să-mi iasă toate-n păr, pe piele.

E-un freamăt presimţit oriunde şi picuri verzi se sparg în foi,
Ninsoarea se pornind petale din must de sevă-n capilare,
Ce urcă amintiri din huma de alţi de-ai noştri, precum noi
Ce îşi ţin iar inima-n palme, s-o dea, cum pomul îşi dă floare.

Se varsă şipuri uriaşe, pe simţuri, inundând parfum
Până ar plezni şi piept de dulce, de atâta ploaie de miresme
Şi clopoţei cu trei ovale se pleacă sfioşi lângă drum,
Pierind tăiaţi de toporaşi şi-n şir apoi, pufoase iezme.

Din griul gloss, sau ceruit, se văd topazuri de acadele,
Înfipte în reavăn de-o mochetă întinsă suluri peste brun
Şi-n zări e-un zumzet, un concert, de faguri roi şi păsărele,
Iar mintea-n zbor pleacă şi ea... Sunt tot o muzică, răsun!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţia de şah

Încerc să sparg din capete pătrate
Se crezând fiecare-n rol
C-o demnitate
Peste-un spaţiu gol...
Titulatură parcă de-o antichitate
De sacrificii
Cu mişcări deja prestabilite,
Fără artificii;
O-mpărţeală de elite
Straniu înşelătoare în potenţe
Când tocmai capu-i limitat
Şi nu sunt eminenţe,
Niciun învăţat.
O damă ar fi suprema piesă
Ce-şi ia trofeele,
O prinţesă
Sărind paveele
Ştergând pe tabla-ncarerată
Orice oponent,
Neînduplecată,
Admirator fervent
De-o dinastie simulată, crudă,
Cu apoteoza în eliminare
De mulţi plebei cu mintea nudă
Sacrificaţi cu-nfrigurare,
Trimişi în faţă
Zdrobindu-se printre călări
Ce-şi schimbă gând când frâu înhaţă
Şi pintenii se-nfig în scări,
Iar minţi pierzându-şi raţiune
Alergă strâmbe pe la colţuri
Lovind pieziş cu-nşelăciune
Scurtând din capete, luând moţuri
Să-şi urce-ntre pereţi de fildeş
Ambiţii-n labirint, creneluri...
Un joc simbol cu crez în leş
De miliarde de dueluri
Falsificând realitate
De culori;
Alb doar o castitate
Cu-ntunecimea de fiori
Când totu-i gri
Cu şterse tonuri
Şi-n viaţă nu-i doar a muri
Şi nu din "tabula rasa" nasc tronuri...
Dar l-am uitat
Pe unicul
Încoronat
Pitit în spate, pudicul,
Inertul răsfăţat ce-nfige şişul
În tot ce-atinge
Fără niciun scrupul, crud,
Fetişul propriei imagini de-a învinge
Chiar cu ascunzişul de-un trecut feud
Învăţat, el cu slugi,
Să nu ştie de "doare"
Pân' la tipu-n blugi
Ce a ieşit din dogme ca magicianul
C-o mişcare iute...
Îi dejoacă planul,
Spiritu-şi ascute
L-învăţând cuvântul; că tot ce-i... şi moare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Percepţii matinale

Epuizat 's în dimineţi, de-s premature,
Când soare nu-i, sau peste-i al meu văz,
Când ochii ar vrea lumina să şi-o fure
Şi-n ţepi de cetini se înfig... în spice de ovăz.

Sunt visele întrerupte, ce nesfârşiri şi-adună
Şi, stau ca pedepsite, trase, nemoarte, în suliţi
Lăsând să curgă sânge injectând ochii de-o brumă
Împăienjenind privirea... ca la alcoolici uliţi.

Parcă şi mintea-i lentă, cuvinte nu se leagă
Şi-un gust metalic naşte din piept, ca o cocleală,
Iar pasu-i vaccilant, pân' cortizon să dreagă
Şi cap buimac şi trup... din sor de poleială.

Atunci de-abia, din luciul ce-şi varsă mângâiere
Din dincolo de vid, de negru şi de rece,
Se împrospătează aer de-o cosmică plăcere
Din neîmpliniri de oniric... până ce zi, iar trece.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima... sau ultima zăpadă

Broderii în alb pur, cu umbrele declive
Transfigurează spaţiul pe-un ton de cer în gri
Şi arar se frâng, căzând în spargeri sidefii
De-o vată puf, casantă, pe sol lăsând colive.

În albul nesfârşit se taie în câmp culoare
De-un galben, bej murdar, pe alocuri gri închis,
În dâre, mâzgălind şiruri cum coala în scris...
La fel de întinată pe aşternut cast, paloare.

Din când în când zbor pete, tot gri, sau cafenii,
Se năpustesc să stea pe-un ram, frângându-i dalb,
Ce se zburleşte în fulgi, un praf, corolă, alb...
Lăsând în balansoar crengi pline, fumurii.

E atât de alb că doare, topeşte ochiul fulg
Şi parcă plâns se pierde în nesfârşit domol,
Lăsând pe-obraz o dâră se revărsând în gol
La auz că albiţii picuri iar vieţii fiinţe smulg...

La radio e-o ştire; "un prim pierdut... control!"
Şi alba puritate îşi scrie în dramă, rol...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!