Ai plâns şi tu vreodată

Ai plâns şi tu vreodată?
Eu, zău, nu pot să cred,
Căci lacrimi lasă urme
Ce ani întregi se văd!

Un ochi, care vreodată
A plâns de dor şi chin,
Mă crede: nu degrabă
Devine iar senin!

Un ce fără de nume
Rămâne-n el ascuns;
Dar ochii tăi sunt limpezi:
Nu pot să cred c-ai plâns...

poezie celebră de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să cred...

Nu cred că voi putea vreodată
Să-ţi spun ce simt şi cât aş vrea,
S-aştern pe fila albă, goală,
Tot dorul meu şi inima...

Nu cred că voi putea vreodată
Să pot picta ceea ce eşti,
Ar trebui să pun în ramă
O lume-ntreagă de poveşti...

Nu cred că voi avea putere
Să te privesc în ochi mereu,
Fără să vină să se scalde
În lacrimi, universul meu...

Nu cred că voi afla lumina
De nu va fi din ochii tăi,
Şi orb... voi şti să văd doar luna
De-mi vei trimite veşti în ploi...

Şi nu voi mai putea vreodată
S-ascult în pace liniştea,
Acum când gândurile toate
Se pleacă doar în faţa ta...

Nu cred, nu ştiu ce-nseamnă viaţă
Nici existenţă, nici destin,
De mă lipseşti de-a ta fiinţă,
În nefiinţă... mă închin...

poezie de Dan Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul de apoi

Mă zguduie un plâns din temelii,
un plâns de măruntaie nepostite,
masa-i bogată, viţelul pe poftite,
cu capu-n piept şi mâinile pitite,
mă zguduie un plâns prin bucurii.

Mesenii cântă, e veselia-n toi,
cui ce-i mai pasă de ce-a fost vreodată?
râd sfinţii cu pungaşii laolaltă,
doar locul meu din cer ar sta să cadă
sub zguduirea plânsului de-apoi...

poezie de Silvia Velea din revista "Citadela literară"
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plâng bărbaţii

Am plâns şiroaie de sudoare
Cu lacrime în ele prinse,
Sau picuri ce-au udat ogoare,
Pe feţe şi prin bărbi prelinse.

Şi am mai plâns în nopţi şi-n cuget,
Când ei ne secerau strămoşii.
Au nu văzut-aţi ? Până-n suflet
Aveam de ură ochii roşii !

Am plâns când s-a tăiat străbunul
În creste de Carpaţi, trădat.
Sau când s-a dărâmat gorunul
Sub care Horea-i îngropat.

Şi am mai plâns când ţarini large
Din ţară-au luat şi le-au robit.
A fost nevoie de baltage
Să reprimim ce ne-au răpit.

Poate nu plângem la morminte,
Sau lacrimi nu vărsăm uşor.
Dar hohotim doar în cuvinte
Când cei ce-s dragi se pierd ori mor.

Am plâns tăcut în foc şi geruri
Pe câmp de luptă, la oştiri.
Aşa crestatu-s-au în riduri
Pe chipuri hărţi de amintiri.

.........
De n-am mai plâns, e că izvorul
Din care el şi ea luau lacrimi,
Secase scurs din ea, când dorul
De el o asuprea. Şi-n patimi.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii

Ochii mei azi sunt senini
Au în ei privire blândă.
Cred şi văd iar în minuni
Şi sunt plini de voie bună.

Ochii mei au plâns destul
Lacrimi multe au vărsat.
Din iubire neîmplinită
Şi de dor ei au oftat.

Ochii au crezut unul în altul
Şi am ales să fim noi doi.
Să ne unim inimile noastre
Să bată pentru amândoi.

poezie de Eugenia Calancea (12 februarie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâns

E plâns de vânt, de ploi, de flori, de stele,
E plâns de fluturi în grădina mea,
Un clopot de lumină, păsărele,
Un curcubeu pe cerul de bezea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai auzit

Ai auzit vreodată a lebedei cântare,
Acel cântec de jale, ce-l cântă pân' ce moare,
Roşind recile unde cu pieptul său rănit?
O, spune-mi, acel cântec vreodat-ai auzit?

Şi-apoi ai fost spre sară singur într-o grădină,
Când vântul trist al toamnei încet, încet suspină,
Când soarele apune, când arborii şoptesc
Şi vânturile toate tainic se înroşesc?

Şi ce-ai simţit atuncea? În piept nu s-a trezit
Un dor fără de nume, adânc, nemărginit?
N-ai fi dat ani din viaţă pentru aripi uşoare,
Să zbori, să zbori departe şi fără încetare?

O, cine-l poartă-n suflet acel dor fără nume,
Nu are fericire, nu are pace-n lume!
Cât e de larg pământul, tot umblă rătăcind,
Nu ştie ce doreşte şi moare... tot dorind!

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1873)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moştenire

Mi-ai spus: " Tata n-a plâns;
Nici bunicul n-a plâns." Te-am auzit vorbind astfel:
"Nimeni din neamul meu n-a plâns vreodată;
Erau făcuţi din piatră tare, din oţel."

Şi-astfel, pe buzele tremurând am simţit
Otrava lacrimilor tale-amară, c-un fel de frică,
Cea mai rea licoare pe care-am gustat-o-n viaţa mea
Dintr-o cupă atât de mică.

Femeie slabă, născută pentr-a-nţelege orce suferinţă,
Am băut durerile unor veacuri infinite – dar nu-i uşor,
Nefericitul meu suflet nu poate să suporte
Toată greutatea lor.

poezie de Alfonsina Storni, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea-o noapte

Sunt seri întunecate... Luna plină,
În umbre stranii, iată, s-a ascuns...
Sub degete de raze stau uitate
Viaţa, durerea, ochiul care-a plâns.

Umbrela unui nor e ca o pleoapă
Îmbătrânită, cavă şi pustie...
În ea atâtea vis se îngroapă
Şi despre ele, nimeni nu mai ştie...

Lumina-n fulger, irisu-l îmbracă
Şi ca un clopot tulbură uitarea...
E plină de speranţă-ntunecarea
Şi de dureri este pătată zarea...

Noaptea-o noapte... Plâns de-nmormântare...
O întrebare – "a fi?" sau "a nu fi?"...
Căci înrobiţi de-atâta resemnare,
Nu mai putem visa o altă zi...

În noapte vântul parcă e mai rece...
În noapte ochiul parcă e mai plâns...
Mă-ntreb de ce atâta resemnare?
Ce are noaptea-n neguri de ascuns?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am plâns în somn, iubito

Am plâns în somn, iubito,
Visam c-ai fi murit
Şi chiar după trezire
Plânsei necontenit.

Am plâns în somn, iubito,
Visam că m-ai lăsat
Şi chiar după trezire
Plânsei nemângâiat.

Am plâns în somn, iubito,
Visam ce drag ţi-s eu
Şi chiar după trezire
Amarnic plâng mereu.

poezie celebră de Heinrich Heine (2000), traducere de Ion Bentoiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un plâns [A cry]

Sunt ochi pe care-i poate şti
Şi mâini ce-l pot simţi oricât,
Dar pentru-al meu iubit voi fi
Un glas, şi-atât.

Sunt sâni ce-l pot primi cu dor
Şi buze să sărute strâns,
Dar voi rămâne până mor,
Numai un plâns.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om care nu a râs niciodată, nici nu a plâns vreodată cu adevărat.

aforism de Mihail Mataringa (10 aprilie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sherlock Holmes: Până acum nu te-ai mai plâns de metodele mele.
Dr. John Watson: Nu m-am mai plâns! Când m-am plâns eu de faptul că exersezi la vioară la trei dimineaţa, de dezordine, de igiena ta deficitară, de experimentele pe care le faci pe câinele meu sau de faptul că îmi furi hainele?

replici din filmul artistic Sherlock Holmes (decembrie 2009)
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vrei

Ce vrei să fac cu mine?
Eu nu mă pot schimba
Şi cum e a mea faţă
Aşa-i inima mea.

Eu nu pot să plec fruntea
Şi nu m-oi umili,
Chiar împăratul lumii
Cu mine de-ar vorbi!

De văd o mişelie,
Încerc s-o biciuiesc.
Iubirea mea-i iubire.
Urăsc ceea ce urăsc.

Nu pot!... Pot toate-n lume,
Să ştiu că m-ai iubi,
Dar mare-ar fi schimbarea.
Eu cred că aş muri!

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1883)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorinţă

În pădurea înverzită
Să-mi săpaţi mormântul meu,
Unde nu-s nici cruci, nici pietre,
Unde nu-i pământul greu!

Căci mult greu am dus în lume,
Pan' ce viaţa-mi s-a sfârşit,
Pan' ce sufletul în mine
De durere s-a zdrobit.

Numai blânde lăcrimiore
Semănaţi-mi pe mormânt,
Ca să scie toţi, că lacrimi
Mi-a fost partea pe pământ.

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mor îngerii!

Mor îngerii! În ceruri e doar suspin şi plâns
Sunt trişti, tăcuţi şi gârbovi, li-i aripa lăsată,
Chiar aura din juru-i le e întunecată;
Li-s ochii în orbite; de lacrimi câte-au strâns!

Mor îngerii! Pământul e numai plâns şi jale;
Priviri fără lumină, destine retezate,
Au frunţile-n ţărână, au trupuri sfâşiate,
Şi-n drumul către ceruri n-au nici o lumânare!

Mor îngerii! Nimic nu mai e sfânt!
Mor îngerii! Şi-n Cer... şi pe Pământ!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea-n disperare

Copacul rădăcini înfipte are
În solu-n care falnic a crescut
Şi n-a avut vreodată vajnic scut,
A fost mereu lipsit de apărare.

De multe ori să fugă ar fi vrut,
Să scape de teroare-n lumea mare,
Dar n-a putut căci nu avea picioare...
L-au rupt samsarii şi a dispărut.

Păduri întregi au plâns de disperare
Sub lovituri de bardă-aprig cnut,
Ar fi plecat departe-n emigrare
Să crească falnice ca la-nceput.

Cum legiuirile ne sunt precare,
Hoţia-n ţară n-are vindecare.

sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un mare om nu s-a plâns vreodată de nevoia de oportunitate.

citat celebru din Ralph Waldo Emerson
Adăugat de Antonio Rado
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare vei şti vreodată cât sânge am plâns în nopţile mele triste?

citat clasic din Jose Santos Chocano
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce jale, ce of şi ce dor...

Azi am mai murit puţin.
Doar eu, nu şi ideile mele,
Şi sper ca ele, să nu moară vreodată,
Eu da, pentru că, nu se poate altfel.
Am murit pentru o rază,
de iubire, şi de soare de amiază,
ce-au asfinţit mai înainte să răsară.

Şi-am plâns înainte să mor,
Ce jale, ce of şi ce dor!
Dar nu după mine am plâns,
Am plâns după a iubirii rază
Şi cea a soarelui de după amiază,
Ce mai dor, ce mai of, ce mai jale,

Iubirea să moară, mai nainte să răsară,
Să respire, să crească,
Să înmugurească.
Iar soarele, soarele a asfinţit,
Mai înainte ca noi să ne fi iubit,
Deşi, ne-a văzut, ne-a văzut, ne-a zărit...

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de bun rămas

Când vremea-o fi de plâns, tu să nu plângi
Ci lacrimilor, stavilă aşează pleoapa;
Nici mâinile te rog să nu le frângi
Deschisă când va fi să vezi sub mine groapa.

Căci pân-atunci la căpătâiul meu,
A plâns destul trei zile-o lumânare;
Şi-am ascultat ce-a spus o bocitoare,
Uitată pe Pământ de Dumnezeu.

Târziu e astăzi a schimba destinul;
Mai e puţin de stat pe-aici cu voi;
Părintele-o să toarne-ndată vinul,
Capacul se va pune între noi,

Curgea-vor lacrimi pe-ultima mea cale,
Purtat voi fi de funii până pe fundul gropii;
Va fi atâta plâns! Şi-atâta jale!
Degeaba-ai să-ntinzi mâna! N-ai cum să mă apropii!

Cât mi-aş dori să nu provoc durere
Acelor ce rămân în urma mea!
Pot doar să las aşa... ca mângâiere,
Speranţa că-ntr-o zi, ne-om revedea!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!