O rosă veștejită
Când greua mea durere,
Când viața-mi s-a sfârși,
Pe inima mea mortă
O rosă veți găsi:
O rosă veștejită;
Dar să nu mi-o luați,
E tot, ce iau cu mine,
Cu dânsa mă-ngropați!
În zilele trecute,
Zile de fericire,
Eu am primit printr-însa
O dulce, dulce scire.
Pe inima-mi fierbinte
Sărman-a veștejit:
Cât am scăldat-o în lacrimi,
Dar n-a mai înflorit.
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Fratelui
Demnult, demult tu nu mi-ai scris;
Măcar nici n-ai gândit
Să mai întrebi dacă trăiesc,
Sau dacă am murit...
O, frate! anii care trec...
Nu știi că-n drumul lor
Iau ce-i mai dulce pe pamânt:
Juneță și amor;
Dar neclintite lasă-n loc
Iubirile curate,
Iubirea dulce de părinți
Și dragostea de frate?...
Părinții noștri hodinesc
Demult sub piatra rece,
Și lacrimile noastre curg
Zadarnic... Timpul trece!
Când mi-o veni și rândul meu,
De-i plânge după mine,
Că nu mai sufăr, să gândești,
Că dorm, și că mi-e bine...
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima dorință
În pădurea înverzită
Să-mi săpați mormântul meu,
Unde nu-s nici cruci, nici pietre,
Unde nu-i pământul greu!
Căci mult greu am dus în lume,
Pan' ce viața-mi s-a sfârșit,
Pan' ce sufletul în mine
De durere s-a zdrobit.
Numai blânde lăcrimiore
Semănați-mi pe mormânt,
Ca să scie toți, că lacrimi
Mi-a fost partea pe pământ.
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubiți cu toții
Pasările cântă pe crengi înverzite,
Fluturii se-ngână de pe flori pe flori,
Tainic trec prin aer șoapte fericite,
Cât cuprinde ochiul, ceru-i făr' de nori.
Dulce primăvară, drag vis de iubire!
La zâmbirea-ți blândă, iarna a plecat,
Cât era de lungă, plină de jălire...
Dar tu ești în lume, răul s-a uitat.
Ce-mi vorbești tu încă de chinuri trecute,
Inimă nebună, uită de dureri
Și de-acele zile în lacrimi pierdute.
N-are primăvara mii de mângâieri?
N-auzi cum șoptește fiecare floare?
"Amorul domnește acum pe pământ.
O, iubiți cu toții! grabnic frunza moare,
Grabnic se întoarnă tot iar în mormânt".
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1878)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Durerea
Îți mai aduci aminte de-un timp, ce nu mai este?
Mai știi acele locuri, unde ne întâlneam?
Și n-ai uitat-o încă acea dragă poveste
De vecinică iubire, ce-n taină ne spuneam?
Poveste-așa de dulce, șoptită în deseară,
Când păsările cântă c-un glas fermecător,
Când toate-ți par eterne, și flori, și primăvară
Și scumpa ta speranță și junul tău amor!
Cu inima fierbinte și plină de credință
Te-arunci în lume-atuncea și speri că-i birui
Și crezi că pentru tine, prin slaba ta voință,
Chiar legile naturii în cale s-or opri.
O, amăgiri nebune! Când vine toamna rece
Și frunzele pe arbori încet îngălbenesc,
Cum plec atunce toate ca visul care trece
Lăsând numai durere în pieptul omenesc.
Căci numai ea-i eternă; durerea nu se stinge,
Durerea ne petrece prin viață la mormânt,
Purtând pe cap coroana-i de lacrimi și de sânge,
Ca semn al stăpânirii ce are pe pământ.
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1872)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
În natură-i grea tăcere...
În natură-i grea tăcere:
Păsările au muțit,
Și în tainică durere
Florile s-au veștejit.
Căci o veste mult amară
Le-a adus al tomnei vânt,
Le-a șoptit, că se coboră
Trista iarnă pe pământ.
Arborii plini de mâhnire
Mișcă vârful lor uscat;
Mii de corbi, la cruda știre,
De pe crengi s-au ridicat.
Apoi cerul se-nălbește,
Și încet, încet din nori
Cade neaua și-nvelește
Frunze morte, morte flori.
Tot, ce-a fost în lume viață,
Ce-a fost dulce în trecut,
Sub lințoliul cel de ghiață,
Ca un vis a dispărut.
poezie de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numai o clipă
Când ai pierdut în astă lume
Orice speranță, orice dor,
Când știi ce grabnic trece iarăși
Tot ce-ai avea în viitor,
Atunci, nu ceri eternitate
De la o floare ce-a-nflorit.
De ea te bucuri cât trăiește
Și n-o mai plângi, de-a veștejit.
Nu ceri credință neschimbată...
Nu ceri amor pân' la mormânt,
Căci știi, că raiul se coboară
Numai o clipă pe pământ.
poezie celebră de Matilda Cugler-Poni (1875)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Floarea de câmp
Florea 'n câmp când veștejește,
Alta 'n locu-i înflorește;
Dar în pieptul omenesc
Florile când veștejesc,
Cade roa în zadar,
Alte 'n loc nu mai răsar!
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.Întâi Maiu
Dup' atâtea zile grele, sorele iar s-a ivit,
Și pădurea, sbuciumată de furtuni, s-a liniștit;
Printre crengi mai trece încă un suspin de ușurare,
Apoi pace obosită ca după o luptă mare.
Toporașul, ce stătuse plin de spaimă tupilat,
Dintre umedele frunze capul iar l-a ridicat;
Mii și mii de păserele prevestesc cu veselie,
Că vin iarăși zile bune, după zile de urgie.
Și din relele trecute nicio urmă n-ai afla,
Dacă ici cole o frunză încet nu ar tremura;
Dacă ici cole, prin iarbă, n-ai zări strălucitor,
Ca o lăcrăma uitată, câte-un strop căzut din nor.
Soarele mai sus se-nalță și c-un dulce sărutat,
De pe florile duiose, piscurile le-a uscat;
Și pe razele lui dalbe, ca un trimes din raiu,
Se coboară zâmbitore cea dintâi ziuă de Maiu.
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce vrei
Ce vrei să fac cu mine?
Eu nu mă pot schimba
Și cum e a mea față
Așa-i inima mea.
Eu nu pot să plec fruntea
Și nu m-oi umili,
Chiar împăratul lumii
Cu mine de-ar vorbi!
De văd o mișelie,
Încerc s-o biciuiesc.
Iubirea mea-i iubire.
Urăsc ceea ce urăsc.
Nu pot!... Pot toate-n lume,
Să știu că m-ai iubi,
Dar mare-ar fi schimbarea.
Eu cred că aș muri!
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1883)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Resemnare
Am luptat, făr-de noroc,
Pentr-un vis de nemurire.
Aș fi vrut să am un loc
În a lumii amintire!
Astăzi nu mai pot lupta!
Oboseala mă cuprinde.
Și încet în mintea mea
Vălul nopții se întinde.
Parcă nu mai pot gândi!....
Stau cu inima-mpietrită
Și aștept doar s-a sfârși
Viața mea cea chinuită.
Vremea trece-ncet și greu
În amara așteptare
Și de-acuma tot ce vreau
E odihnă și uitare!
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din trecut
În visul nopții câte-odată
Văd încă fața ta,
Dar tot mai rar mi se arată,
Încep a o uita.
Acuma nu mai știu cum sună
Nici glasul ce-am iubit;
Vezi, anii care se adună,
De tot mi te-au răpit!
Și din trecuta fericire
Se stinge ca un vis
Și cea din urmă amintire
Și ultimul surâs.
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1890)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răchita
Grădina-i părăsită. Unde umblam odată,
Nici păsări nu mai cântă cu glasul lor voios,
Pe drumuri crește iarbă, pe micul iaz înoată
O luntre sfărâmată de timpul nemilos.
Numai pe mal stă încă răchita cea bătrână,
Cu crengile-i plecate spre iazul adormit
Și ca visând se mișcă, când dureros suspină,
Trecând pe lângă dânsa zefirul rătăcit
În coaja ei uscată zăresc înc-al meu nume;
O mână mult iubită în dânsa l-a tăiat,
Apoi făr' de credință a rătăcit prin lume
Și numai bietul arbor numele l-a păstrat.
Răchita cea bătrână, de-ar vrea ea să vorbească,
Mult ar putea să spuie din timpul cel trecut;
Cât e de uitătoare inima omenească...
Ea singură o știe, ea singură-a văzut!
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1873)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai plâns și tu vreodată
Ai plâns și tu vreodată?
Eu, zău, nu pot să cred,
Căci lacrimi lasă urme
Ce ani întregi se văd!
Un ochi, care vreodată
A plâns de dor și chin,
Mă crede: nu degrabă
Devine iar senin!
Un ce fără de nume
Rămâne-n el ascuns;
Dar ochii tăi sunt limpezi:
Nu pot să cred c-ai plâns...
poezie celebră de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un gând (Pentru cea care mi-a furat inima)
Toate zilele cu soare
eu în dar ți le trimit
Iau a viselor petale
unde m-am îndrăgostit.
blândă e a sa lumină
e un zâmbet pe-al tău chip
și ca ziua cea senină
caut visul să înfirip
Graiul tău este mireasmă
aur dulce de izvor
bate vântul și-l aduce
rimă caldă l-al meu dor
inima-mi încet tresare
e cuprinsă de iubire
lângă tine ar vrea să simtă
a ta dulce fericire
acrostih de Grigore Ovidiu (10 noiembrie 2013)
Adăugat de Grigore Ovidiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai auzit
Ai auzit vreodată a lebedei cântare,
Acel cântec de jale, ce-l cântă pân' ce moare,
Roșind recile unde cu pieptul său rănit?
O, spune-mi, acel cântec vreodat-ai auzit?
Și-apoi ai fost spre sară singur într-o grădină,
Când vântul trist al toamnei încet, încet suspină,
Când soarele apune, când arborii șoptesc
Și vânturile toate tainic se înroșesc?
Și ce-ai simțit atuncea? În piept nu s-a trezit
Un dor fără de nume, adânc, nemărginit?
N-ai fi dat ani din viață pentru aripi ușoare,
Să zbori, să zbori departe și fără încetare?
O, cine-l poartă-n suflet acel dor fără nume,
Nu are fericire, nu are pace-n lume!
Cât e de larg pământul, tot umblă rătăcind,
Nu știe ce dorește și moare... tot dorind!
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1873)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis
Era seară.
O seară dulce, dulce,
de martie.
În jurul meu sunt umbre,
de tot felul,
nedeslușite.
Pașii mei sunt neînsemnați,
în marea asta de nisip,
fierbinte, fierbinte..
O umbră frenetică se apropie de mine,
are o respirație la fel de arzătoare,
arzătoare & dulce.
Mirosul de vanilie se împletește
cu mirosul puternic de trandafir.
Iar... fire de nisip îmi străpung ochii!
Ce vis!
poezie de Daniela Fărtăiș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna
Frunzele îngălbenite
Cad încetul, obosite,
Cad pe câmpul cel uscat,
Pe pamântul înghețat.
Frunzulițele ce pică,
Vântul toamnei le ridică
Și le ia încetișor
Pe aripa lui în zbor
Și le duce, le tot duce
Pe morminte fără cruce,
Unde dorm uitați, neplânși
Luptătorii cei învinși...
Ei, în lupte disperate
Cu dureri nemăsurate,
Singuri chinul și-au curmat, -
Fără teama de păcat!
Primăvara nu răsare
Nicio frunză, nicio floare
Pe pământul urgisit
Și de lacrimi nestropit:
Numai toamna mult miloasă
Pune haina ei frumoasă
Ca o mantie de 'mpărat
Pe mormântul cel uitat.
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândurile...
... Picături de rouă, ca lacrimi de dor
Curg pe petalele florilor tale
În noapte-argintie, zbor
Prinse-n cântec de iubire, gândurile...
... Sus, departe-n patru zări
Pe-angelici, firesc, se odihnesc
Lângă al meu... Înger Alb... chemări
Clipe de dor și durere, zămislesc!
... Numele tău... rămâne lacrima nestinsă
Inima și gândul clocotesc în cuvinte
Până când viața-mi va fi stinsă
Am să mă țin de jurăminte!
... Se lasă liniștea printre suspine
Doru-mi greu... în tăcere
Singurătatea știe, doar, de mine
Se-adâncește, mocnit, nu piere!
... În lacrimi fierbinți, timpul se disipă
În zile și clipe... pe Cer, norii
De picături lungi nu fac risipă
Lăsând loc altor frământări și gânduri!
poezie de Geta Grigorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Astăzi, Ziua Internațională a Dorului
aș scrie despre dor
cuvintele însă nu mi se potrivesc
simt numai cum el se naște
din cele cinci simțuri
și dintr-unul în plus când strâng la piept
o himeră ce-mi vorbește despre lumină și speranță
în așteptarea fiecărei zile trecute prin mine
în ritmul sângelui meu legănând un vis
când inima nu mai vrea să ajungă departe
când privirii înfrunzite nu-i dă niciun răpuns
când buzele mai freamătă o dorință de lacrimi
și un surâs în spațiul de inimă frântă
mai naște din suspin
ceva o nouă durere blândă
un singur sunet într-un flux
melancolic
între sfâșierile pierdute în preaplinul singurătății
în bucata de cer undeva
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întoarce înc-o dată
Întoarce înc-o dată spre mine fața ta.
Dă-mi înc-o dată mâna, s-o strâng în mâna mea
Ș-apoi rămâi cu bine! Tu vezi că eu nu plâng?
Ce vrei? Așa trec toate și stelele se sting.
Pe drumul vieții mele amar, întunecos,
Un scurt moment lucit-a surâsul tău duios.
Eu nu știam atuncea că multe vieți sunt,
Ce nu le-i scris să aibă vre-un bine pe pământ.
Tu nu erai de vină și tu nu m-ai trădat.
O tainică putere pe tine te-a purtat
Și chinurile mele, tot răul ce-ai făcut,
În cartea soartei scrise erau, când te-ai născut.
Mă duc de unde nimeni nu poate reveni!
Mă duc și-n astă lume nu ne-om mai întâlni.
Nu mă uita cu totul! Moartea-i atât de grea
Când știi că niciun suflet nu plânge-n urma ta!
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1876)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!